Archive for October, 2006
In esenta domnul Bodu doreste sa-i invete pe tinerii de liceu regulile de disciplina fiscala utilizand limbajul suburban al hip-hopului.
Impreuna cu Ministerul Educatiei, au facut sapte sute de mii de pliante despre “băieţii răi” care “te saltă” dacă nu-ţi plăteşti dările.”
De ce este acest lucru o idiotenie fara margini:
1. Prin chestia asta Ministerul Educatiei recunoaste explicit ca nu este in stare sa ofere un limbaj educat tinerilor dupa primele opt clase. Mai mult, accepta ca limbajul de cartier este standardul.
2. Prin chestia asta, statul isi bazeaza intreaga filosofie de colectare a impozitelor pe represiune. Nu va mai exista nici o diferenta intre violenta pe care o exercita camatarii daca nu iti platesti imprumutul sau statul cu impozitele. In ambele cazuri, recuperatorii baieti rai vin si iti iau masina bengoasa. Mai mult, statul este mai smecher ca te baga si la bulau daca vrea muschii lui.
3. Daca pana si statul vorbeste asa, pai ce mama dracu’ mai sunt unii colegii de-ai nostri d-astia tocilari care se dau tari si citesc carti, si invata si vorbesc frumos? asa o sa se intrebe baietasii din licee. Ba, voi aia cu ochelari, ce mah va credeti mai buni?
4. Iar voi, parinti ai copiilor de liceu, stiti voi ca fiecare creste cate un infractor care trebuie convins prin forta pumnului sa faca ce trebuie?
Cred insa ca Fiscul si Ministerul Educatiei au gresit flagrant. Daca voiau rezultate bune cu campania asta trebuiau:
1. Sa plateasca BUG Mafia si Parazitii pentru a scrie cate un cantec-doua in care sa povesteasca cum vin mascatii si te leaga, asa ca fa bine si marca banu’ la meseriasul de Bodu.
2. Eventual sa faca si versiunea necenzurata a acestor videoclipuri. Cu Bodu si comisarii garzii financiare inconjuratie de gagici dezbracate, in limuzine negre, avand pe mana ghiuluri si la gat lanturi de aur.
3. Sa faca o versiune si mai necenzurata care sa fie distribuita pe DC++
4. Eventual sa numeasca acea versiune ceva de genul “Liceeni de la Colegiul X suprinsi facand sex in grup in clasa”.
5. Apoi, ca sa nu dezamageasca publicul tinta ar putea chiar sa realizeze genul asta de filmulete si cu un mic intro de tipul “Acest film va este adus de Fisc. Si bagati-va mintile in cap, v-am spart daca nu platiti”
6. Sa ofere si filme in care comisarii Garzii Financiare bat cu ranga un datornic care nu si-a platit impozitele la timp.
In felul asta mesajul ar fi distribuit viral.
Lasand gluma la o parte, cand presedintele tarii vorbeste cum vorbeste, cand bea spritzuri cu oierul luminii si apoi se urca la volan beat fiind, cand Vadim si Mitica Dragomir sunt senatori, nu are sens sa credem ca liceenii sunt mai breji, nu? Sau cel putin asa vor distinsii guvernanti sa creada.
Faza este ca daca guvernul isi legitimeaza pozitia prin forta, nu prin superioritate morala, atunci nu sunt sanse de indreptare. Si Gigi presedinte nu mai este o utopie.
PS Mi-ar fi placut sa scriu acest post intr-un stil mult mai murdar. Cam asa cum cred ei ca trebuie sa se adreseze liceenilor. Dar pana la urma am zis sa nu stric coerenta blogului. Si de maine sper sa revin la carti. Nu imi place sa scriu despre lucruri urate. Dar nici sa le ignor nu-mi place 
October 31st, 2006
Mommy’s alright, Daddy’s alright, they just seem a little weird.
Surrender, surrender, but don’t give yourself away, ay, ay, ay.
Whatever happened to all this season’s losers of the year?
Ev’ry time I got to thinking, where’d they disappear?
Live version pe youtube
Chiar misto Soft punk
Nu stiu exact de ce mi-a venit sa pun melodia asta, dar cred ca mi-ar fi placut sa fi trait in prin anii saptezeci ca pusti (sa fi avut atunci vreo 20 de ani). Pe vremuri mi-ar fi placut sa fi trait prin anii ‘60 (you know, flower power, mitinguri, woodstock, psihedelic and stuff), iar anii ‘70 mi se pareau o alegere nepotrivita - o decadere din militantismul si poezia anilor ‘60. Dar acum mi se par naivi si funny. Si liberi, intr-o forma ciudata. Mult mai buni decat deceniul in care traim. Trebuie sa mai treaca probabil vreo 20 de ani ca sa receptez spiritul de libertate al anilor 2000. 
October 31st, 2006
“I SING the Body electric;
The armies of those I love engirth me, and I engirth them;
They will not let me off till I go with them, respond to them,
And discorrupt them, and charge them full with the charge of the Soul. “
Daca va place poezia asta din Whitman, puteti continua aici.
Mi-am adus aminte de ea cand am zis sa scriu cate ceva despre concertul organizat de Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta.
A fost extraordinar. Pentru ca atat artistii cati si publicul au vibrat pentru o idee. Pentru ca a fost unul dintre putinele concerte fra bannere mare ale sponsorilor, fara mititei si baietzi de cartier, fara dorinta de a sustine campania cuiva. Pentru libertate. Iar toate formatiile au fost excelente. Mi-au placut mai ales Luna Amara, Sarmalele Reci si Altar. Si Implant pentru Refuz, care au facut un show superbun.
Felicitari lui Remus Cernea si voluntarilor lui. E fenomenal cand te gandesti ca Remus a reusit sa adune o suta cincizeci de voluntari. Care dupa concert (eu zic ca au fost peste 5000 de oameni) adunau in saci toate gunoaiele aruncate. Ca niste furnicute ecologiste. In Romania. In Romania, oameni buni! Unde gunoiul se arunca natural iar gunoierii nu fac curat nici pe bani.
