Comments on: Raluca Stroescu

By: Sufletel

Sufletel — Mon, 17 May 2010 18:13:23 +0000

Este trist ceea ce se intampla in zilele noastre !Majoritatea oamenilor incerca cu toata truda sa asigure un viitor bun copiilor lor,dar pe parcurs ne dam seama ca toate eforturile sunt zadarnice.Sunt de acord cu tine cand zici ca progresul real din jurul nostru e ceva malign .

By: Vai, a murit de prea multa munca! | Lamaie. Spicy and fragrant.

Vai, a murit de prea multa munca! | Lamaie. Spicy and fragrant. — Fri, 03 Apr 2009 14:14:55 +0000

[...] Nu e nicio victima Raluca. E o fata care a luat-o razna, care s-a inecat in munca fiindca a uitat ca muncim ca sa traim si nu invers. Pur si simplu a fost mai corecta si a mers pana la capat daca e pe-asa, nu ca altii care isi pacalesc constiinta cu cateva filme pe luna, o vacanta pe an si bere vinerea. Aceia isi spun satisfacuti: Da, am timp de viata. Ai pe dracu. [...]

By: copper

copper — Sat, 26 Jul 2008 18:48:44 +0000

shi in general,cand nu vezi ce produci ,in final,de ce sa nu ai o atitudine pro -activa ,de sabotor?pai ashtia mari,cum s.a scos:de la base in jos.
shi acum vine partea frumoasa:
“Your comment is awaiting moderation.”
nu,nu,nu
“atentzie,un negru pe plantatzie va va cenzura.noi avem un infinit de infinite de negrii.acest nesaj a fost scris de un negru”

By: copper

copper — Sat, 26 Jul 2008 18:43:48 +0000

sau shoferii de tir care merg cu 90 in localitate,sau taximortishtii,sau…dezumanizare,mentalitate de stup,astea sunt consecintzele lipsei de “self-esteem”,egoism, din partea unor furnicutze fara prea multzi creieri in capushor.pai cand prestezi o munca pe un venit fix(oferta super rigida,gen rocco siffredi) e normal sa te intereseze ce produci?sa mergi cu 90 sau sa lucrezi 14 ore ,de ce?

By: RÄƒzboi Ã®ntru CuvÃ¢nt » Serviciul si cariera - idoli, temnite, cimitire…?

Fri, 14 Dec 2007 21:55:46 +0000

[...] Raluca Stroescu – discutii pe blog [...]

By: Raul Castro

Raul Castro — Mon, 10 Dec 2007 20:27:05 +0000

Ce’i aia BIG4 ? Ce’i ala orar incarcat ?

Mergeti sa vedeti la SC MACON SA – DEVA ce inseamna orar I N F I O R A T O R !!!

Mergeti sa vedeti la SC MACON SA – DEVA ce inseamna C O S M A R U L !!!

Mergeti sa vedeti la SC MACON SA -DEVA ce inseamna S F I D A R E A CODULUI MUNCII !!! ( ore suplimentare nu exista !!!!!!!!)

Mergeti sa vedeti la SC MACON SA ce inseamna A N X I E T A T E A !!!

Mergeti sa vedeti la SC MACON SA ce inseamna Z O M B I I !!!! ( totzi au privirile pierdute !!!!! )

Mergeti sa vedeti la SC MACON SA ce inseamna S C L A V PE P L A N T A T I E !!!!!! (in tara ta )

By: Resursa Inumana « this is deea

Resursa Inumana « this is deea — Thu, 15 Nov 2007 13:22:25 +0000

[...] “Nu-ti alege o meserie care sa iti scoata peri albi mai tarziu in viata” sau care sa fie foarte time and nerve-wrecking. Sa nu las cariera sa devina viata mea, unica mea preocupare etc., asta pe vremea cand a murit Raluca Stroescu (Ernst and Young pentru cei ce nu-si aduc aminte). [...]

By: gabi

gabi — Thu, 24 May 2007 11:10:05 +0000

Salut. Cei care aveti experiente teribile in munca puteti sa imi dati un interviu. Scrieti aici: gbaldovin@yahoo.com

By: Teo

Teo — Thu, 17 May 2007 21:46:32 +0000

Jobless, te astept sa aplici la teo#teaha.ro

By: Teo

Teo — Thu, 17 May 2007 21:38:35 +0000

Acum, nu ca as dori sa profit de aceasta situatie groaznica, dar doresc sa lansez un mesaj: “Auditorii care s-au saturat de Big 4 si vor sa lucreze la o companie similara, dar ROMANEASCA, unde atmosfera este “de gasca” si nu se lucreaza sambata si nici peste program (decat cu o mare exceptie, acea a patronului) sa aplice la adresa mea de e-mail: teo@teaha.ro”

Ii asteptam cu mare interes si cine stie… poate salvam o viata!!!

By: Razvan

Razvan — Thu, 17 May 2007 14:39:28 +0000

Foarte corect, Kripo. Vezi lucrurile foarte bine si le sintetizezi de minune. Imi face reala placere sa te citesc, dar regret ca te intalnesc intr-un context atat de trist. Am totusi bucuria rezervata ca iata, ne-am intalnit destul de multi pe acest blog care impartasim aceleasi puncte de vedere, chiar daca nuantele sunt diferite. Macar din perspectiva asta tragedia care ne aduce impreuna pe toti nu e lipsita de sens (cum ar fi putut fi, sunt convins, in alte contexte) Pana in acest moment, am reusit sa temperez mult excesele de la serviciu prin initiativa si exemplu personal. N-m crezut la inceput ca voi putea reusi asta (e drept ca lucrez intr-o companie relativ mica), dar acum am motive sa cred ca este posibil sa ne impunem fiecare intr-un fel sau altul in sistem. La inceput mi-a fost frica, apoi mi-am dat seama ca atata timp cat sunt mai valoros pentru angajator decat media, el trebuie sa faca niste concesii, inlocuirea unui angajat eficient in conditiile marii bulibaseli pe care o traim fiind, paradoxal, destul de dificila. Mult noroc!

By: Kripo

Kripo — Thu, 17 May 2007 14:08:37 +0000

Cred ca glumiti ! Asta inseamna un anume grad de autonomie pt individ, care nu mai depinde de “binefacerile” progresului pe care i le ofera sistemul (si pe care sistemul i le poate retrage oricand): Internet, card, cont in banca, credite, energie, educatie si cultura, TV, transport rapid, tot confortul. Pe bani, desigur si, cat mai scump daca se poate. Cum sa piarda sistemul controlul asupra individului?
Cine este sistemul? Marile companii, politicienii, armata, ONG-urile, sindicatele, toti aia care ne vor binele cu tot dinadinsul. Sunteti naiv domnu Rica! Nu mai veniti dom’le cu ideile astea de stanga, ce, va credeti pe vremea Falansterului? Ca sa se intample ce spuneti ar trebui sa dispara dorinta de acumulare si egoismul fiintei umane. Cineva tre sa propovaduiasca disparitia acestor tare ale omului, cam vreo legiune de Mesia si inca vreo mie de Buda. Si tot n-ar fi de ajuns. Fiti dom’le seriosi, lasati-ne sa traim prosti si sa murim meschini !

By: Rica

Rica — Tue, 15 May 2007 13:14:26 +0000

Am citit mai multe postari ale dvs si cu totii aveti foarte multa dreptate. Fiecare in felul lui.
Eu ma gandesc la inca o solutie prin care omul poate sa re-devina propriul lui stapan, independent de orice alte joburi.
Reteta mea:
ar trebui ca statul indiferent din ce tara, sa ofere persoanelor care sunt apte de munca si au ramas somere, in fucntie de numarul membrilor familiei si alte criterii bine stabilite, cate un teren in x-metri patrati pe care omul nostru sa-si cultive singur cele necesare alimentatiei sale si familiei sale. In ce priveste cheltuielile legate de intretinerea locuintei si alte diverse cheltuieli, acestea sa se suporte solidar de catre stat si persoana respectiva in functie desigur de faptul daca acesta mai are prin membrii familiei sale si alte venituri la care el este parte. Acel teren sa fie doar dat cu titlu de folosinta. Practic, ar trebui sa ne intoarcem cu privirea inapoi la viata de acum citeva sute de ani in urma, cand omul se hranea din propria productie, iar conditiile de atunci sa le adapatam la cele actuale, in asa fel incat omul sa nu mai fie exploatat.

