Archive for June, 2006
Mergeam astazi catre birou si mi-au atras privirea o femeie cu punga. O femeie mai in varsta cu o punga alba, de plastic, cu trei dungi (galbena, neagra, rosie - steagul Germaniei). Stiam ca mai vazusem genul ala de punga, de mult. Si ocolind femeia respectiva am vazut ce era pe “revers”: pajura neagra cu “Republica Federala a Germaniei”.
Si, gata, mi-am dat seama! Erau pungile care se distribuiau la standul RFG de la TIB in anii ‘80. Tin minte foarte clar. O punga care calatorise douazeci de ani prin timp. Mai mult decat durata medie de viata a televizoarelor, frigiderelor, masinilor. Un simbol :)) O punga din ‘87, sa spunem, ajunsa in 2006.
June 30th, 2006
Joni Mitchell › Both Sides, Now
I’ve looked at life from both sides now
From win and lose and still somehow
Its lifes illusions I recall
I really dont know life at all
Ive looked at life from both sides now
From up and down, and still somehow
Its lifes illusions I recall
I really dont know life at all
Imi aduce aminte de ceva ce imi spunea mama mea acum cativa ani. Ca nu simte deloc cum a trecut timpul si a ajuns la cincizeci de ani. Ca inca se simte la fel ca la douazeci de ani. Sau ca s-ar catara prin corcodusi in unele zile. Chiar ca traim prea putin. In sinea noastra, ramanem aceiasi copiluti. Sau cel putin asa ma simt eu uneori. Jucand jocuri de oameni mari cu alti copii care se dau si ei oameni mari. Prea putin, pe bune…
June 29th, 2006
Stiu, optiunile spirituale sunt pur personale. Si nici nu cred ca trebuie sa facem caz de ele, indiferent care ar fi acestea. Dar pe de alta parte, este clar ca ele sunt infipte bine in personalitatea si optiunile noastre. Si unele lucruri/producte culturale care ne trec prin fata ochilor nu fac decat sa le intareasca.
M-am uitat astazi la Hotel Rwanda si mi-am dat seama inca o data de ce nu pot sa cred intr-un Dumnezeu moral. Da, sunt agnostic. Nu pot sa cred intr-un Dumnezeu care lasa la moara un milion de oameni nevinovati, hacuti cu macetele, arsi de vii, chinuiti. Si asta in mai putin de o suta de zile, intr-o tara minuscula. (Stiu, se pot gasi tot felul de argumente sofisticate care sa permita si macelurile rasiale si pe Dumnezeul dragut in acelasi timp, dar refuz sa cred ca acestea ar fi altceva decat sofisme - false argumente produse de cei interesati).
Cititi despre Genocidul din Rwanda!
Si scarbiti-va! Scarbiti-va de:
- existenta voastra pasnica intr-o lume in care se intampla asemenea lucruri
- de secolul care s-a incheiat si care a avut maceluri din prima si pana in ultima zi
- de conceptele etice sau religioase inventate de specia umana ca forme fara fond, absurde
- de puterile occidentale care au creat premizele crizei in perioada coloniala, au inarmat taberele si nu le-a pasat nici cat un negru sub unghie decat dupa ce a fost prea tarziu
Un milion de oameni care au fost omorati pentru ca erau Tusti, nu Hutu. Diferenta? “In another setting, one finds Belgian colonists conducting a census, and defining “Tutsi” as anyone with more than ten cows or a long nose, while a “Hutu” meant someone with less than ten cows and a squashed nose.” (din wikipedia)
June 28th, 2006
U2 - Wild Irish Rose
In a field by a river, my love and I did lie
And on my naked shoulder, she too proud to cry
She said that I must leave her, an icy tear she froze
How could I melt the heart of a Wild Irish Rose?
Well a gypsy she has made of me, a servant of the street
And back to bed I’ve travelled to taste a love as sweet
Well the heart it knows no reasons and reason never knows
As I lie with them I’m thinking of a Wild Irish Rose.
