Archive for November, 2006
Elena m-a taguit cu o chestie pufoasa, sau fluffy cum imi place mie sa zic. Strict epistemologic, chestia asta e destul de interesanta: se aleg lucruri pe care oricum le poti avea, lucruri pe care le poti avea dar foarte greu, lucruri pentru care nu merita sa te zbati dar ti-ar placea sa le ai totusi, lucruri imposibile ?
Lasand asta la o parte, uite lista mea:
1. Un pui de samoed alb cu ochi albastri. Am impresia ca am fost astfel de fiinta intr-o alta viata. Si, sa va zic o taina, samoezii stiu asta . Si dau din coada intr-un fel secret cand ne vedem.
2. Niste cizme rosii de cauciuc. Dar sa fie foarte lucioase. D-alea cu care mergi la zapada cand esti mic.
3. O sticla de Pinot Noir. Demisec. Si niste branzeturi. Si eventual niste ciocolata. E una Ritter foarte misto: neagra-neagra cu alune mari-mari. D-aia. As mai putea sa adaug, dar apoi ziceti ca sunt materialist.
Dau mai departe acest tag Monicai, Andreei, lui Radu, lui Mazilique si lui Cris (daca mai are timp de prostii la CEU).
November 30th, 2006
Sunt inca la birou, i-am furat playlistul uneia dintre colegele mele (Madame flufu, undercover name) si ascult Blood Roses - Tori Amos (video aici). Foarte misto. Tori Amos e supertare. Chiar mi-ar placea un concert cu ea. Si sunt racit. Nu chiar cobza, dar evaluez ca voi atinge acel stadiu in 2 zile. Am uitat de vaccinul antigripal, acum macar sa nu uit de lamai. Gata, ma duc si eu acasa. Si poate mai scriu un post despre Roth, daca am chef.
November 29th, 2006
Aer de Geoff Ryman
Sigur, e posibil sa ma aleg cu ceva injuraturi din cauza acestei asocieri, sau, si mai rau, sa nu ma aleg cu nici o injuratura, dar sa o dau complet in bara.
So: In Borat, apare la un moment dat violatorul satului - individul care avea functia asta cvasioficial. In Aer o avem pe Chung Mae care este specialista in moda a satului. Ambele sate sunt in Asia Centrala: Kazahstan si, respectiv, un fictional Karzistan. In Borat, avem la final un vecin care isi trasese ipod. In Aer, la final toti taranii urmau sa primeasca un fel de Internet mental.
Cum functioneaza saracia si ignoranta in contact cu tehnologia inalta ? - cam asta e intrebarea pe care si-o pune Ryman. Teoria clasica, de sorginte iluminista, este ca, in toate cazurile, cunosterea alunga saracia, ca progresul curata frumos toate mlastinile intunecate si fetide si le reda oamenilor demnitatea. Pe de alta parte, contactul cu o civilizatie avansata nu a fost intotdeauna plin de succes. Vezi, de exemplu, cazul indienilor americani. La fel, un contact/transfer de civilizatie ratat s-a produs in ultimul secol in raport cu orientul islamic, sau cel putin aceasta este impresia mea, poate nu prea corecta politic.
Iar faza nasoala este ca diferentialele astea de acumulare a cunoasterii cresc din ce in ce mai mult. Zidurile intre culturi sunt din ce in ce mai inalte. Iar cand barierele se rup si globalizarea da peste cei ce nu au, tehnologia nu functioneaza de multe ori ca the great equalizer.
Digital divide. De fapt e aceasi prapastie a cunoasterii care a existat intotdeauna. Numai ca din ce in ce mai multe dintre activitatile noastre se bazeaza pe cunoasterea digitala. Si atunci cum pot sa intre in joc si cei mai putin fericiti de soarta? Cum pot sa produca ei biti hi-end, nu atomi low-end? Cum pot sa realizeze ei microprocesoare in conditii complet igenice, nu hrana organica hranita cu balegar?
La un moment-dat, taranii nostri din carte vorbesc despre o familie care este murdara. Si cineva spune “Pentru occidentali, noi toti suntem murdari”. Si asta ma duce cu gandul la toate stereotipurile de gandire occidentala impotriva esticilor. Da, intr-un fel si noi astia din Romania suntem la fel de murdari sau aproape ca cei din Karzistan. Consumul de sapun, praful de pe strazi, hainele si mirosurile din tramvaie o dovedesc. Si mentalul uman, din pacate, de foarte multe ori. Cum se sar etapele? Asta ne intrebam noi, despre asta e vorba si in Aer.
Fireste, ce aleg eu sa scriu aici este doar un punct de vedere. In realitate, cartea e altceva. Despre framantarile unei femei de 40-50 de ani, care capata din senin o inteligenta inalta si un apetit sexual nestapanit. Si care vrea sa faca lucruri pentru ea si pentru satul ei. O carte un pic didacticista, un pic cam gogonata pe alocuri. A la Jules Verne.