By: Kripo

Kripo — Fri, 11 May 2007 12:23:09 +0000

Noi, romanii, de obicei ne cautam serviciu la fel cum ne ducem la doctor, adica atunci cand situatia deja s-a agravat.
Poate ca nu bine sa faceti ca mine dar am sa va spun: imediat ce sunt angajat intr-un loc incep demersurile pt cautarea unui nou job. Vorbesc despre demersuri exploratorii, de discutii preliminare. Numesc asta cercetare activa. Ce facem majoritatea dintre noi? O data gasit un job OK ne concentram pe el, pe integrarea in noua echipa si familiarizarea cu noile taskuri, pe obtinerea de rezultate si a unei pozitii de afirmare in noua firma. E foarte bine dar uitam un lucru. Piata muncii e o piata ca oricare alta, ea trebuie explorata permanent daca dorim sa nu ne scape oportunitati de angajare. Daca o uiti, piata te pedepseste atunci cand o bagi in seama dupa mai multi ani. Bineinteles ca pare sa nu fie foarte fair fata de noul patron, mai ales daca ai conditii bune, sa-ti cauti alt serviciu imediat ce tocmai ai fost angajat. Dar trebuie s-o faci cu mare discretie, fara sa stie colegii sau seful cu care, poate ca esti chiar prieten. Dati-mi voie sa va spun ca nu-i cred pe aia care spun ca n-au timp sa-si caute iar altceva pe principiul ca “daca sunt multumit aici, de ce sa ma deranjez”. Nu, va veni momentul cand nu vei mai fi multumit, cand o sa vrei altceva, daca nu cumva esti obligat sa pleci. Cautarea permanenta a unui serviciu te scuteste de surprize. Alt avantaj este ca, daca ai gasit ceva suficient de interesant ca sa lasi vechiul job, iti anunti plecarea si s-ar putea sa te trezesti cu o contraoferta. Nu radeti, multi angajatori mizeaza pe o fidelitate prost inteleasa a angajatilor si lanseaza contraoferte doar cand vad ca au de-a face cu oameni decisi sa plece. Vorbesc despre angajatorii care au suficient creier si intelepciune ca sa-si pastreze, pe ultima suta de metri, angajatii de valoare. Si despre angajatii care au valoare, pentru ca unii s-ar putea sa se supraestimeze. Nu ezitati, scormoniti permanent piata dupa un job. Eu cred ca, in zona privata, nu trebuie sa zaci mai mult de 3-4 ani in acelasi loc de munca, fie ca ti-l schimbi in cadrul aceleiasi firme sau ca schimbi compania. Cine face altfel este conservator, comod, limitat, mediocru, speriat de schimbare in ultimul hal. Sau este foarte, foarte indragostit de munca lui. Dar se intampla ca pana si partenerii mult iubiti sa ni-i mai schimbam intr-o viata de om, daramite jobul.

By: Kitty M

Kitty M — Fri, 11 May 2007 07:09:50 +0000

Jobless, ti-ai depus CV-ul si la companii de recrutare? Eu lucrez intr-o companie de recrutare si, intern, noi am angajat persoane capabile, indiferent de experienta anterioara sau varsta… trimite-ti CV pe office@lugera.ro si/sau aplica pentru pozitiile de HR deschise la noi. Daca ai facut asta deja, trimite-l din nou.. chiar cred ca ai toate sansele sa iti gasesti job super OK. Iti tin pumnii!

By: jobless

jobless — Thu, 10 May 2007 17:30:31 +0000

Am lucrat la o firma de stat si (culmea!!! pt. multi care nu cred ca se poate lucra si la stat f. mult) ma uita Dumnezeu pe acolo. Pe zi ce trecea, mi se tot inmulteau sarcinile. Lucram pt. dep. de HR, pt. directorul mare, pt. alti sefi – din dispozitia directorului mare, pt. simpozioane etc. Nu se mai terminau lucrarile. Intr-o buna zi, la figuri impuse, am fost mutata in acelasi birou cu sefa mea, fumatoare inraita (eu fiind astmatica). Am tot rugat-o sa nu mai fumeze in birou, am si plans. Nu s-a putut rezolva problema. Am facut demersuri pe la conducere. Nu s-a rezolvat nimic.
Am incercat de nenumarate ori sa plec de acolo, insa nu am gasit un job. Motivul? Veneam de la o firma de stat. Am ramas acolo de nevoie si aici nu vreau sa intru in amanunte. Nu trebuia sa platesc credite, era vorba doar de supravietuire.
Dupa 1 an de zile, a inceput sa mi se faca rau. La inceput rar, apoi din ce in ce mai des. Intr-o zi mi-a aparut o umflatura la gat. Am fost suspecta de o groaza de boli. Norocul meu, multumesc Domnului, nu a fost nimic grav.

A trebuit si am plecat de la firma respectiva prin demisie. De atunci, tot caut de lucru. Am fost la o gramada de interviuri, nu m-au angajat. Am hotarat sa mai fac niste studii pt. a-mi gasi job pe HR. OK. M-am apucat de un master de profil, am facut un curs si un training, am citit o gramada de carti si articole de specialitate. In timpul acesta, am cautat joburi, nu am stat. Din pacate, nu am reusit sa ma angajez nici pana azi. Acum motivul pt. care nu ma iau este ca am o pauza in activitate. Desi nu mi-o spun clar, e posibil sa fie si varsta (33 de ani).
Sunt o fire optimista, o luptatoare, inca mai cred ca o sa reusesc.
…
(povestea e mai lunga dar o scurtez)
…
In fine, ideea este ca nu avem de unde sti care era situatia Ralucai – Dumnezeu s-o odihneasca in pace! – fie ca era nevoita sa lucreze pt. a-si intretine familia, fie ca muncea pt. succes profesional sau personal. Nu putem s-o judecam si oricum nu mai conteaza. Cel putin in ceea ce o priveste, faptul e consumat. Acolo, ‘in lumea vagoanelor si a vapoarelor’, nu mai are de luptat pt. viata, pt. cariera sau familie.
Pe de o parte, sunt de acord cu cei care spuneau ca puterea se afla in noi. Pe de alta parte, nu. Problema e mult mai complexa. Nu pot fi de acord cu unii sau cu altii, viata iti poate oferi experiente pt. care nu esti pregatit, care te coplesesc. Nu poti fi mereu puternic. De multe ori, nici nu stii cum sa actionezi.
The end (tb. sa plec)

By: cornelius

cornelius — Wed, 02 May 2007 20:50:07 +0000

@Cornelius : tizule, nu am vrut sa iti plagiez ideea, mi-a placut mail-ul, si dupa cum am zis, am viata personala si nu pierd timpul cautand chestii pe google .
Dar ca veni vorba, lucrez pentru o multinationala, 36 de ore pe saptamana, si am colegi care au optat pentru un program cu mult mai incarcat dar si mai bine remunerat,nu numai material, invata multe lucruri,vad multe tari, etc.Multi dintre ei au renuntat si s-au reintors la departamentul la care au renuntat initial, motivele vi le puteti inchipui … Ma gandesc ce s-ar putea intampla cu unii daca nu ar avea de ales, pentru ca ei chiar nu au timp sa isi caute job, fiind plecati 75% din timp.Nici cei care sunt acum inca acolo nu par prea fericiti …
Cred ca ceea mai buna cale este cea de mijloc, e buna si dacia mea la second-hand din ’86, si apartamentul cu 2 camere semidecomandat de prin sectorul 3, dar cel mai mult pretuiesc timpul liber pe care il petrec cu iubita mea prin parc, la film, la teatru …
Gata, nu mai scriu nimic aici si ma si dezabonez de la notificarile de reply-uri.
Sa-ti fie tarana usoara, Raluca, si iti multumesc pentru ca ce ti s-a intamplat tie a deschis ochii multora dintre noi …

