So, au trecut deja trei zile si ceva de cand s-a lansat proiectul (joi) si eu ma declar multumit pe bucata asta de timp. Peste 200 de raspunsuri (202 mai exact) de la 41de persoane diferite. Deja avem o mica padurice. Si destul de multe linkuri in blogosfera. Si foarte multe sugestii foarte bune venite de la oameni extraordinari. Si foarte multe incurajari.

Ce urmeaza pe saptamana viitoare:

1. O intalnire a celor care vor sa se implice. In felul asta discutam, vedem cum sa procedam, apar idei noi. Eu propun marti pe la 18:30 printr-un local (club/bar/restaurant) din zona Universitate-Unirii. De exemplu la City Grill, sau Offsite, Cool Cat sau ce mai e prin zona. Dati un semn, please. Oricum mai pun un post luni seara/marti dimineata/

2. The economics of the project. Vreau sa scriu maine un mic post prin care sa explic mai bine de ce proiectul este fezabil. Adica am vazut ca oamenii sunt foarte incantati, dar vreau sa scriu si partea asta cu cifre clare ca sa demostrez de ce cred eu ca este realizabil.

3. Un plan de actiune clar si detaliat plus o lista cu posturile de voluntari de care avem nevoie (asta dupa intalnire).

4. O descriere a versiunii a doua a blogului/sitului – avem nevoie de niste features misto, chiar daca asta nu este cel mai stringent lucru. (Mersi lui Gabi pentru idei)

5. Cateva bannere micute.

5. O intalnire cu fetele care reprezinta primul nostru (posibil) sponsor corporativ mare si scris un mic proiectel

6. Legat pe #5 ma gandesc sa scriem asta (proiectelul) sub forma unei scrisori catre potentialii factori de decizie din lumea corporatista. Sa se simta entuziasmul. Sa fie vie ca si proiectul. Plus ca asta ar avea si un efect viral (desi trebuie sa evitam spamul si chestiile enervante)

Fireste sunt mai multe de facut insa astea mi se par cele mai inportante pentru saptamana viitoare. Plus:

7. Instalat un blog pe 100intrebari.net unde sa poata scrie toti membrii echipei sa se dezbata diverse cai de actiune and so on. Asta pentru ca nu vreau sa imi arog proiectul (el trebuie sa aiba in spate o echipa serioasa).

8. O descriere mai clara a modului in care vad eu livrabilele (deliverables). Adica cum naibii o sa arata ce o sa facem noi. Fireste dupa asta o sa discutam pe larg si o sa amendam prezentarea, dar e important sa existe una de la care sa porneasca discutia.

La sfarsitul saptamanii o sa pun un Project Report pe blogul proiectului la 100intrebari.net. Sper sa fie facute toate si poate si altele. Si mai vreau sa se inteleaga ca asta este un proiect entuziast (asta este foarte important pentru societatea civila – de fiecare data cand noi spunem “chestia asta nu se poate” sau “doar statul poate face asa ceva sau marile firme pe bani multi”, deci de fiecare data cand se intampla asa ceva Big Brother mai se umfla un pic). Dar in acelasi timp este si un proiect bazat pe planuri solide si eficienta. Visatori decisi, nu idealisti de carciuma.

 Si inca ceva: Mii de multumiri pentru cei care au crezut si cred in acest proiect. Inceputul este cel mai delicat lucru, cum se spune in Dune. Si cred ca am depasit inceputul-inceptului. Ca reactiile foarte bune, cuvintele de incurajare, oamenii care au fost primii cu raspunsurile lor, au impins proiectul inainte. (Sper sa am timp sa fac si o lista cu posturile despre proiect ).

Personal, simt ca acum trebuie sa depun toate eforturile pentru acest good will cu care a fost primit proiectul Paduri de Constiinta/100 Intrebari.

“Modernul concept european de libertate de exprimare a fost elaborat de intelectualii iluministi din secolul al optsprezecelea ca urmare a unei lupte – nu impotriva Statului, ci impotriva Bisercii. De atunci incolo, Europa s-a opus mereu tendintelor inchizitoriale si a acceptat ideea ca diferitele culte religioase nu trebuie sa ne impuna limite la ceea ce gandim si la ceea ce spunem.”  – Salman Rushdie intr-o pledoarie la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru filmul Vision of Ecstasy, in 1996 (din volumul de eseuri “Dincolo de limite”, aparut la noi la Polirom)

Iata si ce am gasit despre respectivul film aici:

In September 1989, another artistic work was caught in a blasphemous edict — this time Britain’s blasphemy law. A film, “Visions of Ecstasy” produced by the independent British film company, Axel Ltd., was refused a certificate for broadcasting by the British Board of Film Classification because it depicts “the erotic imaginings” of Saint Theresa of Avila.

