pound
Aseara cautam o carte si tot cotrobaind prin diverse sertare si rafturi mi-am gasit o cartulie draga pe care nu o mai vazusem de vreo opt-nou ani, probabil. Am spus vazusem voit - nu citisem sau rasfoisem. Uneori am impresia ca simpla vedere a unei carti pe care ai citit-o candva te face sa iti reactualizezi continutul. Sa creasca o data cu tine. Asta insa se desprinsese de mine.
Ezra Pound - Cantos se numeste cartulia. Un volumas mic, cu o coperta dintr-un carton subtire, urat, scoasa in 1983 la Junimea. (O sa o iau la munca sa fac un scan si sa-l pun aici.) Cred ca am cumparat-o in primul an de facultate de la vreun anticariat, desi nu vad nici o stampila de spate. Un volumas din 1983 care contine si ideograme chinezesti pictate. Pentru cei care nu stiu, Pound baga in poeziile lui si semne chinezesti sau grecesti. Incepe extraordinar, mitic-fabulos (argonautii):
Apoi ne-am intreptat spre corabie,
Am impins-o in valuri, despicand cereasca mare,
Am inaltat catargul si-am intins panza,
Am transportat pe puntea acestui negru vas
Oile si propriile nostre trupuri ingreuiate de plans,
Iar vantul umfla panzele manandu-le inainte…
Nu o sa scriu acum o exegeza despre Pound. Nu sunt in masura, in primul rand. Si in al doilea rand deja se gasesc suficiente materiale pe Internet. Daca aveti chef, incepeti cu articolul din wikipedia si apoi mergeti pe linkuri upsteam. Nici nu o sa vorbesc despre aspectele biografice mai inedite - in esenta, anti-semitismul lui fervent, colaborarea lui cu regimul lui Mussolini si apoi internarea intr-un lagar aliat. Pentru mine Pound este numai poetul.
Tin minte cand am citit prima data o poezie de el. Scrisoare din Exil. Cred ca aveam vreo 17 ani si am fost profund impresionat. Era intr-o antologie Nobel contra Nobel. Am cautat-o astazi insa n-am dat repede peste ea, asa ca la sfarsitul postului voi trece versiunea in engleza. Cred ca e mai bine asa, de fapt. O traducere este intotdeauna imperfecta. E o epopee in optzeci de versuri. Cat de lirica si cat de ferma in acelasi timp, cat de supla si cat de laconica. M-am sculat de dimineata cu feelingul ei in cap. Cu ideea de prietenie adevarata, peste timp si vicisitudini. Si cu sentimentul ca, intr-un fel, cu totii suntem niste functionari chinezi torturati de micile presiuni cotidiene si nemaiavand de multe ori energia sa ne intalnim cu bunii si dragii prieteni decat prea rar. Dar poate asa este viata, nu? Iata cum se termina:
And once again we met, later, at the South Bridge head.
And then the crowd broke up—you went north to San palace.
And if you ask how I regret that parting?
It is like the flowers falling at spring’s end,
confused, whirled in a tangle.
What is the use of talking! And there is no end of talking—
There is no end of things in the heart.
Am pus toata poezia in postul acesta. Sunt convins ca multi dintre cei care au ajuns pana aici o vor sari. Pentru ca din pacate societatea, scoala, sistemul nu ne invata sa citim poezii. Din contra, ni se spune prea des in prea multe forme ca poezia este o chestie simandicoasa, elitarda, patetica si lipsita de utilitate. Pentru cei care au insa o farama de timp o sa spun doar atat (desi nu sunt convins ca eu am dreptul sa spun cuiva ceva): Sunt 80 de randuri. Ati citit mai multe cuvinte (mosty junk) pe blogul asta in postul de fata. Post care nu are decat scopul sa prezinte poezia. Post care e doar ambalajul. Poezia e adevarul continut. So go for the real thing. Poezia vorbeste sufletului daca o cititi cu atentie, si nu ca pe un articol din Libertatea. E frumoasa. Si daca macar o persoana o va citi si isi va aminti de ea peste ceva timp, inseamna ca lumea e un pic mai buna (mai departata de instinctual si de imperativele animalice ale supravietuirii, si mai apropiata de idealurile de libertate pe care doar creatiile spirituale de prim rang le pot concretiza; libertatea umana nu se castiga prin vizite la hipermarket sau mall).
Continue Reading 7 comments August 9th, 2006