Exista o serie de oameni care isi dedica toata energia unui scop cand cred in el. Desi este mult mai usor sa bagi capul in nisip si sa spui ca “Asta este, traim in Romania, n-ai ce face”.

Unul dintre acesti eroi care nu isi aroga titlu de “cel mai tare”, “cel mai priceput”, “cel mai experimentat” este Emil Moise. Profesor de filosofie la Buzau, care se lupta cu autoritatile locale pentru a respectarea drepturilor omului, a egalitatii de sanse si a libertatii de constiinta.  Unul dintre protestele sale priveste prezenta simbolurilor religioase in salile de clasa. Maine, Emil Moise se va infatisa in fata CNCD pentru a-si prezenta punctul sau de vedere. Puteti citi acest punct, foarte articulat si foarte bine argumentat juridic, mai jos.

In sprijinul sau o coalitie larga de organizatii non-profit si de personalitati cunoscute in zona apararii drepturilor omului au adresat CNCD o scrisoare deschisa:

Alexandru CriÅŸan ÅŸi Monica Dvorski – Centrul EducaÅ£ia 2000+, Cătălin Teniţă – Societatea Culturală Noesis, Cristian Pîrvulescu – AsociaÅ£ia Pro DemocraÅ£ia, Doina Jela – AsociaÅ£ia JurnaliÅŸtilor IndependenÅ£i din România, Dorina Năstase – Centrul Român de Studii Globale, Gabriel Andreescu – Centrul de Studii InternaÅ£ionale, Gabriel Penciu – Asociatia Culturală ÅŸi Amicală Română de la Strasbourg, Ghenadie Brega – Asociatia Hyde Park, Joanne Richardson – Asociatia D Media, Cluj, Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent, Ion Bogdan Lefter, Iustina Ionescu – Centrul de Resurse Juridice, Liviu Andreescu, Mihaela Miroiu, Mihai Burcea – MiliÅ£ia Spirituală, Mircea Toma, Răzvan Martin – AgenÅ£ia de Monitorizare a Presei, Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conÅŸtiinţă, Renate Weber, RomaniÅ£a Iordache – ACCEPT, Ruxandra Costescu – membră Indymedia România, Roxana TeÅŸiu – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Smaranda Enache – Liga Pro Europa .

 Iata continutulul acesteia.

 

Scrisoare deschisă către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării de susţinere a necesităţii retragerii simbolurilor religioase din instituţiile publice de învăţământ

      Apreciind că deciziile CNCD reprezintă o contribuţie deosebită pentru evoluţia democratică a României şi considerând că audierea domnului Emil Moise, în ziua de marţi, 14 noiembrie 2006, ora 13.00, în cadrul actualei cauze analizate de Colegiul director al CNCD privind retragerea simbolurilor religioase din instituţiile publice de învăţământ, vizează o problemă extrem de importantă, cu implicaţii majore la nivel naţional, de vreme ce se referă la respectarea dreptului fundamental la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, semnatarii acestei scrisori înţelegem să vă transmitem următoarele observaţii:

      Neutralitatea confesională a instituţiilor publice de învăţământ reprezintă o condiţie absolut necesară pentru crearea un mediu şcolar nediscriminatoriu şi asigurarea unei atmosfere tolerante, cu risc minim de apariţie a tensiunilor ideologice sau religioase. Egalitatea de tratament între elevii şi profesorii care aparţin diferitelor confesiuni, asociaţii sau grupări religioase, sau care sunt teişti, ateişti, agnostici sau indiferenţi, decurge atât din principiul constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut de Articolul 4 din Constituţie, cât şi din garanţia absolută şi interdicţia imixtiunii statului asupra gândirii, opiniilor şi credinţelor religioase, prevăzute de Articolul 29.

      Prezenţa simbolurilor religioase pe pereţii sălilor de curs (cu excepţia orelor de religie al căror caracter facultativ este stabilit prin lege în condiţiile Articolului 32 (7) din Constituţie şi prin art. 9 din Legea Învăţământului), pe holuri şi în cancelariile şcolilor publice reprezintă o discriminare, cel puţin faţă de elevii şi profesorii care nu împărtăşesc convingerile religioase semnificate de simbolurile respective. De asemenea, este incompatibilă cu un mediu educaţional pluralist şi neutru pe care statul este obligat să îl asigure în şcolile publice. Rolul unui stat democratic este acela de a asigura acest cadru de neutralitate şi egalitate. Dreptul de a alege şi asigura educaţia religioasă a copiilor până la vârsta de 16 ani (cu consultarea acestora), revine exclusiv părinţilor sau tutorilor, în conformitate cu Articolul 29 (6) din Constituţie, respectiv, Articolul 5 din Declaraţia Naţiunilor Unite cu privire la Eliminarea Oricărei Forme de Discriminare şi Articolul 14 din Convenţia privind Drepturile Copilului, la care România este parte. Începând cu vârsta de 16 ani, conform Legii Drepturilor Copilului nr. 272/2004, art. 25 (3), tinerii au dreptul să îşi aleagă singuri religia.