By: mihaela

mihaela — Wed, 02 May 2007 19:47:28 +0000

Ce ramane…

Din ceea ce s-a intamplat, vad ca oamenii incep sa-si puna intrebari… E bine. Poate incepe schimbarea sistemului de valori personale, sau macar privim la cel actual, mai…altfel. Sau unii poate abia acum il vad. Se prind ca au un sistem de valori. Care le place sau nu, sau si da si nu. E ok, macar, si asa…

Ce ramane? Noi astia, inca “alive”, ne-am prins macar cu totii ca nu vrem asa un scenariu. Nu cum a fost pentru Raluca. Poate asta e mesajul ei, in extremis…
Sa pricepem putin ce e cu noi pe lume, ce vrem de la viata, ce nu vrem…ce alegem sa mai si daruim, nu doar sa apucam, grabit, un colt de timp aruncat de altii, ca o coaja ramasa de la vreun festin…

Un filmulet interesant, primit acum cateva minute, spune cam asa: Ce ramane in urma noastra? Ce am ales sa facem cu acest dar minunat, care este viata noastra? Cum ne-am trait fiecare clipa, acum, nu in acel “o sa, candva, daca-atunci”…
Cam ce poveste si Corneliu…

Si inca o intrebare, zgandaritoare, a “coditei” mele care nu se potoleste “neam”:
Ce-ar fi daca am sti cu totii, clar,convins, ca putem alege oricand?

Raspunsul l-au dat multi Oameni Adevarati. Unul din ei, Viktor Frankl, inchis cinci ani la Auschwitz in timpul celui de al doilea razboi mondial, dupa ce mama, tatal si sotia lui gravida au fost ucisi de nazisti, a descoperit ceea ce a numit “suprema libertate omeneasca: aceea de a-ti alege atitudinea in orice circumstanta data”.

Iata filmuletul, sper sa-l puteti deschide:

http://www.simpletruths.com/dash/index.html

Cu drag,
Mihaela

By: corneliu

corneliu — Wed, 02 May 2007 19:14:46 +0000

@eleonora – cred ca e cam mult. nu ar fi sacapt ocazia presa daca exista cel mai mic indiciu.
@cornelius – materialul a circulat acum cateva saptamani prin e-mail. cultura ritmului incetinit sau downshifting, despre care scriam mai sus – posturile 42 si 58. search cu google si gasesti tot ce te intereseaza pe prima pagina de rezultate. succes !

By: cornelius

cornelius — Wed, 02 May 2007 17:41:56 +0000

POVESTEA UNUI OM SAU Cultura Ritmului Incetinit
(MIE MI-A PLACUT)

In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant.
Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa si simpla ar fi ideea. Este o regula.

Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc…) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate.
In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor. Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza “n” sedinte, efectueaza evaluari, etc…, SI LUCREAZA…. dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita nu prea inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic ;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori ;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic ;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare, in fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati in masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu: “Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet.”
Iar el mi-a raspuns pur si simplu: “Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit “Slow Food”. Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association) , al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia (foarte interesanta pagina de Internet, vizitati-o). Ceea ce predica aceasta miscare “slow food” este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate .

Ideea este de a se contrapune spiritului “Fast Food” si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de “Slow Food” serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita “Slow Europe”, dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a “grabei” si “nebuniei” generate de globalizare, de dorinta de “a avea in cantitate mare” (nivelul vietii) opus la “a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana”.

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand de un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita “slow attitude” atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa faca mai putin, nici sa se obtina “calitate si productivitate mai mici”, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres. Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim. Inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator) , MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu rabdarea trece marea” si “Graba strica treaba” sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie desfranata? Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de “calitate fara graba”, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde “calitatea umana”?

In filmul “Parfum de femeie” exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde: “Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand.” La care orbul ii raspunde: “Stii, viata se traieste intr-o clipa.”, si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp.
Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.
Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: “Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul.”

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, “ca sa nu piarda timpul” atat de valoros in aceasta lume globalizata.

PS Mai avem multe de invatat, dar mie imi place cum arata tarile astea nordice din punct de vedere economic …

By: Kripo

Kripo — Wed, 02 May 2007 14:55:23 +0000

Sa vedem, ne aflam in plin razboi anti-corporatist si nu ne dam seama sau totul e o plasmuire conspirationista? Nici una, nici alta, avem de-a face cu ceva vechi de cand lumea, Occidentul ii zice mobbing: ejectarea unor tipi deveniti incomozi. Daca nu vrei sa fii incomod, nu refuzi nimic, niciodata, in niciun fel, cand esti la munca. Si atunci poti sa mori. Chiar asa. Deci:
Mobbingul este un tip periculos de hartuire socio-profesionala in organizatiile de tip birocratic. Apare in corporatiile mijlocii si mari, in administratia publica, in sistemele educationale si cele de sanatate, in companiile care au comunicarea ca obiect de activitate. Mobbingul are ca scop acoperirea mediocritatii profesionale si eliminarea concurentilor prin fortarea plecarii acestora (demisie/demitere), marginalizarea sau mentinerea lor low-profile. Din aceasta cauza unele victime ale mobbingului renunta deseori la un job foarte bine platit.
Mobbing este o crima perfecta care vizeaza persoanele inteligente, oneste, nemultumite de starea lucrurilor din organizatie, cu un puternic simt al dreptatii si al valorilor. Victime sunt persoanele care provoaca invidie si care au devenit incomode pentru organizatie.
Mobbingul este ascendent (impotriva sefului, mai rar intalnit), descendent (de la sef catre angajat) sau colectiv (sef si/sau colegi impotriva victimei).
Cauzele declansarii mobbingului pot fi : banii, neregulile din companie (sesizate de victima), dorinta victimei ca munca sa-i fie apreciata la justa valoare.
Simptomele mobingului apar in urmatoarele situatii:

â€¢ Seful evita sa va intalneasca sau sa va vorbeasca. Prefera comunicarea indirecta, prin subalterni sau abuzeaza de procedurile interne prin mail.
â€¢ Colegii si seful va ignora, uita deseori sa raspunda solicitarilor voastre, uita sa va anunte lucruri importante din viata firmei
â€¢ Vi â€œse taie macaroanaâ€ cand incercati sa luati cuvantul sau sa intrati intr-o dezbatere
â€¢ Vi se distorsioneaza sau vi se interpreteaza defavorabil orice opinie
â€¢ Colegilor li se sugereaza sa va evite si sa nu va mai ceara sfaturile
â€¢ Se vehiculeaza zvonuri neplacute despre voi
â€¢ Munca va este controlata in mod tendentios
â€¢ Vi se discrediteaza sau minimalizeaza munca
â€¢ Vi se exagereaza eventualele greseli si sunteti criticati orice ati face
â€¢ Nu sunteti lasati sa indepliniti anumite sarcini sau sa aveti initiative apoi vi se reproseaza lipsa de activitate
â€¢ Vi se incredinteaza mereu activitati care sunt mult sub aptitudinile voastre profesionale
â€¢ Sunteti amenintati permanent cu demiterea, penalizarea, intocmirea de referate si alte mecanisme punitive

O dovada evidenta a mobbingului este ca, atunci cand cereti ca fiecare sarcina sau ordin sa fie trimise in scris, veti primi raspuns foarte rar. Hartuitorii nu vor ca sa aveti dovezi impotriva lor.

