In legatura cu asta am stat mult in dubiu, dar pana la urma a triumfat opinia catorva prieteni.
Asadar, o poveste de saptamana trecuta: faceam interviuri pentru firma. Sun o domnisoara din urbea X care aplicase (5-600 km de Bucuresti). O intreb daca poate veni la un interviu. Ea zice da, si stabilim o zi si o ora, dupa care ii trimit inca o data datele de contact, descriere job etc. Dupa vreo cincisprezece minute primesc emailul de mai jos. Acum nu ma cred eu mare si tare, sincer. Dar parca nu exista practica asta - de deplasare dupa catindat. Poate doar daca e vorba de Meg Withman sau Larry Ellison.
Domnisoarea era specialista in
NLP, poate asta explica ceva.
Subiect: Echilibru
Salut, Catalin.
Multumesc pentru mail-ul trimis, mi-a reactualizat niste informatii.
Dupa cum, probabil, ai observat in CV-ul meu, ma aflu in {Orasul X}, momentan.
Am observat site-ul Treeworks ca fiind destul de explicit si, in acelasi timp, cu destule lacune. Asta se poate corecta. Ce mi-a atras atenta, insa, este :
“Pentru ca in joc sunt banii si reputatia dumneavoastra, iar noi le respectam. “
Sunt constienta ca eu nu reprezint un eventual client pentru Treeworks, ci doar un posibil angajat. Totusi, timpul este o prioritate pentru mine, iar un drum la Bucuresti l-as face cu placere, avand ca obiectiv incadrarea in mediul descris de Treeworks, pe un post care imi solicita aproape toate competentele.
Dar, tinand cont de posibilele favorizari, oboseala indusa de CFR si un capriciu personal, gasesc ca ar fi mult mai interesant si constructiv ca tu, Catalin, sa iti faci timp sa vii in {Orasul X}. Un interviu se poate desfasura si aici, poti veni cu readymade-uri, in materie de interviu, fise de completat si orice altceva consideri ca iti este necesar pentru buna desfasurare a interviului.
Sugestia aceasta vine dintr-o satietate de interviuri formale la care am participat. Din partea mea, ai asigurate abilitatile sustinute in CV-ul postat si de mult bun simt.
Decizia iti apartine.
O zi buna,
Y
PS Imi place faza cu ” dintr-un capriciu personal”. Eu nu stiu daca poti sa o spui unui prieten sau unui rude apropiate, daramite unui necunoscut. Decat ca o varianta ceva mai eleganta de “bai, ia du-te tu in ….” Maybe I’m so nineties.
September 4th, 2006
De ce fierbe copilul in mamaliga - Aglaja Veteranyi
Faza nasoala nu este ca nu te poti scalda de doua ori in acelasi rau si nici ca nu poti sa te mai intorci acasa, cum ziceau doi distinsi domni, faza nasoala este cand nu ai apa sa te scalzi macar o data, sau cand nu ai casa de unde sa pleci, cu atat mai putin sa te intorci.
Romanul asta, sau mai degraba poem in proza, sau poate naiv flux de constiinta, e despre cei care nu stiu lumea cum o cunoastem noi. Care ne raportam in fiecare zi la un cateva puncte intre care parcurgem drumuri cotidiene sau saptamanale: acasa, la munca sau la scoala, la bere sau la supermarket, la rude sau la prieteni. Despre cei pentru care lumea are o altfel de topologie. O familie problematica de circari tigani fugiti din Romania, care cutreiera prin Europa. La periferia societatii si a moralei, caznindu-se sa supravietuiasca si sa se adapteze. Prinsi intre doua realitati, a doua fiind cea a Romaniei comuniste de care le amintesc mereu rudele ramase acasa.
O carte scrisa din perspectiva fetitei care se maturizeaza incet-incet, inventand povestea copilului care fierbe in mamaliga pentru a-si alunga din cap frica ca intr-o zi mama ei va cadea de sus, se unde sta agatata de par. Sa nu va inchipuiti ca fata e vreo Heidi sau vreo Alice in Tara Minunilor - e o carte plina de candoare, dar in acelasi timp si de cruzime, de lipsa de educatie, de duritate sufleteasca. Brutala chiar pe alocuri, aproape incestuasa. Alteori induiosatoare - cand intelegi naivitatea terifianta a unor suflete simple.
Cand citeam capitolul in care fetitele sunt lasate la un orfelinat mi-am adus aminte de un pasaj din Tournier (cred) care vorbeste despre ura sedentarului fata de nomad, despre ura lui Cain fata de Abel. Nu cred ca ura este cel mai bun cuvant, ci mai degraba ciocnire a unor viziuni total diferite asupra vietii: pentru sedentar (intruchipat aici de supraveghetoare) viata inseamna sa muncesti, sa ai o casa curata si sa ai intotdeauna ceva mai mult din care sa poti sa dai si altuia. Pentru nomad insa viata se defineste dupa alti parametri. Si mai mult chiar, un nomad nu va putea fi niciodata transformat in sedentar, oricat de mult s-ar chinuit (asa se termina si cartea, “Ne pare rau, dar aici nu suntem la circ.)
Poate ca aceasta este si povestea de dincolo de carte caci autoarea romanului (care este relativ autobiografic) s-a sinucis la putin timp dupa ce a predat al doilea roman, desi in fata i se deschidea o cariera stralucita, ca romanciera si dramaturga. O carte deosebita scrisa de una dintre putinele voci romanesti care au traversat granitele limbii. BTW, traducerea din germana este semnata de Nora Iuga, o fascinanta poeta.
September 4th, 2006