A fost misto. A fost viata. Am vazut mai multi pusti frumosi decat in ultimul an. Plini de verva. Destepti. Care or sa faca chestii misto. Si manifestarea si-a atins scopul, cred eu. A spus ca exista inca constiinte. Ca imbuibatii nu pot sa faca chiar ce vor ei. Si sunt sigur ca asta este doar prima dintr-o suita de manifestari.
Si felicitari artistilor! Au cantat gratuit pentru o cauza nobila.
October 28th, 2006
1.De ce bannerul acela la Stalinskaia care ne saluta tare zgomotos de pe paginile trafic.ro baga un fade-out elegant cand vrei sa il opresti?
Era prea taranesca o oprire instant? Si daca asta e taranesc, atunci cum naiba se cheama faptul ca striga ca apucatu’ “Votca numarul unu…” de fiecare data cand mai dai pe alta pagina?
2. Eu nu prea sunt la curent, dar chiar s-a demonstrat stiintific ca webmasterii, web marketerii si alti webomani sunt mari consumatori de votca ieftina? Si daca chiar sunt, de ce naiba li se stimuleaza dependenta in timpul programului. Pai d-aia, tovarasi, avem internetul care il avem, ca beau programatorii si designerii la munca. Alo bai, trage liniile alea mai drepte!
3. Astept cu nerabdare Gogu’ cu Unirea, reputata marca Popular, sau stilatul Manele. Da’ chiar, ce ar fi daca ar baga astia niste bannere cu manele. :)) Nu mai e mult pana acolo, asta e clar.
4. Si astept executii targetate in functie de profilul sitului: De exemplu, la Trafic.ro ar fi: “Concurenta ti-a luat-o mult inainte? Nu-i nimic, cu Stalinskaia, votca numarul unu, poti sa vezi traficul tau dublu?” sau “Ai doar trei vizitatori pe zi? Cheama-i la o sticla de Stalinskaia, votca numarul unu, si poate mai vin si cu cativa prieteni” Nu vreau nici sa ma gandesc cum ar suna astfel de bannere personalizate pentru siturile de dating :)) Dar sa incerc totusi: “Daca partenera nu a venit, nu-i nimic. Cu votca numarul unu….” sau “Votca care transforma o baba chelioasa intr-o printesa pieptoasa… Dupa numai 200 de grame” (De fapt pot mult mai bine, dar asta e un blog intelectual, ce naiba)
5. Exista tot felul de privacy options in browserele astea moderne: blocheaza referalul, pop-upurile, cookieurile, imaginile etc. Dar nu exista o chestie esentiala: blocheaza sunetul din paginile web, sau, si mai bine, intreaba-ma daca incep sa cante din senin la incarcarea paginii. Poate chiar vreau si eu sa ma concentrez la ce am de facut. Sa sa vad cum e sa fi surd. Bine, e posibl sa nu existe asa piata mare: cei din tarile civilizate nu sunt asa de nesimtiti sa iti bage repede si tare sunetul pe gat/urechi chit ca il vrei sau nu.
Later update: La o analiza mai atenta e posibil sa fie si o alta explicatie: Trafic.ro vrea sa stimuleze pavlovian complexele de vinovatie ale maniacilor web. Executia a doua o va include pe Jenna Jameson suspinand febrila. Sau ceva legat de iarba. Idei sunt multe, intrebarea ar fi de ce o fac? Poate sa sa demoralizeze concurenta… ?
October 27th, 2006
Nu-mi place sa fiu crybaby si nici nu cred ca este un dezastru nuclear sa nu ai internet acasa de 4 zile. Dar pe de alta parte imi place sa cred ca trebuie sa luptam pentru drepturile noastre. Si daca nimeni nu zice nimic, atunci nu vom merita niciodata nimic. Nici macar ceea ce platim. Asadar scrisoarea mea / faxul meu catre RDS:
Stimati Domni,
Ma numesc Catalin Tenita si sunt client al RDS/RCS atat cu servicii de Internet cat si cu cablu.
Incepand cu data de 22 octombrie Internetul nu mai functioneaza (Contractul meu este in Sos. Colentina 36 – telefon RDS: 031409YYYY , iar tichetul deschis are numarul ZZZZZZZ)
Problema a mai survenit si acum o luna si a fost rezolvata foarte simplu prin resetarea switchului (dupa ce in prealabil “specialistii” RDS au insistat ca este o problema la calculatorul meu, ceea ce s-a dovedit o asumptie complet gresita).
Aceasi manevra trebuie facuta si acum. Dureaza fix 2 minute, nu presupune deplasarea nimanui, insa ea nu a fost efectuata cele 4 zile de cand am deschis tichetul.
Din aceasta cauza am decis sa depun o plangere la Oficul pentru Protectia Consumatorului, Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorului si la Autoritatea Nationala pentru Reglementarea in Comunicatii si sa sesizez urmatoarele:
1. RDS/RCS nu isi respectua obligatia asumata contractual de remediere a problemelor din reteau sa in 24 de ore, conform contractului semnat
2. RDS/RCS ofera un contract dezechilibrat - ex. solicita penalizari de intarziere daca abonatul nu isi plateste contravaloarea serviciilor in termen, insa nu nu ofera aceleasi penalizari daca durata de rezolvarea a problemelor din retea depaseste intervalul asumat contractual.
3. RDS/RCS nu trimite abonatilor facturi prin care sa ii instiinteze cat au de plata, nici pentru serviciile de date, nici pentru cele de televizune prin cablu
4. RDS/RCS actioneaza ca un monopol - in majoritatea zonelor din Bucuresti neexistand servicii de date prin cablu/fibra alternativ. De aceea poate trebuie studiata oportunitatea interzicerii cumpararii retelelor de cartier si deschiderii retelei RDS si pentru alti furnizori (asa cum s-a procedat in cazul Romtelecom). Pentru aceasta ultima chestiune voi sesiza si Consiliul Concurentei
Prin urmare, va solicit ca pana astazi 26 octombrie 2006, ora 13 sa fiu contactat telefonic la 072319ZZZZ si sa mi se comunice ca sesizarea mea a fost primita si problema sesizata prin tichetul cu numarul ZZZZZZ a fost rezolvata.
In caz contrar voi contacta organismele mai sus mentionate si voi incerca sa aduc problema serviciilor defectuase ale RDS/RCS in atenita presei.