Theresa, a sixteenth-century Spanish Carmelite nun, at age thirty-nine began to have visions of J.C. and to enjoy vivid experiences of “mystical marriage” with him and experiences of “His presence within her.” The eighteen-minute film depicts St. Theresa caressing and kissing J.C. A female character depicting her psyche erotically touches her. The film has no dialogue, and the music score was written by a punk band, Siouxsie and the Banshees.

The case came up for a two-day hearing during the first week of December 1989. The hearing was apparently stormy. Comparing it to “The Last Temptation of Christ” and “Monty Python’s Life of Brian,” the Board of Film Classification found that those two films presented “alternative realities of Christ,” whereas “Vision of Ecstasy” was “an object of overt sexual passion to which He responds” and thus was a “contemptuous treatment of the divinity of Christ.” The British Board of Film Classification, accordingly, banned it from the airways. In its initial ruling before the trial, it had held: . . . the wounded body of a crucified Christ is presented solely as the focus of, and at certain moments a participant in, the erotic desire of St. Theresa, with no attempt to explore the meaning of imagery beyond engaging the viewer in an erotic experience.

 

Destul de similar cu Evanghelia dupa Christos a lui Saramago (faza cu “Alege-ti o oaie”) sau cu Evanghelistii Alinei Mungiu, daca ma intrebati.

Dar de unde si pana unde acest post?

De la urmatorul articol al proiectului Legii Cultelor care tocmai a trecut de votul deputatilor in comisie:

“ÃŽn România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acÅ£iuni de defăimare ÅŸi învrăjbire religioasă, precum ÅŸi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.”

Partea nasoala cu astfel de in prevederi este ca dau nastere la arbitrarii si la restrangerea nejustificata a libertatii de exprimare. Pentru ca un astfel de articol poate sa insemna si interzicerea ca liderii spirituali sa se injure unii pe altii, insa si a bancurilor cu tenta religioasa bunaoara sau a publicarii “Versetelor satanice” ca tot am vorbit despre Rushdie.

Plus ca exista intdeauna raspunderea civila delictuala daca un cult se considera jignit de un act ofensator. Nu este nevoie de incriminare penala cum pare a sugera legea (sincer sa fiu nu stiu care sunt pedepsele pentru aceste acte).

Ce stiu insa este a aceasta ingradire a dreptului la expresie e complet aberanta. Pentru ca potential orice opinie critica cu privire la culte si reprezentantii acestora si orice forma de manifestare artistica care are teme religioase ce nu sunt tratate dogmatic/canonic poate sa fie considerata o defaimare sau o ofensa.  De la Nietzsche la Dan Brown o gramada de autori ar putea fi vanduti in magazine specializate, cu coperta neagra pe dreasupra ca la revistele porno.

Atentie, eu nu spun ca nu exista excese antireligioase. Exista, insa sunt parte a libertatii de constiinta, efectele colaterale ale acesteia fara de care libertarea nu poate exista, cand se pune problema balantei intre libertate individuala si protectia unor institutii (asta si pentru ca institutiile/structurile sociale sunt mult mai puternice decat indivizii). Asa cum eu nu suport manelele, horoscoapele si telenuvele, altii poate nu suporta muzica rock violenta care glorifica nu mai stiu ce zei pagani, sange pe pereti sau alte prostii de gen (nici mie nu imi place, de fapt), sau bancurile si caricaturile cu popi sau cu divinitati. Asa merg lucrurile pe aici, vorba lui Vonnegut. Putem sa schimbam canalul, pana cand vom gasi chestiile alea care sa placa la toata lumea. Si fireste, sa incercam sa dam dovada de bun gust – sa tragem un semnal de alarma, noi cei mai rationali, asupra manifestarilor aiurea indiferent daca ne sunt afectate sau nu conceptiile.

In definitiv, cultele pot sa isi comunice opiniile despre diferite manifestari cu potential ofensator. In baza aceleiasi liberatii de constiinta. In definitiv, asa se pot antama dialoguri (doar daca exista o diferenta de pozitie). In definitiv, cultele au la dispozitie diferite forme de boicoturi sociale. Nu este nevoie ca statul sa se tranforme intr-un paznic al dreptei dogme si sa inceapa sa decida ce este defaimator sau nu. Asta inseamna pana la urma cenzura.