Pe de alta parte am citit-o pe nerasuflate si nu e tocmai mica (cred ca vreo 400 de pagini). Foarte funny pe alocuri. Si cu foarte multe insight-uri: cum gandeste o femeie de 40, care sunt raporturile dintre etnii intr-un sat mic si tot asa. Dar nu imi place sa povestesc actiunea. Apare acolo si o bad girl supermisto realizata. Per total o carte foarte interesanta. Si care spune despre modul in care cei satui ii vad pe cei infometati (foamea ca viciu moral), si despre resursele de inventivitate si de inteligenta si de viclenie animala pusa in slujba supravietuirii pe care le au de multe ori cei care nu au altceva.
November 27th, 2006
Substitute your lies for fact
I can see right through your plastic mac
I look all white, but my dad was black
My fine looking suit is really made out of sackI was born with a plastic spoon in my mouth
The north side of my town faced east, and the east was facing south
And now you dare to look me in the eye
Those crocodile tears are what you cry
It’s a genuine problem, you won’t try
To work it out at all you just pass it by, pass it by
The Who 
video aici
Ramones si Sex Pistols au si ei variantele lor 
November 27th, 2006
Munich (Munchen) - S. Spielberg
Am apucat sa-l vad astazi, dupa cum speram. Mi s-a parut foarte tare. Intr-un fel mi-a adus aminte de Apocalypse Now. Acelasi tip de loialitati din ce in ce mai incetosate, intr-o misiune secreta. (La drept vorbind, cam asa sunt vietile toate: pornim in adolescenta cu un set de certitudini nedruncinabile care se incetoseaza pe an ce trec. Lumea se mareste.)
Mi-a placut mult modul in care s-a capturat feelingul asta de incertitudine, de amatorism, de neincredere. Si mi s-a parut magifica scena dialogului intre luptatorul/teroristul arab si luptatorul/asasinul insraelian. FOarte umana. Si nu pot sa spun ca e tragic ca de multe ori ne despart conceptele astea tampite care au fost mostenite din tata in fiu; sau intr-o formulare mai putin idelaista, e tragic ca uneori ne luptam si ne omoram pentru un coltisor de pamant, pentru niste bani sau pentru viitorul unor copii.
November 26th, 2006
1. Slipsteam - un termen foarte misto
2. Bob Dylan - Love Minus Zero/No Limit (video Dylan | video Clapton)
3. Am fost la Gaudeamus (12 carti - I’m a book addicted)
4. Am vazut o fata (nu mai mult de 16 ani) care citea avida in tramvai din Joyce - Portretul artistului in tinerete.
5. Apropo de Joyce, vorbeam cu cineva zilele astea si mi-am dat seama ca unul dintre arhetipurile cele mai placute mie, hermeneuticul Ulisse era mai degraba un porc care si-a lasat nevasta cu copilul ca sa plece aiurea, dupa care s-a intors acasa cu pretentia ca totul sa fie ok. Depinde de perspectiva, banuiesc. Nici Ahile nu era prea breaz, daca stau sa ma gandesc.
6. Foarte bun articolul asta din wikipedia despre operatiunile de pedepsire a celor implicati in luarea de ostatici a sportivilor israelieni la Munchen. Te face sa te gandesti asupra terorismului de stat, unde incepe si unde se termina. Oricum vorba Goldei Meier (”Send forth the boys”) suna foarte misto - very action-like N-am apucat sa vad filmul lui Spielberg pana acum, poate o sa il vad zilele viitoare.
November 25th, 2006
Am primit de la un cititor al blogului meu (Viorel) urmatorul email:
dragă Cătălin
problema cu icoanele
dacă să fie sau nu în şcolile de stat
eu am o altă întrebare
de ce să-mi dau copiii la şclile de stat
vreu să-i dau la unele particulare sau să-i pregătesc în particular şi anual să dea nişte teste pentru promovare
învăţământul la grămadă este nociv
nici nu cred că este propriu fiinţei umane ci mai degrabă turmelor
să fie obligatoriu dar forma să o aleg eu
şi în felul acesta dispare şi problema cu icoanele
fiecare îşi alege forma de învăţământ pentru copilul său şi gata
deci eu protestez pentru că nu există în românia decât învăţământul de stat
este şi neigienic 20-30 de copii într-un spaţiu aşa de mic şi de infect cun sunt sălile din şcolile noastre
eu doresc pentru copiii mei ore de muzică, de limbi clasice, de pictură, de retorică şi mai puţin de chimie, biologie, fizică, matematică şi chiar română mai ales româna cum este predată astăzi într-o formă naţionalistă şi fără o minimă flexibilitate
se poate spune că învăţământul nostru românesc cum se prezintă astăzi este o formă de dictatură asupra conştiinţei copiilor
alături de nişte programe care ţin de perioada secolului XIX şi care aduc aminte de multe ori de tensiunea dintre ştiinţă şi religie şi care văd că şi astăzi continuă prin prezenţa în şcoală a unor simboluri sau nu
se mai adaugă şi gândirea îngustă a celor mai mulţi dintre profesori care au şi problemele lor psihice şi care se răsfrâng asupra elevilor