Va multumesc,
Catalin Tenita
Email: ________________
Telefon: ______________
PS: Vreau sa scriu un articol obiectiv numit “De ce Deutsche Telecom nu trebuie sa cumpere RDS/RCS” in care sa arat ca e posibil sa aiba soarta lui grecilor care au luat Romtelecom. Adica pe fondul unui brand recunoscut ca oferind un suport tehnic extraordinar de prost sa se duca in jos in momentul convergentei dintre Internetul mobil si cel broadband - WiMax. Adica sa ii ia frumos Vodafone si Orange in cativa ani pe segmentele de date si poate chiar si de tv cablu. Ganditi-va ce teapa si-au luat grecii cu Romtelecom.
Daca cineva de la RDS citeste blogul acesta si a gasit macar o data ceva care sa-l faca sa se gandeasca, atunci poate forwardeaza la sefi.
Si inca o chestie generala: e important sa ne implicam. Sa spunem ce credem. Pentru asta exista internetul. Nu ca sa fie o telecomanda cu 1000 de canale. Ca sa fie o tribuna pentru toti oamenii. Si sa le oferim un feedback elefantilor corporativi. Cu toata forta
Zoso si Alex(vreo 3 posturi) scriu si ei despre RDS si pofta lor pentru retele de cartier. In fapt povestea e simpla: ei cumpara abonatul cu 100 euro, Deutsche Telecom va plati in jur de 200-350 euro pe fiecare abonat la o tranzactie intre 600 milioane si 1 miliard de euro.
October 26th, 2006
Sau cel putin pe al meu. Altfel nu se explica de ce nu vor sa imi repare conexiunea de acasa de doua zile, cand totul presupune doar resetarea unui switch la ei.
In fine, ca sa o spun pe aia dreapta, stiu ca nu au nimic personal cu mine. Pur si simplu, RDS este una dintre companiile alea mari si incompetente care nu fac nimic sa isi tina clientii. Pentru ca oricum nu sunt prea multe optiuni pe piata. BTW, de ce naibii RDS nu trimite niciodata factura pe serviciile de internet si cablu. Eu primesc doar o factura pe telefonie, un serviciu gratuit pe care oricum nu il folosesc.
Deci noul Fiber Link cu care se tot lauda RDS/RCS prin presa este din punctul meu de vedere un esec ca fiabilitate. De cand l-au instalat la sfarsitul lui septembrie am avut 4 zile downtime. Mai mult in prima luna de RDS Fiber Link decat in ultimul an de cablu.
M-am gandit sa pun postul asta doar sa imi justific absenta. Pentru ca la munca sunt superprins si nu am timp sa blogez de aici.
Anyway, cand ma intorc (cand RDS decide ca ar fi cazul sa ma intorc) vreau sa scriu despre:
- Aer de Geoff Rymann
- Anansi Boys de Neil Gaiman
- Sanul de Philip Roth
- inca vreo doua carti
- despre modestie sociala si status-hunting
- sa imi continui posturile despre libertati
Apropo de libertati, va invit la concertul pentru apararea libertatii de constiinta ce va avea loc sambata 28 octombrie in Piata Constitutiei.
Si ca sa pun si ceva cu noima generala in postul asta, uite un citat aproximativ din “Aer”:
” Cand esti rebel trebuie sa ai mai mult stil decat majoritatea, nu mai putin.”
Cam asta e problema cu majoritatea nonconformistilor din ziua de astazi. Le lipseste stilul personal. Prea multi rebeli cu tricouri cu Che pe piept care beau RedBull cu votka.
October 24th, 2006
“E o greseala comuna tuturor proiectelor IT sa subestimeze dificultatea oferirii de continut si timpii necesari.”
Citeam asta intr-un roman misto - Aer de Geoff Ryman. O carte SF buna pentru mintile antreprenoriale/pasionate de schimbare and stuff. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc - o sa scriu un post pentru respectiva carte cand o termin.
1. Voiam sa remarc doar ca indiferent cum poleiesti sau ambalezi ceva, cate solutii tehnice destepte gasesti, cate efectele speciale faci - pana la urma continutul conteaza cel mai mult. Si faza nasoala e ca e ca e din cee in ce mai putin continut de calitate - adica in termeni absoluti continutul de calitate o creste, insa intr-un ritm mult mai mic decat continutul prost. Democratizarea publishingului (text, video, audio) inseamna de multe ori cresterea nivelului de zgomot. Care oboseste, si afecteaza imaginea de ansamblu. Si care da nastere la mode mediocre. Cu cat ceva este mai facil, cu cat barierele de intrare sunt ma joase, cu atat vei avea o calitate medie mai scazuta.
2. Si tot legat de continut, daca schimbam un pic “proiect IT” cu “oameni” - textul ar putea sa sune asa “E o greseala comuna tuturor oamenilor sa subestimeze dificultatea oferirii de continut si timpii necesari.” Folosim prea putin din resursele noastre (timp, bani) pentru a genera continut de calitatate (a ne gandi la noi, la lumea asta, a face lucruri care se ne descopere si sau sa ne invete ceva) , si prea mult timp pentru a incerca sa acumulam status, poleieli si signaling-uri sau pur si simplu sa supravietuim.
October 21st, 2006
Voiam sa scriu un post despre lume ca suport al civilizatiei, despre lumea asta mai mare a informatiei care o sa depaseasca in curand natura, despre modul in care o sa ne uitam la un trandafir si o sa vedem toate referintele culturale a rose is a rose si razboiul rozelor si partidele cu trandafirii pe scena, si cine cui ii da trandafiri otraviti si ce productie la hectar se face in Olanda in lanurile de trandafiri, si care a fost evolutia la bursa din Chicago a pretului uleiului de trandafiri, si care sunt cele mai tari o suta de parfumuri care contin uleiuri de trandafiri si ce varietati sunt acestea, si cele 5 feluri de a omora oameni cu spini de trandafiri, si despre cele 1000 de retete de a face dulceata de trandafiri sau cine stie cum or folosi alte popoare trandafirii, despre legendele cu trandafiri si naiba mai stie ce, si poze, rich text media, si filme, si referinte la filme, lumea intreaga privita din perspectiva unui trandafir, si cum vede un trandafir o albina, sau poate un motan, si toate astea cand o sa ne uitam la un trandafir, universul se va reorganiza dupa fiecare obiect focusat, la fel si daca ne vom uita la o sticla de whiskey toate referintele din blues care se refera la whiskey, idem la un prun sau la un visin sau la o pisica sau un asin. Si atunci lumea o sa fie cu adevarat un suport pentru cultura, pentru civilizatie si un loc mai bun pentru gandire, cinstit vorbind. Dar o sa mai vedem si lumea, sau doar paienjenisul asta? Si cum vom fi noi. Uite asta mi-a adus amine de Emily Dickinson si de poezia asta:
I’m nobody! Who are you?