De aceea mi se pare foarte misto ideea organizarii unui concert pentru apararea liberatatii de constiinta (Organizator Solidaritatea pentru libertatea de constiinţă si sustinut de Asociaţia Pro Democraţia, Ombudspersons for National Minorities , Centrul de Studii Internaţionale , Centrul pentru Jurnalism Independent,  Centrul de Resurse Juridice, Agenţia de Monitorizare a Presei, Miliţia Spirituală, Accept)

Mai ales pentru ca avem nevoie de asemenea “Woodstockuri” pentru trezirea constiintelor. (Asta si pentru ca parlamentarii nostri nici macar nu pricep ce voteaza, cand voteaza).

Sa nu ma parasesti – Kazuo Ishiguro

Intai o mica paranteza: cand citesc o carte cu adevarat buna, profunda, imi vine sa nu mai scriu despre ea. Pentru in prima instanta nu stiu ce sa spun. Iar cand in sfarsit imi dau seama ce vreau sa spun, ma intreb daca interpretarea mea nu este cea purila. I mean autonomia operei, autonomia operei, dar nu as vrea sa fiu in pielea unui scriitor caruia i se interpreteaza flagrant opera. Sau caruia i se foloseste opera in scopuri propagandistice.

 Povestea e simpla, iar Ishiguro o spune sfasietor. Trei tineri, doua fete si un baiat, care se maturizeaza intr-o zona rurala din Marea Britanie, de prin anii 80-90. Cu problemele specifice varstei. Numai ca tinerii nu au parinti: sunt clone si locuiesc intr-un soi de camin. Iar apoi, pe la douazeci de ani, devin donori de organe si ingrijitori ai altor donori de organe.  Tehnic aceasta carte poate fi considerata un roman SF (de fapt a si fost nominalizata la Arthur C. Clarke Awards), insa doar motivul clonarii este SF.

O poveste despre domesticire, in primul rand. Despre modul in care aceste clone cresc. Si incearca sa isi explice lumea. Si incearca sa traiasca printre pricaturi – sa isi construiasca o identitate, sa produca arta din nimic (adica dintr-o lipsa aproape completa de experiente), sa mimeze relatii sociale desi stiu ca sunt condamnatii la o moarte inainte de 30 de ani, in principiu. In mod esential clonele noastre sunt introduse intr-un program complet de domesticire. Nu fac nimic ca sa isi schimbe conditia. Sa se elibereze. Inteleg ca vor muri, inteleg ca sunt doar saci de organe pentru oamenii normali, insa incearca niciodata o solutie periculoasa. Doar spera. Si se gandesc ca poate exista vreo cale legala de a obtine o dispensa de cativa ani.

Daca vreti sa ma credeti,pana in ulima clipa am sperat (din nou cuvantul blestemat, nu?) ca aceste clone sunt facute de exemplu dintr-un soi de ADN de animale. De exemplu din oi. Pentru ca, imi ziceam si inca imi zic, oamenii sunt diferiti. Oamenii stiu ce inseamna nesupunerea civila, vorba lui Thoreau. Oamenii instinctiv vor alege lupta cand inteleg ca nu exista alta sansa. Si in plus nu pot sa cred ca oamenii pot fi atat de ticalosi incat sa isi consume proprii semeni (chiar si clonati) pentru organe. Marea problema fiind distrugerea unor constiinte, fireste.

Din pacate clonele erau fabricate din ADN uman. Erau oameni in cel mai intreg si in acelasi timp cel mai stupid sens al cuvantului: fiinte care spera. In ciuda tuturor indiciilor rationale. Care se lasa domesticite – care isi rationalizeaza condita, acceptand-o asa cum este. Care se lasa macelariti, precum s-au lasat de atatea ori populatii intregii in istoria acestei lumi. Care se lasa calcate in picioare de o factiune care pune mana pe putere.

Apropo de domesticire, cand eram mic ma gandeam la soarta animalelor domestice pe care le mancam. Este evident ca fara noi, fara dorinta noastra de a manca carne de porc, de exemplu, acei porci nu ar exista. Sau acei pui. Insa oare faptul ca noi le dam existenta pentru a-i consuma, justifica macelul? Dar daca animalele noastre domestice ar avea o constiinta?