June 27th, 2006
De la Hobbes si Spinoza incoace toti justifica statul prin aceea ca numai statul are posibilitatea sa face treburi pe care sectorul privat/cetatenii izolati nu le pot face. Exemplu cel mai clar este sistemul de mentinere a ordinii: politia. Desi in ultima vreme se vorbeste din ce in ce mai mult de sisteme particulare de mentinere a ordinii. Practic cartierul X face contract cu agentia de ordine Z, stabileste parametri, apoi evalueaza eficienta contractului si vede daca il mentine sau face din nou licitatie. Sau in Australia, am impresia, exista deja inchisori particulare. Parca la fel e si cu procurorii in Marea Britanie, care nu sunt magistrati/functionari, ci avocati angajati de politie. Isi fac bine treaba, mai primesc contracte, nu isi fac bine treaba - vin altii.
Uite ca si pe partea de asistenta sociala, caritate and stuff au inceput sa se miste lucrurile in directia statului minimal. Warren Buffet, al doilea miliardar din lume, isi doneaza averea pentru caritate. Si nu oricui, ci Fundatiei Bill si Melinda Gates. Fundatie care deja are vreo 40 de miliarde. Pentru comparatie, nu exista firma in Romania care sare de 10 miliarde.
Asta ar putea sa fie o dezvoltare foarte interesanta la nivel global profund. Traim intr-o lume a corporatiilor. Care a inceput cand sute si mii de oameni au inceput sa isi foloseasca capitalul in comun in secolul al XIX-lea. Cand a aparut societatea pe actiuni, adica. Cu management profesionist, accountability and so on. Exact opusul statului adica.
Ce ar fi daca ar aparea asemenea entitati si in domeniul caritatii? Colosi cu averi de nivelul Fortune 100 care sa realizeze “proiecte Manhattan” in domeniul sanatatii, al dezvoltatii, al mediului. Care sa impinga umanitatea inainte.
Poate e o utopie, stiu. Dar poate nu. Poate dupa ce se va retrage de la Microsoft, in 2008, Bill Gates va face genul asta de constructie. Si poate chiar va reusi sa dea cateva lovituri saraciei, bolilor, lipsei de educatie sau de sanse.
Cel putin exista potentialul ca dupa Buffet si Gates, sa mai apara alti miliardari donatori. Cu programe ambitioase pentru umanitate. Fireste, ca putem privi totul si intr-o cheie distopica, daca vrem…
June 26th, 2006
Mai exact in toamna lui 1996. Cand Nobelul a fost luat de Wisława Szymborska . A carei poezie nu o citisem la vremea aceea. Intre timp am citit cate ceva pe Internet (sunt linkuri si in josul articolului din Wikipedia). Scrie bine, conced.
Si ce treaba aveam eu cu Doamna Szymborska (apropo, folosesc verbul “a uri” in sens foarte larg, sa nu credeti ca sunt o persoana veninoasa, cu ochii rosii si fruntea incruntata 
? Pai in toamna aia se zvonea ca o sa castige Bob Dylan. Care este clar cel mai mare bard din toate timpurile si din toate locurile posibile. Care ar trebui sa aiba si premiul Nobel pentru pace, economie si chimie, nu numai pentru literatura. Care a rezistat in viata si a generat o opera geniala si enorma si arborescenta si cum vreti voi .
Asadar era 1996, aveam 19 ani si probabil toate albumele lui Dylan. Mai tin minte si acum. Le cumparam de la tarabele acelea cu multa muzica, de la Romana sau de la libraria Humanitas de la Kretzulescu. (Apropo, in vremea aceea, cu toti piratii se gasea muzica in oras. Acum, daca intri la Diverta sau HMF, nu gasesti nimic mai rar/mai clasic/mai non-comercial. Iar pana si piratii au decazut: inainte erau persoane cu vaste cunostiinte muzicale, acum sunt bronzatii in sorturi Verzace) Si uneori, cand nu aveam bani, mai saream si o meditatie, ca doar trebuia sa completez colectia. Acum imi aduc aminte, de exemplu, de un album dublu, inregistrarea live a unuia dintre primele concerte electrice ale lui Dylan. Genial!
So, era toamna lui 1996 si speram ca Dylan sa castige. You know, motivatiile adolescentine: rebelul genial din Dylan, lupta pentru pace, protestele, marsurile pentru drepturile civile, cele anti-Vietnam, stuff like this. Iconic, prin excelenta. Si chiar daca au trecut cam zece ani de atunci, sa stiti ca tot nu mi-am schimbat ideile. BTW, sa-mi fac/cumpar un tricou cu Dylan.