domnule stat românesc daţi posobilitatea cetăţenilor să aleagă forma de învăţământ pe care ei o doresc pentru ei şi copiii lor
aşa cum se susţine libertatea religioasă aşa doresc să se susţină şi libertatea educaţională
de acest lucru se apropie puţin sistemul universitar dar şi el este departe de ceea ce este bine pentru noi
dacă stăm şi analizăm relaţia dintre biserica şi societate vedem că în clipa când a fost instituită educaţia obigatorie ea s-a rupt de biserică şi a trecut la stat
eu vreau ca educaţia să nu mai fie la stat să nu mai fie îndoctrinaţi copiii după bunul plac al politichiei care este la modă
educaţia să treacă la familie
să fie obligatorie dar nu la turmă
Nu pot sa spun decat ca dansul are intr-o mare masura dreptate. Imi aduce aminte de Ernest Gellner si de teoriile sale cu privire la nasterea natiunilor si a nationalismului in secolul al XX-lea pe fondul extinderii bratului lung al statului asupra teritoriului si al industrializarii rapide, prin inventarea unui specific national unificator intre regiuni. Iar sistemul educational a fost intr-adevar unul dintre pilonii nivelatori ai diferentelor regionale. Practic Gellner sustinea (asta daca mai imi aduc aminte bine lecturile de acum vreo opt ani) ca sistemul educational unificat creat in secolul al XIX-lea a avut ca scop tocmai crearea limbii comune necesare unei identitati nationale si a deprinderilor bazale necesare in jocul economic in societatea industrializata. Cu alte cuvinte sistemul educational creat in secolul XiX-lea a fost facut nu ca sa ilumineze si sa individueze, ci mai degraba ca sa niveleze si sa faca entitati previzibile: cetateni nationali care folosesc aceasi limba (cu cat mai putine particularitati dialectate), impartasesc aceasi cultura, si sunt rotite intersanjabile in mecanismul economic.
Este evident ca cel putin in Romania nu s-a schimbat mare branza in sistemul educational, de pe vremea lui Spiru Haret. (Sigur se pot da cateva exemple contrare insa extrem de rarisime si rezervate unor elite bogate.) Ar fi interesant de stiut care sunt tendintele in educatia elementara din alte tari. Cum este depasit rolul nivelator al educatiei.
Later update: Acum mi-am recitit postul si mi-am dat seama ca poate nu e foarte explicit. Eu nu sunt pentru distrugerea invatamantului de stat, ci pentru realizarea unui sistem concurential intre diferitele forme de invatamant public si privat si pe o variatie mai mare a materiilor predate in functie de interesele copiilor interesati. Sa fim cinstiti, lipsa concurentei la nivelul invatamantului primar (unde fiecare parinte isi duce copilul cat mai aproape de casa, deci o forma de monopol geografic) distruge foarte mult din potentialul de invatare al copiilor (o gramada de invatatoare/invatatori/profesori/profesoare plictisite, grase si telenoveliste care nu simt vreo vocatie deosebita pentru ceea ce fac).
November 24th, 2006
Imi permit sa dau un paste dupa pozitia Mihaelei Miroiu (o persoana extraordinara) din ziarul Ziua Adevarul .
Miroiu: Varianta neutră, preferabilă celei a majorităţii
Mihaela Miroiu, profesor de ştiinţe politice la SNSPA, recunoaşte că este creştin-ortodoxă prin botez, credinţă şi practici religioase, că merge la biserică şi are duhovnic. De asemenea, este iconofilă. Totuşi, a semnat pentru retragerea icoanelor din şcoli. Am vrut să aflăm ce i-a motivat gestul.
- De ce?
- Drepturile omului sunt produsul secularizat al valorilor creştine originare. Pe această cale, fiecare om are drepturi egale cu ale celorlalţi în virtutea faptului că este om. Respect raţional şi alte credinţe în afara celor creştine, chiar dacă nu ader la ele. Respect raţional liber-cugetătorii. În spaţiul public, comunităţile sunt foarte heterogene religios şi chiar nereligioşii sunt foarte heterogeni. În democraţie nu îi putem constrânge pe alţii să creadă şi să fie ca noi.
- Nu vă gândiţi că interdicţia îi discriminează pe majoritari?
- M-aş gândi, mai degrabă, cum m-aş simţi în situaţia celui mai defavorizat membru al comunităţii. Consider morală orice normă care m-ar favoriza şi când aş fi în cea mai marginală situaţie posibilă. Să nu uităm cât de persecutaţi au fost primii creştini fiindcă nu erau ca majoritatea. Ce m-aş face dacă pământul ar fi populat cu oameni de alte credinţe şi credinţa mea ar fi marginalizată? Ce se făceau albanezii credincioşi într-o societate atee? Ce s-ar face românii ortodocşi în SUA ori Italia, dacă nu ar putea să îşi construiască biserici şi li s-ar impune religia majoritară?
- Problema ar fi deci monopolul, nu simbolurile?
