Din nou depre oameni pe care trebuie sa ii uram. Si despre oameni pe care trebuie sa ii iubim.
Cititi asta si zgariati-va ochii. Mai tare, fara jena. Desfigurati-va ;)
When I presented Harlan with the SFWA Grand Master award, I made the point that the reason Harlan was getting the award was because of the stories he’d written, not because of the stories about him or any of the side-issues and brouhahas. The Essential Ellison is a terrific place to start.
Din blogul lui Neil Gaiman, de unde altundeva.
Cei cativa care mai citesc blogul meu (mii de multumiri, btw, dar daca aveti ceva mai bun de facut, I will survive) deja intuiesc ca este inca un post vitriolat la adresa acestui incredbil-de-talentat-enervant-de-cool-dezgustator-de-celebru-obscen-de-complex scriitoras pe nume Neil Gaiman. Partial corect. Pentru ca voi mai introduce un subiect al urei mele: Harlan Ellison.
Care e cel putin la fel de cool ca Gaiman. Care a intrat o data intr-o banda de criminali doar ca sa scrie un roman. Care era pitic dar putea sa tina pe umeri douazeci de giganti. In timp ce facea demostratii de scrima si vrajea un cor de calugarite. Care cred ca a publicat o duzina de povestiri in Playboy si juca septic cu H. Heffner (deci s-ar putea sa fie vorba si de alte jocuri, afirma gurile rele).
Si acum sa va zic cand l-am urat din tot sufletul pe Harlan Ellison asta. Prin 1995 cand am imprumutat de la Biblioteca Americana un volum de Best American Short Stories in 1994 (asa cred ca ii zicea). E o serie clasica la americani unde apar numai povestirile d-alea seci din reviste literare snoabe. Povesti d-alea in care practic nu se intampa mare branza. Dar care sunt bune, fara indoiala. Si printre toate snobismele astea aclamate de critici era si Ellison. Cu “The man who rowed ashore Christopher Columbus”. Aparuta in Omni. (Omni asta era o revista glossy din anii ‘90, ante Internet, cu un tiraj la vreo 3 milioane, cred. Kind of PlayBoy meets Analog and Wired.) Deci l-am urat pe Ellison atunci cand mi-am dat seama ca desi era cel mai non-conformist scriitor din epoca, urma sa ramana si in istorie, pupat in fund de toti criticii cu cravate innodate regulamentar.
Si nici nu am inceput sa-mi strig ura in inima lumii. Sa vorbesc despre Dangerous Visions, de exemplu. Din pacate ma voi opri aici pentru moment. Nu, nu m-am sufocat de ura. M-au apucat accesele de constiinta vizavi de munca. 
Nota mentala: De fapt postul asta se dorea a fi despre Anasi Boys. O recenzie. Asta cu ura era doar introducerea. Dar lasa ca revin in partea a doua. Si, daca ma gandesc bine as putea sa fac si un serial bloggistic numit “Oameni pe care trebuie sa ii uram pentru ca sunt prea buni si ne fac pe noi, simplii muritori, sa aratam ca niste verze. Murate” Un candidat ar fi Oliver Stone. Asta apropo de filme care imi plac. Am uitat de Oliver Stone ieri, intr-o discutie foarte misto. (Atentie, titlul serialului meu intentionat este copiraitat ca asa spun eu acum. Cine mi-l fura o sa aibe zece ani de ghinion. )
7 comments June 15th, 2006