Monthly Archives: July 2006

Where?

Coming Back To Life – Pink Floyd pe “The Division Bell”

Where were you when I was burned and broken
While the days slipped by from my window watching
Where were you when I was hurt and helpless(…)
 

I took a heavenly ride through our silence
I knew the waiting had begun
And headed straight..into the shining sun

Imi aduce aminte de versul ala care din Iov, “Unde erai tu cand singur faptuit-am pamantul?” (fireste cel care il spune este Dumnezeu, la solicitarea lui Iov de a primi o justificare pentru chinurile sale) si care este un vers demential de profund si care justifica, subiectiv doar, mind you, egoismele si inchistarile noastre. Si caruia ii raspunde peste timp Malraux cu “Fiecare moare singur”, un fel de fuga prin timp pe aceiasi tema, nu?

Rain 3.0

I’m feeling like rambling today. Ganduri razlete. Voiam sa scriu un post cu Creedence si Have you ever see the rain, de aici si titlul, ceva care sa vorbeasca despre ploi si labartare (long tail?), si a doua generatie mai tanara decat noi, cei care fac acum vreo 12-15 ani si s-a nascut dupa revolutie si nu au nici constiinta comunismului si nici a tranzitiei, dar asta e bine intr-un fel si rau in alt fel, fireste ca orice altceva din lumea asta, si daca noi suntem zona rock (in sensul general) ei sunt zona de tehno si habar nu au de Creedence sau de Zeppelin dar stiu tot felul de DJ si simt chestii pe care noi doar le intelegem, nu, nu ma simt batran, imi aduc aminte de o seara de iarna cred, sau putea la fel de bine sa fie vara sau primavara, de fapt chiar poate ca era, si stati linistiti, genul asta de scris este doar asa un experiment, pentru ca pot si am chef, dar de maine revin la stilul normal, si deci era un anotimp (si asta imi aduce aminte de o proza scurta de la Borges, un argument avian despre existenta lui Dumnezeu, exact ca si cu anotimpurile, un stol de pasari despre care nu stii exact cate sunt dar stolul e finit si determinat deci Dumnezeu exista, fireste un sofism, dar frumos) si ii explicam unui prieten bun ca noi suntem probabil ultima generatie care intelege hartia, placerea cititului pagina cu pagina, a romanului ca forma regina de entertaiment intelectual, si ca o sa stam cu un picior in hartie si cu un picior in electronic, si ca de noi depinde cum se va face tranzitia cat din sufletul cartilor se va duce in biti pentru ca noi o sa fim generatia care are puterea sa faca asta cum generatia hippie a fost aia care a inventat computerul, noi o sa fim generatia care va redefini continutul, toata lumea aia a treia a lui Popper, prima data de la Gutenberg incoace, for God sake,  pentru ca cei mai in varsta cu zece ani sunt in general dinozauri si nu inteleg Internetul, uite chiar si Murdoch vulpoiul desi miroase el ceva, iar cei mai tineri nu vor intelege cartea, la ce bun cand exista interactivul si rezumatul si rich media, o sa intrebe ei, si ma gandesc tot asa la tensiunea in designuri cum se va cliva din nou in marketing si packaging si segmentare si ce mai vreti voi intre X generation si the real I generation si apropo de asta sunt in stare sa pun pariu ca Orange va castiga pe X generation si Vodaphone pe I generation dar asta la consumeri, pentru ca la corporate procesul nu este de regula sentimental, fireste, si ma intreb insa cat de multe piese vor supravietui in I generation piese din rock generation, only time will tell, care va fi corespondentul lui Sinatra din the rock period, sau care va fi Fever sau Fur Elise. Gata, stop! 🙂

The horror

“Think of all the hate there is in red China/Then take a look around at Selma, Alabama” – Bob Dylan, Eve of Destruction

Sa ne inchipuim lumea mai lenta de acum saizeci si ceva de ani. Un oras de vreo 5-600 mii de locuitori. Care isi vad de treburile lor: hoti, intelectuali, comercianti, speculanti, tarfe, agitatie, praf, bani… Un oras ca multe altele. Izbucneste razboiul. Orasul e ocupat. Viata orasului e grav afectata.