Are you nobody, too?
Then there’s a pair of us — don’t tell!
They’d banish us, you know.
How dreary to be somebody!
How public, like a frog
To tell your name the livelong day
To an admiring bog!
Sunt obosit, I guess…
October 20th, 2006
Tom Petty - Free Falling
Cantec lansat in toamna lui 1989. Fireste l-am asculat ceva mai incolo. Acum ma gandesc cat timp a trecut de atunci. 1989. Clasa a V-a. Misto.
PS. Uite asta e genul de insemnare depre care cred de obicei ca nu are nici o noima. Idem despre acest PS
October 19th, 2006
Uite ca “Solidaritatea pentru libertatea de constiinta” face concertul promis. Au confirmat si Sarmalele Reci. Si poate vor fi si niste surprize (dar sa nu spuneti ca ati aflat de aici )
October 18th, 2006
Duminica am revazut “Toti oamenii presedintelui“. Cred ca prima data l-am vazut la cinematograf cu parintii mei, cand eram foarte mic. Nu bag mana in foc, dar asa am impresia. Un film foarte misto. “The trick is not minding.”, e una dintre cele mai tari fraze pe care le-am auzit.
Din pacate, genul asta de jurnalism se bazeaza tocmai pe ipoteza ca lumii ii pasa. Ca lumea vrea adevarul. Dar din pacate lumea vrea de cele mai multe ori povesti cu Mutu sau cu Nicoleta Luciu. Ma gandesc ca si in Romania au fost o serie de anchete jurnalistice foarte bune. Dar au produs vreun rezultat? Asta e marea problema, presa este cainele de paza dar daca societatea vrea asta. Daca nu, este pudelul roz al vedetelor.
Si asta imi aduce aminte de ceva ce am citit anul trecut: New York Times (cred) a diminuat considerabil bugetul departamentului de investigatii desi in anul respectiv unul dintre jurnalistii lor luase premiul Pulizer. Pur si simplu jurnalismul de investigatie este prea costisitor. Lumea vrea pastilute roz. Si astea se fac mai ieftin din barfele si dramoletele vedetelor.
October 17th, 2006
Voiam sa scriu un post despre o carte pe care am terminat-o astazi - volumul de povestiri “Furnica electrica” de Phillip K. Dick. Si voiam de vorbesc despre simulacrele de viata la Dick, si viata inchipuita si despre chestionarea eului care vrea lucruri. Dick asta este mai cartezian decat Decartes - oare chiar exist cu adevarat daca am impresia ca gandesc?
Asadar voiam sa scriu despre Dick si mi-am adus aminte ca de alt individ maestru al simulacrelor - Jean Baudrillard. Un post-modernist fost-neomarxist extraordinar. Cu unul dintre cele mai tari vocabulare pe care le-a posedat vreodata vreun ganditor. Fascinant. A fost dragoste seductie instantanee cand am citit “Strategii fatale” - prin anul I sau II de facultate. Genial.
Acum ma gadeam sa pun un pasaj asa de proba, dar mai bine cititi articolul autorului din Wikipedia, sau cel despre Simulacre si Simulari sau chiar extrase serioase din volum aici.
Si acum o observatie scurta:
1.De dimineata ii povesteam cuiva despre paronoie si incertitudine la Philip K. Dick si chestionarea realitatii senzoriale. “Ca in Matrix”, a spus colega mea.
2. Simulacrele il obsedau si pe Baudrillard. Si chiar a fost considerat un inspirator al lui Matrix.
3. In Matrix, Neo deschide la un Moment dat o carte numita “Simulacre si Simulari“.
4. “Simulacre si Simulari” face referire la o povestire din Borges despre o harta care continea fiecare detaliu al unui imperiu si ajunge astfel sa inlocuiasca imperiul - un simulacru hiperreal al imperiului.
5. Borges credea ca de fapt toate a cartile au fost scrise de un singur autor - Autorul.
6. Asadar ce mai conteaza ca am ieri am scris despre Borges si astazi desi voiam sa scriu despre Dick am ajuns sa zic doua vorbe despre Baudrillard? E cam acelasi lucru.
October 16th, 2006
Cartea fiintelor imaginare - Jorge Luis Borges in colaborare cu Margarita Guerrero
Citind cartea asta mi-am adus aminte de un film pe care le-am vazut acum vreo zece ani. Muntele Lunii ii spunea si prezenta expeditia lui Burton in cautarea izvoarelelor Nilului. Pentru ne-borgesieni, o sa spun ca acest Burton este un personaj care l-a fascinat mult pe Borges - traducator al celor O mie si una de nopti, spadasin, poet, explorator. Intr-un fel, un opus al lui Borges, care era mai degraba omul bibliotecilor decat al expeditiilor.
In filmul asta, expedita lui Burton da la un moment-dat peste un trib al carei capetenie doreste sa ii invete intelepciunea. Si incepe sa le explice totul sub forma unor liste: un barbat trebuie sa fie viteaz, sa aiba o sulita cu varf de otel si sa omoare un leu; un copil trebuie sa culeaga fructe, sa alerge si sa cante cantece; o femeie trebuie sa faca asta si asta si asta. Si tot asa despre fiecare lucru. Scena asta mi-a ramas foarte bine in minte, desi nu mai stiu exact care erau actiunile cvasicontabile pe care trebuie sa le faca fiecare. Dar idea conteaza - existenta ca un catastif de chestii care trebuie bifate.
Cred ca pe langa mania mea combinatorica, am si o pasiune pentru liste. Pentru multimi. Adunaturi de lucruri de acelasi fel. Colectii.
