Monthly Archives: May 2006

Today’s favorite

Red Hot Chili Peppers – Californication

Marry me girl be my fairy to the world
Be my very own constellation
A teenage bride with a baby inside
Getting high on information
And buy me a star on the boulevard
It’s Californication

Capitalistii astia hiperconsumisti-hiperhedonisti din California chiar se pricep.

Cataventcu and stuff

Deja este veste veche pe blogosfera ca grupul Catavencu a fost preluat de Sorin Ovidiu Vantu. Nu o sa zic si eu pacat sau fuck you, SOV. 

Nu cred ca asta este cea mai mare problema. Intotdeauna marii rechini au vanat grupurile de presa facute de (mai mult sau mai putin) rebeli. In orice tara si oricand. Pana la urma este firesc. Cred ca marea problema, si foarte importanta pentru libertatea de exprimare din Romania, este daca SOV a cumparat sediul, marketshare-ul si brandul, sau a cumparat inclusiv constiintele. Pentru ca numai constiintele ziaristilor conteaza cu adevarat.

Daca ziaristii de la Catavencu si Cotidianul vor avea tupeul sa lupte pentru liberatatea lor si sa plece daca li se va baga pumnul in gura, atunci lupta e castigata. Pentru ca nimeni cu citeste Catavencu pentru sigla sau pentru reclamele frumoase. 

Asadar, nu are sens sa ne dam de ceasul mortii ca un magnat a achizitionat un trust. Este normal intr-o economie de piata. Trebuie sa ne temem doar de atitudinea ziaristilor. Vor prefera ei sa ramana pe salarii babane cand li se va zice “Pe astia lasati-i in pace” sau vor avea cojones si isi vor baga picioarele in posturile caldute, pornind o cruciada de la zero.

Testul libertatii de expresie nu se da acum, ci in momentul in care spatiul de manevra le va fi ingradit. Cati or sa stea si cati or sa plece atunci? Abia atunci vom stii daca am crezut in catzavenci pe bune sau daca au fost un alt produs al capitalismului, pseudorebeli si pseudononconformisti…  Iar daca va exista masa critica si o vor lua de la capat (nu in curtea altui magnat), cititorii vor veni cu ei neconditionat, iar SOV o sa descopere ca a cumparat niste birouri si niste calculatoare.

Despre Humanitas & personal brands

Criz de la cultura-vura posteaza despre o noua colectie de literatura contemporana straina ce va aparea la Humanitas, denumita “Raftul Denisei” .
Si eu cred ca o e idee de marketing complet neinspirata:

1. Denisa Comanescu este o editoare buna (exemplul cel mai clar fiind ce a facut la Polirom) insa in nici un caz nu este un personal brand (nici macar printre cei avizati)

2. Brandurile personale (mai ales cele feminine, fara a fi misogin) functioneaza foarte bine la produse generaliste dedicate unui public feminin de regula nu foarte educat/pretentios (ex: Oprah, Martha Stewart etc). Pana si parfumurile cu personal brands (alea cu nume de actrite, cantarete, tenismene) sunt in categoria entry-level, in nici un caz luxury goods. Cu cateva exceptii. Pe de alta parte, cartiile sunt niste chestii relativ elitiste – cel putin cele promovate de Humanitas (mult mai aproape de parfumuri de lux, decat de detergenti). Insa chestia asta cu “Raftul Denisei” nici nu va creste brand equity-ul (nu e raftul lui Marquez, Rushdie sau Borges, sa zicem) si nici nu va atrage alte categorii de public (mai bine ii ziceau raftul Andreei Marin, daca asta voiau).

3. In general o autoritate intr-un domeniu se denumeste prin numele de familie (o colectie de filosofie denumita “Raftul lui Immanuel” ar fi hilara).  Faptul ca s-a apelat la prenume denota ca nici macar oamenii de la Humanitas nu aveau incredere in potentialul de brand personal al Denisei Comanescu si atunci au ales varianta asta mai soft si mai putin implicativa.

4. Este evident ca Denisa Comanescu nu va putea alege toate cartile care i-au placut pentru a le pune in colectia sa. Unele au copyrightul la alte edituri, altele au fost publicate recent. Deci nu poate sa fie cu adevarat o selectie personala. Doar un stunt de marketing. Neinspirat.

 

Muzica

Nu sunt excesiv de muzicofil. Adica ascult muzica in fiecare zi, stiu cat de cat discografiile a vreo zece formatii/artisti, dar niciodata nu am fost un maniac al muzicii. Am prieteni care merg aproape la toate concertele rock pe o raza de 1000 de kilometri (adica incluzand Ungaria si Bulgaria). Astia da maniaci.

Pentru mine muzica este mai degraba un prilej de reflectie/verbalizare. Daca ascult ceva clasic, o apreciez dupa cat de misto au fost gandurile care mi le-a produs. Daca ascult ceva contemporan (rock or jazz mostly) apreciez metaforele, poezia, puterea de evocare, forta textului. D-aia imi plac Bob Dylan, Deep Purple, Pink Floyd, Led Zeppelin, U2, Hendrix, Simon and Garfunkel, Doors. Pentru ca spun chestii. Exprima ceva. Angelic sau demonic, dar niciodata atmosferic, evanescent si neclar. (Oi fi maniheist?)  D-aia nu imi place muzica aia electronica noua. Nu are putere. (Sau poate nu am receptat-o eu atunci cand trebuia, recunosc)

Ieri piesa zilei a fost Voodoo Child – Hendrix. E fascinant cat de out of his time poate sa cante omul asta. Ba chiar out of our time. Cred ca am ascultat-o de 20 de ori.

Azi piesa zilei e Nick Cave, PJ Harvey & Concrete Blonde – Ship Song . Powerful black-as-sin magic 😉

Come sail your ships around me
And burn your bridges down
We make a little history, baby
Every time you come around

Come loose your dogs upon me
And let your hair hang down
You are a little mystery to me
Every time you come around