O povestire absurda
Sa privim un mic tablou din acei ani (1937-1938). O conferinta raionala de partid (regiunea Moscova). Este condusa de noul secretar al comitetului raional, instalat in locul celui vechi, arestat. La sfarsitul conferintei este adoptata o telegrama prin care se exprima devotamentul pentru tovarasul Stalin.
Fireste, toti se ridica in picioare (la fel cum sareau in sus si in cursul conferintei de cate ori era pomenit numele lui), in micuta sala izbucnesc aplauze furtunoase, care se transforma in ovatii”. Trei minute, patru minute, cinci minute de aplauze tot furtunoase si care se transformau mereu in ovatii, insa au inceput sa doara palmele. Au inceput sa amorteasca bratele ridicate. Oamenii in varsta incep sa se sufoce. Totul devine Stalin. Totusi: cine va fi cel dintii care se va opri? Asta putea s-o faca secretarul comitetului raional, care statea la tribuna si tocmai citise telegrama cu pricina. Dar el este nou, el este in locul celui intemnitat, el insusi se teme! Caci aici, inala, se afla si aplauda agentii NKVD, ei vor nota cine va inceta primul!… Si aplauzele, in mica sala obscura, fara ca marele conducator sa stie, continua sase minute! Sapte minute! Opt minute!… Toti sunt morti! Sunt pierduti! Nu pot sa se mai opreasca panaa ce nu vor cadea loviti de infarct! ? fundul salii, la inghesuiala se mai poate trisa un pic, se poate bate mai rar, mai ?cet, nu at? de frenetic, dar in prezidiu, in vazul tuturor?
Directorul fabricii de hartie din localitate, un om puternic si independent sta in prezidiu si, in toata aceasta situatie falsa si fara iesire, aplauda! Minutul al noualea. Al zecelea! Priveste melancolic spre secretarul comitetului raional, insa acela nu indrazneste sa se opreasca. Este o nebunie! Nebunie generala! Uitandu-se unul la celalalt fara prea mare speranta, dar cu chipurile pline de entuziasm, conducatorii raionului vor aplauda pina ce vor cadea, pana ce vor fi scosi pe targa! insa chiar si atunci cei ramasi nu vor tresari!… Si directorul fabricii de hartie, in minutul al unsprezecelea, adopt?d un aer preocupat se lasa pe scaunul sau din prezidiu.
O, minune! Unde a disparut acel entuziasm general, impetuos si nedescris? Toti deodata, la aceeasi bataie din palme, se opresc si se asaza pe scaune. Sunt salvati! Iata ca s-a gasit, pana la urma, unul mai breaz! Ca sa vedeti totusi cum sunt recunoscuti oamenii cu spirit independent! Si tot asa sunt scosi din circulatie, ? aceeasi noapte, directorul fabricii este arestat. S-a pricopsit foarte lesne cu zece ani, dar pentru cu totul alte motive, insa dupa ce si-a pus semnatura pe 206 (procesul-verbal final al anchetei), anchetatorul ii aduce aminte:
“Si sa nu te mai opresti niciodata primul din aplaudat!” (Dar ce sa facem? Cum sa ne oprim?…) Remarcati - este selectia dupa Darwin. Si tocmai aceasta constituie epuizarea prin prostie.
(din Arhipelagul Gulag - Alexandr Soljenitzin)
Add comment January 23rd, 2006