- Personal aş adera mai degrabă la varianta ecumenic-umanistă: oricare i-ar fi credinţa, o persoană trebuie să îşi regăsească simbolurile religioase în spaţiul public. Dacă acest lucru este foarte dificil, cred că este de preferat varianta neutră, nu impunerea simbolurilor majorităţii. Mie mi-e drag să văd icoane şi să le sărut. Pe scurt, sunt iconofilă. Lângă biroul meu de acasă este icoana de la străbunica. Dar este problema mea privată, cum altul poate avea Steaua lui David sau Semiluna ori statuia Raţiunii. (Val Vâlcu)
Sigur, poate este o platitudine, un loc comun, dar este important sa intelegem ca drepturile omului nu sunt despre minoritati si despre majoritati, nu despre decizii politice, ci despre comfortul moral in societate al celor mai napastuiti de soarta, a acelora care nu pot intra cu forte depline pe piata libera ca sa isi castige pozitia. Si care primesc aceste drepturi exact in virtutea conditiei lor umane. Drepturile omului sunt premiza jocului economic/social, si nu rezultanta. Agora trebuie sa fie echidistanta.
In alta ordine de idei sau poate aceasi ordine, ieri am aflat ca a murit Milton Friedman. Sa speram ca intr-o buna zi ideile lui vor deveni practica si ca lumea isi va aminti de el ca de Aristotel sau de Rousseau (parinti ideatici ai societatii, un pic prafuiti, un pic marginiti).
November 23rd, 2006
V-ar placea sa fiti un avion de acrobatie pilotat de Gwen Stefani?
November 22nd, 2006
CNCD a decis in favoarea petitiei lui Emil Moise, sustinute de o serie de asociatii si personalitati publice: “sa afiseze simbolurile religioase doar in cursul orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamantului religios”.
Continue Reading November 21st, 2006
Padurea Norvegiana - Haruki Murakami
Imi aduc aminte uneori de vremea cand eram mic si ma pieptana tatal meu. Desi sunt convins ca o facea cu atentie aveam impresia ca ma inteapa cu un arici. (Uite asa se nasc sentimentele oedipiene. 
) Sau de momentele cand mancam ceva prea fierbinte. Mama, ce ma ustura. Acum poti sa ma piepteni cat vrei, poti sa ma hranesti si cu supa ferbinte si totul e bine. Si ma gandesc la batranii aia care isi rup picioarele si nu prea simt mare durere. Am impresia ca ne transformam din fiinte ultrasensibile si fara memorie in fiinte cu prea multa memorie si prea putina sensibilitate. Fireste, asta e regula generala, nu se aplica chiar la toti. Sunt si unii care raman bebelusi toata viata. Care simt. Si asta ar fi misto, daca societatea ar fi misto. Faza este ca societatea nu e tocmai misto. Si hipersensibilii nostri nu-s prea bine vazuti. Si unii mor. Asa merg lucrurile. Sometimes you die, sometimes you don’t, cum citeam pe un blog candva.
Daca as fi scris despre cartea asta de dimineata ar fi fost altfel de post. Poate mai cu suflet. Acum sunt dupa 13 ore de munca si, sincer vorbind, sunt un pic cam obosit. O sa ma duc sa citesc dintr-un autor turc pe care mi l-am luat astazi. Cel care a luat Nobelul anul asta. Ceva cu “rosu” in titlu. E o carte buna dupa primele 30 de pagini, chiar am notat un pasaj pe care o sa-l pun aici dupa ce termin cu postul asta, dar acum am uitat si cum se numeste autorul si care e titlul. Ceva cu rosu. Dar sa revenim.
A fost primul meu roman de Murakami. Mai citisem inainte doar vreo doua nuvele. M-am ferit pana acum de respectivul autor pentru ca e prea in voga. Si eu urasc voga. Sunt un antisnob snob, nu-i asa? Asta este, nu cred ca ma mai pot schimba acum. Cartea mi-a confirmat opinia mea despre Murakami (de parca ar fi putut sa o infirme): supertalent, foarte accesibil, foarte general, cheie minora.
O poveste simpla: triunghiuri de dragoste la iesirea din adolescenta: baiat mort - fata vie - baiat viu, baiat viu - fata moarta - fata viet, fetita - fata - femeie, viata-dragoste-moarte. Ca si cum ai arunca pietricele intr-un lac de munte si undele s-ar propaga in triunghiuri in loc de cercuri. Ca o gradina japoneza cu unde de nisip in forma de triunghiuri intrepatrunse. Borderline. Sinucidere. Beatles.
Simpla. Sfasietor de simpla. Cruda. Despre viata unor pusti de 17-20 de ani, fara fandoseli. Despre momentele alea cand inca simtim. Nu ca daca trecem de 25 de ani nu mai simtim. Doar ca trecem chestiile astea pe plan secund. Chiar ne este rusine de ele. Pentru ca acum feelingul se transforma in ceva mai profund si mai plin de vointa, ce naiba?
November 20th, 2006
Ca tot sunt in Beatles mood astazi mi-am adus aminte de asta (nu am gasit versiunea originala care este mult mai misto).