      Pe lângă discriminarea reprezentată de simbolurile religioase în instituţiile publice de învăţământ, considerăm că prezenţa acestora afectează şi principiile neutralităţii statului în raport cu cultele religioase şi al egalităţii dintre culte, alterându-se caracterul secular al statului român şi al învăţămîntului public. Orice fiinţă umană, indiferent de opţiunile sale religioase şi de conştiinţă are aceleaşi drepturi, iar în instituţiile publice nimeni nu poate fi tratat drept cetăţean de rang secund şi obligat să accepte afişarea unor simboluri cu care nu se identifică, iar adoptarea unui anumit set de simboluri religioase poate constitui o formă de prozelitism susţinută de stat.

      Libertatea de gândire, conştiinţă şi religie este un drept fundamental al fiinţei umane care trebuie respectat şi asumat de orice stat democratic. În marea majoritate a ţărilor europene şi în Statele Unite acest principiu este recunoscut, în instituţiile publice nefiind permise astfel de încălcări ale acestui drept prin prezenţa simbolurilor religioase sau îndoctrinarea elevilor. Menţionăm în acest sens jurisprudenţa instanţelor germane care au declarat neconstituţională etalarea crucii sau a crucifixului în şcolile publice neconfesionale (BverfG din 16.05.1995, numărul: 1 BvR 1087/91 citare: BVerfGE 93,1), respectiv, obligarea unei părţi la a pleda împotriva propriei opţiuni religioase şi ideologii, într-o sală de judecată în care erau prezente simboluri religioase (BverfG din 17.07.1973, numărul 1 BvR 308/69, citare: BVerfGE 35,366). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Buscarini şi ceilalţi c. San Marino (1999), interpretează Articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, în sensul sancţionării ingerinţei statului prin forţarea la depunerea unui jurământ religios la intrarea în funcţie, în cazul în care acest jurământ contravine opţiunilor religioase personale.

      Persoanele şi organizaţiile semnatare ale acestei scrisori respectă autonomia cultelor religioase din România aşa cum este ea garantată constituţional şi totodată subliniază interdicţia din Articolul 29 (1) din Constituţia României care prevede că: „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.” Învăţământului public din România trebuie să i se asigure caracterul secular, neutru şi echidistant, iar cultelor religioase dreptul de a-şi educa credincioşii, în lăcaşele de cult sau în şcoli confesionale, în spiritul cultului respectiv.

      Semnatarii acestei scrisori înţelegem să ne solidarizăm cu argumentele
principiale, constitutionale şi legale prezentate de domnul Emil Moise în petiţia adresată CNCD, în calitate de părinte şi de cadru didactic, şi să anunţăm public că îi susţinem demersul.

      Sperăm ca decizia Colegiului director al CNCD cu privire la necesitatea retragerii simbolurilor religioase din instituţiile publice de învăţământ să devină o garanţie pentru exercitarea libertăţii de gândire, conştiinţă şi religie în România. În acest fel, ea va avea implicaţii pozitive de durată privind evoluţia democratică a României spre o societate pluralistă şi tolerantă în care respectarea şi afirmarea drepturilor fiinţei umane reprezintă temeiul şi scopul acţiunilor autorităţilor publice.

BucureÅŸti, 13 noiembrie 2006

Semnatari:

Alexandru CriÅŸan ÅŸi Monica Dvorski – Centrul EducaÅ£ia 2000+

Cătălin Teniţă – Societatea Culturală Noesis

Cristian Pîrvulescu – Asociaţia Pro Democraţia

Doina Jela – Asociaţia Jurnaliştilor Independenţi din România

Dorina Năstase – Centrul Român de Studii Globale

Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internaţionale

Gabriel Penciu – Asociatia Culturală ÅŸi Amicală Română de la Strasbourg

Ghenadie Brega – Asociatia Hyde Park

Joanne Richardson – Asociatia D Media, Cluj

Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent

Ion Bogdan Lefter

Iustina Ionescu – Centrul de Resurse Juridice

Liviu Andreescu

Mihaela Miroiu

Mihai Burcea – Miliţia Spirituală

Mircea Toma

Răzvan Martin – Agenţia de Monitorizare a Presei

Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă

Renate Weber

Romaniţa Iordache – ACCEPT

Ruxandra Costescu – membră Indymedia România

Roxana TeÅŸiu – Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Smaranda Enache – Liga Pro Europa

Contact:

Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă

remuscernea@gmail.com 0727.583.594

www.humanism.ro

———————-

 Petitia Domnului Emil Moise catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii

