Catastif

Gog

Acum cateva zile mi s-a facut pofta sa recitesc Gog de Giovanni Papini. O regasisem intr-un anticariat cu vreo luna inainte, sau poate chiar mai mult. Ca pe un vechi prieten, un pic ponosit, un pic indepartat de trecerea timpului, dar cu atat mai drag. Am citit-o prima data cand eram prin liceu. Si m-a fascinat. Cred ca a fost printre cele mai importante carti din acea perioada. E fictivul jurnal de calatorii ale unui salbatic inteligent dar nu intelectualizat, amoral si avand rezerve cvasinelimitate de bani. O individ care doreste sa cunoasca si sa se bucure de roadele lumii. In cateva cuvinte un monstru egoist care isi cheltuieste banii pe cele mai bizare fantasmagorii, fara a-i pasa de demnitate umana.

Sau cel putin asa a vrut autorul. Care era catolic fervent (desi nu chiar canonic) si total antimodern. Si care a vrut sa scrie o satira a modernismului. Din pacate insa, tabara lui - cea a conservatorilor, traditionalistilor, patriarhalilor -  a pierdut razboiul.  Si ceea ce atunci, in 1931, parea absurd, ultragiant, sau imposibil pur si simplu, este acum de multe ori o realitate curenta. Cu alte cuvinte, multe dintre episoadele satirei au ajuns de fapt profetii realizate. Iau de pilda capitolul cu “pedocratia” in care Papini vorbeste de virarea societatii catre comportamentele copiilor: distractia egalizata cu placerea ludica (acum sunt atat de sinonime, incat fraza asta imi pare o tautologie), idealul modern al femeilor care este efebul, virarea puterii de cumparare catre varste din ce in ce mai fragede, etc. 

Acum insa am impresia ca poate fiecare dintre noi este un Gog mai mare sau mai mic, fiecare dupa puterile financiare si ambitiile sale de putere. Sau poate ma insel, desi cand ma uit la televizor si vad milardarii nostri grobieni care fara nici cea mai mica jena isi pot exprima parerile in domeniile cele mai inalte ale spiritului, considerand ca puterea financiara le confera statutul de aristocrati ai inteligentei. Traim intr-o lume mult mai individualista, asta este clar. Fireste asta nu este un neaparat un lucru rau. Este efectul colateral al liberalizarii societatii. Si este normal sa fie asa. BTW, Papini cel care satiriza modernitatea a ajuns in cele din urma un adept al fascismului si apropiat al lui Mussolini.

Pe de alta parte, Gog ramane o carte fascinanta tocmai ca suprinde/prezice din inceputurile (post)modernitatii  - simptomele (maladiile, cum ar zice Lorenz) ce aveau sa apara cu vreo patruzeci de ani mai incolo. Iar pe de alta episoadele descrise, dialogurile, situatiile, cruzimea naiva a personajului, hiperrationaliatea vecina cu irationalitatea, tulburarea valorilor sunt chestii care pur si simplu te rup. E o carte care a beneficiat de trecerea timpului. Citind-o cu un ochi catre realitatea noastra nu poti sa nu te intrebi daca punctul de vedere al lui Papini nu are validitatea lui. Personal, cred mai mult in viitor, decat in trecut (*), insa nu despre asta e vorba. Gog este o chestie care se sustine estetic fara proptele ideologice. E literatura adevarata.

PS O mica marturisire, ieri mi-am dat seama ca lumea asta ma face in ultima vreme sa fiu prea transant. Prea extremist in ceea ce sustin. E si asta una dintre maladiile profetite de Gog, nu?

————
* Apropo de asta, uite un citat dragut din Amin Maalouf - Scarile Levantului: “La urma urmei, din ce este tesut viitorul, daca nu din nostalgiile noastre?” Sper sa scriu o recenzie si la Scarile Levantului in urmatoarele zile

8 comments August 3rd, 2006

Catralioane de multumiri

… pentru Irina Ioana care a dat despre postul meu despre cartile copilariei si mi-a repovestit una din Omul fara umbra. Acum mi-am amintit-o si eu. Mama, ce imi plac aceste random good deeds. Ce zi frumoasa

Later update: si inca una. Pasarea Maiastra. Deja nu mai am cuvinte de multumire.

Add comment August 3rd, 2006

Apple killed the concept star

Fireste nu e chiar asa. Au batut cuie la cosciugul albumelor conceptuale si MTV-ul si contemporary radio. Dar iTunes a finalizat procesul.

Concept album e extensia fireasca a vreo opt sute de ani de muzica occidentala. Incepand cu messele de la finalul Evului Mediu, cu oratoriile, cu operele baroce, concertele si simfoniile, operele romantice si asa mai departe.

Pretuirea la bucata nu este insa compatibila prea mult cu conceptele care traverseaza mai multe piese, cu albumele in care exista o legatura subterana sau vizibila intre piese. Sa nu ma intelegeti gresit - exista albume foarte bune si acum - de exemplu ultimul RHCP mi se pare super - numai ca sunt doar  compilatii. Din contra, m-as hazarda sa spun ca albumele actuale au o variatie mult mai mare, si nu o tema comuna, tocmai pentru a vinde mai mult. Si a ochii un public mai larg.

Fireste, vina e si a audientei. De fapt, in primul rand a audientei. Prea putini oameni au chef sa asculte piese de 20 de minute, legate intre ele. Cu introduceri gradate de cinci minute. So we go for  fast-food music.

Beethoven e mort si la fel si toti urmasii sai. Mai sunt vreo doi trei ascunsi in cotloane, aratandu-su unii altora chestii geniale, but “nobody listen to techno or concept rock”. Presedintii danseaza in campanii electorale pe Shakira si Macarena.

Si vine acus si randul  romanelor. La ce bun 900 de pagini cand putem sumariza intr-un post scurt, consumabil intre doua reprize de WOW (sau putem sa punem acel post direct in WOW, intr-un pergament magic cu maxim 250 de rune).

BTW E interesant totusi ca exista si tendinta contrarie, more value for the money: ex jocurile din ce in ce mai complexe si o anumita parte a literaturii de consum - cu cartii de peste sase de paginii sau cicluri de peste patru mii de pagini.

5 comments August 3rd, 2006