Monthly Archives: February 2006

A murit Octavia Butler.

Via Forbes. Avea doar 58 de ani.
Pentru cei care nu stiu, Octavia Butler fost prima scriitoare SF de culoare de calibru mare. Una dintre acele persoane de culoare care au distilat si sublimat discriminarea in arta. Precum Duke Ellington.
O scriitura foarte inteligenta si ingrijita, teme tulburatoare.
Am avut ocazia sa traduc (in adolescenta) doua nuvele scrise de ea: BloodChild si Speech Sounds.

Prostia omeneasca

O mostra superba se gaseste aici: Cultura României, terfelită pe Internet (Later update: aparent articolul s-a mutat aici)

Stau si ma intreb cu naibii poti sa fi atat de stupid. Si sa ti se mai si publice articolele.
Probabil slaba calitate a unui astfel de articol se datoareaza unei salarizari extrem de proaste a ziaristilor. Altminteri chiar nu inteleg. Pe cuvant.

Interesanta este reactia persoanelor ce comenteaza articolul pe situl Adevarul. In mod clar cititorii lor sunt mai inteligenti decat ziaristii lor. 🙂

Asta dupa ce acum cateva zile s-a publicat in Cotidianul alta tampenie legata de web: Blogul, jurnalul nefericirii
Titlu frumos, steinhardt-ian, dar complet aiurea . Plus ca respectiva domnisoara nu intelege deloc, se pare, ca internetul nu prea mai este locul de joaca al unor pusti care fac si ei ceva pe cont propriu dupa ce termina de tocit la matematica si nu gasesc pe nimeni cu care sa iasa la o bere/prajitura/film.
Doua exemple hilare: “Dragos Novac, webdesigner si antreprenor la compania de software Knopos” si “Antonio Eram, webdesigner si creatorul paginii www.WeBlog.ro”.

Dincolo de erorile factuale, care tin de lipsa documentarii, mi se pare infricosatoare eticheta de “web designer” pusa la toti cei care se ocupa intr-un fel sau altul de internet. (E ca si cum ai crede ca ziarele sunt facute numai de dactilografe – nu ca designerii ar fi doar atat de calificati precum dactilografele; unele ziariste sunt insa).
Cand afara o firma de web developement are tot soiul de posturi cum ar fi “information architecture specialist”, “UI designer”, “usability specialist” and so on, la noi se pare ca inca nu se intelege ca un proiect serios pe net necesita macar o minima separatie a competentelor (programare, design, continut, project management / customer management, testare) . Si asta nu de o femeie de la tara, ci de o ziarista la un cotidian central cu staif, avand ca target urbanii cu venituri si pregatire peste medie.

Iar apoi ne mai miram cand este sa explicam in .ro costurile unui proiect complex care necesita angrenarea a cel putin 5-6 oameni pe o perioada de luni. Oamenii inteligenti care nu sunt platiti doar cu salariul mediu pe economie.

Asta mi se pare cea mai cumplita tampenie. Cum naibii sa inteleaga atunci publicul ca proiectele pe web complexe sunt proiecte de strategie, programare, continut si coordonare foarte serioase (software livrat online).

O serie de reactii la acest articol pot fi gasite prin toata blogosfera:

De ce jurnalismul e asa cum e in Romania
Nici eu nu mai sustin ca e un articol bun
Un nou articol, de data asta prost, despre bloguri
Hai sa ne dam ziaristi
i have every1 part1
Cel mai tare din blogare
Vocatie gresita

Fireste, unii ar putea spune ca reactia este disproportionata. Si atat de virulenta tocmai pentru ca ataca blogosfera. Ca nu ar fi fost atatea riposte daca erorile ar fi afectat industria cresterii de nutrii.
Fals. Blogosfera este doar o parte a societatii civile (printre alte posibile definitii). Care nu stapaneste toate informatiile din toate domeniile pentru a face verificari. De fapt aceste verificari ar fi trebuit facute tocmai de autorul articolului. Reactia este atat de virulenta tocmai pentru ca oamenii isi dau seama ca pot fi “mintiti” de presa in acele domenii in care sunt mult mai putini stapani. Iar apoi, mai ales bloggerii ca vectori informationali, pot sa propage acele minciuni sau erori cu buna credinta, conferindu-le o aura de veridicitate (ca la Huxley, o miniciuna repetata de 60.000 de ori devine un adevar – citat inexact, stiu)