Si rad de dimineata. Dar chiar rad, sa stiti. Live goes on bra :))
Era melodia pe care o cantam eu si mama mea cand eram mici. Bine, eu eram mic, ea era tanara. Cam de varsta mea acum. O bruneta supla foarte frumoasa. Vai ce mai cantam. Si mama ce imi placea melodia asta. Poate d-asta am putut sa o ascult astazi de aproximativ o suta de ori si sa nu ma plictisesc. Very-very funny. Si mama cat de multumit sunt ca am regasit ceva super misto. (In paranteza am vorbit astazi cu maica-mea sa mergem la un karaoke sa cantam :)) )
Am intrebat-o si pe matusa-mea ca sa fiu sigur ca nu e o falsa amintire. Si nu e. Ob-La-Di, Ol-La-Da, live goes bra (Adica Viata merge inainte in dialectul youruba)
Si ca sa va mai povestesc una din trecutul meu de fosta posibila vedeta rock, tot cand eram mic scoteam toate oalele in bucatarie si incepeam solourile de toba. Cat smalt am scos din tobele mele :)) Dar cum spune cantecul, and if you want some fun sing Ob-La-Di, Ob-La-Da.
E misto. Asta inseamna viata.
November 16th, 2006
Cea de-a doua scrisoare in chestiunea campaniei de educatie fiscala in licee. Campania continua.
Continue Reading November 16th, 2006
Imi place mult astazi: Norwegian wood
I once had a girl, or should I say, she once had me.
She showed me her room, isn’t it good, Norwegian wood?
She asked me to stay and she told me to sit anywhere,
So I looked around and I noticed there wasn’t a chair.
sau poate aveti chef de versiunea lui Zappa din Texas Medley
Anyway, e foarte misto cat de mult poate sa spuna o melodie foarte simpla cu niste versuri foarte simple. Si cat de greu si cat de mult ne chinuim sa ajungem la simplitatea. Si cat de rar ajungem.
Ma gandeam ca melodia asta ar merge foarte misto la o campanie IKEA, daca tot se voerbeste in ultima vreme ca vine in Romania, merge si ca mesaj si ca target. (Uite asta e puterea brandurilor in forma ei pura - word-of-mouth gratuit intr-un blog de nisa). Dupa care am aflat ca Norwegian wood a fost un fel de IKEA pe vremea Beatlesilor.
Apoi puteti sa gasiti tot felul de chestii in articolul din Wikipedia. Diversele interpretari ale lui “norwegian wood”: penis in erectie, un soi de marihuana, baiatul da foc casei respectivei and so on
Si am mai aflat ca Norwegian Wood e un festival de rock unde a fost si Roger Waters anul asta. Interesant de stiut ce va fi la anul.
Si ca tot se vorbea prin comentariile din blog despre brandul de tara, uita asta brand de tara: Norwegian wood. Am impresia ca brandurile de tara ale scandinavilor sunt cele mai bine creionate: you know, claritate, inteligenta, puritate, ecologie, sanse egale, viata frumosa, frig. Si da, nici naiba nu face diferenta intre Norvegia, Suedia si Finlanda, decat daca te-ai plimbat pe acolo. Si nici naiba nu stie care sunt cei mai mari regi ai Suediei sau ai Finlandei, conteaza prezentul si valorile pe care acesta le transmite. Sentimentul meu este ca intr-o lume foarte mare Romania nu poate fi un brand de tara clar diferentiat de vecini - esential este sa fim asociati cu Ungaria si Cehia, nu cu Ucraina si Kazahstan (o sa scriu candva si de Borat, sper) Dar hai ca divaghez si e o melodie prea misto.
No, hai ca vreau sa profit de starea asta mellow. O sa imi pun 50 de ml de Finlandia si un ceai de fructe de padure si ma duc sa citesc Padurea Norvegiana a lui Murakami.
November 15th, 2006
Pornind de la cautarea “cat faci de la terra la venus” unde sunt pe primul loc in google.
Astept doritorii de publicitate - companiile de transport interplanetar. Daca americanca aia iranianca a dat vreo zece milioane doar ca sa iasa un pic pe orbita, va dati seama cat e dispus cineva sa dea pentru un drum pana pe Venus. Banuiesc ca vrea dus-intors.
Sau poate doreste vreo companie de calatorii imaginare. Ca in Total Recall. “Acum nu mai faci decat 30 de minute de la Terra pana la Venus. Amintiri garantate care nu se sterg decat prin lobotomie profunda”
November 14th, 2006
Foarte bun punctul de vedere al Iuliei Popovici din Ziua - S-o facem (cat mai) legal
Si scuze celor care se asteapta sa citeasca despre carti si alte lucruri frumoase si gasesc in ultima vreme numai chestii sociale sau cotidiene. O sa revin si la carti, pe cuvant
November 14th, 2006
Exista o serie de oameni care isi dedica toata energia unui scop cand cred in el. Desi este mult mai usor sa bagi capul in nisip si sa spui ca “Asta este, traim in Romania, n-ai ce face”.
Unul dintre acesti eroi care nu isi aroga titlu de “cel mai tare”, “cel mai priceput”, “cel mai experimentat” este Emil Moise. Profesor de filosofie la Buzau, care se lupta cu autoritatile locale pentru a respectarea drepturilor omului, a egalitatii de sanse si a libertatii de constiinta. Unul dintre protestele sale priveste prezenta simbolurilor religioase in salile de clasa. Maine, Emil Moise se va infatisa in fata CNCD pentru a-si prezenta punctul sau de vedere. Puteti citi acest punct, foarte articulat si foarte bine argumentat juridic, mai jos.