Nu este o gluma. Mobbingul provoaca, in timp: anxietate, depresie, insomnie, atacuri de panica, ulcer, iritatii ale pielii, tumori maligne.

By: iuliana

iuliana — Tue, 01 May 2007 16:11:43 +0000

grozav!!pacat ca am citit doar putin:D

By: eleonora

eleonora — Tue, 01 May 2007 13:37:49 +0000

Foarte multi au simtit pe pielea lor epuizarea datorata muncii ,multi au simtit si starea de insecuritate pe care o ai cand esti pe cale de a-ti pierde slujba , dar de aici si pana la moarte este totusi o distanta . Este foarte probabil ca Raluca sa fi murit din cauza epuizarii desi avea alternativa de a renunta .
Dar eu ma intreb de ce nimeni nu a considerat moartea unei tinere inteligente de 31 de ani care locuia singura desi avea venituri suficient de mari totusi suspecta .
Lucra intr-o firma importanta ca manager si cred ca avea acces la informatii.
Ma intreb de ce nu s-a luat in calcul si crima .In cazul ei , cand moartea prin epuizarea era foarte plauzibila , se putea realiza o crima perfecta.

By: GreenDragon

GreenDragon — Tue, 01 May 2007 12:30:32 +0000

Am tras si eu tare timp de un an de zile, la terminarea facultatii. In concediu, mai mult am zacut. Daca puneam o carte la locul ei in raft si apoi schimbam apa la flori, simteam ca am muncit si ca trebuie sa ma odihnesc. Asteniei i se aduga o cefalee persistenta, care ma apuca zilnic pe la 10 dimineata si trecea abia seara. Aveam neurastenie: cefalee-astenie-insomnie (toate trei simptomele sau numai doua din trei sau numai unul, de o intensitate neobisnuita). Mi-a luat cateva luni ca sa-mi revin.

Am avut suficienta minte ca s-o las mai usor cu cariera…Nu vreau sa-mi imaginez ce se intampla daca nu faceam asta.

Acum trei ani, m-am apucat de qigong si in doua luni eram deja alt om. Fara a face exces de zel…Pur si simplu, exista in scoala asta de qigong niste tehnici de o eficacitate incredibila. Simple, dom’le, dar eficiente. Daca imi zicea cineva, nu credeam.

Premierile le iau altii, dar important e ca sunt in stare buna.

M-a zguduit cazul Ralucai Stroescu. M-am recunoscut in ea. Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa schimb macazul inainte de a fi prea tarziu.

By: Kit

Kit — Tue, 01 May 2007 11:34:39 +0000

E ciudat cum va dau dreptate si unora si altora…
Optiune personala…DA, alternative…mai putine. Nu toti avem spirit intreprinzator ca sa putem evada din sistem sau sustinerea financiara ca sa putem sta pe bara o perioada; cei mai multi stam pentru ‘know-how’-ul existent intr-o companie, pe bani mai multi sau mai putini, visand la momentul cand vom putea sta pe picioarele noastre, numai ca pe parcurs uitam toate astea, sub dus ne pregatim mail-urile de a doua zi, in concediu suntem derutati si confuzi… pentru ca ne ia prin suprindere, n-avem timp sa ne gandim la ce vom face cand vom avea zile libere.
Ii admir pe cei care in timpul saptamanii isi pregatesc evadarea din we sau care nu stau mai mult de un sfert de ora peste program. Mai nou exersez si eu acest obicei… putin sa nu fac supradoza. De obicei imi aduc aminte de acest lucru atunci cand mi-o ia tensiunea razna sau imi ies ochii din orbite si mormai singura in barba la birou.. Nu trebuie sa stai 24 din 24 ca sa te consumi, uneori si orele de program au o incarcatura suficienta sa te debusoleze si sa iti uiti prioritatile, sa uiti ca exista si viata dupa orele la birou. Acum sunt in concediu si dupa aceasta nefericita intamplare (Dumnezeu s-o odihneasca pe Raluca!), un angajat mi-a plecat… am aflat asta pentru ca nu m-am putut abtine si mi-am citit mail-urile de serviciu in concediu..
Nu cred ca abuzez de angajatii mei, dar ma gandesc serios ca poate nu sunt cel mai bun model pentru ei. Iar eu nu sunt, nici pe departe, un caz extrem printre colegii mei. Eu am un sot care ma cheama imperativ acasa atunci cand am tendinta sa exagerez, uneori plec nemultumita… dar odata ajunsa acasa, cel putin pana la momentul culcarii, uit de problemele de serviciu.
Uneori nici nu ne dam seama de impactul propriului comportament asupra celorlalti, in special asupra colegilor si/sau subordonatilor, comportament pe care, de cele mai multe ori, l-am dobandit prin imitare de la altii pe care i-am gasit acolo atunci cand ne-am angajat. Cred ca daca am putea sa incepem ziua de munca cu un moment de introspectie si de reordonare a prioritatilor, am putea fi mult mai multumiti si fericiti de viata noastra. Si, da, schimbarea incepe cu noi insine.. degeaba asteptam sa le pese altora de noi daca nici macar noua nu ne pasa.

By: Adriana

Adriana — Mon, 30 Apr 2007 15:58:22 +0000

Kripo – absolut superba comparatia ta dintre corporatie si comunism… Ani in sir am crezut ca numai eu si un mic grup de prieteni din SUA o vedem….
Cum spunea Crichton in una din cartile lui, cu mii de ani in urma parca aveam mai mult timp liber – asa ca oare care e folosul industrializarii daca oamenii trebuie sa lucreze din ce in ce mai mult? Cheia este in “nevoia de mai mult” a oamenilor, care singuri se lasa atrasi in capcana consumerista (cel putin aici unde traiesc eu, in New York, dar din cate vad si in Romania functioneaza goana dupa “mai mult”). In momentul in care ne lasam inrobiti de consumerismul de tip american va trebui sa lucram din ce in e mai mult pentru ca sa ne cumparam din ce in ce mai mult si sa aruncam din ce in ce mai multe chestii la gunoi… familie, ambalaje, TVuri vechi, si pana la urma libertatea si linistea noastra interioara … O societate inrobita de material si in care, drept urmare, omul se simte obligat sa munceasca peste 10 ore pe zi nu mai are timp sa gandeasca, o astfel de societate e mai usor de manipulat…

By: corneliu

corneliu — Mon, 30 Apr 2007 14:03:04 +0000

@Kripo – ai surprins excelent starea de fapt a corporatiilor si corporatistilor. bine de luat seama de cei vizati. succes in continuare.