Stimate Domnule PreÅŸedinte,
Luând în considerare primordialitatea interesului superior al copilului, în calitate de părinte ÅŸi de cadru didactic, vă rog ca în baza prevederilor art. 16 din ConstituÅ£ia României, ale legislaÅ£iei privind protecÅ£ia ÅŸi promovarea drepturilor copilului ÅŸi ale legislaÅ£iei privind prevenirea ÅŸi combaterea discriminării, să dispuneÅ£i anularea situaÅ£iei discriminatorii create prin prezenÅ£a obstinantă a simbolurilor religioase în holurile, cancelariile ÅŸi sălile de clasă – în afara orei facultative de Religie – ale Liceului de artă “Margareta Sterian” din Buzău, unde învaţă fetiÅ£a mea, Teodora Moise, cât ÅŸi în toate unităţile publice de învăţământ din judeÅ£ul Buzău.
Cele două calităţi enunÅ£ate, de părinte ÅŸi de cadru didactic, mă obligă – în lumina ÅŸi prin litera prevederilor ConvenÅ£iei OrganizaÅ£iei NaÅ£iunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea 18/1990 ÅŸi ale Legii 272/2004 privind protecÅ£ia ÅŸi promovarea drepturilor copilului – la exercitarea drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor părinteÅŸti cu privire la respectarea ÅŸi garantarea drepturilor copilului, în calitate de părinte ÅŸi la sesizarea autorităţilor sau instituÅ£iilor abilitate, împotriva abuzului, neglijenÅ£ei sau relelor tratamente, în calitate de angajat al unei instituÅ£ii publice care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul.
În ansamblu, îmi susţin prezentul demers pe două direcţii. Astfel, în rândurile ce urmează voi argumenta că afişarea simbolurilor religioase pe pereţii unităţilor publice de învăţământ:
constituie o discriminare împotriva persoanelor agnostice sau de altă confesiune decât aceea căreia îi aparţin simbolurile religioase şi astfel generează o atmosferă ostilă şi degradantă, afectând dreptul la demnitatea personală al tuturor copiilor (şi implicit dreptul la educaţie) şi procesul de formare a personalităţii umane autonome şi creative (I);
constituie o încălcare a dreptului fundamental la egalitatea de ÅŸanse deoarece prin acceptarea simbolurilor religioase – în cazul nostru aparÅ£inând religiei creÅŸtin-ortodoxe – unităţile publice îşi asumă transmiterea (inclusiv) a valorilor de inferiorizare a femeilor, practicate de religia respectivă (II).

În susţinerea celor două direcţii voi începe prezentarea situaţiei de fapt şi a contextului, prin prezentarea argumentelor pe direcţiile anunţate şi voi continua cu menţionarea câtorva din prevederile legale (fundamentale) care îmi susţin demersul. Pe parcursul prezentării, voi menţiona şi alte prevederi legale, dar şi aspecte din  jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Fiinţei Umane, utile atât în întărirea propriilor puncte de vedere, cât şi în conturarea şi clarificarea contextului.
Situaţia de fapt
Prezentarea argumentelor pe cele două direcţii anunţate

 I. Afişarea simbolurilor religioase pe pereţii publici ai unităţilor de învăţământ: act discriminatoriu ce afectează dreptul la egalitatea de şanse în educaţie şi demnitatea copilului