Iar un bestiar de fiinte fantastice scris de Borges nu este o colectie oarecare. E o tratatie de exceptie. O intoarcere in copilarie, dar in acelasi timp si un prilej de delectare intelectuala subtila - e chiar misto sa observi temele recurente ale lui Borges: oglinzile, dragonii, capetele, fapturile care iau nastere in vis, Dante si Vergiliu, de Quincey, fascinatia lui pentru combinatorica, misticismul diferitelor religii, incertitudinea naratoriala.
Si mai e pura placere de de a citi despre cele mai ciudate dihanii pe care si le-au inchipuit oamenii. Si de a lectura notele subtile ale autorului. Citind respectivul bestiar, faci o excursie scurta in toata cultura - atat cea occidentala dar si cea orientala, cu predilectie cea chinezeasca.
Nu este, in mod sigur, cea mai buna carte a lui Borges. E mai degraba un divertisment literar intr-o cheie minora, care are insa aluzii misto catre restul operei.
Si mai este si un obiect frumos: o carte cartonata, cu foaia alba si ilustratii interesante. O lectura usoara, chiar cu tuse de umor, dar plina de istorie culturala. Mi-a placut capitolul despre zane - aparent denumirea spaniola “hada” are aceasi etimologie ca si “fata” din romana, vin ambele din latinul ”fatum”(soarta). Interesant mod de a privi lucrurile, nu?
Later update: Chiar daca este o opera minora, are aceasi caracteristica ca toate operele lui Borges. Infinitul. O poti citi de 100 de ori, de la coada la cap, sau pe sarite, si nu o sa te plictisesti niciodata. Mai gasesti cate ceva tot timpul, pentru ca este extraordinar de bogata in idei si referinte culturale.
October 15th, 2006
Am impresia ca asta e poate o problema la mine - optimismul statistic. Inca din copilarie, cand dezvoltasem ideea ca daca universul e infinit, atunci orice exista si atunci exista si toate lucrurile la care ma gandesc eu.
Ca aplicatie din copilaria mai dezvoltata mi-a adus aminte de teoria mea despre limbi: daca exista un numar suficient de mare limbi atunci aceasi vocabula va denumi in limbi succesive toate lucrurile. De exemplu “zvurg” va insemna in limba A peste, in limba B dragoste si in limba C razboi. Fireste nu aveam tot felul de sofisticari lingvistice cum am fi faptul ca vocabulele scurte desemneaza concepte frecvente si tot asa. Teoria mea spunea ca doar ca “votca” poate sa desemneze conceptul “carnat” intr-o anume limba. Si ca ar putea fi o limba aproape identica cu romana (cu acelasi vocabular) in afara de schimbarea asta intre “votca” si “carnat”.
Nu incerc sa dezvolt o teorie semantica aici, si nici sa arat ce ce copil tare eram (desi eram tare, asta e sigur, dar probabil ca asa sunt majoritatea copiilor), ci doar notez lucrurile de cand eram mic care mi se par interesante - mai apare cate unul din cand in cand, dar se baga repede in nisipul chestiilor curente, daca nu sunt pe faza sa-l apuc de urechi si sa-l pun repede in blog.
Am si calculat acum de cate limbi e nevoie:
- sa zicem ca avem 100.000 de concepte
- sa zicem ca avem un vocabular cu 30 de sunete si ca un cuvant are maxim 12 litere. Totalitatea posibilitatilor ar fi de 12 la puterea 31 minus 1. (Adica suma de 12 la 1, plus 12 la 2, plus 12 la 3,…. plus 12 la 30.) Fireste numarul din combinatiile de consoane care sunt nepronuntabile dar hai sa il lasam asa.
Toate limbiile care contin cate 100.000 de concepte si sunt exprimate intr-un asemenea vocabular, ar fi combinatii de 12 la puterea 31 luate cate 100.000. Destul de mult De fapt sigur mult mai mult decat numarul de atomi din Univers.
Later update: Am comis o eroare de rationament. E vorba de aranjamente de 12 la puterea 31 luate cate 100.000. Ceea ce inseamna mult mai mult. De fapt tocmai aranjamentele astea ar da limbile care definesc prin vocabule schimbate intre ele un set de concepte.
October 14th, 2006
Nu oi fi eu chiar cel mai tipic (de exemplu ieri am ajuns pentru prima data la Plazza Mall - BTW, e acolo un restaurant foarte bun pe nume “New York, New York” unde se servesc cu adevarat portii americane), deci nu oi fi eu cel mai tipic metopotam, dar pana la urma mozaicul se compune din tot soiul de pietricele. Profilul meu din fata si lateral pe Metropotam - cazierul la sectia 7.
October 13th, 2006
Am scris un post numit “Continutul e regele, pretul e imparat (si livrarea e zeita)” despre comenzile online de carti.
Pana la urma mi-am zis sa-l pun pe blogul firmei pentru ca era mai mult despre Internet si pentru ca l-am scris in timpul muncii.
Dar ma gandesc ca s-ar putea sa fie si pe aici cititori/comandori-online care sa fie interesati.
October 12th, 2006
Daca aveti timp, chestia asta chiar s-ar putea sa fie misto.
October 12th, 2006
Cand eram mic aveam o lera. Mi-am adus aminte de asta azi de dimineata, aproape adormit. Nu am gasit termenul pe dexonline.ro, dar o lera este un manunchi de tablite de diferite grosimi cu care se masoara spatii (cred ca se folosea la bujii).
Partea ciudata este ca eu sunt probabil una dintre cele mai atehnice persoane din lume. Ma uitam duminica la ApropoTv si o donsoara exprima opinia ca reclamele gen Honda sau Bergenbier (nuts’n'bolts) sunt tipic masculine - in sensul ca in fiecare barbat exista latenta dorinta de a face masinarii din acelea. Eu n-as zice chiar asa, desi in copilarie imi placea la nebunie Profesorul Trasnit (cred ca asa ii spunea filmului - cel cu un profesor care avea o megahardughie care ii fierbea un ou, apasand pe un buton), filmul ala cu Chaplin in care tragea de o maneta si se imbraca automat, sau episodul din Tom si Jerry in care motanul face un megadispozitiv cu tot felul de angrenaje ca sa il prinda pe Jerry - stiu ca se termina cu un pian suspendat de tavan.