Si oare nu suntem si noi in felul nostru un soi bizar de animal domestic? Care opteaza sa isi sacrifice prea mult timp din prea scurta existenta pentru o multime de necesitati fabricate? (Pentru a obtine un status cat mai bun care in mod esential nu este decat o forma mascata si difuza de represiune sociala – sau in cazul cel mai optimist, un mod de eficientizare a mecanismului social).

Oare in zilele alea in care venim obositi de la munca, mult prea obositi, zicandu-ne totusi ca viata e foarte buna, ca daca ne comparam cu X si Y stam bine ca avem d-alea si de celealte, dar in acelasi timp nu mai avem timp sa ne gandim la noi (aproape ca ne repugna sa ne gandim la noi sau ne zicem ca astea sunt prosteli de adolescenti care nu inteleg adevarata viata), ei bine nu suntem si noi in zilele acelea niste clone domesticite? Fireste nu dezmembrate pana la 30 de ani, ci utilizate frumos si rational de furnicarul social pana la 65-75, dupa puteri.

Mai binele este inamicul binelui. Adica am un internet pe fibra care nu merge in loc de unul pe cablu care mergea. Instalat ieri, courtesy of RDS.
Voiam sa pun o chestie despre “Sa nu ma parasesti” a lui Ishiguro dar o lasam pe maine ca nu imi place sa scriu mult pe palm. Pana una-alta mai citesc ceva, apoi o sa fac ce face tot omul uneori in sambetele toamnei, adica o sa ma duc la o nunta.

De acum o sa postez destul de des pe tema asta pentru ca mi se pare cel mai bun lucru in care sunt implicat la momentul actual. Si pentru ca doresc sa va implicati si voi

So:

1. Am corectat typo-urile pe care le-am gasit pe 100intrebari.net (multumiri Luciei si Andreei pentru observatii). Textele au fost scrise repede (eu cand ma entuziasmez pe ceva tiind sa fiu cam neglijent). Daca vedeti alte erori sau formulari neclare dati un semn.

2. Aveam ceva neclaritati in legatura cu relatia intre Padurile de constiinte si 100intrebari. Care este relatia dintre ele, cum ar veni? Mi-am dat seama ca cel mai bine este ca Padurile de constiinta sa fie un fel de proiect umbrela, mai mare care sa ofere un fel de pay-off social pentru mai multe proiecte, primul dintre ele fiind 100intrebari. Dar sa fie si alte acte de constiinta pe viitor care sa fie recompensate cu sadirea unui pom. De exemplu donarea unei carti catre o bibilioteca. Mai mult, sa se poata utiliza ideea cu pomii si in parteneriat cu alte asociatii (cu proiectele lor). Participi ca volunatar la proiectul X si se va planta un pom (sau mai multi) in numele tau. Ce parere aveti de ideea asta?

3. Mi-am dat seama ca e nevoie de o echipa solida pentru a sustine Padurile de constiinte/100intrebari.net. Dupa primele estimari eu vad cam urmatoarele “departamente”:

1. Promovarea pe Internet (bloguri, grupuri de discutii, situri, forumuri etc)

2. Promovarea in presa (ziare, radio, tv)

3. Finantarea corporativa (adica sponsorizarile firmelor)

4. Finantarea institutionala (adica scrierea de proiecte de finantare)

5. Relatiile cu artistii (adica participarea la diferite manifestari, realizarea de modelele de tricouri etc)

6. Promovare targetat prin fluturasi, brosuri in diverse spatii (universitati, licee) si la diferite evenimente din target

7. Relatii cu ONG-uri de opinie/drepturile omului/democratie

8. Relatii cu ONG-uri de mediu/cercetasi/autoritati din domeniu mediului

9. Rezolvare probleme juridice/administrative etc

10. Continut/dezvoltare proiecte ulterioare etc

Socoteala mea este ca e nevoie cam de 2-3 oameni in fiecare departament. Asta pentru ca, realist vorbind, unii vor abandona repede, dar si pentru ca oamenii nu pot aloca in genere mai mult de 2-3 ore pe saptamana pe termen lung. Deci e nevoie cam de o echipa de vreo 20-30 de oameni (loosely coordonated)

Ma gandesc sa facem o intalnire cu cei interesati. Marea mea dilema este acum daca e mai bine duminica sau in cursul saptamanii (de exemplu, marti de la 6:30-7 seara). Cel mai bine ar fi ca cei interesati sa scrie in comentariu ca sa stabilim dupa regula majoritatii.