Au trecut inca zece ani si pentru Dylan. Si Things have changed, indeed. A implinit 65 de ani la sfarsitul lui mai. A mai scos niste albume. A mai fost aclamat. Hendrix, Morisson, Janis Joplin sunt oase si ulcele de multe decenii. Dylan merge mai departe. Fara premiu Nobel. Dar nici nu conteaza prea mult, in definit.
June 25th, 2006
Astazi in heavy rotation: Rolling Stones - Wild Horses
Childhood living is easy to do
The things you wanted I bought them for you
Graceless lady you know who I am
You know I cant let you slide through my hands
Wild horses couldnt drag me away
Wild, wild horses, couldnt drag me away
I watched you suffer a dull aching pain
Now you decided to show me the same
No sweeping exits or offstage lines
Could make me feel bitter or treat you unkind
June 24th, 2006
Mi-am apucat sa citesc Kadis pentru copilul nenascut - Imre Kertesz. De fapt, citisem cateva pagini acum vreo luna, insa mi se paruse genul de scriitor arid, abscons si elitist care nu imi place. Am gresit. Poate nu avem starea.
In fine, faza este ca acum m-a spart in cioburi mici si gri. O carte discursiv-intelectualizata despre nimicnicia intelectualizarii. Despre noi, astia un pic mai rasariti, care ne privim unii pe altii ca niste oglinzi in oglinzi si nu stim ce vedem si poate nici nu ne intereseaza si poate proiectam si poate jonglam cu cuvintele si avem deja-vuuri de discutii din trecut si uitam ce esential sau mimam ca uitam sau mimam ca am regasit si apoi iarasi ne privim pe noi insine si facem lucruri, grandomanii, fara insa sa avem clar definit scopul, doar ca asa trebuie, ca e bine sa fii tare, apreciat, plin de proiecte, vital, dar asta e vitalitatea oare, si gata. Nu pot sa suport genul asta de carti care se apropie prea de sufletul tau si apoi ii trag doua-trei suturi sanatoase cu bocancii. Saramago mai face faze d-astea.
Hai sa pun si un citat:
“Dar, se vede treaba, nu te poti feri din calea explicatiilor, nu le poti evita, explicam si ne explicam fara incetare, o explicatie ne pretinde insasi viata, acest inexplicabil complex de fenomene si perceptii, explicatii ne pretinde anturajul si pana la urma ne pretindem si noi, noua insine, explicatii, pana ce izbutim in cele din urma sa distrugem in jurul nostru totul si sa ne autodistrugem, e un exces adica de explicatii - ii explic eu filosofului, intr-unul din acele accese logoreice, atat de urate mie dar irepresbile, care ma apuca ori de cate ori n-am nimica de spus si care, ma tem, e de aceasi extractie cu bacsisurile grase pe care le dau prin restaurante, taxiuri sau cu ocazia mituirii unor persoane oficiale, respectiv semioficiale etc. , precum si cu politetea mea exagerata, mergand pana la abandonul de sine, de parca m=as ruga fara incetare sa mi se ingaduie sa exist, pentru existenta asta a mea”
June 24th, 2006
Asadar intai nu am vrut sa merg la concertul DM. Apoi, astazi de dimineata, m-am trezit brusc ca vreau. Nu neaparat ca mor dupa ei. Apoi omul care trebuie sa-mi dea biletul a intrat mai repede si am ramas pe afara. Acum sunt acasa. Nu mi-e clar daca sunt suparat sau nu. Nici daca trebuie sa fiu suparat sau nu. Si nici daca am vrut sa merg la concert sa nu.
Asta ca tot vorbeam de zenul dintr-un post super al lui Irene despre lucrurile care n-au fost sa fie.
Ce e ironic este ca nici la Apocaliptica nu am ajuns, desi as fi vrut si aveam bilet. Iar saptamana viitoare vine Lacrimosa. :))
PS Sa nu aud ca a fost misto. I hate you !!!! 
June 23rd, 2006
La noapte sunt Sanzienele (23-24 iunie).
