Cartea fiintelor imaginare – Jorge Luis Borges in colaborare cu Margarita Guerrero

Citind cartea asta mi-am adus aminte de un film pe care le-am vazut acum vreo zece ani. Muntele Lunii ii spunea si prezenta expeditia lui Burton in cautarea izvoarelelor Nilului. Pentru ne-borgesieni, o sa spun ca acest Burton este un personaj care l-a fascinat mult pe Borges – traducator al celor O mie si una de nopti, spadasin, poet, explorator. Intr-un fel, un opus al lui Borges, care era mai degraba omul bibliotecilor decat al expeditiilor.

In filmul asta, expedita lui Burton da la un moment-dat peste un trib al carei capetenie doreste sa ii invete intelepciunea. Si incepe sa le explice totul sub forma unor liste: un barbat trebuie sa fie viteaz, sa aiba o sulita cu varf de otel si sa omoare un leu; un copil trebuie sa culeaga fructe, sa alerge si sa cante cantece; o femeie trebuie sa faca asta si asta si asta. Si tot asa despre fiecare lucru. Scena asta mi-a ramas foarte bine in minte, desi nu mai stiu exact care erau actiunile cvasicontabile pe care trebuie sa le faca fiecare. Dar idea conteaza – existenta ca un catastif de chestii care trebuie bifate.

Cred ca pe langa mania mea combinatorica, am si o pasiune pentru liste. Pentru multimi. Adunaturi de lucruri de acelasi fel. Colectii.

Iar un bestiar de fiinte fantastice scris de Borges nu este o colectie oarecare. E o tratatie de exceptie. O intoarcere in copilarie, dar in acelasi timp si un prilej de delectare intelectuala subtila – e chiar misto sa observi temele recurente ale lui Borges: oglinzile, dragonii, capetele, fapturile care iau nastere in vis, Dante si Vergiliu, de Quincey, fascinatia lui pentru combinatorica, misticismul diferitelor religii, incertitudinea naratoriala.

Si mai e pura placere de de a citi despre cele mai ciudate dihanii pe care si le-au inchipuit oamenii. Si de a lectura notele subtile ale autorului. Citind respectivul bestiar, faci o excursie scurta in toata cultura – atat cea occidentala dar si cea orientala, cu predilectie cea chinezeasca.

Nu este, in mod sigur, cea mai buna carte a lui Borges. E mai degraba un divertisment literar intr-o cheie minora, care are insa aluzii misto catre restul operei.

Si mai este si un obiect frumos: o carte cartonata, cu foaia alba si ilustratii interesante. O lectura usoara, chiar cu tuse de umor, dar plina de istorie culturala. Mi-a placut capitolul despre zane – aparent denumirea spaniola “hada” are aceasi etimologie ca si “fata” din romana, vin ambele din latinul ”fatum”(soarta). Interesant mod de a privi lucrurile, nu?

Later update: Chiar daca este o opera minora, are aceasi caracteristica ca toate operele lui Borges. Infinitul. O poti citi de 100 de ori, de la coada la cap, sau pe sarite, si nu o sa te plictisesti niciodata. Mai gasesti cate ceva tot timpul, pentru ca este extraordinar de bogata in idei si referinte culturale.