Acum ca rememorez toate astea imi dau seama ca eram mult mai tehnic (si conform donsoarei mai stereotip masculin) cand eram mic decat acum. Si daca mai adaug si ca voiam sa ma fac si gunoier, asta spune ceva. Intr-o lume mai buna poate as fi fost un Edison. :) Si intr-o lume mai proasta poate as fi fost un inventator d-ala nebun cum vedem pe la televizor care descopera tot felul de prostii irelevante. Deci e un echilibru.
Sa revenim la lera mea. Aveam o lera supermisto. Ce otel nichelat! Ce frumos vibrau lamelele alea! Si ce bine mirosea a ulei siliconic (sau mineral, nu ma pricep)! Dar vai ce minunatie de lera aveam… :) Era un pic unsuroasa, dar fara sa fie scarboasa. O regina a lerelor. (Asta suna ca o regina a ielelor, ar observa Goethe care nu se pricepe la lere).
Unde naibii a ajuns lera mea?
Later update: Am zis la munca ca in copilarie am avut o lera, si ei au crezut ca am avut ho-lera.
October 11th, 2006
“Zafar n-a trecut niciodata de primele trei capitole din Copii din miez de noapte, in ciuda dedicatiei cartii (”Pentru Zafar Rushdie, care, in ciuda tuturor asteptarilor, s-a nascut intr-o dupa-amiaza”). De fapt, in afara de Harun si Marea de Povesti si de Orient, Occident, n-a terminat de citit niciuna dintre cartile mele. Asa sunt adesea copii scriitorilor. Au nevoie de parinti care sa fie parinti, nu romancieri. Zafar are un set complet cu volumele mele si le etaleaza mereu cu mandrie in camera lui, dar de citit citeste Alex Garland si Bill Bryson, iar eu ma prefac ca nu imi pasa” - Salman Rushdie, Dincolo de limite.
Foarte interesanta relatia asta intre paternitatea operei si paternitatea umana. Poate ca fiecare chiar scrie doar pentru el. Sau poate ca ca toti copii tind sa isi deprecieze inconstient parintii. Sau poate acest Zafar pur si simplu nu putea sa treaca dincolo de pragul literaturii umoristice.
October 10th, 2006
Daca si Coreea de Nord e pe cale sa isi traga bomba nucleara (sau poate deja au), fara ajutor din partea Chinei, atunci se pare ca intram in epoca comodizarii puterii nucleare.
La inceput voiam sa numesc postul “the open-source nuke” si sa vorbesc de modul in care developmentul si know-howul specific intra usor usor din top secret in creative-commons licence :), dar dupa aia mi-am dat seama ca e un pic prea avangardist, dat fiind faptul ca exista ingredientul minune care este uraniul. Plus ca instalatiile de producere a apei grele si uraniului imbogatit/plutoniu costa inca la nivelul zecilor de milioane de dolari. Deci inca mai e pana la open source.
Pe de alta parte, este de remarcat totusi ca aceasta comodizare s-a produs. Dupa ce India si Pakistanul si-au anuntat bombele, iar acum aproape si Iranul si Coreea de Nord, s-a cam dus din magia de super-mega-high-urber pe care o avea bomba cand era detinuta de clubul celor 5. Care erau oarescum un fel de gardieni ai umanitatii, legitimati si prin locuri de onoare la ONU. Acum insa aparent daca esti o natiune cat de cat serioasa, conteaza doar sa vrei.
Ce este logic acum sa se faca ca sa se combata comodizarea? Pe vremuri insasi raritatea crea brandul. Faimosul sos secret de uraniu al colonelului Jim sau Ivan. Doar titanii au fulgerul si intre ei e echilibru.
Acum insa cum facem sa separam in mintea oamenilor bombele bune de bombele proaste? Apelam la valorile democratiei (bombele celor cinci sunt bune pentru ca sunt folosite responsabil). Bombele parvenitilor nu sunt bune pentru ca liderii lor sunt scelerati, ni se va spune. Plus ca cei vechi au multe-multe de tot. Si atunci le pot folosi si tactic si strategic, si pentru show-off, dupa cum vor muschii lor. Pe cand astia mitieii au putine si atunci trebuie sa faca ravagii maxime. De fapt cam asa s-a intamplat si cu bombele americane de la sfarsitul razboiului. Aveau doar doua. Si cativa au venit cu ideea sa foloseasca una demostrativ intr-o zona nelocuita, ca sa le demostreze japonezilor ce pot face. Dar intrebarea a fost: ce se intampla daca nu se detoneaza? Or sa rada astia si va trebui sa ii invadam per pedes. Asa ca s-a ajuns la concluzia ca cea mai buna demostratie e the real thing.
Sa revin la comodizare: publicitate negativa pentru noii veniti + building bands through leadership pentru grei. Legitimitate si delegitimizare. Interesant este ca si China care juca pana acum cartea neutralitatii s-a alaturat greilor: asta pentru ca productia lor se ducea la greii lumii, nu la coreenii din nord care nu au nici dupa ce bea apa. Plus ca acum China nu mai este challanger. Este inclusa in clubul baietilor mari si doreste ca si ceilalti sa ridice cat mai mult barierele de intrare. E firesc, nu?
Dovada acestui fapt, China a notificat imediat SUA, Japonia si Coreea de Sud, cand Coreea de Nord le-a dat un anunt cu 20 de minute inaintea experimentului. In fine, asta arata si ca birocratia militara a lumii functioneaza. Nu mai trebuie sa ne bazam pe eroismul unui comandat de submarin nuclear care sa decida daca este o eroare de functionare sau trebuie sa lanseze.