Asadar, fetelor, aveti grija ce/pe cine visati, caci s-ar putea sa se adevereasca!
June 23rd, 2006
Adica cei mai tari/insemnati/importanti oameni ai momentului. Se gaseste aici si e foarte interesant prin eterogenitatea lui. E si Paul Simon printre cei alesi.
June 22nd, 2006
In editia romana a BusinessWeek. Pe de o parte un cover story supermisto despre inovatie, din editia internationala, si cateva articole bune scrise local (cel cu consumul de bere in restaurante high-end de exemplu).
Pe de alta, un articol care duhneste a publicitate nesimtita de la o posta. Despre noul telefon Aurora de la LG, la rubrica Tehnologie pentru tine. Fara comparatii, fara referiri la concurenta, fara a se prezenta si care ar fi neajunsurile. O pagina de specificatii tehnice si laude grele.
Acum, eu nu vad cum pot oamenii astia ca creada ca targetul ar musca la chestia asta.
June 21st, 2006
Azi imi place melodia asta:
Dreaming My Dreams - Cranberries
All the things you said to me today
Changed my perspective in every way
These things count to mean so much to me
Into my faith you and your baby
It’s out there
If you want me
I’ll be here
It’s out there
June 21st, 2006
Complotul impotriva Americii -Philip Roth
Ne place sa credem ca suntem buni. Frumosi, deosebiti. Si ca lucrurile nasoale se intampla numai la altii. Ca macelurile, pogromurile, holocausturile, purificarile etnice, violurile in grup, caderea in anarhie sunt aberatii istorice care nu ne pot atinge. Poate si de asta se intampla aceste lucrurile acestea atat de des. Cine ar fi crezut de pilda in 1984, in timpul olimpiadei de iarna de la Sarajevo, ca peste numai cativa ani orasul va fi sfartecat, iar cetatenii sai se vor uri de moarte, se vor ucide fara remuscari. Similar, cine ar fi crezut la inceptuul secolului al XX-lea, in la Belle Epoque, ca in numai cativa zeci de ani lucrurile se vor schimba iremediabil, ca vor exista cosurile lagarelor pe care vor iesi fumul si cenusa a milioane de nevinovati. Ca oamenii for fi triati in functie de potentialul lor economic: cei neputinciosi - in camerele mortii, cei inca apti de munca - in lagarele de munca, storsi de orice vlaga. Si cine ar fi crezut ca executantii vor vedea acesta ca un lucru normal. Pentru ca cel mai cumplit lucru ca victimele erau lipsite de orice umanitate in ochii calailor, mai putin importante decat bacteriile. Practic crima nu era crima, ci un simplu act de dezinsectie sociala.
Pana la urma cum se apara o societate, asta este o intrebare. Cat de selectivi sau neselectivi sunt anticorpii generati. Reusesc acesti anticorpi sa devina maligni si nediscriminatorii, distrugand principiile de responsabilitate personala, si facandu-ne sa revenim la culpabilizarea de grup? Cazuri de genul acesta au fost nenumarate in istorie. Nu mai departe de evenimentele de dupa 11 septembrie 2001, cand populatia araba a riscat cat pe ce sa fie considerata aliat spiritual al teroristilor. Sau mai imi vine minte cazul populatiei de origine japoneza din vestul Americii, care in cel de-al doilea razboi mondial a fost internata in lagare, considerandu-se ca ar putea sa-i ajute pe compatriotii sai in eventualitatea unei invazii.
Cam asta e premiza esentiala de la care porneste Roth in Complotul impotriva Americii. Pentru cei care nu stiu, Phillip Roth este unul dintre cei mai apreciati scriitori americani in viata (in zona high-end a literaturii) castigand cam toate premiile majore americane de gen (chiar de mai multe ori). Ca fapt interesant, intr-o ancheta facuta anul acesta printre critici, editori etc. cu privire la cele mai bune romane ale ultimilor 25 de ani, din lista de 22 de volume 5 i-au apartinut lui Roth.
Ce este cu romanul asta, Complotul impotriva Americii? El s-ar putea inscrie foarte usor intr-un gen al SF-ului, ucronia (adica povestile de tipul “ce ar fi fost daca Napoleon ar fi invadat Anglia”). De fapt si de drept, chiar a castigat SideWise Award in 2005, premiul care se acorda pentru cea mai buna ucronie a anului.