In sprijinul sau o coalitie larga de organizatii non-profit si de personalitati cunoscute in zona apararii drepturilor omului au adresat CNCD o scrisoare deschisa. Iata continutulul acesteia.
Continue Reading November 13th, 2006
Da stiu, am sarit peste numarul #2, asta este, ar fi trebui sa fie intai “Libertatea de a gandi”, dar pana la urma asta e evidenta, sau poate nu, in fine despre asta o sa scriu alta data. Acum despre libertatea de a merge.
Aici zau ca e un pic mai greu. Chiar ma gandeam la chestia asta. Ca nu stiu inceputurile. Stiu sfarsiturile foarte bine, zic eu. Si stiu partea de continut relativ ok. Dar inceputurile sunt teribile la mine. De ce sa aleg asa si nu altfel, de ce in directia asta si nu in directia aia. Am pe perete un afis cumparat in liceu, cu un vers din Sandburg, “Nothing happens unless first a dream”; faza este ca nu toate lucrurile incep cu un vis, ar fi frumos daca ar fi asa, si da au fost cazuri, dar sunt si lucruri care incep scrasnit, sau care incep din accident, sau care incep rational, sau wargame-like. (Azi nu bag flux de constiinta, gata ) Start with a bang, explicam eu cuiva, dar nici eu nu-s consecvent in ceea ce predic. Poate si din cauza ca intotdeauna, in orice tip de situatie, mi-a fost frica de patetic. Ma apuca rasul cand ii vad pe oamenii aia care se bad cu caramida in piept si zic “Eu sunt beton”. I’m more of the soft-launch type.
Dar hai sa revenim ca iarasi facem din postul asta o mare divagare. Asadar relatia mea cu picioarele si cu mersul. Cele mai bune idei le-am avut mergand. Si cele mai proaste, ar trebui sa spun aici poate, dar nu e adevarat. Doar cele mai bine. Perioadele mele din viata cand m-am simtit cel mai bine au fost acelea cand am mers mult pe jos. Am avut platfus cand eram mic, mi s-a spus sa imi controlez mersul si s-a rezolvat.
Imi place sa cred ca este mersul este o forma de libertate. Ca daca ceva te enerveaza you walk away. Si sa statul intr-un loc, cu cineva, intr-un grup este o dovada de loialitate. Ca un fel de referendum continuu. Ca daca vrem putem sa plecam oricand. Fiecare are dreptul asta. Fireste, nu trebuie sa abuzam de acest drept. When shit hit the fan, some stay and some go, cum zice Sean Connery intr-un film. Sau cum au fost spartanii aia care au stat. Regula e simpla: stai si castigi, pleci si poti pierde totul. Dar daca nu iti plasa sau daca vrei sa iti exprimi sentimentele e important sa poti sa pleci. Ca tot am dat-o pe filme populare ma gandesc ca, din pacate, eu mi-am creat viata in jurul posibilitatii de plecare continua - cum zice DeNiro, in The Heat, trebuie sa fii gata sa pleci in 20 de secunde.
Anyway, sa revenim la partea mai putin melodramatica, mi-au placut intotdeauna eroii care calatoresc, dar din pacate sunt un sedentar. Mi-ar place sa plec, sa calatoresc, dar din pacate intotdeauna zic ca am prea multa treaba, si aman, sau calatoresc doar in lumea ideilor. Insa stiu ca macar am posibilitatea de plec. Exact asta este punctul pe I: iubesc libertatea de a merge pentru ca asta imi justifica decizia de a sta.
Si tot apropo de asta, imi aduc aminte ce aiurea mi se parea cand eram mic si vedeam oameni care erau repartizati in alte parti, pentru ca orasele mari erau inchise. Ma gandeam ca va veni si randul meu.
In fine in capul meu a merge se confunda de multe ori cu a gandi si a alege. Cand merg gandesc pentru mine. Cand stau pe loc gandesc pentru a rezolva ceva. Cand merg aleg pe unde sa o iau si ce vreau sa vad. Cand merg stiu ca trebuie sa imi imdrept coloana, sa nu pasesc stamb (platfusul) si sa-mi spun ca aleg sa merg catre ceva misto.
Got to go now
PS Si nu, nu imi place Johnny Walker. Imi place Jack Daniels
Later update: Mi-am dat seama ca imi aleg hainele de asa maniera incat sa pot merge mult cu ele, nu sa stau.
November 12th, 2006
Dupa cum ati vazut, protestul nostru cu privire la campania ANAF a dat roade:
Ministerul Educatiei a interzis distribuirea in scoli a pliantelor campaniei de educatie fiscala “S-o facem legal”.
Mihail Hardau a decis sa dea curs solicitarii mai multor societati care au criticat continutul „vulgar” al mesajelor promovate de ANAF in liceele din Romania. „Noi am fost de acord cu initiativa, dar nu am fost consultati in legatura cu continutul mesajelor.
Dupa ce au fost facute publice textele, am cerut ca niciun pliant cu acest continut sa nu fie distribuit in scoli”, a declarat Mihail Hardau. Presedintele ANAF, Sebastian Bodu, a declarat ca isi va continua demersul, dar pliantele vor fi distribuite, de aici inainte, prin intermediul parintilor.