By: Kripo

Kripo — Mon, 30 Apr 2007 09:24:39 +0000

Dupa 90 am plecat, ca multi altii din generatia 25-35 ani, si am muncit doi ani (legal, subliniez) in Franta. M-am intors cu alta abordare fata de munca. Ma uitam in jur si mi se parea ca cei din generatia mea sufera de aceeasi boala incurabila: noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc. Mi se parea ca merita sa-ti pierzi mai mult timp cu jobul, mai ales daca n-o faci numai pt bani. E foarte adevarat, cred ca mai putin de o treime dintre noi facem ceea ce ne place, ca profesie. Cu timpul mi-am dat seama ca nu detinem tainele stiintei de a munci. Ineficienti, dezorganizati, in salturi, asta caracterizeaza munca in Ro. Am mai aflat ca munca in marile corporatii poate fi un experiment util, care nu trebuie sa dureze prea mult. Prin natura meseriei am fost si sunt aproape zilnic in contact cu corporatisti, si mai mari, si mai mici. La nivel de discurs toti par loviti de acelasi sablonardism, noua limba de lemn care le atrofiaza simturile si judecata. Ei n-au nicio vina, corporatia este un sistem care iti promite o bunastare imediata (banii) daca muncesti pe branci si esti ascultator, comunismul iti promitea o bunastare viitoare, dificil de palpat. Sistemul de ierarhizare piramidal, procedurile, sloganurile, angajamentele, sedintele corporatiste, toate seamana cu comunismul. Dusmanul de clasa nu mai este capitalismul, ci concurenta. Si fereasca Dumnezeu sa dezvalui ceva, cuiva de la concurenta, e sinonim cu inalta tradare a inaltelor idealuri de profit ale companiei in care lucrezi ! Pot sa va spun ca am vazut personal clauze contractuale prin care se interzicea sa ai orice fel de relatii (nici matrimoniale, nici concubinaj, nimic) cu persoane de la concurenta. Stiu persoane silite sa-si schimbe locul de munca din cauza asta. Corporatia are partile ei bune – big is powerfull – dar nimeni nu te impiedica sa-ti cauti ceva mai micut si mai dragut – small is beautiful – si la fel de capitalist, doar ceva mai relaxat, poate cu ceva mai putini bani. Corporatia aduce cu comunismul, dar si atunci au existat rezistenti, oameni care faceau ce-i taia capul, in ciuda sistemului.
Corporatia nu este pt artisti, boemi, oameni cu exces de personalitate, rebeli sau genii de conjunctura. In corporatie fac cariera oameni care vor sa-si depaseasca propria mediocritate (unii reusesc, bravo lor!), oameni cu tentatia obedientei, care nu exceleaza la capitolele imaginatie si talent (in raport cu jobul pe care-l fac), care vor sa mearga pe drumuri batatorite, cu rezultate previzibile. Stiu ca unii se vor simti jigniti dar dati-mi voie sa cred ca ei sunt exceptiile. Eu vorbesc despre masa critica a corporatistilor, de la top management in jos. Acolo sus, situatia sta diferit.
Poate ca avatarurile tanarului corporatist n-ar mai fi asa de mari daca ar sti sa zica NU fara teama ca va fi concediat si ca-si va inceti i o cariera ca-i va aduce bmw, casa si recunoastere sociala in mediul oricum artificial si ipocrit in care se invarte. Poate tanarul corporatist ar trebui sa invete ca bunastarea si faima se construiesc in generatii si nu “now or never”. Si ca, daca iti faci o casa din prefabricate, mai ieftina, poti trai confortabil si bine-merci acolo cu familia ta fara sa te indatorezi la banca pentru o vila din caramida. Iar nepotii sa munceasca si duca mai departe ceea ce ai inceput. Voiam doar sa spun ca acum se trage tare ca si cum ar fi sfarsitul lumii si unica oportunitate de a-ti face un standard de viata respectabil.
Corporatistul roman mi se pare un concurent la un maraton de dans, care se epuizeaza de dragul premiului, al publicului si al vreunui regizor care sa-l remarce. Ar trebui sa revedeti/sa revedem neaparat “Si caii se impusca, nu-i asa?” , un film bestial despre mirajul visului american.

By: Adriana

Adriana — Sat, 28 Apr 2007 16:32:45 +0000

Probabil ca in mod realist societatea nu se poate baza numai pe inspectoratul muncii in siuatiile astea. (Chiar daca per total ei au un raspuns acuma, in alte cazuri particulare e posibil ca multe sa ajunga sub pres – depinde desigur de la caz la caz). Dupa parerea mea crearea de organizati nonguvernamentale care sa urmareasca respectarea normelor muncii ar putea fi o solutie ajutatoare. Deja UE a semnalat (din cate am citit eu in presa de pe aici) ca in tarile ex-blocului comunist se munceste mai mult decat in tarile lor si am ciit in respectivele articole ca nu le convine ca in tara/tarile lor saptamana de lucru are 35-40 de ore si in Cehia, Romania, etc numarul e mult mai mare.
O data ce legislatia exista (spre norocul nostru, ca in SUA daca nu ai sindicat, din cate stiu eu, nu ai nici macar o lege care sa te apere si trebuie sa faci overtime ca de nu esti mazilit) avem baza legala, si Inspectoratul muncii poate fi “sprijinit” de ONG-uri care sa fie in mode real interesate de abuzurile de acest gen si sa monitorizeze atat situatia cat si raspunsurile Inspectoratului Muncii. Cum spune Corneliu – suma refuzurilor individuale e cheia – trebuie sa realizam fiecare din noi (ma rog, eu nu sunt in Romania dar de dragul frazei o sa zic noi) ca doar prin exercitarea dreptului de a te plange ca si angajat se poate elimina problema si aceste ONG-uri ar putea sa lupte pentru educarea angajatilor (si a angajatorilor). Desigur pentru existenta unei astfel de organizatii e nevoie de fonduri dar o data ce atragerea de fonduri este corelata cu integrarea reala a Romaniei in UE si cu alinierea normelor de munca la cele din UE – fondurile pot fi atrase din multe surse inclusiv din afara tarii de la organizatii “sora” sau de acelasi gen. Dar chiar si fara on ONG – raspunsul individual e cheia – si respectul pe care noi ni-l aratam noua insine este vital pentru a nu accepta abuzurile unui management putred.

By: corneliu

corneliu — Sat, 28 Apr 2007 12:47:07 +0000

@ Adriana #106, total de acord cu ce spui tu (se vede si fara sa fi ajuns in SUA), da aia cu “sa nu se lase invadata” nuju cum se poate rezolva. probabil tot prin suma refuzurilor individuale. sugestii?

By: Adriana

Adriana — Fri, 27 Apr 2007 20:32:13 +0000

Din pacate ce invadeaza Romania in momentul asta nu este sistemul de munca promovat in Europa ci cel din SUA. Aici, in SUA (unde traiesc din 2001) poti sa vezi evorm de multi oameni la nivelul management (sau nu numai) care lucreaza pana nu mai pot sa se tina pe picioare – la fel fac avocatii, la fel medicii, (vezi toate serialele pe tema asta!) etc. De aceea in USA nivelul divorturilor este de 58-59% (la 100 de casatorii, 58-59 se desfac prin divort), de aceea mii si mii de copii ignorati de parinti care lucreaza ca niste besmetici urmandu-si “VISUL AMERICAN” dezvolta ADHD, de aceea copii imigrantilor care lucreaza prea mult ca sa mai aiba timp de copii devin suficient de dereglati ca sa ia un pistol si sa isi impuste toti colegii, etc etc etc. O data ce punctul de echilibru al unei fiinte umane este in afara familiei, in afara cuplului, si isi transfera punct de echilibru la serviciu, “all hell breaks loose” sau in alte cuvinte – iadul apare pe pamant…
As vrea din tot sufletul ca Romania sa nu se lase invadata de capitalismul salbatic care este rejectat de multe tari europene dar inca se mai practica in USA…

By: oana iliescu

oana iliescu — Fri, 27 Apr 2007 19:03:44 +0000

INCREDIBIL !!!
Am trimis un emai pe adresa raluca.stroescu@accamail.com, pe care am gasit-o intr-un forum, si mi-a raspuns cineva !!
E o farsa ???
NU inteleg nimic !!

By: iulia

iulia — Fri, 27 Apr 2007 19:02:29 +0000

stiu, s-a comentat enorm pe subiectul asta… As avea si eu o versiune la aceasta poveste oribila. Raluca a fost un copil bun, PREA bun. A invatat mult la facultate (= epuizare). Apoi pentru concursul la E&Y a consumat foarte multa energie. Toti trecem prin asta…
Ceea ce ma surprinde e ca nu a stiut intr-adevar sa puna punct. Sa isi dea seama intr-un final ca organismul ei e incapabil de alte si alte eforturi sustinute.Doar toti ne dam seama cand suntem “terminati”… Ma sperie gandul ca simtul ei interior, spiritul ei de spupravietuire nu a sesizat moartea atat de apropiata, pierderea puterilor.
Dupa parerea mea morala este urmatoarea: Distrugerea Ralucai a inceput de mai demult, poate din facultate, icetul cu incetul. Sistemul de invatamant romanesc este absurd prin cantitatea de informatie care trebuie sa o procesezi, sa o retii, uneori fara aplicabilitate practica. Cred ca este un factor destul de important in epuizarea ei. Este insa clar ca slujba i-a secatuit si ultimele puteri stirbite si asa.