Punctul de cotitura la Roth este castigarea alegerilor din 1940 de catre Charles Lindbergh, si nu de Roosevelt, cum s-a intamplat in realitate. Lindbergh, erou pentru multi americani, se pare ca a fost un simpatizant al miscarii naziste si al lui Hitler. Asadar in romanul nostru, el respinge intrarea Americii in razboi de partea aliatilor, si semneaza un pact de neutralitate cu Japonia si Germania. Dupa care, administratia devine din ce in ce mai opresiva cu populatia de origine evreasca, ajungandu-se pana la deportari si pogromuri.
Pe fundalul acesta se desfasoara povestea lui Philip si a familiei sale - Philip find alterego-ul lui Roth (acelasi background evresc, aceasi varsta, acelasi oras). Phillip, pustiul de noua-zece ani la inceptul romanului, creste in aceasta lume care trece incet-incet de la linistea anilor treizeci la opresiune regimului totalitar. Isi traieste copilaria, observa lucruri, se maturizeaza. Intr-un fel aduce aminte de kurnalul Annei Frank. O carte subtila despre populatia evreasca de pe coasta de est in anii patruzeci, plina de amanunte interesante, de tablouri excelent realizate. Si o carte despre angoasele minoritarului. Si despre angoasele copilariei. Pentru ca, pare a spune Roth, cele doua posturi se suprapun in fata fortei opresiunii statale. O carte despre alegeri si despre libertate.
Foarte cursiva, foarte usor de parcurs. Ajunsa best-seller in America. Considerata de democrati drept un atac fatis la adresa administratiei Bush. Considerata de simpatizantii lui Bush ca o forma de sustinere a politicii sale pro-razboi. Contestata de catolici - pe motivul descrierii acestora ca potentiali participanti la un pogrom ucronic. Ne place sa credem ca suntem buni. Frumosi, deosebiti, nu-i asa?
June 21st, 2006
Cum vine asta: Noul Dicţionar Universal al Limbii Române ?
Adica:
1. Traim intr-un univers nou care are nevoie de un dictionar universal nou? Si daca da, ce s-a intamplat cu vechiul univers si vechiul dictionar? Cand au disparut ele? Sau coexista? Iar noi am aparut in noul Univers, sau suntem ramasitele celui vechi?
2. Exista si Dictionarul Galactic al Limbii Romane? Sau dictionar Metaversian (sau Hyperversian sau Multiversian) al Limbii Romane?
3. A aparut limba romana o data cu Big Bangul, in primele mili-micro-pico-secunde ale Universului?
4. Daca exista cuvinte care nu sunt incluse in acest dictionar, inseamna ca ele sunt niste himere (semne fara referent)?
Ganduri de om obosit…
June 20th, 2006
Asadar la postul meu despre Apple sweat-shops, Andrei a comentat dand un link foarte interesant - un articol de pe situl lui Lew Rockwell, un politician libertarian foarte cunoscut din State.
In esenta pagina respectiva, rezuma punctul de vedere al lui unui editorialist din NY Times, Nicolas D. Kristof - numit In Praise of the Maligned Sweatshop
Respectivul editorial, cat si doua reactii, pot fi citite aici
Desi ma declar (destul de) libertarian, nu sunt de acord insa cu concluziile respectivului editorial (in esenta ca aceste sweatshopuri ajuta foarte mult natiunile sarace, aducandu-le prosperitate). Asadar:
1. Sweatshopurile degradeaza conditia umana. Daca acceptam ca exista niste drepturi sociale si economice ale omului, si ca acestea creaza niste standarde minimale de viata si munca, faptul ca exista sweatshopuri in care norma de munca este de 15 ore pe zi (6-7 zile pe saptamana) pulverizeaza orice definitie de drepturi inerente conditiei umane. Nici macar nu este vorba de bani. Este vorba ca un astfel de regim este echivalent cu sclavia. Mai ales in acele tari in care nu exista alte optiuni (fie din cauza lipsei altor oportunitati, fie din cauza restrangerii mobilitatii din motive politice sau economice)
2. Sweatshopurile distrug raportul delicat dintre munca si capital. In momentul in care munca este externalizata in aceste sweatshopuri, diferenta de costuri nu se va reflecta in scaderea preturilor ci in cresterea profiturilor marilor corporatii. Fireste, veti spune ca in tarile civilizate majoritatea lucratorilor sunt si actionari, insa aceasta nu rezolva problema, caci:
3. Sweatshopurile pot genera o societate foarte statica, in Occident. O societate in care majoritatea veniturilor vor veni din exploatarea capitalului (dobanzi, dividente etc) si nu din exploatarea muncii, este o societate foarte stratificata. Practic cei avuti raman avuti, iar cei saraci raman saraci. Aceasta contravine insa idealurilor marilor revolutii burgheze. Sa ne inchipuim o lume in viitor precum India (sistem de caste) sau precum in Evul Mediu.
