Archive for May, 2007
E promotie la Threadless - 10 dolari tricoul.
Eu mi-am luat 5 dupa cum urmeaza:
http://www.threadless.com/product/700/Think_Warm
http://www.threadless.com/product/348/Mission_Listen
http://www.threadless.com/product/258/Pillow_Fight
http://www.threadless.com/product/68/She_Doesnt_Even_Realize
http://www.threadless.com/product/842/Sacrifice — Da, Mihai, am vrut sa am si eu macar un lucru in comun cu blogger celebru
Sunt curios ce or sa zica astia de la vama/posta cand o ra ridicam pachetul cu 21 de tricouri. Am fost mai multi.
May 31st, 2007
Mesajul Cristinei:
Lucky este un catel de 1 luna si jumatate foarte cuminte, jucaus si care promite sa creasca mare si frumos.
A fost calcat de o masina pe labutza din fata dar se vindeca fara probleme.
Daca preferati alt nume, puteti sa-i faceti rebranding, ca nu se supara.
Cine vrea sa il adopte sa sune la 0743/188 707.
Sau daca stiti pe cine care sa-l adopte, trimiteti vestea mai departe.
May 28th, 2007
Citeam ieri un comentariu pe blogul Iuliei: “optimistul isi invata copilul engleza si pesimistul il invata chineza; optimistul isi invata copilul literatura, muzica, arte si pesimistul il invata programare” si ma intrebam care parinte este mai bun - cel care incearca sa isi invete copii sa supravietuiasca, sau cei care incearca sa isi invete copii sa se bucure de lucrurile frumoase din viata. (Fireste, poate sunt maniheist dar, de dragul discutiei, hai sa vedem lucrurile in alb si negru.) Parerea mea este ca pesimistul are dreptate - ca pana la urma cineva care are toolurile sa se descurce in lumea asta va reusi sa descopere si frumusetile acestei lumi. Ca daca cineva este in stare sa genereze suficienta valoare si daca este inzestrat cu capacitatea de alege, ei bine o astfel de persoana va fi in stare sa gasesca chestiile minunate ale vietii (arta, si literatura, si frumusetea acestei lumi, si prietenia si tot asa). Nu imi este clar daca asta ma face pesimist (pentru ca tin cu pesimistii, sau daca ma face optimist - chiar naiv, pentru ca sunt exemple nenumarate in lumea asta de oameni cu aptitudini de supravietuire foarte bune care insa nu se bucura de chestiile nobile din viata, care aleg televizoare si table si bani). Stiu, e foarte aiurea sa imparti in lumea in eloi si morloci, insa uneori ma uit in jurul meu si am impresia ca prea putini oameni mai au vlaga sa fie ei insusi dupa ce au muncit orelele regulamentare, mai multe sau mai putine. Ma oftica superdistributia aceluiasi produs de rahat pe o mie de canale. Ma oftica ca oamenii vor sa fie la fel. Aleg independent si liber sa fie rotite. Asta e cel mai infricosator in viata. Poate chiar suntem sclavii lipsiti de alegeri ale genelor noastre. (De fapt stiu ca nu e asa 
)
La Tokyo am urcat o data intr-un turn mare, la vreo 250 de metri, cred, si era noapte si am vazut sute de mii de luminite pana departe. Ca in Blade Runner. Fiecare cu dorintele lui, si apoi cu totii bagati in 10 clustere pentru segmentarea de marketing. Foarte deprimant.
May 26th, 2007
Cum va spuneam, Andressa mi-a luat un interviu pentru BussinessTV. Multzam mult de tot + o inghetata cand ne vedem. Plus una pentru postul de astazi.
Note to myself: trebuie sa imi mai iau cateva tricouri de la Threadless ca astea s-au cam largit la gat. Dar astept ca poate este summer brake promotion, ca anul trecut. Pe vreo 1 iunie. Va zic si voua daca este. Kawasaki are un fotoreportaj despre Threadless, apropo. Foarte misto la astia.
May 25th, 2007
Borges spunea ca scrie si rescrie o nuvela pana cand ii bate obrazul editorul. Bai Borges, tu nu mai termini o data? Lasa-o naibii, ca doar nu rescrii Don Quijote. (Asta e de la mine, el spunea ceva mai elegant, da’ asta e ideea).
Cam asa e si cu NoPrimeTime. Am putea sa il mai rescriem de vreo cinci ori, sa il facem mai frumos, mai bun si mai uscat, dar pana la urma ii dam drumul azi.
Saptamana asta pe langa micile scame scoase ne-am focusat pe integrarea usoara cu sisteme nu-foarte-mari deja existente. Adica cum sa faca cineva care are 10-100 de filmusoare pe serverul lui si din care poate scoate ceva banuti (sau awarness, sau crosspromotion sau glorie, sau ce mai vrea omul sa scoata). Asa ca am facut si o versiune hosted, care merge cu filmele de pe serverul omului. Iar maine, bagam si tutorialul pe blog ca sa inteleaga oricine cum devine situatia. Ba mai mult - o sa explicam cum sa isi ruleze omul filmele de asa maniera incat sa evite problemele daca serverul de aduri pica.