By: angelica preda

angelica preda — Fri, 27 Apr 2007 18:34:29 +0000

ceea ce mi se pare tragic, este faptul ca, desi fata asta a realizat situatia in care se afla si a inteles inca de anul trecut ca nu mai poate, nu a avut puterea sa schimbe ceva, sa plece, sa faca ceva. orice. altceva. sunt convinsa ca nu a meritat, dar cred ca daca acum ar avea posibilitatea sa aleaga din nou, ar face, din pacate, aceeasi alegere. pacat. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

By: dany

dany — Fri, 27 Apr 2007 14:54:47 +0000

Sunt oameni care isi cunosc si oameni care nu isi cunoasc limitele; este datoria ta de coleg/manager/prieten ca atunci cand vezi un om ca si-a pierdut echilibrul sa te sesizezi si sa faci ceva in sensul asta. Eu nu cred sincer, ca nu vedea nimeni din jurul ei ce se intampla. Desigur, 90% din culpa este a sa. Restul, a celor din jurul ei. Ignoranta si indiferenta totala din partea colegilor.
Degeaba isi exprima regretele … acum nu ii mai servesc.

By: nicu

nicu — Fri, 27 Apr 2007 14:54:17 +0000

O viata de om este nepretuita. Singura vinovata este biata victima deoarece avea posibilitatea de a alege. Indiferent de dead linesurile unia sau altuia din cururile invelite in matase de la ernst &young Raluca (si cei care din pacate continua a se complace in aceasta situatie) avea datoria fata de binele ei de a le spune sa se duca pe campiile intinse ale iadului. Marele pacat este ca a ales sa taca sa isi duca mai departe starea, sa se chinuie la nesfarsit… pardon pana pe 24 aprilie. Este drept ca a avut un scop nobil acela de a nu lasa cumva vreun cur cocolosit in matase sa nu atinga tinta cu termenul limita.
Asa ca singura vinovata poate fi considerata saraca Raluca. Din pacate pentru familia ei si pentru cei care acum o regreta.
Dumnezeu sa o aiba in pace!

By: Manager in multinationala

Manager in multinationala — Fri, 27 Apr 2007 12:55:52 +0000

Articol interesant si in acelasi timp scris cu o anumita rezerva parca… nu vi se pare culmea cinismului cum specialistii au gasit pana si un termen care sa defineasca starea de epuizare a angajatilor – “burn out”?!… sunt companii in care daca pleci la ora 5 e ca si cum n-ai fi fost la serviciu in ziua aceea. Cand nu mai poti, esti aruncat ca o masea stricata. Cand merg in delegatii in tari din Europa, hotelurile sunt pline de moshi si babe albi, drepti, senini, cu dinti stralucitori. Eu nu stiu cum au strans banii cu care merg in circuite si croaziere, dar nu par sa fi muncit ca noi, ani de zile in sir in care am plecat numai la 10 noaptea de la birou. Suntem generatii intregi, invidiati de fostii colegi de facultate pentru ca avem salarii de mii de euro, firma ne-a dat laptop, masina, mobil si diurne. Firma insa nu ne-a dat familie, copii, prieteni, nici macar un borcan cu pesti care sa ne astepte acasa. Ne gandim serios sa schimbam ceva… dar… cine sa ne plateasca acoperisul de deasupra capului?…

By: Razvan Jurca

Razvan Jurca — Fri, 27 Apr 2007 12:33:54 +0000

Cutremurator.
Raluca nu e de vina pentru ce i s-a intamplat. Ea a intrat intr-o vrie pe care o cunosc foarte bine, lucrand multi ani in conditii asemanatoare in televiziune si apoi in publicitate. Stiu senzatia, esti atras pe marginea prapastiei insa iti e imposibil sa te opresti. Trebuie un semnal de alarma extrem de serios pentru a te smulge din vartej: un avertisment medical fara echivoc, iminenta unui divort, un exemplu cumplit, pe care nu-l poti ignora, cum e acesta dat de Raluca cu pretul vietii… Un sfat tuturor celor care se pregatesc pentru lupta cea mare cu firma care ii exploateaza: competati Time-Sheet-urile (pe care angajatorul vi le cere ca evidenta interna a orelor lucrate) cu orele reale pe care le-ati prestat, apoi salvati documentele care atesta cat timp ati petrecut la birou pe bune. Puneti bine deoparte si contractul semnat la angajare (care este invariabil redactat in termeni legali ce respecta normativele Codului Muncii). Apoi, inainte de a parasi corabia, raportati abuzurile la autoritatile statului. Ele au interesul sa-si depaseasca norma la amenzi, deci… macar atat puteti face.

Condoleante familiei Ralucai si colegilor care regreta ca au pierdut-o!

By: corneliu

corneliu — Fri, 27 Apr 2007 11:56:52 +0000

bag de seama ca sunt doua pozitii: unii care s-au desprins prin forta lor de firme malefice si realizeaza ca asemeni lor, responsabilitatea deciziei apartine in intregime angajatului si cei care vad vinovatia in corporatii, management, eventual autoritati. este clar din numeroasele exemple ca se poate – felicitari lor. sunt exemple de care avem nevoie. poti sa iti reconstruiesti viata indiferent de situatie. multi spun, da dar imi trebuie masina, casa, bani, multi bani. da dc trebuie ? asa cum vad din exemplele de mai sus se poate si cu mai putin.
ceilalti insa, cred ca au o problema: nu au puterea si forta sa-si recunoasca limitele (psihice, fizice, metabolice, etc) si sa iasa din “cleste” la timp si atunci cred ca altcineva este de vina pentru tot ce li se intampla.
pe de alta parte, sunt si eu curios cum poti dovedi legatura de cauzalitate fara dubii intre moarte (aspecte medicale complicate si discutabile) si responsabilitatile din fisa postului de manager (de grup sau de resurse umane).
cat despre corporatii, pe asta se bazeaza capitalismul, iti vinzi forta de munca pe salar (by the way – stie cineva cat se da la E&Y pentru pozitia Ralucai) si daca vrei stai, daca nu pleci si vine altul. directorul trebuie sa faca profit sa dea la actionar/patron ca altfel il da jos si umbla el pe drumuri. asa e sistemul.

By: mihaela

mihaela — Fri, 27 Apr 2007 10:13:04 +0000

Ca si Sami (bravo, Sami, bravo de o mie de ori!)
Am vazut pe propria mea piele ca fiecare e liber sa aleaga.
Si mai e ceva, extrem-exterm-exterm de important pentru fiecare: sa nu lase pe altul sa aleaga in locul lui/ei…

Acum doi ani, aveam un ritm innebunitor intr-o banca. Intr-o noapte, pe la 11, stateam in statia de tramvai, asteptand, desi devenea din ce in ce mai evident ca RATB-ul se retrage si ca trebuie, ca atatea alte dati, sa iau taxiul. (Nu am masina si nu aveam leafa aia ca sa am masina…)
Si cu bruma de minte ramasa pe undeva prin creierul obosit, am avut clar revelatia motivului pentru care merg pe strada si plang asa, “fara motiv”, nu mai am puterea sa zambesc, darmite sa rad (si sunt o fiinta plina de bucurie, de felul meu)…Nu mai semanam cu mine, nu mai aveam viata, de nici un fel, personal sau nu…Ajunsesem la o limita. Si eu am avut marele noroc sa o vad.
Am plecat de-acolo, din jobul ala, cat am putut de repede. Fara back-up… Stiam ca am puterea (: mental – cap inca functional, daca ma pauzez un pic, fizic – doua maini inca ff bune) , si ceva experienta profesionala (20 de ani de munca, din care 12 in banci) sa ma misc (Dar nu asta conteaza!)… Unii ziceau ca deja nu mai e loc pe piata pentru cei de dupa 35 de ani…nu ma intereseaza! Eu sunt in stare sa ma duc unde vreau, doar sa vreau, sa stiu ce vreau si mai ales ce nu mai vreau!

