Catastif

No Direction Home

July 23rd, 2006

No Direction Home e documentarul facut de Scorsese despre primii ani ai carierei lui Bob Dylan. Excelent, fascinant, genial. Primul DVD l-am vazut de doua ori deja in mai putin de 24 de ore (e pe doua DVD-uri).

E uimitor cat bun simt poate sa aiba Dylan . Cum recunoaste ca a furat o melodie, sau niste discuri, cum explica ca el nu era pornit pe revolutie cand a scris “Blowing in the wind”, ci doar voia sa scrie un cantec frumos si tot asa. Foarte rar vezi oameni d-asta care refuza sa se impauneze, mai ales cand lumea trage de ei.  Improbabil de decent.

E un documentar nu doar despre Dylan, ci despre America artistilor si a libertatii, despre nebunii ani ‘60, despre o schimbare de generatie si de viziune, si despre curaj. Foarte misto si partile in care Ginsberg povesteste tot soiul de lucruri. Normal, cele mai tari sunt performatele vintage ale lui Dylan si momentele in care el povesteste, din perspectiva de acum a omului in varsta, ce a simtit atunci.

Melodia zilei - Dylan, of course, cu A Hard Rain’s A-Gonna Fall :

Oh, where have you been, my blue-eyed son?
Oh, where have you been, my darling young one?
I’ve stumbled on the side of twelve misty mountains,
I’ve walked and I’ve crawled on six crooked highways,
I’ve stepped in the middle of seven sad forests,
I’ve been out in front of a dozen dead oceans,
I’ve been ten thousand miles in the mouth of a graveyard,
And it’s a hard, and it’s a hard, it’s a hard, and it’s a hard,
And it’s a hard rain’s a-gonna fall.

Versiune live aici. Plus cateva chestii despre cantec.

Entry Filed under: Muzica, Terra, Umanitate