Observatie: sunt constient ca punctul asta poate fi discutabil tinand cont ca in USA de exemplu ponderea cea mai mare in PIB o au serviciile (peste 75%) iar nu manufactura. Dar si o parte substantiala din servicii pot fi externalizate.
Sunt constient si de faptul ca staticismul acesta poate fi invins de indivizi cu talente deosebite (ex. supergeeks inovativi) insa problema ramane pentru majoritatea oamenilor.
4. Sweatshopurile rapesc foarte mult din potentialul de dezvoltare, in tarile unde acestea exista. Chiar daca ar fi bune pe termen scurt, sweatshopurile se pot “croniciza”. Nimic nu poate garanta ca un sweatshop din China va evolua de la 15 ore si 70 de dolari la 8 ore si 3-400 dolari. In primul rand pentru ca acolo nu exista o piata libera. Si nici sweatshopurile nu o creaza prin simpla lor existenta. Asadar libertarienii care sunt adeptii pietelor libere uita de acest punct in cazul tarilor totalitare. Mai mult, un salariu foarte mic anihileaza potentialul de revolta al populatiei.
Cam astea sunt argumentele mele deocamdata. Sunt sigur ca au fisurile lor; e doar un punct de vedere scris intr-o pauza. Oricum, parerea mea este ca trebuie sa existe niste minime reglementari internationale care sa fie aplicabile global, in ceea ce priveste conditiile de munca. Mai ales pentru ca Terra isi permite. I mean, exista suficienta valoare pentru a nu fi nevoiti sa avem un sfert de umanitate moarta de foame, si inca un sfert in conditii la fel de precare ca acum 2500 de ani.
Sau daca aceste reglementari sunt o chestie anti-libertariana, atunci e nevoie sa existe economie de piata si drepturi civile si politice in tarile astea cu sweatshopuri pentru a garanta o tranzitie.
Daca aveti pareri, nu ezitati.
Later update: O gramada de informatii despre Sweatshops gasiti pe wikipedia (istoric, puncte de vedere etc.)
June 20th, 2006
Tangerine - Led Zeppelin
Measuring a summer’s day,
I only find it slips away to grey,
The hours, they bring me pain.
Tangerine, Tangerine,
Living reflection from a dream;
Noapte buna ;)
————–
PS De maine sper sa ma apuc mai serios de scris (recenzii si serialul promis despre oameni pe care merita sa-i urasti-iubesti din tot sufletul).
June 19th, 2006
Well, I stand up next to a mountain
And I chop it down with the edge of my hand
Well, I pick up all the pieces and make an island
Might even raise a little sandYeah
cause Im a voodoo child
Lord knows Im a voodoo child baby
Jimi Hendrix, normal. Stiu, am mai spus o data ca imi place, dar nu ma pot abtine.
Si ceva misto din wikipedia:
Hendrix’s hands were large enough to fret across all six strings with his thumb, and he could reputedly play lead and rhythm parts simultaneously. Another remarkable fact about Hendrix is that he was left-handed, yet used right-handed Stratocasters, playing them upside-down. Hendrix restrung his guitars so that the heavier strings were in their standard position at the top of the neck. He preferred this layout because the tremolo arm and volume/tone controls were more easily accessible above the strings, but it also had an important effect on the sound of his guitar: because of the design of the pickups, his lowest string had a bright sound while his highest string had a mellow sound—the opposite of the Strat’s intended design.