Am ales. Am schimbat. Asta a fost ultima schimbare. (Mai demult, chiar mi-am cumparat un an jumate de vacanta. Pur si simplu, am stat acasa, m-am plimbat,am citit, m-am vazut cu prieteni pe care nu-i vazusem de mult de tot…Am aflat apoi ca prin vest se practica acest obicei bun: firma ofera chiar ea angajatilor posibilitatea sa aiba un an sabatic, anul in care se recreeaza si atat, apoi isi gasesc iar postul available… Eu am facut asta, o vacanta lunga, aici la noi, punand deoparte vreo doi ani, pentru cat imi va ajunge…am trait o vacanta aici, nu in alta tara, pe minimum de cheltuieli lunare, cu Cismigiu, Herastrau si Predeal din cand in cand…)

Acum lucrez tot in banca. Intr-un loc mult mai linistit, cu oameni “umani” si fac ce imi place. Nu credeam ca exista asa ceva, dar…exista. Doar sa ai curaj sa cauti. Si sa crezi in tine. Sa nu astepti sa vada cineva ce nevoi ai. Poate va fi cineva, dar prima persoana care trebuie sa aiba grija de tine, sa stie ce ai in cap si in inima mai ales, esti tu. Si tu, oricare ai fi acela, poti. Doar sa crezi si sa mergi inainte. Conform legii atractiei, tine clar carma spre ce vrei, se va face loc si pentru tine. Bate la porti, cu sacul spate, si o sa gasesti locul tau. Cu perseverenta, cu curajul de a trece peste indoieli si nesiguranta (uneori, tare isi mai scot coltii!!), mergi inainte. Si chiar poti ajunge daca tot esti tanar (sau…mai “matur”), destept si grozav, si oriunde in alta tara, chiar! (Dar nici asta nu e absolut necesar!)
Si inca ceva: nu avem de demonstrat nimanui ce grozavi suntem. Daca noi credem asta, e super! pentru ca daca suntem grozavi, avem curaj sa cautam si ne miscam prin lumea asta pana ajungem sa lucram si sa traim exact cu cei in stare sa vada ce grozavi suntem!
Un adevar tare drag mie “Singura datorie pe care o ai in aceasta viata este fata de tine insuti” (Richard Bach)
Daca esti in stare sa te descoperi si mai ales sa te iubesti pe tine, o sa vezi ce univers urias esti! Si in loc sa stai cu palma intinsa, o sa fii tu cel care dai: bucurie, forta, incurajare si mai ales…iubire. Si ajungi sa te bucuri de cei din jurul tau.
Imi doresc sa traim cu totii frumos si intens fiecare clipa…

Raluca a fost cea care ne-a aminit de asta. Ei ii multumesc, pentru toti cei care s-au trezit si se vor trezi, pana nu e too late!

By: furnica in multiantional

furnica in multiantional — Fri, 27 Apr 2007 10:08:01 +0000

Problema este ca intr-adevar alegem stilula sta de viata. dar aasta pentru ca financiar nu avem alte alternative.
Daca parintii nu iti pot oferi deja casa si masina pe tava, trebuie sa ai un minim de 1500 de euro daca nu mai mult pt a putea cumpara un apartament in bucuresti.
Asa ca va intreb ce alternative ai?
Ai de ales intre sanatate sau o viata fara acele lucruri pe care cei din vest le au doar pt ca se nasc cetateni ai acelor tari: un apratament pe care sa il poti numi al tau si nu al parintilor, bunicilor, fratilor si ceilalti care locuiesc laolalta cu tine.
Probela e ca aceste firme au vazut aceasta foame si pt aceste lucruri elementare, iti cer totul, nu mai ai timp sa respiri sid aca nu te conformezi atunci nu corespunzi. devii o furnicuta si la final te poti intreba daca t emai bucuri de ce ai.
Vina e peste tot, de la cei care indraznesc sa isi doreasca si pana la cei care profita si ii exploateaza pe primii.

By: tudor

tudor — Fri, 27 Apr 2007 07:35:39 +0000

exey

sistemul ala de pontare e accesat de obicei la sfarsit de saptamana si fi sigur ca in el nu se regasesc toate orele lucrate efectiv, pentru ca “conducerea” nu vrea sa aibe depasiri pe contractele clientilor. munca este subnormata.
acolo e ceva de genul: EY cumpara o masina cu 10000 de euro si o vand mai departe cu 5000.

By: calin

calin — Fri, 27 Apr 2007 07:19:28 +0000

Ce cred eu despre cazul Raluca Stroescu:
1. Ciudat este cÄƒ persoanele ce au comandat ÅŸtirea (pt. cÄƒ este comandatÄƒ, zic eu) nu acuzÄƒ direct pe patronul ei de abuzuri. Se spune doar “program diabolic de muncÄƒ”. Fata a semnat la angajare.
2. La multe firme existÄƒ o leafÄƒ de bazÄƒ ÅŸi posibilitatea ca angajaÅ£ii sÄƒ facÄƒ venit suplimentar funcÅ£ie de nr. de contracte aduse firmei (uneori 10 la sutÄƒ comision). Deci se poate ca fata sÄƒ fi alergat ca zÄƒpÄƒcita dupÄƒ aceste contracte, fÄƒcÃ®nd ore suplimentare, deci tot Ã®n interesul ei.
3. Avea fibrozÄƒ cardiacÄƒ care se dobÃ®ndeÅŸte ÅŸi prin alimentaÅ£ie precarÄƒ.
4. MulÅ£i tineri din sectoarele elitiste cu super-lefuri, Ã®n RO ÅŸi Ã®n Vest, depind de amfetamine care: prelungesc starea de veghe ÅŸi taie foamea (dacÄƒ te opreÅŸti sÄƒ mÄƒnÃ®nci ÅŸi sÄƒ dormi pierzi timpul). Amfetaminele duc la caÅŸexie (moarte prin inaniÅ£ie).
5. Åži soÅ£ia mea doarme doar 5 ore pe zi de 5 ani Ã®ncoace (are copil de 5 ani ce trebuie dus-luat de la grÄƒdiniÅ£Äƒ-hrÄƒnit-culcat-plimbat, fÄƒrÄƒ bonÄƒ, fÄƒrÄƒ bunici de serviciu, plus job cu rÄƒspunderi Ã®n domeniul sÄƒnÄƒtaÅ£ii, deci la ea nefiind vorba de un contract pierdut ci de un om care poate muri).
6. Cu adevÄƒrat impresionant pt. mine era dacÄƒ fata murea Ã®n timpul unei acÅ£iuni de voluntariat pt. niÅŸte orfani, defavorizaÅ£i, etc.