In fine, as putea sa scriu un post mai lung de asta, dar pana la urma trei sunt marile observatii:
1. Bomba nu mai este ce a fost
2. Greii lumii vor trebui sa vanda cu un set de argumente de brand ca sa isi justifice legitimitatea (sau sa accepte ce nu exista legitimitate pentru nici un stat ori legitimitate pentru toate)
3. Cateva natii isi vor pune acum problema daca nu trebuie sa aiba si ei bomba (Japonia, ar fi cazul cel mai interesant)
October 9th, 2006
Amélie Nothomb - Metafizica tuburilor
Eu am o problema. Nu imi place sa citesc autori la moda. Mi se pare o forma de snobism cultural sa citesti pe X, Y si Z pentru ca e trendy. Fireste si reciproca este valabila: poate fi o forma de snobism cultural sa nu citesti pe X, Y si Z doar pentru ca e trendy. Poate valoarea intrinseca se impune in timpul vietii si devine monetizabila. Sau poate nu. Depinde de la caz la caz, probabil.
In fine, cel mai ciudat este ca privesc cu o oarece suspiciune scriitorii astia trendy cand ma apuc in cele din urma de ei. I vanez. Abia astept sa ma plictiseasca sau sa vad ca debiteaza platitudini gaunoase. Trei sunt indivizii astia trendy care ii citesc oamenii cool, urbani and so: Murakami (Haruki, nu Ryu), Amelie Nothomb si Houellebecq. Un fel de pop staruri ale unei literaturi pop-urbane. Poate literatura epocii, naiba stie.
Azi de dimineata am citit “Metafizica Tuburilor“. N-a durat foarte mult - o cartulie subtirica si mai ales foarte placuta la citire. Despre cateva luni din viata bebelusului Amélie Nothomb. O forma de relatare “metafizica” (de fapt, termenul ar fi mai degraba fenomenologica, in sensul lui Huserl, si cartea ar trebui sa se numeasca “Fenomenologia Tuburilor” ) despre primele intuitii si experiente din viata sa, incepand cu iesirea din autism la varsta de doi ani.
Despre Japonia rurala (caci tatal ei era consul belgian in Japonia) descoperita prin ochii copilutului occidental.
O carte fermecatoare. Fascinanta. O sa comit o impolitete si o sa zic ca e genul de carte care seamana cu un blog bun. Scrisa in genul minor, fara sa te rupa cu ceva, insa care te face sa doresti sa cunosti persoana respectiva. Sa bei o bere cu ea. Sa stai la povesti. (Cu Borges, de exemplu, n-as fi iesit la o bere. Nici cu Tournier. Cu Rushie, da)
E genul de carte tributara epocii. Feminina, draguta, cu poante haioase si scriitura buna, cu doua-trei chestii de ars poetica aruncate pe acolo. O cartulie fabricata, cam nesincera cred eu (adica nu cred ca jumatate dintre trairile respective au fost ale copilului, dar pe de alta parte genul asta de autobiografie inventata este foarte favorizat in epoca noastra, asadar nu e un repros).
O carte care ma va face sa mai citesc si altele ale autoarei. Mi-a schimbat parerea despre ea ca autoare trendy? Nope.
Continui sa cred ca scrie intr-un registru minor, talentata, insa nu pentru perenitate - genul de artist misto, din epoca lui, placut, insa care nu va fi bagat in galeria greilor nemuritori. Dar pe de alta parte fiecarte dintre noi are nevoie de genul asta de delicii din cand in cand. De chestiile mici, fascinante si trecatoare. Ca ciocolata alba belgiana.
Uite si un mic pasaj care mi-a placut mult:
“-Am trei ani.
- De ce minti tot timpul?
- Nu mint. Am trei ani.
- O sa ai peste zece zile!
- Da. Am aproape trei ani.
- Aproape nu inseamana trei ani. Vezi ca minti tot timpul.
Trebuia sa ma obisnuiesc cu ideea: nu eram credibila. Nu era ceva grav. La urma urmei, mi-era totuna daca mi se dadea crezare sau nu. O sa inventez mai departe, pentru placerea mea.
Am inceput deci sa-mi spune povesti. Cel putin eu ma credeam.”
October 8th, 2006
Azi ma simt un soi ciudat de forma de viata artificiala. Sau poate inteleg altfel artificialul. Sau poate ca noi toti suntem artificiali. Pentru ca toata civilizatia (si cultura) e in definitiv artificiala. Si nu, nu sunt trist (oamenii au impresia ca daca emiti idei mai ciudate esti trist, da’ poate ca esti lucid si de fapt, daca stau bine sa ma gandesc sunt chiar bine-dispus acum cand stau si ascult Pink Floyd, asa artificial pe artificial, dar artificial is not evil, viata e artificiala acum, doar in concediu suntem “naturali”, dar in rest totul e din plastic, chiar asa plasticul poate sa fie foarte misto, uite pe pilda ipodurile, dar hai sa termin paranteza). Foarte metalic, siliconic sau cum vreti voi ma simt astazi. Multumit de ce sunt, sunt planuri si idei realizabile pe care le am, stiu doar ca am nevoie de energie si organizare, si astea apar, si stiu ca postul asta este un pic prea personal, dar, atentie - e stoic, desi nu pare, dar in acelasi timp sunt constient de modul in care fiecare dintre noi e un mic mugure de coral, senseless in marele recif pe care il cladim.
So welcome to the machine.
Later edit: Viata e ciudata, intr-adevar. Caut sa pun si un link de pe youtube si dau peste chestia asta. Si ma apuca un ras de unul singur. Si imi trece toata starea siliconico-metalica si ma apuca o pofta de un pahar de vin rosu. Foarte bun interpret amator, asadar Dar si mai tari sunt comentariile.
October 5th, 2006
Oarecum in linia lui Florin de revalorificare a miturilor romanesti in cheie umoristica, uite o treaba interesanta: Romanians in Space. Nu mi-a venit sa imi cred ochilor cand l-am vazut la gamespot in susul paginii de turn-base strategy games (alea imi plac mie - gen Civilization sau Panzer General, dar merg si cele gen Total War, pacat ca nu prea am timp si joc cam 3 zile pe an, cate 4 ore maxim). La inceput am crezut ca e ceva de genul “Romulans in Space”, din seria Star-Trek.
Dar se pare ca miticii nostri mioritici sub comanda imperatorului Traian Basescu infrang una dupa alta toate rasele extraterestre. Aparent un fel de futurocronism pueril, naiba stie. Nu am downloadat trialul, insa am dat de situl jocului.