Autonomia cultelor religioase faţă de stat, stipulată prin art 29 din Constituţia României, este o condiţie esenţială a democraţiei şi acţionează ca o garanţie a libertăţii de religie şi a egalităţii în faţa legii; de asemenea, împiedică statul (instituţiile şi autorităţile publice) de a manifesta o preferinţă pentru o anumită religie sau credinţă.
Prin urmare, un stat autonom faţă de cultele religioase nu poate recurge, prin instituţiile sale, la convingeri religioase atunci cînd performează funcţii legislative. Autonomia cultelor religioase faţă de stat face ca libertatea de conştiinţă şi de religie să fie efectivă şi este principiul care oferă individului posibilitatea de a-şi afirma personalitatea prin intermediul libertăţii de gândire.
ÃŽn unităţile publice de învăţământ trebuie să li se asigure copiilor ca împreună să fie educaÅ£i într-o atmosferă calmă, tolerantă ÅŸi reciproc susÅ£inută, fără a fi deviată de la acest scop de simboluri ale afiliaÅ£iei religioase. Indiferent dacă simbolurile religioase – în cazul de faţă -, sunt o condiÅ£ie a religiei creÅŸtin-ortodoxe, acordarea unei recunoaÅŸteri oficiale acestui tip de simboluri religioase nu este compatibilă cu principiul conform căruia educaÅ£ia publică trebuie să fie neutră, căci poate genera conflicte între elevii/elevele cu diferite opinii sau convingeri religioase.
Libertatea religioasă ţine în primul rând de conştinţa individuală, însă implică, de asemenea, printre altele, libertatea fiecăruia de a-şi maniifesta religia, singur şi în privat, sau în comunitate cu alte persoane, în public şi în mijlocul celor care împărtăşesc aceeaşi credinţă. Art. 9 al Convenţiei enumeră diverse forme pe care le poate lua manifestarea religioasă, cum ar fi prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. Însă libertatea de manifestare religioasă nu este un drept absolut, art. 9 al Convenţiei nu protejează orice act motivat sau inspirat de o religie sau credinţă.
Manifestarea religiei, în unităţile publice de învăţământ nu este o libertate absolută. Copiii şi cadrele didactice au dreptul să îşi manifeste religia aşa cum doresc, cu condiţia de a nu intra în conflict cu prevederile legale.
O atitudine care nu respectă principiul autonomiei cultelor religioase faţă de stat nu trebuie să fie în mod necesar acoperită de libertatea de manifestare a religiei. Afişarea simbolurilor religioase pe pereţii unităţilor publice de învăţământ contravine principiului autonomiei cultelor religioase faţă de stat, care impune ca educaţia să fie asigurată fără (indiferent ce formă de) manifestare religioasă.
Dreptul la libertatea de gâdire, de conştiinţă şi de religie, aşa cum este prevăzut în art. 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Fiinţei Umane şi în celelalte acte normative în care apare reglementat, nu protejează orice act motivat sau inspirat de religie sau credinţă.
În societăţile democratice, în care mai multe religii coexistă în rândurile uneia şi aceleiaşi populaţii, este necesar să fie impuse anumite restricţii cu referire la libertatea de manifestare a religiei, pentru a (re)concilia interesele diverselor grupuri şi a se asigura că este respectată convingerea fiecăruia/fiecăreia. Aceasta rezultă atât din paragraful 2 al art. 9 al Convenţiei, cât şi din obligaţia pozitivă, enunţată în art. 1 al Convenţiei, prin care satele părţi recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Convenţie.
Statul are rolul de organizator neutru şi imparţial al exerciţiului diverselor religii, credinţe şi convingeri, rol care duce la realizarea ordinii publice şi la toleranţă şi armonie religioasă într-o societate democratică.
Obligaţia Statului la neutralitate şi imparţialitate este incompatibilă cu orice putere a părţilor statului de a impune legitimitatea credinţelor religioase sau modurile în care aceste credinţe se pot manifesta şi pretinde acestuia să asigure toleranţa între grupurile opuse. Prin urmare, rolul autorităţilor în astfel de circumstanţe este nu să elimine cauza tensiunilor prin eliminarea pluralismului ci să se asigure că grupurile care se află în competiţie se tolerează reciproc.
Pluralismul, toleranţa şi deschiderea sunt însuşiri caracteristice ale unei societăţi democratice. Deşi este necesar ca în anumite circumstanţe interesele individuale să fie subordonate celor ale unui grup, democraţia nu înseamnă că punctele de vedere ale majorităţii trebuie să prevaleze: trebuie realizată o balanţă care să asigure un tratament adecvat şi prielnic celor aflaţi în minoritate şi să respingă orice abuz al poziţiei dominante.
Pluralismul şi democraţia trebuie să se bazeze pe dialog şi pe spiritul compromisului, necesare pentru a determina diverse concesii individuale sau de grup justificate pentru menţinerea şi promovarea idealurilor şi valorilor unei societăţi democratice.
Într-o societate democratică Statul este abilitat să pună restricţii în manifestarea religiei dacă aceasta este incompatibilă cu urmărirea scopului de a proteja drepturile şi libertăţile celoralţi, ordinea şi siguranţa publică.
Când aceste drepturi şi libertăţi sunt printre cele garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Fiinţei Umane sau Protocoalele adiţionale, trebuie acceptat că protecţia lor poate conduce Statul la a restricţiona alte drepturi şi libertăţi, de asemenea prevăzute în Convenţie. Bazele unei societăţi democratice constau în căutarea continuă a unui echilibru între drepturile fundamentale ale fiecărui individ.  
Unităţile publice de învăţământ trebuie să susţină obiectivele sistemului public de educaţie, trasate prin Constituţie şi prin legislaţia naţională şi internaţională, obiective printre care este inclusă şi obligaţia strictă a neutralităţii confesionale.
Prin art. 9, paragraful 2, al Convenţiei Europene a Drepturilor Fiinţei Umane, libertatea manifestării religiei sau convingerilor poate face subiectul unor restricţii (a se vedea, de exemplu, în jurisdicţia Curţii Europene a Drepturilor Fiinţei Umane, cazul Kokkinakis împotriva Greciei, Seria A nr. 260-A, § 33).
Afişarea simbolurilor religioase este greu de conciliat cu principiul non-identificării instituţiilor publice de învăţământ cu o credinţă particulară.
În fapt, fetiţa mea, Teodora Moise, în varstă de 11 ani, învaţă în una dintre şcolile publice din Buzău. În calitate de părinte am obligaţia morală dar şi legală, în baza principiului interesului superior al copilului, să îi asigur respectarea demnităţii, creindu-i condiţii care să-i permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, prin întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru realizarea drepturilor pe care le are.
Astfel, am obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională.
Prin prezenţa unui simbol religios afişat pe unul din pereţi, în clasa de şcoală în care învaţă fetiţa mea nu este asigurat un mediu educativ demn, ceea ce periclitează dezvoltarea mentală, spirituală, morală şi socială atât a fetiţei mele cât şi a colegelor/colegilor de clasă.
Deoarece fiecare copil are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, afişarea unui simbol religios pe pereţii clasei, în afara orei de Religie a cărei frecvenţă este facultativă, este un abuz care pune în pericol chiar dreptul copiilor la educaţie, aşa cum este definită educaţia într- un stat de drept.
În conformitate cu art. 2 al Legii nr. 84/1995, a învăţămantului, în România învăţământul constituie prioritate naţională şi are ca finalitate, aşa cum prevăd art. 3 şi 4 ale aceleiaşi legi, formarea personalităţii umane autonome şi creative prin educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane, al demnităţii şi toleranţei, al schimbului liber de opinii.
În majoritatea şcolilor din Buzău se află, sau ar putea să se afle, cel puţin un copil ateu sau aparţinând altei confesiuni religioase decât aceea ale cărei simboluri sunt afişate pe pereţii claselor, în cancelarii, sau pe holuri. În clasa în care învaţă fetiţa mea se află mai mulţi astfel de copii, iar simbolul religios a fost afişat în toate clasele în care a învăţat fetiţa mea, încă din primul an de şcoală; de altfel, simboluri religioase sun afişate şi pe pereţii claselor unităţilor de învăţământ publice preşcolare.
PrezenÅ£a – pe pereÅ£ii publici – a simbolurilor religioase, la altă disciplină decât Religia, creează o atmosferă ostilă, ofensatoare ÅŸi degradantă pentru copiii aparÅ£inând altei confesiuni decat celei căreia îi aparÅ£in simbolurile religioase ÅŸi astfel le poate provoca o suferinţă directă fiindu-le afectată dezvoltarea personalităţii ÅŸi fiindu-le încălcat dreptul la o educaÅ£ie echitabilă.
Suferinţa acestor copii care se află în minoritate din perspectiva apartenenţei confesionale produce şi suferinţa copiilor majoritari (inclusiv, deci, a fetiţei mele), sau, la fel de condamnabil, poate induce acestora (majoritarilor), pe de o parte, o stare de dependenţă, iar pe de altă parte, atitudini de respingere faţă de copiii de alte confesiuni.