Asta arata ce daca societatea civila incearca sunt si cazuri in care se va reusi. Important este sa ne coalizam impotriva idioteniilor si sa fim suficient de vociferanti pentru a atrage atentia.
Acum, pasii urmatori ar fi:
1. Sa aflam care au fost fondurile cheltuite pentru aceasta campanie (inclusiv fee-urile de creatie, costurile personalul care a gestionat acest proiect etc), in virtutea liberului acces la informatiile publice, pentru ca ulterior sa cerem restituirea acestor sume la buget de catre cei responsabili.
2. Sa cerem ANAF sa retraga complet aceasta campanie, inclusiv prin distribuirea prin intermediul parintilor. (Apropo de asta, e interesant cum si-ar propune sa dea aceste pliante la parinti. Parerea mea este ca au renuntat de fapt la campanie, dar nu vor sa recunoasca pentru a nu trebui sa dea socoteala cu privire la costuri). De asemeni, cred ca domnul Bodu ar trebui sa isi ceara public scuze copiilor (si parintilor lor) pentru ca ii considera niste indivizi lipsiti de orice cultura cu care se poate discuta doar printr-un limbaj al fortei.
Doar o mica observatie si inchei postul asta: la momentul actual nu exista opozitie credibila. PSD-ul nu este opozitie, PRM-ul nu este opozitie, partidul lui Becali idem. Si nu vor fi niciodata, din pacate. Daca vrem ca lucrurile sa merga in directia buna societatea civila trebuie sa fie opozitia (ONG-urile, jurnalistii, blogerii ca formatori de opinie, tinerii destepti care au timp sa protesteze si offline).
Ca tot se intreaba oamenii din blogosfera romaneasca cum se pot monetiza blogurile la momentul asta. Raspunsul este: sa atragem atentia asupra abuzurilor din societate (fie ca sunt ale statului sau ale unor companii private), sa promovam initiativele misto, sa le aducem in ochii societatii. In felul asta o sa avem o societate mai buna, mai putin corupta si implicit mai productiva, iar fiecare om o sa aiba mai multi bani.
Sigur, poate suna utopic, dar sunt sigur ca nu sunt singurul visator, nu? Suna a politica (in sensul aristotelian)? Si nu va place politica? Atunci lasati-l pe Becali sa o faca. Lui ii place, ca s-a nascut si filosof si politician.
Later update: De ce m-a ofticat asa rau faza cu ANAF?
1. Pentru ca in tara asta trebuie sa mai castige si oamenii cuminti. Iar campania asta le-ar fi inrautatit statutul viitorilor oameni cuminti. Mitocanii ar mai fi marcat o data. Iar noi, oamenii cuminti de azi, trebuie sa avem grija de oamenii cuminti de maine. Sau pe intelesul domnului Bodu, daca ii lasam pe ciumegii de azi sa le-o traga ochelaristilor de maine, ciumegii de maine o sa ne-o traga noua - atunci babalacii sclifositi.
2. Si pentru ca educatia este cel mai important lucru la ora asta, domnilor guvernanti. Corporatiile straine investesc aici pentru ca inca exista o baza de tineri destepti si care pot fi motivati, nu pentru altceva. Vrem multi bani? Atunci trebuie ca generatia viitoare sa poata concura de la egal la egal cu cei din Silicon Valley si din London City, nu cu hamalii porturilor din lumea a treia, sau cu muncitorii necalificati din marile fabrici de textile din Asia, platiti cu 1-2 dolari pe zi. Inteleg dorinta domnului Bodu de a concura si in zona de entertaiment cu 50Cents, Dr. Dre si altii asemenea, dar nu este chiar o optiune pentru toata lumea. Ar putea fireste sa ii pregateasca pe copiii dansului in aceasta directie, daca tot socoteste ca acesta este limbajul viitorului, insa eu nu ii recomand. Mai bine sa invete carte, nu?
November 11th, 2006
Daca mai tineti minte, acum vreo saptamana postam despre discursul suburban pe care seful Fiscului si ministrul invatamantului doresc sa il foloseasca in comunicarea regulilor de fiscalitate catre elevii de liceu.
Chestia asta s-a transformat intr-o scrisoare oficiala de protest adresata Ministerului Invatamantului, semnata de mai multe asociatii, prin care se cere retragerea acestei campanii. Mai jos gasiti continutul acesteia.
Ajutor de la alti bloggeri sau jurnalisti: Daca sunteti de parere ca stoparea acestei campanii suburbane este ok, poate mai puneti chestia asta (scrisoarea adica) si prin alte parti.
Mie mi se pare o forma de discriminare fatisa. Practic statul spune prin chestia asta ca majoritatea liceenilor sunt atat de limitati incat nu pot intelege decat de limbajul batei. Ceea ce pe termen mai lung va stimula pornirile autoritatilor de a-i trata autoritar/de sus/cu nesimtire pe cei care au mai putina educatie sau mai putine resurse materiale.
Continue Reading November 10th, 2006
… sa beti bere/ceai/suc etc, o putem bea impreuna. Astazi (adica vineri) de la ora sapte in La Scena. Or sa fie multi oameni interesanti pe acolo, bloggeri si non-bloggeri. E loc pentru toata lumea.