Dupa care am dat o cautare in Google si am descoperit ca a starnit ceva valva la inceputul verii in privinta relatiilor romano-maghiare. Citesc aici de exemplu ca:
“Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat şi va urma să investigheze modul în care acest joc aduce atingere minorităţii maghiare.”
Uite aici despre decizia CNCD.
Intrebarea mea este cum se relationeaza libertatea de exprimare cu atacurile/discriminarile simbolice la adresa unei minoritati. Ma refer la acele atacuri care nu sunt fatise. Sa spunem ca scriu o ucronie in care rasismul Africii de Sud a triumfat in toata lumea si lumea este mai buna cu o societate semisclavagista (Drakka), sau o carte in care femeile sunt lipsite de drepturi, sau Big Brother is the Good Ol’ Big Brother, etc. O carte in care un subiect distopic ar fi prezentat in roz. Sau in care niste fantezii abjecte ar fi fi prezentate laudativ.
Uite, asta imi aduce de exemplu aminte de Norman Spinrad - Visul de fier. Scrisa din punctul de vedere al unui alter Hitler, care in loc sa fi preluat puterea a ajuns scriitor de junk SF si vorbeste despre monstrii mutanti care invadeaza planteta si de salvarea lumii de o rasa pura realizata prin eugenie.
Sau si mai bine de portretul Ferengilor in Star Trek. O serie de organizatii au ridicat problema ca acestia ar semana prea mult cu stereotipul caricatural si defaimator al evreului (nas mare, viclean, dorinta nemasurata de inavutire).
Cum functioneaza protejarea libertatii de constiinta, dar si a demnitatii si a dreptului la imagine a minoritarilor, cand avem genul acesta de elucubratii. Pentru ca la limita o astfel de fantasmagorie poate sa fie si Republica lui Platon. Nu scria el acolo ca poetii trebuie eliminati (expulzarea, daca nu solutia finala) din cetatea ideala pentru ca nu fac decat sa strice? Ar trebui asociatiile de poeti sa ceara stergerea respectivelor pasaje pe motiv ca un astfel de mesaj, venind din partea unei persoane cu mare autoritate cum e Platon, poate sa duca la discriminari?
October 4th, 2006
Acum, cinstit vorbind, nu sunt eu cel mai mare amator de cultura manga-tehno-visualo-trandy-urbana dar Festivalul Otaku care se va tine sambata si duminica la Bucuresti pare sa fie o chestie meseriasa. Sunt curios daca o sa vina si oameni imbracati in personaje manga cum se face in Japonia (am vazut acolo cateva fete imbracate foarte interesant 
)
L-am cunoscut pe Stefan Tiron, unul din dintre principalii organizatori, acum vreo 6 ani: pompeaza energie prin toti porii. Entuziasm si cultura mare si chestii de nisa si urban feeling si tot ce mai vreti voi ca sa merite sa il invidiez. Sper sa ajung si eu pe acolo, macar asa in trecere.
October 3rd, 2006
Complexul lui Portnoy - Philip Roth
Pana acum asociam intotdeauna literatura evreiasca urbana cu Saul Below, iar pe cea rurala cu Isaac Bashevis-Levis (super tare “Gimpl netotul” - una dintre cele mai tari povestiri care s-au scris vreodata). Acum insa parca l-as pune pe Philip Roth la literatura urbana. Parca e mai particular. Iar asta da o nota mai mare de autenticitate.
Structural, cartea e un prelung monolog pe care Alex Portnoy - functionar municipal de 33 de ani, aparator al drepturilor celor asupriti, si in acelasi timp dotat co o voracitate sexuala peste medie - il tine pe canapeaua psihiatrului sau.
O adunatura de complexe de inferioritate si superioritate, de ambivalente odipiene fata de parinti, de frustrari transformate simbolic, asta e eroul nostru. Interesanta este joaca cu autobiografia a lui Roth. Cam acelasi fir de pornire ca si personajul principal din “Complotul impotriva Americii”, acelasi an de nastere, acelasi mediu etc - aceste elemente fiind reale. Fireste un mare autor nu poate sa scrie decat despre sine, desi niciodata in forma bruta.
E genul de carte pe care pudibonderia noastra nu ar recomanda-o adolescentilor. Care in niciun caz nu s-ar studia la scoala. Care abunda in cuvinte pe care le-am considera obscene intr-o lume mai curata si in scene socante candva. Nu in lumea noastra. Plus ca au un rol foarte important in structura romanului.
E genul de carte lalaita, care nu ajunge nicaieri si nici nu iti propune sa ajunga. Fara vreun pasaj catarctic, fara puncte de cotitura. O dezvaluire si un bildungsroman. Despre cum este sa cresti ca un copil evreu intr-o lume a albilor anglo-saxoni din anii ‘40-’50, intr-un oras de pe coasta de est (New Jersey). Despre un etnicitate, despre sentimentul de a fi american de categoria a doua. Si despre prejucidiile suferite si cele aplicate (cetatenilor de categoria a III-a - schwartze). Spumos ca limbaj - mai ales cand apar cuvinte din idish. Despre visuri culturale sublimate sexual. Despre parintii prea posesivi. Si despre imaginea idilica a altor familii. Despre dorinta de a fi altceva. Si a nu putea sa fi nici ceea ce cred ceilalti ca esti. Despre complexele evreului minoritar intr-o lume in care discriminarile sunt subtile, dar exista. Si despre diferitele strategii de aparare create.
Nu e o carte pe care cred ca o pot gusta toti. Licentioasa, cantonata in etnicitate, fara actiune, cu un umor ciudat. Foarte a la Woody Allen, pai nu trebuia sa il pun si pe el aici? Asadar o sa spun doar asa: mergeti la librarie si cititi primele 3-4 pagini. Si daca va plac si puteti sa cititi o chestie de 350 de pagini exact in acelasi stil, se merita sa o luati. Dar daca nu v-au placut de pilda Herzog - Saul Bellow sau Joyce sau Saramago sau alte carti in care nu se intampla ceva stralucitor, mai bine mergeti pe altceva.
PS Nu stiu daca s-a inteles, asa ca o mai spun o data: este delicioasa in porcosenia ei, si fascinanta in modul in care diseaca firul in patru. :)
October 2nd, 2006
Previous Posts