De altfel, am participat la elaborarea unui proiect finanÅ£at de Uniunea Europenă – partea mea de cercetare, în care am analizat relaÅ£ia dintre stat ÅŸi Biserică în privinÅ£a educaÅ£iei religioase în ÅŸcolile publice din România ÅŸi în care am demonstrat, pe larg, cele susÅ£inute în prezenta, a fost publicată în nr. 7 al Revistei Journal for Studies of Religions and Ideologies, aflată pe site-ul Universităţii Babes Bolyai < http://hiphi.ubbcluj.ro/JSRI/sciri>, ÅŸi în nr. 24/ 2004 al revistei Altera editată de Liga Pro Europa -, am participat la cursuri postuniversitare ÅŸi la nenumărate dezbateri pe această temă, în Å£ară ÅŸi în occident ÅŸi sunt coautor al unei cărÅ£i cu capitole vizând ÅŸi această problematică, în care am oferit, pe larg, situaÅ£ii exemplare relevante. InformaÅ£ii cu care, evident, vă sunt la dispoziÅ£ie.
 În calitate de părinte sunt obligat să îi asigur fetiÅ£ei mele un mediu de educaÅ£ie neviciat, în care suferinÅ£a – a ei sau a colegelor/colegilor ei – să fie un accident (ce trebuie condamnat) ÅŸi nu o regulă. ÃŽncălcarea sistematică a drepturilor unui copil prin manifestările de intoleranţă si discriminare, în clasa în care învaţă ÅŸi fetiÅ£a mea, constituie pentru mine motive de îngrijorare care mă determină la această atitudine.
 În calitate de cadru didactic, mă simt obligat, de asemenea, atât moral cât şi legal, să vă exprim îngrijorarea mea, în aceeaşi privinţă, cu referire la toate unităţile publice de învăţământ din judeţul Buzău, unde prezenţa simbolurilor religioase pe pereţii claselor (în afara orei de Religie), cancelariilor, sau holurilor constituie o încălcare a drepturilor copiilor, aşa cum am încercat să vă explic mai sus.
 Din primul an în calitate de cadru didactic, 2001, am luat atitudine – inclusiv în consiliile profesorale – în privinÅ£a respectării drepturilor copiilor ÅŸi în special a dreptului la libertatea de gândire, conÅŸtiinţă ÅŸi de religie care, cel puÅ£in prin prezenÅ£a simbolurilor religioase pe pereÅ£ii publici (în afara orei de Religie) era (ÅŸi este) încălcat în mod sistematic. Nedreptăţile la care am fost supus, nu de puÅ£ine ori, ca urmare a demersurilor mele, nu m-au determinat să renunÅ£, deoarece întotdeauna am considerat că nu avem voie să tolerăm suferinÅ£a copiilor abuzaÅ£i ÅŸi că merită depuse toate eforturile pentru eliminarea acesteia. Nu a fost nici o clasă, din cele în care am predat, în care să nu fi atras atenÅ£ia asupra acestei grave nedreptăţi.
Consider că educarea copiilor ÅŸi atitudinea de nepăsare în astfel de situaÅ£ii sunt incompatibile (mă simt obligat să menÅ£ionez că sunt multe cadre didactice care m-au susÅ£inut – chiar ÅŸi cadre didactice care predau Religia – însă, de teama consecinÅ£elor, susÅ£inerea, de fiecare dată, a fost doar morală). ÃŽn cele mai multe cazuri, deÅŸi nu am avut suficient timp la dispoziÅ£ie ÅŸi nici susÅ£inere (ba din contra), copiii au înÅ£eles. ÃŽnsă au fost în continuare abuzaÅ£i ÅŸi neglijaÅ£i. Ani ÅŸi ani, zi de zi.
În situaţia prezentată, chiar dacă este de o importanţă particulară deosebită şi nu reprezintă doar o expresie a unei credinţe particulare religioase ci se supune şi unei cerinţe imperative a acelei credinţe, afişarea simbolurilor religioase pe pereţii unităţilor publice de învăţământ rămâne o manifestare exterioară care, ca atare, nu face parte din inviolabila esenţă a libertăţii de religie.
Principiul autonomiei cultelor religioase faţă de stat impune obligaţia ca statul, prin instituţiile sale, să rămână neutru, ceea ce înseamnă că în toate atitudinile oficiale acestea trebuie să se abţină de la orice consideraţie confesională sau religioasă care ar putea primejdui libertatea individuală într-o societate pluralistă. În această privinţă, principiul autonomiei cultelor religioase faţă de stat urmăreşte să prezerve libertatea individuală a religiei şi să menţină armonia religioasă în spiritul toleranţei.
Această neutralitate are o importanţă deosebită în şcolile publice deoarece educaţia este obligatorie pentru toţi, fără vreo distincţie făcută pe motive de apartenenţă religioasă.
Libertatea de conştiinţă şi religie obligă instutuţiile publice de învăţământ (dar nu numai) să respecte neutralitatea confesională şi religioasă. Lezarea libertăţii de religie se manifestă mai ales când intituţiile publice ţin partea în dipsutele religioase sau metafizice, în particular prin permiterea afişării simbolurilor religioase.  Principiul conform căruia statul nu trebuie să discrimineze în favoarea sau împotriva cuiva pe motive religioase rezultă direct din prevederile art. 16 al Constituţiei României.
Fiecare este liber să-şi aleagă simbolurile religioase, aşa cum valorile religioase şi sociale şi tradiţiile societăţii trebuie, de asemenea, să fie respectate. Totuşi, când un simbol religios este afişat în unităţile publice de învăţământ în sălile de clasă unde se desfăşoară orele disciplinelor obligatorii, religia la care aceste simboluri religioase face referire poate fi percepută şi prezentată ca un set de valori din care unele sunt incompatibile cu acelea ale societăţii contemporane. În plus, în judeţul Buzău, unde majoritatea populaţiei este declarată creştin-ortodoxă, prezentând afişarea, pe pereţii instituţiilor publice de învăţământ, a unui simbol religios creştin-ortodox ca o îndatorire religioasă obligatorie, va avea ca efect discriminarea între copiii care practică religia creştin-ortodoxă, cei care nu practică această religie şi cei care nu au o religie. Cei care nu vor accepta simbolul religios respectiv vor fi priviţi, fără îndoială, ca opunându-se religiei respective sau ca nereligioşi.
Restricţia solicitată prin petiţiile şi demersurile mele este bazată, în particular, pe cele două principii constituţionale, al autonomiei cultelor religioase faţă de stat şi al egalităţii. Solicitarea acestei restricţii nu este îndreptată împotriva afiliaţiei religioase a celor care aparţin confesiunii care impune afişarea simbolurilor ci urmăreşte, alături de alte elemente, scopul legitim de a proteja ordinea publică şi drepturile şi libertăţile celorlalţi şi este în mod manifest intenţionată să păstreze natura neutră confesional a instituţiilor publice de educaţie.
Retragerea simbolurilor religioase de pe pereţii publici ai unităţilor de învăţământ este în deplină concordanţă cu cu principiul neutralităţii confesionale în şcoli, principiu care urmăreşte atât protejarea credinţelor religioase ale părinţilor şi copiilor cât şi să asigure armonia religioasă care, în multe privinţe, este fragilă. În legătură cu aceasta, poate fi notat că şcolile pot fi în pericol de a deveni locuri ale conflictelor religioase dacă se continuă permiterea afişării simbolurilor religioase. Prin urmare, se poate considera că există temeiuri bazate pe interesul public de a decide retragerea simbolurilor religioase de pe pereţii unităţilor publice de învăţământ.
Libertatea de manifestare a religiei sau convingerii trebuie cumpănită cu interesul public în a asigura neutralitatea confesională în sistemul educaÅ£ie. Cu alte cuvinte, interesul celor care doresc să-ÅŸi manifeste religia prin afiÅŸarea simbolurilor religioase proprii trebuie să fie comparat cu interesul copiilor ÅŸi al părinÅ£ilor de a nu fi influenÅ£aÅ£i sau ofensaÅ£i în propriile lor convingeri ÅŸi cu preocuparea de a menÅ£ine armonia religioasă în ÅŸcoli. AtenÅ£ia trebuie să fie îndreptată către respectarea ÅŸi promovarea toleranÅ£ei – un element important al neutralităţii confesionale – între membrii diferitelor credinÅ£e religioase.
AfiÅŸarea simbolurilor religioase pe pereÅ£ii unităţilor publice de învăţământ, însoÅ£ită de un întreg context în care, în educaÅ£ie dar nu numai, se manifestă o presiune religioasă care implică, adesea (ilicit) ÅŸi instituÅ£ii ÅŸi autorităţi publice probează o miÅŸcare politică extremistă, care caută să impună în societate, ca întreg, simboluri religioase ÅŸi concepÅ£ia unei societăţi bazată pe percepte religioase. ÃŽn jurisprudenÅ£a CurÅ£ii Europene a Drepturilor FiinÅ£ei Umane se menÅ£ionează că fiecare stat contactant trebuie ca – în acord cu prevederile ConvenÅ£iei – să ia poziÅ£ie împotriva unor asemenea miÅŸcări (Refah Partisi ÅŸi alÅ£ii împotriva Turciei [GC], nr. 41340/98, 41342/98, 41343/98 ÅŸi 41344/98, Curtea Europeană a Drepturilor FiinÅ£ei Umane, 2003-II, § 124).
Astfel, într-un judeÅ£ precum Buzău, unde marea majoritate a populaÅ£iei aparÅ£ine religiei creÅŸtin ortodoxe, măsurile de a retrage simbolurile religioase (creÅŸtin-ortodoxe) de pe pereÅ£ii unităţilor publice de învăţământ previne manifestările religioase fundamentaliste care exercită presiuni, în special, asupra copiilor care nu practică acea religie sau asupra celor care aparÅ£in altei religii; aceste măsuri sunt justificate prin prevederile art. 9, alin 2, al ConvenÅ£iei Europene a Drepturilor FiinÅ£ei Umane.III. AfiÅŸarea simbolurilor religioase pe pereÅ£ii unităţilor publice de învăţământ – asumarea ÅŸi transmiterea valorilor de inferiorizare a femeilor practicate de religia respectivă