Si dupa cateva zile de ocupatie incepe macelul. In numai doua zile sunt ucisi intre 25 si 35 de mii de civili neinarmati de catre soldatii. Un locotenent-colonel isi asuma sarcina sa omoare cu mana lui 50 de civili. Si pana la sfarsitul ocupatiei sunt ucisi per total peste o suta de mii de civili. 

Pare a fi masascrul din Nanking. Nu este, insa. E masacrul din Odessa. Comis de trupele romanesti.

Am citit articolul respectiv din Wikipedia si m-am cutremurat. De ce nu ni se spune la scoala? De ce nu se spune la televiziune? Stim de cei 150 de mii de romani morti la Stalingrad, dar nu stim de cei 100 de mii de civili omorati in Transnistria.

Auzim atat de des “Romani, va ordon treceti Prutul”, auzim de martiriul lui Antonescu, dar nu auzim de ordinele astea ucigase. Condamnam Auschwitz sau deportarile din Transilvania de Nord, dar stim prea putine despre Odessa si implicarea trupelor romane in Holocaust. Ni se povesteste doar de cateva bande de legionari scelerati, insa dimensiunile si implicarea oficiala sunt mult mai ample.

Cand eram mic, bunicul imi povestea despre cum s-a salvat de “masina infernala” (mina) care a explodat pe un transportor de trupe din portul Odessei. Cum s-a scufundat nava si cei mai multi au murit. Fireste nu mi-a povestit despre zilele de 22-24 octombrie 1942.

Cred ca memoria crimelor si memoria eroismului ne lipsesc. Cred ca traim intr-o societate tarata si pentru ca e bolnava de autism si amnezie. Si mai cred ca societatile vestice au izbutit sa fie ceva mai bune si pentru se autoanalizeaza critic. Pentru ca se lupta cu crimele tatilor si ale bunicilor. Din pacate pentru Romania comunismul a “castrat” acest simt al dreptei priviri. Ne-a hranit prea mult cu eroism de opereta, cu false icoane, cu sloganuri si ideologii indobitocitoare. Si ce vedem acum nu sunt decat rezultatele acestui proces.

Nu vreau sa o dau pe politica. Un asemenea macel este un subiect mult prea grav.

Iertare.

Evolutie?

In natura (salbaticie) un ardei sau un pepene cu multe seminte are mai multe sanse de perpetuare. La limita, de-a lungul timpului pepenii si ardeii vor avea din ce in ce mai multe seminte.

Pe de alta parte, pepenii si ardeii cultivati de om vor avea din ce in ce mai putine seminte. Pentru ca semintele sunt neplacute. Enervante. Omul apreciaza soiurile cu cat mai putine seminte si legea cererii obliga cultivatorul si pepenii si ardeii sa se supuna.

Ma gandeam la asta in timp ce taiam un ardei pentru salata. Parca avea mai putine seminte decat in copilarie.

Si ma mai gandeam ca poate asa e si cu oamenii. Societatea joaca rolul cultivatorului. Poate ca intr-o societate mai naturala (mai putin urbana, aglomerata, competitiva, money-orientated, stresanta, ziceti-i cum vreti), poate ca intr-o societate naturala altele ar fi calitatiile care s-ar perpetua si amplifica in specia umana de-a lungul timpului. Poate ca nu ipocrizia, duplicitatea, minciuna, lasitatea, egoismul. Poate ca oamenii ar fi ceva mai aproape de ideal in societatea asta naturala. Sau poate ca sunt doar eu mai utopic, a la Rousseau.  

Desi, daca stau bine sa ma gandesc, ar putea sa se faca studii comparative intre bastinasii din Amazonia si cei din Londra, intre inuiti si tokyoiti, intre mongolii nomazi si new yorkezii sedentari.

Blog Destept

Tocmai ma gadeam ca citesc cam putin in ultima vreme si postez inca si mai putin despre carti (sper sa mai scriu si eu despre vreo 2-3 saptamana asta).

Dupa care am descoperit blogul asta: Terorism de cititoare

Super bun. Despre literatura, mostly. Un amestec foarte misto de cultura (urbana?) romaneasca, autori internationali mainstream, poezie, fantasy & SF. L-am trecut la Bloglines.