Monthly Archives: November 2006

Ce vreau eu de Mos Nicolae

Elena m-a taguit cu o chestie pufoasa, sau fluffy cum imi place mie sa zic. Strict epistemologic, chestia asta e destul de interesanta: se aleg lucruri pe care oricum le poti avea, lucruri pe care le poti avea dar foarte greu, lucruri pentru care nu merita sa te zbati dar ti-ar placea sa le ai totusi, lucruri imposibile ?

Lasand asta la o parte, uite lista mea:

1. Un pui de samoed alb cu ochi albastri. Am impresia ca am fost astfel de fiinta intr-o alta viata. Si, sa va zic o taina, samoezii stiu asta . Si dau din coada intr-un fel secret cand ne vedem.

2. Niste cizme rosii de cauciuc. Dar sa fie foarte lucioase. D-alea cu care mergi la zapada cand esti mic.

3. O sticla de Pinot Noir. Demisec. Si niste branzeturi. Si eventual niste ciocolata. E una Ritter foarte misto: neagra-neagra cu alune mari-mari. D-aia. As mai putea sa adaug, dar apoi ziceti ca sunt materialist.

Dau mai departe acest tag Monicai, Andreei, lui Radu, lui Mazilique si lui Cris (daca mai are timp de prostii la CEU).

Sometimes youre nothing but meat

Sunt inca la birou, i-am furat playlistul uneia dintre colegele mele (Madame flufu, undercover name) si ascult Blood Roses – Tori Amos (video aici). Foarte misto. Tori Amos e supertare. Chiar mi-ar placea un concert cu ea. Si sunt racit. Nu chiar cobza, dar evaluez ca voi atinge acel stadiu in 2 zile. Am uitat de vaccinul antigripal, acum macar sa nu uit de lamai. Gata, ma duc si eu acasa. Si poate mai scriu un post despre Roth, daca am chef.

Aer de Geoff Ryman sau un fel de Borat pentru intelectuali

Aer de Geoff Ryman

Sigur, e posibil sa ma aleg cu ceva injuraturi din cauza acestei asocieri, sau, si mai rau, sa nu ma aleg cu nici o injuratura, dar sa o dau complet in bara.

So: In Borat, apare la un moment dat violatorul satului – individul care avea functia asta cvasioficial. In Aer o avem pe Chung Mae care este specialista in moda a satului. Ambele sate sunt in Asia Centrala: Kazahstan si, respectiv, un fictional Karzistan. In Borat, avem la final un vecin care isi trasese ipod. In Aer, la final toti taranii urmau sa primeasca un fel de Internet mental.

Cum functioneaza saracia si ignoranta in contact cu tehnologia inalta ? – cam asta e intrebarea pe care si-o pune Ryman. Teoria clasica, de sorginte iluminista, este ca, in toate cazurile, cunosterea alunga saracia, ca progresul curata frumos toate mlastinile intunecate si fetide si le reda oamenilor demnitatea. Pe de alta parte, contactul cu o civilizatie avansata nu a fost intotdeauna plin de succes. Vezi, de exemplu, cazul indienilor americani. La fel, un contact/transfer de civilizatie ratat s-a produs in ultimul secol in raport cu orientul islamic, sau cel putin aceasta este impresia mea, poate nu prea corecta politic.

Iar faza nasoala este ca diferentialele astea de acumulare a cunoasterii cresc din ce in ce mai mult. Zidurile intre culturi sunt din ce in ce mai inalte. Iar cand barierele se rup si globalizarea da peste cei ce nu au, tehnologia nu functioneaza de multe ori ca the great equalizer.

Digital divide. De fapt e aceasi prapastie a cunoasterii care a existat intotdeauna. Numai ca din ce in ce mai multe dintre activitatile noastre se bazeaza pe cunoasterea digitala. Si atunci cum pot sa intre in joc si cei mai putin fericiti de soarta? Cum pot sa produca ei biti hi-end, nu atomi low-end? Cum pot sa realizeze ei microprocesoare in conditii complet igenice, nu hrana organica hranita cu balegar?

La un moment-dat, taranii nostri din carte vorbesc despre o familie care este murdara. Si cineva spune “Pentru occidentali, noi toti suntem murdari”. Si asta ma duce cu gandul la toate stereotipurile de gandire occidentala impotriva esticilor. Da, intr-un fel si noi astia din Romania suntem la fel de murdari sau aproape ca cei din Karzistan. Consumul de sapun, praful de pe strazi, hainele si mirosurile din tramvaie o dovedesc. Si mentalul uman, din pacate, de foarte multe ori. Cum se sar etapele? Asta ne intrebam noi, despre asta e vorba si in Aer.

Fireste, ce aleg eu sa scriu aici este doar un punct de vedere. In realitate, cartea e altceva. Despre framantarile unei femei de 40-50 de ani, care capata din senin o inteligenta inalta si un apetit sexual nestapanit. Si care vrea sa faca lucruri pentru ea si pentru satul ei. O carte un pic didacticista, un pic cam gogonata pe alocuri. A la Jules Verne.

Pe de alta parte am citit-o pe nerasuflate si nu e tocmai mica (cred ca vreo 400 de pagini). Foarte funny pe alocuri. Si cu foarte multe insight-uri: cum gandeste o femeie de 40, care sunt raporturile dintre etnii intr-un sat mic si tot asa. Dar nu imi place sa povestesc actiunea. Apare acolo si o bad girl supermisto realizata. Per total o carte foarte interesanta. Si care spune despre modul in care cei satui ii vad pe cei infometati (foamea ca viciu moral), si despre resursele de inventivitate si de inteligenta si de viclenie animala pusa in slujba supravietuirii pe care le au de multe ori cei care nu au altceva.

Substitute

Substitute your lies for fact
I can see right through your plastic mac
I look all white, but my dad was black
My fine looking suit is really made out of sackI was born with a plastic spoon in my mouth
The north side of my town faced east, and the east was facing south
And now you dare to look me in the eye
Those crocodile tears are what you cry
It’s a genuine problem, you won’t try
To work it out at all you just pass it by, pass it by
The Who 🙂

video aici

Ramones si Sex Pistols au si ei variantele lor 😉

Munich

Munich (Munchen) – S. Spielberg

Am apucat sa-l vad astazi, dupa cum speram. Mi s-a parut foarte tare. Intr-un fel mi-a adus aminte de Apocalypse Now. Acelasi tip de loialitati din ce in ce mai incetosate, intr-o misiune secreta. (La drept vorbind, cam asa sunt vietile toate: pornim in adolescenta cu un set de certitudini nedruncinabile care se incetoseaza pe an ce trec. Lumea se mareste.) 

Mi-a placut mult modul in care s-a capturat feelingul asta de incertitudine, de amatorism, de neincredere. Si mi s-a parut magifica scena dialogului intre luptatorul/teroristul arab si luptatorul/asasinul insraelian. FOarte umana. Si nu pot sa spun ca e tragic ca de multe ori ne despart conceptele astea tampite care au fost mostenite din tata in fiu; sau intr-o formulare mai putin idelaista, e tragic ca uneori ne luptam si ne omoram pentru un coltisor de pamant, pentru niste bani sau pentru viitorul unor copii.