Welcome to the machine
Azi ma simt un soi ciudat de forma de viata artificiala. Sau poate inteleg altfel artificialul. Sau poate ca noi toti suntem artificiali. Pentru ca toata civilizatia (si cultura) e in definitiv artificiala. Si nu, nu sunt trist (oamenii au impresia ca daca emiti idei mai ciudate esti trist, da’ poate ca esti lucid si de fapt, daca stau bine sa ma gandesc sunt chiar bine-dispus acum cand stau si ascult Pink Floyd, asa artificial pe artificial, dar artificial is not evil, viata e artificiala acum, doar in concediu suntem “naturali”, dar in rest totul e din plastic, chiar asa plasticul poate sa fie foarte misto, uite pe pilda ipodurile, dar hai sa termin paranteza). Foarte metalic, siliconic sau cum vreti voi ma simt astazi. Multumit de ce sunt, sunt planuri si idei realizabile pe care le am, stiu doar ca am nevoie de energie si organizare, si astea apar, si stiu ca postul asta este un pic prea personal, dar, atentie - e stoic, desi nu pare, dar in acelasi timp sunt constient de modul in care fiecare dintre noi e un mic mugure de coral, senseless in marele recif pe care il cladim.
Later edit: Viata e ciudata, intr-adevar. Caut sa pun si un link de pe youtube si dau peste chestia asta. Si ma apuca un ras de unul singur. Si imi trece toata starea siliconico-metalica si ma apuca o pofta de un pahar de vin rosu. Foarte bun interpret amator, asadar 
Dar si mai tari sunt comentariile. 
2 comments October 5th, 2006