June 19th, 2006
Un articol care da de gandit, referitor la
. Si aici despre IG Farben. Ce e mai tragic este ca aceste companii inca exista si fac profituri frumusele.
June 18th, 2006
Piano Man - Billy Joel
Now John at the bar is a friend of mine
He gets me my drinks for free
And he’s quick with a joke or to light up your smoke
But there’s someplace that he’d rather be
He says, “Bill, I believe this is killing me.”
As the smile ran away from his face
“Well I’m sure that I could be a movie star
If I could get out of this place”
Imi place pentru nostalgia din ea. Cei care predica cele 26820 de zile de actiune continua uita prea des de nostalgie, de privirea inapoi si privirea inauntru, de pauzele din muzica (cred ca asta este de fapt si slabiciunea brandului respectiv, apropo) De cate ori, in cate seri de sambata, a vrut fiecare dintre noi sa zboare, sa face lucruri nemapoiomenite, sa incerce chestii noi, sa simta cum n-a mai simtit niciodata, si pana la urma a ajuns in aceleasi baruri, cu aceiasi prieteni buni, vorbind aceleasi istoriii vechi. Pentru ca oamenii sunt in primul rand legati prin istorioare si povestiri. Care le-au trait impreuna sau care pot fi spuse (creaza interes, au talc, sunt funny). Asta e substanta din care se fac prieteniile adevarate.
Vine weekendul. Sa bem o bere pentru prietenii vechi si buni si pentru prietenii noi si buni.
June 16th, 2006
Cititi asta si zgariati-va ochii. Mai tare, fara jena. Desfigurati-va ;)
When I presented Harlan with the SFWA Grand Master award, I made the point that the reason Harlan was getting the award was because of the stories he’d written, not because of the stories about him or any of the side-issues and brouhahas. The Essential Ellison is a terrific place to start.
Din blogul lui Neil Gaiman, de unde altundeva.
Cei cativa care mai citesc blogul meu (mii de multumiri, btw, dar daca aveti ceva mai bun de facut, I will survive) deja intuiesc ca este inca un post vitriolat la adresa acestui incredbil-de-talentat-enervant-de-cool-dezgustator-de-celebru-obscen-de-complex scriitoras pe nume Neil Gaiman. Partial corect. Pentru ca voi mai introduce un subiect al urei mele: Harlan Ellison.
Care e cel putin la fel de cool ca Gaiman. Care a intrat o data intr-o banda de criminali doar ca sa scrie un roman. Care era pitic dar putea sa tina pe umeri douazeci de giganti. In timp ce facea demostratii de scrima si vrajea un cor de calugarite. Care cred ca a publicat o duzina de povestiri in Playboy si juca septic cu H. Heffner (deci s-ar putea sa fie vorba si de alte jocuri, afirma gurile rele).
Si acum sa va zic cand l-am urat din tot sufletul pe Harlan Ellison asta. Prin 1995 cand am imprumutat de la Biblioteca Americana un volum de Best American Short Stories in 1994 (asa cred ca ii zicea). E o serie clasica la americani unde apar numai povestirile d-alea seci din reviste literare snoabe. Povesti d-alea in care practic nu se intampa mare branza. Dar care sunt bune, fara indoiala. Si printre toate snobismele astea aclamate de critici era si Ellison. Cu “The man who rowed ashore Christopher Columbus”. Aparuta in Omni. (Omni asta era o revista glossy din anii ‘90, ante Internet, cu un tiraj la vreo 3 milioane, cred. Kind of PlayBoy meets Analog and Wired.) Deci l-am urat pe Ellison atunci cand mi-am dat seama ca desi era cel mai non-conformist scriitor din epoca, urma sa ramana si in istorie, pupat in fund de toti criticii cu cravate innodate regulamentar.
Si nici nu am inceput sa-mi strig ura in inima lumii. Sa vorbesc despre Dangerous Visions, de exemplu. Din pacate ma voi opri aici pentru moment. Nu, nu m-am sufocat de ura. M-au apucat accesele de constiinta vizavi de munca. 
Nota mentala: De fapt postul asta se dorea a fi despre Anasi Boys. O recenzie. Asta cu ura era doar introducerea. Dar lasa ca revin in partea a doua. Si, daca ma gandesc bine as putea sa fac si un serial bloggistic numit “Oameni pe care trebuie sa ii uram pentru ca sunt prea buni si ne fac pe noi, simplii muritori, sa aratam ca niste verze. Murate” Un candidat ar fi Oliver Stone. Asta apropo de filme care imi plac. Am uitat de Oliver Stone ieri, intr-o discutie foarte misto. (Atentie, titlul serialului meu intentionat este copiraitat ca asa spun eu acum. Cine mi-l fura o sa aibe zece ani de ghinion. )
June 15th, 2006
Melodia zilei: Stuck In A Moment - U2
I’m not afraid
Of anything in this world
There’s nothing you can throw at me
That I haven’t already heard
I’m just trying to find
A decent melody
A song that I can sing
In my own company
June 15th, 2006
1. Ieri seara m-am uitat din nou la Sin City. Super film.
An old man dies. A young girl lives. A fair trade. I love you, Nancy.
Miho. You’re an angel. You’re a saint. You’re Mother Teresa. You’re Elvis. You’re God.
Genial ca unghiuri, scenariu, replici.
2. Tot ieri am hotarat sa experimentez subtila arta a fabricatului de diferite bauturi pe baza de espresso. A fost o idee buna si nu prea. Pentru ca la ora trei dimineata, dupa trei espressouri tari, incercam sa dorm, dar nu prea izbuteam. Anyway, fac progrese. :) Sper ca ajung si la latte art la un moment-dat. Si apoi o sa imi schimb cariera si imi deschid o cafenea. Mica si independenta si intelectuala. Glumesc. :) Sau nu ?
3. Si tot stand asa insomniac incepusem sa calculez cate zile din cele 26280 le traim pentru a plati mobilul. Da’ nu am reusit sa finalizez calculul pentru ca trebuie sa imi mai fac rost de ceva date statistice.
Tampenii, ce pot sa zic. Si ma enervez ca nu am inspiratie/chef/timp/stare sa scriu despre carti si consum biti si pixeli de pomana.
June 14th, 2006
Deci Google va lansa in curand concurentul lui PayPal, GBuy.
Interesant este ca de data asta au dat si o data clara in viitor, si nu cu doar cateva zile inainte - 28 iunie. Ceea ce inseamna ca doresc cat mai mare publicitate in jurul lansarii, inca din ziua 0. Ceea ce este si de asteptat, dat fiind marimea mizei, poate chiar continuarea dominatiei in zona de ecosistem pe care si-o doresc - publicitatea online.
Citeam ieri un articol despre marea problema pe care o are publicitatea per click (si mai ales Google Words) cu clickurile false (si nu 2-3 clickuri date de cineva ci volume mari facute prin retele de calculatoare zombie si alte metode la scara larga):
http://www.fool.com/news/commentary/2006/commentary06060927.htm?ref=foolwatch
Si, evident, solutia este combinarea targhetarii contextuale cu targetarea demografica si targetarea pe user. I mean, este clar ca cine a cumparat o croaziera in trecut de pe IP-ul respectiv, este probabil sa cumpere un parfum. In vreme ce un IP complet virgin dpdv al cumparaturilor nu este foarte atractiv pentru advertiseri. Cand oare o sa vedem “selecteaza IP-urile care au cheltuit minim USD 500 in ultimele 6 luni” ?
Insa si mai bine decat pe IP-uri ar fi un sistem pe conturi, ca sa poti sa cumulezi cumparaturile cuiva de pe mai multe computere si alte dispozitive. Mai ales ca aceasta este conforma cu mantra Google de a muta activitatea de pe desktopul dominat de Microsoft pe serverele web (de preferinta ale lor).
Iar din acest punct de vedere portofoliile de actiuni de la Google Finance si conturile de plati de la GBuy vor juca in rol foarte important, zici eu. Ziaristii deja inteleg asta:
http://www.forbes.com/markets/equities/2006/06/09/google-0609markets09.html
E interesant cat de mult data-mining vor face cu datele acestea. Pana acum Google a operat activitati de analiza predominant asupra continuturilor. Dar algoritmi similari pot sa functioneze si pe useri. Big Brother?
June 12th, 2006
Previous Posts