Later update: Ironia soartei este ca articolul din Cotidianul este la rubrica Sinteze. Referinte pe care ar trebui poate sa le decupam din ziar pentru a construi incet-incet o enciclopedia a cunoasterii.
Si iata ca postul meu se incheie circular – de la uncyclopedia.org ca sursa de sinteze denaturate pentru unii ziaristi (BTW, cat umor poate avea avea o asemenea persoana? Banuiesc ca reactioneaza doar la umorul gen Vacanta Mare.) , la Cotidianul – cu sinteza blogurilor, aceste virtuale ziduri ale plangerii.

Tunelul

Tunelul – Ernesto Sabato

Primul roman al lui Sabato. Sfasietor.
Despre dragostea obsesiva dintre un pictor si sotia unui orb. O carte salbatica. Deloc romantica. Despre iubire, obsesie, singuratate, vid sufletesc. Despre constructiile mentale pe care le realizeaza oamenii. Despre imposibilitatea comunicarii.
O carte simpla doar in aparenta. Scrisa la persoana I, din punctul de vedere al pictorului. Pe un ton detasat, existentialist (nu degeaba i-a placut lui Camus). Cinic uneori. O carte despre cum vedem lumea fiecare dintre noi, din perspectiva noastra egoista.
Fireste, personajul principal nu este the average guy. Este o personalitate obsesiva, care comite o crima in cele din urma. Insa resorturile mentale care conduc actiunea pot fi gasite in diferite forme in mentalul tuturor oamenilor. Suspiciunea si singuratatea incomunicabila, in primul rand.
(Ca sa nu termin pe un ton sumbru, o sa spun ca are si cateva pasaje de un umor spumos. De exemplu, cel cu recuperarea unei scrisori de la Posta.)

Doua carti de Maalouf

Ieri am terminat Primul secol dupa Beatrice.
Cu o saptamana (sau doua) inainte citisem Leon Africanul. Pentru ca nu am asa mult timp o sa pun un post pentru amandoua.

Amin Maalouf este emigrant. Si asta se vede in toate cartile lui. Leon Africanul este si el un ratacitor (un grenadin pribeag pe nume Hassan, de fapt). Si in acelasi timp un cetatean al lumii. Ca si Maalouf. Pentru care religiile au un anumit grad de intersanjabilitate (sper sa existe cuvantul asta). Amin Maalouf este o persoana toleranta, fac pariu. Pentru ca toate toate personajele sale sunt tolerante. Si intelepte.
Si toate persoanele lui par a fi un acelasi om trecut prin diferite epoci: Mediterrana Renasterii sau a secolului al XVII-lea, Levantul secolului al XIX-lea, Franta secolului al XXI-lea. Acelasi barbat trecut de mult de prima tinerete, care mediteaza asupra lumii. Toate in afara de “Gradinile luminii

Ce mi se pare interesant este ca cele mai emotionante fragmente sunt cele despre relatiile dintre tati si fii (sau fiice in “Primul secol dupa Beatrice”.
Cand o sa ajung acasa o sa pun un citat care mi-a placut mult, din Leon Africanul.

Amin Maalouf se pricepe sa scrie miniatural (stil foarte curgator si foarte atent lucrat, cu multe cugetari adanci). Mi se pare insa ca o cam scranteste cu finalurile de carti. Nu are crescendo.

Povestea din Leon Africanul este simpla: viata unui maur pribeag alungat in copilarie din Granada, impreuna cu parintii sai. Care calatoreste si vede in diverse ipostaze cele mai importante cetati ale bazinului Mediterranei. In fapt o carte despre ciocnirea dintre Orientul islamic si Occidentul catolic.

Primul secol dupa Beatrice e o ucronie. Ce-ar fi daca ar exista un medicament prin care parintii ar putea opta pentru nasterea unui baiat? O carte foarte concentrata, despre lumea occidentala si lumea a treia, despre raportul dintre bogati si saraci si despre lumea noastra in genere. O carte deosebit de umanista.

La momentul de fata am citit tot ce a aparul de Maalouf la Polirom. Nu este scriitorul meu preferat. Insa este un scriitor foarte placut la citit. Are avantajul de a nu fi obositor sau strident. Sau patetic.