În contextul în care valorile pluralismului, respectul faţă de drepturile altora şi, în particular, egalitatea de şanse a femeilor şi bărbaţilor, sunt dezirabile şi aplicate în practică, este de aşteptat ca autorităţile şi instituţiile publice să dorească să prezerve şi să promoveze principiul constituţional al autonomiei cultelor religioase faţă de stat şi astfel, să îl considere contrar promovării valorilor religioase, în cazul nostru, a simbolurilor religioase.
Principiul constituţional al egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi trebuie luat în considerare şi promovat în educaţie şi cu atât mai mult în unităţile publice de învăţământ.
Prin acceptarea simbolurilor religioase – în cazul nostru aparÅ£inând religiei creÅŸtin-ortodoxe – unităţile publice îşi asumă transmiterea (inclusiv) a valorilor de inferiorizare a femeilor, practicate de religia respectivă. Sunt deja cunoscute practicile religioase care inferiorizează femeia faţă de bărbat, începând de la naÅŸtere ÅŸi botez, până la căsătorie ÅŸi normele impuse relaÅ£iilor de cuplu dar ÅŸi în privinÅ£a funcÅ£iilor deÅ£inute în cadrul bisericii (a se vedea în acest sens, pentru detalii ÅŸi amănunte, Emil Moise, “Interpretarea Bibliei, sursă a discriminărilopr de gen în practicile religioase creÅŸtine din România”, în Revista Română de Drepturile Omului (Comitetul Helsinki), nr. 23, BucureÅŸti, 2002; lucrarea a fost publicată ÅŸi în Journal for the Study of Religions and Ideologies, nr 6, Cluj, 2004, http://hiphi.ubbcluj.ro/JSRI).

