De azi am intrat si eu in lumea buna. In sfarsit… Aristocrat de-a dreptul. Am propriul meu baner, personalizat 100%, bumbac 100%, 100% ecologic si biodegradabil, 100% bullet-proof si 100% garantat impotriva efractiilor, pentru Fredo & Pid’jin. Thank you, guys! 
9 comments August 8th, 2006
Scarile Levantului - Amin Maalouf
As fi vrut sa scriu super-entuziast despre Scarile Levantului, dar din pacate nu pot. Poate ca trec eu printr-o etapa mai sceptica, insa cred ce se datoreaza mai ales faptului ca romanul nu se ridica la nivelul altora ale scriitorului (Stanca lui Tanios sau Leon Africanul sau Gradinile Luminii, de exemplu).
E un roman care vehiculeaza temele predilecte ale lui Maalouf - tema iubirii mai mult sau mai putin tragice, tema paternitatii si cea a exilatului, tema Orientului arab ca pol de civilizatie. Din pacate, cred ca Scarile Levantului pierde foarte mult la nivelul microconstructiei - Maalouf este in viziunea mea un foarte bun miniaturist: in interiorul unor constructii corecte, dar care nu sunt magnifice nici prin dimensiuni, nici prin inventivitate, el creaza mici opere de sine statatoare - cateva cuvinte de duh, un mic episod plin de candoare, o cugetare profunda, o descriere plina de intuitii. Din pacate insa, in Scarile Levantului acest nivel nu este foarte abundent. Ceea ce imi lasa un pic o senzatie de neterminat. Pe de alta parte astept cu interes Samarkand, singurul roman al lui Maalouf care a mai ramas de tradus in romana. Am impresia el se pricepe mult mai bine la romane din istoria ceva mai indepartata, decat la relatari aproape contemporane, cum este cea din Scarile Levantului - povestea fiului unui print turc, prins intr-o succesiune de conflicte - al doilea razboi mondial, primul razboi israeliano-arab, razboiul civil din Liban.
As fi vrut sa scriu o recezie mult mai laudativa si pentru ca Maalouf asta este o persoana rara: un arab umanist (de religie crestina, care insa a crescut in acea sinteza de religii si etnii care este Libanul). Pentru ca prin ceea ce a scris a adus lumea araba mai aproape de occident, fara insa a o face intr-un mod ideologizat. Si mai ales pentru ca per total este un scriitor bun (fara a fi deosebit de mare). Pentru ca i-am cumparat si citit fiecare carte care a aparut la noi (sase carti citite in mai putin de un an). Si asta pentru ca scrie foarte placut. Cu ideile foarte cursive si foarte la suprafata, fara a fi insa superficial.
Off-topic: No, acum sa nu credeti ca Maalouf asta este un baiat de aur, un fel de inger al scriitorilor. Are si el dusmanii lui. Pe langa cele sapte romane a scris si un lung eseu numit “Cruciadele vazute prin ochii arabilor”, in care schimba un pic optica vestica asupra respectivelor evenimentel. Ei bine una, dintre chestiile mai socante este ca la un moment-dat in drumul lor spre Ierusalim cruciatii au practicat si rafinata arta culinara a canibalismului. Eat this, you western guys!, cum s-ar zice.
Pentru cei interesati, pe wikipedia exista un articol despre cucerirea cetatii Ma’arrat al-Numan (pun totusi fraza asta extrasa de acolo pentru ca mi se pare teribila - “In Ma’arra our troops boiled pagan adults alive in cooking-pots; they impaled children on spits and devoured them grilled.” - Radulph of Caen )
7 comments August 8th, 2006
| M | T | W | T | F | S | S |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Jul | Sep » | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||