“Think of all the hate there is in red China/Then take a look around at Selma, Alabama” – Bob Dylan, Eve of Destruction

Sa ne inchipuim lumea mai lenta de acum saizeci si ceva de ani. Un oras de vreo 5-600 mii de locuitori. Care isi vad de treburile lor: hoti, intelectuali, comercianti, speculanti, tarfe, agitatie, praf, bani… Un oras ca multe altele. Izbucneste razboiul. Orasul e ocupat. Viata orasului e grav afectata.

Si dupa cateva zile de ocupatie incepe macelul. In numai doua zile sunt ucisi intre 25 si 35 de mii de civili neinarmati de catre soldatii. Un locotenent-colonel isi asuma sarcina sa omoare cu mana lui 50 de civili. Si pana la sfarsitul ocupatiei sunt ucisi per total peste o suta de mii de civili. 

Pare a fi masascrul din Nanking. Nu este, insa. E masacrul din Odessa. Comis de trupele romanesti.

Am citit articolul respectiv din Wikipedia si m-am cutremurat. De ce nu ni se spune la scoala? De ce nu se spune la televiziune? Stim de cei 150 de mii de romani morti la Stalingrad, dar nu stim de cei 100 de mii de civili omorati in Transnistria.

Auzim atat de des “Romani, va ordon treceti Prutul”, auzim de martiriul lui Antonescu, dar nu auzim de ordinele astea ucigase. Condamnam Auschwitz sau deportarile din Transilvania de Nord, dar stim prea putine despre Odessa si implicarea trupelor romane in Holocaust. Ni se povesteste doar de cateva bande de legionari scelerati, insa dimensiunile si implicarea oficiala sunt mult mai ample.

Cand eram mic, bunicul imi povestea despre cum s-a salvat de “masina infernala” (mina) care a explodat pe un transportor de trupe din portul Odessei. Cum s-a scufundat nava si cei mai multi au murit. Fireste nu mi-a povestit despre zilele de 22-24 octombrie 1942.

Cred ca memoria crimelor si memoria eroismului ne lipsesc. Cred ca traim intr-o societate tarata si pentru ca e bolnava de autism si amnezie. Si mai cred ca societatile vestice au izbutit sa fie ceva mai bune si pentru se autoanalizeaza critic. Pentru ca se lupta cu crimele tatilor si ale bunicilor. Din pacate pentru Romania comunismul a “castrat” acest simt al dreptei priviri. Ne-a hranit prea mult cu eroism de opereta, cu false icoane, cu sloganuri si ideologii indobitocitoare. Si ce vedem acum nu sunt decat rezultatele acestui proces.

Nu vreau sa o dau pe politica. Un asemenea macel este un subiect mult prea grav.

Iertare.