Monthly Archives: August 2006

Concertul de ieri

…cu Sarmalele Reci, din Utopia, a fost  super tare. Baietii sunt mai fresh decat oricand. Chiar merita sa mergeti sa-i ascultati cand vedeti ca mai dau un concert.

Dupa concert, Florin, cel care a facut textele acelea spumoase de pe toate albumele Sarmalelor Reci, ne-a povestit despre Violeta, prima bossa-nova romanesca, si despre tot felul de alte chestii interesante. 

Acum, nu vreau sa fiu patetic, dar asa cum exista Phoenix pentru anii saptezeci, trebuie sa existe si Sarmalele Reci pentru anii nouazeci. Sa cante inca treizeci-patruzeci de ani. Si ne aduca aminte de vremurile acelea. Brandless, mai terne, cu imaginea lui Iliescu pe toate gardurile/posturile, cu mai multa speranta in schimbare, cu cartile mai ponosite, cu vise mai indraznete. Si sa continue sa critice inteligent, dar acid.

Un singur (minuscul) repros pentru concert – au uitat de “N-ai nimic pe sub tricou” 😀

Later update: Am gasit pe situl formatiei o melodie geniala: Adrian Basescu (versuri si download mp3) Extraordinare versuri, Florin.

Amintiri cu gunoieri

La vreo patru ani, daca ma intreba cineva ce as fi vrut sa ma fac, spuneam fara sa stau pe ganduri: gunoier. Aveam un taburet cilindric pe care il roteam dintr-o parte in alta a apartamentului, inclinat, ca pe un tomberon.

La vreo sapte-opt ani am avut satori-ul gunoierului: Mi-am dat seama ca e bine ca nu toti oamenii sunt destepti pentru ca altfel am muri ingropati in gunoi. Deja gunoier nu mai figura pe lista mea de posibile cariere, aparent.

Primul rock star

…. a fost Frantz Liszt, aparent:

  • un fel de maratonist sexual al epocii (Robbie Williams e mic copil)
  • showman de mare talent
  • ongoing tours prin Europa vreo zece ani
  • a inventat evenimentul solo – recitalul de pian (adica el, pianist supervirtuoz, isi scria compozitii pe care doar el le putea canta – un fel de Garry Moore / Steve Vay /  Malmsteen al timpului)
  • prezenta de scenica super (fuma in timp ce canta, apoi arunca tigara si gagicile din public – steampunk groupies, ca sa zic asa – se bateau pe ea)
  • iesire scenica deosebita (la ultima nota din ultima piesa cadea epuizat-lesinat in bratele celui care dadea paginile – acesta il cara afara speriat, apoi anunta publicul ca Liszt a lesinat pentru ca dat totul in concert, dar e pe cale sa isi revina. In timpul acesta rockstarul savura o tigara si un coniac, numara in gand, dupa care revenea in aclamatiile fanelor si mai baga un bis)
  • Totentanz e versiunea de secol al XIX-lea pentru gothic rock
  • motivatiile: ca orice rocker care se respecta – bani, sex, faima

Azi film

N-am putut sa ma abtin din cauza buzz-ului de pe Internet, asa ca azi m-am uitat la “Snakes on a plane“. Previzibil, cliseatic, dar misto. Americanii astia sunt maestrii formelor repetitive. D-abia astept sa-l vad la cinema. E genul de film care trebuie sa-l savurezi pe ecran mare, cu oameni care scot diferite onomatopee in functie de situatie.

Si ca tot suntem in epoca marketingului colaborativ si a empowermentului consumatorului, uite o chestie misto de pe wikipedia:

In a move which goes against usual movie merchandise practices, New Line Cinema partnered with CafePress.com to permit fans of Snakes on a Plane to become official licensees of Snakes on a Plane merchandise. This opened the door for millions to design and sell not only t-shirts, but other gift items such as mugs.

Yaguara – Nicola Griffith

Asadar a doua nuvela din antologia “Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri“.

Intai un mic disclaimer: Ioana, buna mea colega Ioana, a pus pe frigiderul de la firma un magnet cu textul “Cine uraste pisicile a fost sobolan intr-o viata anterioara” (ea e mandra proprietara de felina).  Daca rationamentul este corect, inseamna ca eu am fost intr-o alta viata maimuta de Amazon. Nu-mi plac jaguarii (cu celealte pisici mai mari sau mai mici nu am nimic). Mi se par falsi. Mi se par neinteresanti. Mi se par aroganti. Si din cauza asta nu empatizez deloc cu ei.

Am citit trei povesti excelente cu jaguari: Jaguar Hunter – Lucius Shepard, Batranul care citea romanele de dragoste – Sepulveda  si acum Yaguara – Nicola Griffith. Intr-un fel toate trei spun aceasi poveste; despre oameni si jungla si jaguari. Si despre viata si moarte, normal. Ma intreb insa daca nu am pierdut ceva din poveste neavand empatia asta cu jaguarii. Nu voi fi sigur niciodata sigur.

Nicola Griffith prezinta pentru mine cam aceasi problema. Femeie, lesbiana, foarte activa si activista. Iar alteritatea merge si mai departe, la maniera de gandire. Imi pare ca are o scriitura si, implicit o gandire, foarte cristalina. Foarte simpla in aparenta, insa cu un nivel subteran incarcat de emotie (foarte bine temperata insa). O scriitura onesta pana la cruzime, intr-un fel.

Ma uitam la pozele de pe situl ei si ma gandeam cata determinare se citeste pe fata ei. De fapt sunt cateva amanunte biografice care tradeaza acest lucru: sufera de scleroza in placi dar continua sa scrie; a luptat cu tot sistemul de imigrari pentru a locui in America, a ajuns pe primele pagini ale ziarelor, a schimbat precedentul si a castigat. Genul asta de determinare izvorata din suferinta proprie (dar poate si discriminari de gen) transpar foarte clar.

O poveste despre patru femei: o jurnalista, o specialista in arheologie, o sefa de trib amazonian, o femela jaguar. Despre what make us tick. Despre cum functioneaza legaturile de prietenie si de familie. Despre diferite sacrificii. E o poveste simpla, dar pana la urma cele mai frumoasa opere sunt simple. Conteaza emotia starnita, nu?

Mi-a adus aminte de Moby Dick, intr-un fel. Si nu stiu cat de mare este ecartul de alteritate dintre mine si autoare. Si nu stiu daca interpretarea mea este prea partiala. Dar stiu ca e o nuvela buna: pentru te forteaza sa nu proiectezi, iti zice “hei tu esti tu si eu sunt eu – si fiecare om e o entitate inchisa”. Nu exista comunicare totala, exista insa experiente impartasite, traite. Si curaj si sacrificii. Sau poate asa mi se pare mie. Asta este; eu nu o sa fiu jaguar niciodata.