Situaţia de drept
Într-o societate democratică, dreptul la educaţie este indispensabil pentru promovarea drepturilor fiinţei umane.
Art. 26.2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Fiinţei Umane  precizează că
ÃŽnvăţământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane ÅŸi întărirea respectului faţă de drepturile fiinÅ£ei umane ÅŸi libertăţile fundamentale. El trebuie să promoveze înÅ£elegerea, toleranÅ£a, prietenia între toate popoarele ÅŸi toate grupurile rasiale sau religioase…

Art. 28 al Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, menţionează că statele părţi asigură exercitarea dreptului la educaţie pe baza egalităţii de şanse şi sunt de acord, în baza art. 29, că educaţia copilului trebuie să urmărească cultivarea respectului pentru drepturile fiinţei umane şi libertăţile fundamentale şi totodată să urmărească pregătirea copilului să îşi asume responsabilităţile vieţii într-o societate liberă, într-un spirit de înţelegere, de pace, de toleranţă, de egaliate între sexe şi prietenie între grupurile etnice, naţionale şi religioase.
Art. 14. al Convenţiei impune statelor părţi respectarea dreptului copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, iar Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, stipulează, în articolul 25:
Copilul are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie.

În art. 146 al Legii 272/2004 se precizează că prevederile legii se completează cu alte reglementări care se referă la drepturile copilului, inclusiv cu prevederile cuprinse în convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte.

În conformitate cu prevederile art. 9 şi 14 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Fiinţei Umane,
9.1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include şi libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
9.2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
14.Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie tebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie…

iar în conformitate cu prevederile art 1 al Protocolului nr. 12 la Convenţie,

1.1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie… 1.2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1.

Prin art. 3 lit. d. şi a din Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învătămantului, adoptată la Paris, la 14.12.1964, ratificată de România prin Decretul 149/1964,

pentru a elimina sau preveni orice discriminare, statele participante îşi iau angajamentul să nu admită, în cazul unui ajutor eventual, dat sub orice formă, de către autorităţile publice instituţiilor de învăţămant, nici o preferinţă sau restricţie bazate exclusiv pe faptul că elevii/elevele aparţin unui grup determinat şi totodată să abroge orice dispoziţii legislative şi administrative şi să pună capăt oricăror practici administrative care ar comporta o discriminare în domeniul învăţămantului.

La 18 decembrie 1979 Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia asupra  eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei  pe care România a ratificat-o la 7 ianuarie 1982. În afara raportului iniţial, guvernul României a prezentat Comitetului Pentru Eliminarea Discriminărilor faţă de Femei un al doilea raport combinat cu un al treilea (1992) şi al patrulea raport combinat cu al cincilea (2000) cu privire la implementarea Convenţiei în România.
Discriminarea faţă de femei este definită, în art. 1, ca fiind orice diferenţiere, excludere sau restricţie bazată pe sex, care are drept efect sau scop restrângerea pentru femei a posibilităţii de a se bucura de drepturile omului şi libertăţile fundamentale în domeniile politic, economic, social, cultural şi civil sau în orice alt domeniu.
În art. 2, sub imperativul condamnării de către state a discriminării faţă de femei sub toate formele sale, la litera f., statele se angajează în

luarea tuturor măsurilor corespunzătoare, inclusiv prin dispoziţii legislative, pentru modificarea sau abrogarea oricărei legi, dispozitii, cutume sau practici care constituie o discriminare faţă de femei.