November 10th, 2006
Gata, am demonstrat si chestia asta. Dau dreptul siturilor cu profil spiritual desavarsit (ma gandeam sa le zic habotnice, retrograde, fudamentaliste - dar hai sa fiu politically corect) sa preia aceasta demonstratie. Fara nici un ban, fireste. Ca doar banii sunt ochii dracului., d-aia sunt o serie de preoti atat de saraci, d-aia nu am vazut calugari decat in Matizuri, nu in Jeepuri, si d-aia nu vor nici o proprietate inapoi. Dar divaghez, dovada ca Diavolul nu vrea sa-l demasc:)
Proba 1:
Un spam primit ieri cu un citat din Maestrul si Margareta. (Stiam eu ca toata cultura asta are ceva dubios). De remarcat implicatia: Astia care citesc carti au nevoie de un enlargement. Ca daca nu aveau, ar fi mers la meciuri, la baute, la impins camioane, ce naiba?
Proba 2:
Cautare pe google cu “‘You seem slightly astonished, my dear Stepan Bogdanovich,’ said Woland.” Rezultat: hentaiuri japoneze.
Anyway, abia astept spamul la refinantari ipoteci cu citate din Rushdie (alt satanist), spamul la Viagra cu niste bucati din Voltaire (acel tap batran) si tot asa.
November 9th, 2006
De data aceasta de la Florin Textier : 5 carti pe care le-as lua pe o insula pustie, cu motivatie.
1. Peripeţiile soldatului Svejk - Jaroslav Hasek: pentru ca pe o insula pustie trebuie sa iti pastrezi umorul
2. Povestiri - Borges: pentru ca sunt filigranate si au valoare de recitire mare, ceea ce este esential cand ai o cantitate limitata de carti
3. City of Saints and Madmen - Jeff Vandermeer: un pic in orb - am citit doar o nuvela din respectivul volum, arata foarte misto cu vignete si harti and stuff, deci o exploarare in explorare, cu riscurile de rigoare
4. Povestiri - Thomas Mann: aceasi valoare de recitire mare, ca la Borges, plus o anumita civicitate, sobrietate hanseatica, naiba stie, care sa reprezinte o contrapondere a existentei dezorganizate pe insula
5. Omul fara insusiri - Robert Musil: daca l-am luat pe tata socru Mann, hai sa il luam si pe ginere. Mai ales ca respectiva carte e in 5 volume, complicata, burleasca, labarata, tocmai buna pentru serile tropicale de pe insula.
Dupa cum se vede am ales carti de povestiri sau cu o structura poveste in poveste, ca pe astea le poti reciti mai mult. As fi mai avut cativa candidati dar am zis sa ma iau si dupa grosime.
Pe cine taguiesc:
- Irene
- Criz
- Vlad
November 8th, 2006
Asta nu este un text care sa isi gaseasca locul in blogul asta. E despre viata mea. Blogul este despre altceva. Sau despre mai putin, naiba stie. Dar pe de alta parte nu am unde sa-l pun asa ca o sa-l pun aici. Temporar. Pot sa-l rad cand vreau eu. Pentru ca daca azi e autentic, maine va fi o fictiune. Am dat disable la comentarii pentru ca nu are sens sa comentati. Mai bine va duceti la o bere.
Continue Reading November 7th, 2006
Chestia asta ma oftica chiar rau de tot:
Daca te duci la un supermarket, vezi intotdeauna ca locurile rezervate pentru cei cu dizabilitati sunt ocupate. Si adesea de masini straine bune - over 20k.
Intr-o tara normala, un sociolog ar trage concluzia ca romanii cu dizabilitati motorii compenseaza prin nivelul de inteligenta si prin daruire in munca si reusesc sa isi asigure o pozitie financiara buna. Si ca societatea in ansamblul ei nu discrimineaza si le ofera celor cu dizabilitati posibilitatea de autorealizare. Singura problema ar fi ca supermarketurile nu iau un considerare numarul mare de astfel de persoane si marea lor putere de cumparare care ii face sa revina atat de des si sa cumpere de sume substantiale.
In Romania, cred eu, realitatea e alta. Sunt multi nesimtiti fara dizabilitati cu masini scumpe! Carora nu le pasa de semenii lor mai putin norocosi. Iar “infractiunea” e atat de neimportanta, sau cel putin asa e socotita, incat nu este niciodata penalizata.
Ma gandeam ce-ar fi daca s-ar face un site/blog pe care oamenii sa ii prezinte pe acesti nesimtiti: data, numar masina + marca, eventual poza, si descrierea respectivilor.
Parerea mea este ca atat timp cat vom lasa genul asta de chestii pe seama statului, nu ne putem gandi la un stat minimal. Cred ca societatea trebuie sa autoreguleze genul asta de comportamente, pe care autoritatile nu le vor penaliza in veci.
Eu as putea sa dau hostingul, domeniu si sa am grija de partea tehnica dar nu as avea timp sa ma ocup de generarea continutului. Pe de alta parte cred ca sunt destui care au aceleasi sentimente si care ar contribui. Ce parere aveti?
November 6th, 2006
Previous Posts