By: leellee

leellee — Fri, 27 Apr 2007 07:03:07 +0000

In concluzie: degeaba ne certam intre noi. Acum s-au dat 2 zile libere, toti ne-am panicat, ne spunem parerile pe net, si maine… O luam d la capat: nu conteaza scuza, tot 24 d ore vom munci FOR THE MONEY, reiterez ideea. Ati observat ca este singurul lucru care mai conteaza pe lume? si care nu s-a pierdut? Da, s-a pierdut feminitatea – ucisa cu gratie de cei care spun: sunteti femei, ati vrut egalitate, na elagalitate-, s-a pierdut respectul, s-a pierdut eleganta, s-a pierdut chiar si iubirea – ati vazut ca majoritatea relatiilor sunt bazate pe un fel de intelegere tacita? -, s-au pierdut multe, si in mijlocul acestu haos stau BANII. Un proverb romanesc spune: banu-i ochiul dracului. Asa ca invatati din aceasta experienta, nu singura din pacate, si opriti-va la timp. Aveti curajul sa ii spuneti celui/celei care va acuza de lene sau comoditate ca atat puteti si ca exista viata si dincolo de compania lor. Daca nu au desoperit-o ei, voi o stiti si vreti sa faceti parte din ea. Atat am mai avut de spus, si Dumnezeu sa o odihneasca pe Raluca si pe cei/cele asemeni ei. Si sa ne ierte pe toti pentru caile pe care le-am apucat.

By: Sami

Sami — Fri, 27 Apr 2007 06:19:49 +0000

Doamne, cata vorbarie. Fiecare e liber sa aleaga, cel putin pana la un punct. Dupa vreo cinci ani intr-o agentie de publicitate (mare) eu am ales. Sa plec. Am descoperit ca practic nu mai aveam viata. Eram o masinarie care functiona bagata in priza 12 ore pe zi 7 zile pe saptamana, cu creierul perfect spalat si cu spinarea belita pe tot restul vietii, dupa cum s-a vazut ulterior. Cand s-a nascut fiul meu am ajuns la maternitate dupa doua zile. N-am fost acasa la nici una din aniversarile lui pana am plecat de la firma. Nevasta-mea ajunsese o straina pe care o intalneam dimineata cateva minute. Cand m-a pus in fata optiunii – ea sau slujba – m-am trezit. Adica sa-mi pierd cele doua fiinte pentru care de fapt credeam ca muncesc ca boul? Am plecat de la firma si acum, sa nu radeti, am ajuns sa muncesc la stat. Si Doamne, ce bine e! Familia, familie, slujba, slujba … Bani mai putini, desigur, dar timp in care sa te bucuri de atata cat ai. E pe drum al doilea copil si de data asta o sa fiu acolo cand se naste. Dumnezeu s-o odihneasca pe fata asta, biata de ea, trebuia sa fie in viata, cu copii si familie, sanatoasa, sa se bucure de viata. Banii sunt ok, dar cand devin un scop in sine si omul sclavul lor, treaba se impute.

By: rossorelativo

rossorelativo — Fri, 27 Apr 2007 06:14:09 +0000

Raspuns pt Dan (78)
adik ce femeile nu au dreptul la cariere? nu, normal ca e o lume a barbatilor si o femeie trebuie sa munceasca de 5 ori mai mult decat un barbat in aceiasi pozitie. ti-ai pus vreodata problema ca fetele despre care vb tu “care si-au pierdut feminitatea” poate nu lucreaza in ritmul asta haotic neaprat din placere, ci de nevoie?poate nu au un “spate asigurat” si trebuie sa isi catige prin sudoarea fruntii fiecare leu pt ca ele trebuie sa isi asigure absolut tot ? de la tampoane pana la o casa?Intr-adevar, nu era nevoie de o tragedie care sa aduca in prim plan exploatarea oamenilor de catre angajatorii mai mici sau mai mari, dar s-a intamplat. si marea firma e7y daca o sa fie sanctionata nu are cum sa rascumpere viata unui om pe care l-a adus dincolo de orice limita de epuizare. poate te-ai gandit ca nu le face placere sa fie “calugaritele” lumii moderne si ca viseaza la o familie si copii? dar cum poti sa ai toate acestea in conditiile in care lucrezi 15 ore pe zi si seara nu iti doresti decat sa dormi? nu cred ca e idealul nimanui sa se scarifice pe altarul companiilor…..
cat despre cazul ralucai, care mi-a tras un semnal de alarma mie personal, pacat ca a fost nevoie de o asemenea tragedie….
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

By: Andrei

Andrei — Fri, 27 Apr 2007 05:52:19 +0000

Am muncit 8 ani la o multinationala in BUcuresti, pana am facut ulcer si am ajuns la operatie. Si as fi continuat si dupa dar mi-a dat Dumnezeu o sotie mai desteapta decat mine care m-a adus cu forta inapoi la Sibiu de unde ne tragem. Acu am firmulita mea, traiim decent si – mai presus de orice – suntem iar o familie. Am timp sa ma joc cu fetitele mele, sa le vad cum cresc si sa ma bucur de ele si de sotia mea. Fratilor, sunteti tineri, plini de iluzii, dar ganditi-va bine ce merita si ce nu. Puteam sa mor atunci, si pentru ce? Cand ma duc acum iarna la ski sambata si vara cu bicicletele cu familia si ma gandesc ca acum patru ani eram si sambata pana seara la birou ma inchin de cinci ori si zic – mersi, Doamne, ca mi-ai deschis ochii la timp!!

By: vladutz

vladutz — Fri, 27 Apr 2007 01:42:48 +0000

De vina e multinationala ca n-a concediat-o cu o zi inainte sa moara. E ok sa mori dar nu la birou. Sindicatele in multinationale nu trebuie sa existe in Romania. Si daca mori cumva oricum nu erai “corporate”.Sindicate in multinationale? Sa fim seriosi. Asta presupune cojones. Mai bine murim.Pt multinationalele conduse de romani care stiu cum sa scoata 110% din fiecare. Securistic desigur. Buna scoala.

By: noiZe

noiZe — Fri, 27 Apr 2007 00:19:04 +0000

Mesajul e …super, dar vechi. Poate chiar o adaptare. Daca vei (re)vedea filmul, o sa remarci ca angajatul de doua sute de mii pe an (un loser), e pomenit de mai multe ori.

Gordon Gekko: I’m talking about liquid. Rich enough to have your own jet. Rich enough not to waste time. Fifty, a hundred million dollars, buddy. A player. Or nothing.

Gordon Gekko: Teldar Paper, Mr. Cromwell, Teldar Paper has 33 different vice presidents each earning over 200 thousand dollars a year. Now, I have spent the last two months analyzing what all these guys do, and I still can’t figure it out. One thing I do know is that our paper company lost 110 million dollars last year, and I’ll bet that half of that was spent in all the paperwork going back and forth between all these vice presidents. The new law of evolution in corporate America seems to be survival of the unfittest. Well, in my book you either do it right or you get eliminated. In the last seven deals that I’ve been involved with, there were 2.5 million stockholders who have made a pretax profit of 12 billion dollars. Thank you. I am not a destroyer of companies. I am a liberator of them! The point is, ladies and gentleman, that greed, for lack of a better word, is good. Greed is right, greed works. Greed clarifies, cuts through, and captures the essence of the evolutionary spirit. Greed, in all of its forms; greed for life, for money, for love, knowledge has marked the upward surge of mankind. And greed, you mark my words, will not only save Teldar Paper, but that other malfunctioning corporation called the USA. Thank you very much.

“Wall Street”, 1987

By: Dies Irae

Dies Irae — Thu, 26 Apr 2007 23:55:37 +0000

Sora mea a lucrat timp de un an de zile la o firma de confectii cu capital francez, Soniamod, condusa de Alexandre Eram, sotul unei crainice de la PROTV. Cite am putut auzi si vedea cit a lucrat ea acolo au fost suficiente sa imi dezvolte la maximum gradul de xenofobie: un management francez de doi lei, exploatind cu impunitate (pe un salariu de mizeri) tinerii naivi iesiti de pe bancile ASEului. Romania, tara de cacat ca permiti unor straini sa consolideze cultul asta prostesc, idolatria banului si the so called performance-driven individuals.