De asemenea, în conformitate cu art. 5 lit a.,

statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a modifica schemele şi modelele de comportament social şi cultural al bărbatului şi femeii, pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăţilor şi practicilor cutumiare sau de altă natură, care sunt bazate pe ideea de inferioritate sau superioritate a unui sex, sau pe imaginea şablon privind rolul bărbatului sau al femeii.

În privinţa educaţiei, în conformitate cu art. 10 lit c.,

statele părti vor lua măsurile corespunzătoare pentru eliminarea oricărei concepţii şablon privind rolul bărbatului şi al femeii la toate nivelurile şi în toate formele de învăţământ.
Constituţia României, precizează, în art. 29:

(1) libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă; nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale; (2) libertatea de conştiinţă este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc; (4) în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă; (5) cultele religioase sunt autonome faţă de stat.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă (art. 85 alin (1) DIN Legea 272/2004).
Conform articolului 25, copilul are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi totodată (conform art. 22) la protejarea imaginii publice, ceea ce înseamnă că este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţa intimă şi privată (art. 22, alin (2)).
De asemenea, copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale (art. 47). Este interzisă privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol dezvoltarea mentală, spirituală, morală sau socială, sănătatea psihică, în orice instituţie care asigură educarea copiilor (art. 90).
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2, alin (2), şi cu art. 4 lit. g), principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, ca reprezentanţi legali ai acestuia, iar în baza art. 6, lit. d), g) şi k), printre principiile în conformitate cu care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului se numără primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului, respectarea demnităţii copilului şi asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului.
Părinţii sunt obligaţi să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului şi să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului (art. 32, lit. d) şi e)).
Mai mult, orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza autorităţile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau neglijenţă (art. 85, alin. (2)).
În conformitate cu art. 89, prin abuz asupra copilului se înţelege, printre altele, orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată dezvoltarea mentală, spirituală, morală sau socială, sau sănătatea psihică a copilului, iar prin neglijarea copilului se înţelege, printre altele, omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabiitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol dezvoltarea mentală, spirituală, morală sau socială, sau sănătatea psihică a copilului.
Conform prevederilor art. 1 al Declaraţiei pentru eliminarea toturor formelor de intoleranţă şi discriminare bazate pe religie sau convingere, elaborată de Adunarea Generală a O.N.U. în 1981, nimeni nu trebuie să fie subiectul vreunei obligaţii care ar diminua libertatea de a avea o religie sau o credinţă după propria alegere. În vederea realizării obiectivelor Declaraţiei expresia “intoleranţă şi discriminare bazate pe religie sau convingere” este definită ca “orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă bazate pe religie sau convingere şi care au ca scop sau efect anularea sau diminuarea recunoaşterii, posedării sau exercitării, pe baze egale, a drepturilor şi libertăţilor fiinţei umane” (art. 2).
Conform art. 5. alin (3) al Declaraţiei, copilul trebuie să fie protejat de orice formă de discriminare pe bază de religie sau convingere şi trebuie să fie educat în spiritul înţelegerii, toleranţei, prieteniei, respectului pentru libertatea de religie şi convingere a altora, în deplină conştienţă a faptului că energia şi talentele sale trebuie să fie devotate în a sluji semenilor/semenelor săi/sale.
Or, acceptarea unor simboluri religioase pe pereţii claselor din şcolile publice, cu excepţia orei de Religie, a cărei frecvenţă este facultativă, conduce la inocularea unor comportamente reciproce de respingere.
Dsicriminarea în domeniul învăţămantului constituie o violare a drepturilor fiinţei umane, iar libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie sunt elemente fundamentale în concepţia fiecăruia/ fiecăreia despre viaţa personală, trebuind astfel să fie în întregime respectate şi garantate.
ÃŽn acord cu cele menÅ£ionate, luând în considerare primordialitatea interesului superior al copilului ÅŸi faptul că afiÅŸarea obstinantă a simbolurilor religioase pe pereÅ£ii ÅŸcolilor publice reprezintă, prin amploare ÅŸi frecvenţă, dar mai ales prin efecte, cel mai sever abuz la care sunt supuÅŸi copiii în sistemul de educaÅ£ie, vă rog să dispuneÅ£i retragerea de pe pereÅ£ii publici ai cancelariilor, holurilor ÅŸi sălilor de clasă – atât în ÅŸcoala unde învaţă fetiÅ£a mea, Liceul de Artă Margareta Sterian, cât ÅŸi în toate celelalte ÅŸcoli din judeÅ£ul Buzău – a simbolurilor religioase, cu excepÅ£ia orelor în care se desfăşoară disciplina – cu caracter facultativ – Religie.

Vă rog, Domnule Preşedinte, să primiţi distinsele mele consideraţii,
Emil Moise                                                                    12.08.2006
Domnului Preşedinte al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării