Asadar a aparut Dilemateca, o revista culturala scoasa de cei de la Dilema. Format glossy, frecventa lunara, 80 de pagini, 5 RON, contine si o carte de Tzvetan Todorov despre gandirea umanista in Franta (Gradina nedesavarsita)

Foarte frumoasa ca aspect si cu un continut interesant. Mi-a placut foarte mult interviul cu Dan C. Mihaiescu (mai ales partea cu muzicile). In plus o scrisoare inedita de la Steinhardt catre Noica (m-a uimit ce termeni anglosaxoni folosea Steinhardt). Un articol despre bloguri culturale destul de putin inspirat. O analiza a pietei de carte dupa 1990.

Per total o revista buna, insa care nu ajunge la nivelul de calitate impus de Secolele XX de dinainte de revolutie. Intrucatva lipsita de substanta adevarata. Prea tabloidala. Pe de alta parte este de remarcat in peisajul revistelor de cultura – cred ca va avea o distributie mult mai buna decat restul. Sa asteptam numerele urmatoare.

Later Update: Plimbandu-ma prin oras am remarcat ca a Dilemateca vine la pachet si cu alte carti: una de Rorty, alta de la All cu istoria filosofiei. Deci un fel de tombola.

Am ajuns sa pretuiesc timpul mai mult decat orice altceva. Sa ai o zi intreaga numai pentru tine. Ce misto! Sa ai o luna in care sa uiti de ceea ce trebuie si sa iti pese numai de prezent. Ce vis!

Am inceput sa ma simt ca un aristocrat cand merg pe jos la munca. Fac 45-50 de minute si mi se pare o risipa de timp (in sensul bun). Cand pot sa gandesc si sa privesc lumea. Sa nu ma intereseze de ce mai trebuie facut, de liste, de taskuri, de treburi and so on. E atat de trist ca ne cumparam lucruri de care nu avem nevoie cu bani, si banii cu timp. Mi-ar placea sa existe o epoca in viitor in care sa se rada de nebunia asta consumista cum radem noi acum de toate obiceiurile barbare. Pentru ca daca exista in consumismul asta  exacerbat o ratiune interioara,  ea singur se destrama, privind de afara.

De De Quincey am aflat prin intermediul lui Borges, care il diviniza. Si dat fiind acest fapt(desi am pagina cu biografia lui De Quincey in fata), intotdeauna m-am intrebat daca De Quincey a existat sau este doar o inventie borgesiana. Chiar si dupa am citit Confesiunile unui opioman.

Si tot din acest cauza am efectuat o lectura oarecum paranoida pe volumasul despre moartea lui Kant. In esenta, povestirea este relatata din punctul de vedere al unui prieten al lui Kant, care il vegheaza in ultimele zile ale vietii. Dar oare este acest prieten adevarat? Si daca a fost real, este si povestirea reala la randul ei? Si, a fost Kant real? In fine, cam asta se intampla cand il citesti de prea mute ori pe Borges.

Sa revenim la cartea lui De Quincey. Povestea reala a unei persoane magnifice intelectual la sfarsitul vietii sale. Cand toate stradaniile lui de a avea o viata ordonata se naruiesc. Cand uita ce a spus acum cateva minute. Cand, el cel care dormea intotdeauna intr-un intuneric si o tacere deplina, este nevoit sa doarma cu lampa de veghe si cu un ceas care sa produca sunete regulate. Cand  apar fantome si obsesii si fobii si comportamente senile.

Nu este o carte despre Kant. Pentru ca nu acesta a fost Kant. Este o carte despre umbra firava a unui om. Despre luptele acestui om cu uitarea si timpul. Existentialism avant la lettre.  Sincer sa fiu nu este o lectura fundamentala. E o carte indiscreta despre cel mai intim aspect al vietii unui om, moartea.

Asa dintr-o data mi-am adus aminte de Pablo Neruda. Unul dintre cei mai tari poeti ai secolului trecut. Cu unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste, ever. Cantecele Capitanului, se numeste unul dintre volumele lui. Despre un camarad comunist care lupta si iubeste si lupta din nou. Che Guevara meets Lord Byron.

Deci mi-am adus aminte de el si am cautat un text de-al lui. Le-am gasit pe acesta.

Cine moare?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste. (…)

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim… Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi...

Frumos, nu ?

Mai multe poeme aici (in engleza)

Si cateva chestii interesante din Wikipedia:

Pablo Neruda was cited in The Simpsons episode “Bart Sells His Soul”.
Lisa: Hmm. Pablo Neruda said, “Laughter is the language of the soul.”
Bart: I am familiar with the works of Pablo Neruda.

Neruda always wrote in green ink because it was the color of Esperanza (hope).

Acum vreo doua-trei sapamani mi-am zis ca trebuie sa imi schimb un pic comportamentul de consumator. Mai precis sa nu mai cumpar si sa port tricouri cu insemne corporative (mai precis Adidas, Puma, etc). De ce sa fiu eu un panou umblator pentru marcile astea? Asta mai ales pentru ca nu ma reprezinta. Nu am fost niciodata the jock type. Dar absolut deloc. Si nici nu incerc sa fiu. Ajung pe la sala din an in paste si atunci mi se pare in chin si o pierdere de vreme fara absolut fara noima. (Nu am nici o placere sa ma chinuiesc ridicand si tragand greutati. Prefer o carte buna. Noroc ca in ultima vreme am descoperit audiobookurile asa ca nu mai este o pierdere completa de vreme)

Sa revin la tricouri. Mi-am luat 8 tricouri de pe threadless.com (Super sloganul lor “Nude no more! ) Au venit repede (cam doua saptamani de la comanda), n-au incurcat borcanele, iar calitatea materialului pare ok (asta o sa vedem la primul spalat Asadar ii recomand. Au varietate mare, comunity feeling, preturi bune. Mai imi iau. Mai ales pentru ca au desene misto.