Multe ar fi de spus, dar oricum ideea e ca i-am dat drumul la apa. Mai reparam si mai construim si in timpul calatoriei. Ce naiba, fiecare corabie are echipa ei de dulgheri doar.
Deci:
1. Daca vreti sa testati cum merge, va duceti aici si va faceti cont.
2. Daca vreti sa rasfoiti un pic formaturile fara sa va chinuiti cu conturile - aici si aici.
3. Aici avem blogul. Avem si un blogger-rezident in persoana lui Razvan (cu care poate facem si o vizita in California in vara asta)
4. Daca vreti sa va implementam solutia dati un semn. Blogarimea si oamenii cu proiecte misto au gratuitate - plus customizare de player, normal.
5. Si daca vreti sa va povestesc cum e cu copilul NoPrimeTime and stuff, iesim la o bere. Atentie insa; o sa fiu ca parintii aia care isi asasineaza prietenii si colegii cu ce geniala e progenitura si cum o sa ia ea premiul Nobel.
May 24th, 2007
…este o chestie chiar foarte misto. Primul videoblog din zona de business pe .ro. Realizat de Kinecto. Interviuri de 5 minute cu oameni foarte interesanti si care au multe de spus (mi-au luat si mie un interviu, dar asta e doar exceptia care confirma regula). Andreea este o reportera foarte buna, iar conceptul lui Radu e chiar foarte tare. E o dovada foarte buna ca pana la urma continutul si calitatea umana sunt diferentiatorul.
Mult-mult success si astept sa stranga atatea interviuri incat sa scoata DVD-ul 
May 24th, 2007
Am fost aproape de fiecare data la vot. Pentru ca, desi nu este garantat ca votul meu a schimbat vreodata ceva, am zis intotdeauna ca e important sa alegi chiar daca optiunile nu sunt niciodata perfecte.
Astazi am votat pentru ramanerea in functie a unui mitocan. A unui golan batran, libidinos, incult, a unui pirat, unei persoane duplicitate, a unui hotoman care a avut sperturile lui, in mod garantat. Si am facut-o in cunostiinta de cauza. Am votat un om cu care nu as avea ce sa vorbesc.
Sa va zic o chestie - iubesc oamenii. Cu unii as putea sa stau la discutii cinci zile. Sa povestim cate in luna si in stele, sa schimbam idei, si povesti, si lucruri misto, si impresii, sa radem si sa vorbim sincer despre ce va fi. Asta se intampla doar cu unii oamenii. Zen ren. Oamenii nobili. Care sunt construiti din aceiasi substanta ca si mine. Care cred ca exista ceva mai mult in lume decat a avea lucruri, bani, putere. Care sunt construiti sa oglindeasca frumusetea lumii asteia si mai ales frumusetea umanitatii. Sa o sporeasca. Sa simta suflete. Poate sunt naiv, dar asa sunt eu. Asta sunt oamenii pe care ii apreciez.
Ei bine, sunt convins ca presedintele Basescu nu este un astfel de om. Ma gandesc, la Borges care spunea ca frumusetea este un lucru atat de comun, si spun ca asa este - sunt atatia oamenii frumosi, dar presedintele chiar nu este un astfel de om.
Am votat “nu” pentru a sanctiona o alianta impotriva naturii. Pentru a nu crea un precedent constitutional care sa devina cutuma - suspendarea presedintelui cand acesta nu face parte din alianta guvernamentala. Poata suna pompos, dar - alaturi de multi oameni care au gandit la fel - am votat precum Socrate, pentru a prezerva structura legala a cetatii.
Si asta e rau. Nu ar trebui sa votam abstractiuni. Nu ar trebui sa fim pusi sa facem rationamente de tip mini-max (cea mai mare pierdere, cel mai mare castig). Nu ar trebui sa ne gandim noi cum sa gasim namolul mai curat intr-o balta de rahat. Nu ar trebui sa ne substituim justitiei si sa vedem care dintre parti este mai mult sau mai putin corupta.
Sa va zic o chestie, am votat “nu” pentru a prezerva situatia de acum. Care numai buna nu este. Facandu-mi socoteala ca din punct de vedere al treburilor nostre, al economiei, o criza politica nu ar fi buna. Si genul asta de votare e nasoala.
As fi vrut sa votez o idee, un erou, sau macar un filosof. As fi vrut sa votez pentru autostrazi largi, pentru curatenie, pentru zgarie-nori imprejumuiti de parcuri, pentru politete, pentru zambete pe fetele oamenilor, pentru mai multe piane si mai putine manele (apropo - la Tokyo, in magazinele de electronice exista raion specializat de pianine electrice). As vrut sa votez pentru ca oamenii astia destepti si misto sa fie mai apreciati. Sa fie lasati sa faca lucruri. Sa nu trebuiasca sa se zbata, sa se fofileze sau sa se intrebe de ce nu pleca in alta parte. As vrut sa votez pentru munca cu zambetul pe buze, pentru ideea ca daca iti faci treba bine nu se poate sa nu fi recompensat. As fi vrut sa votez pentru o educatie mai buna care sa produca oameni cat mai independenti, cu minti cat mai frumoase.
Din pacate am votat pentru un badaran ca sa le dau peste bot unor ticalosi. Pentru un fustangiu duplicitar impotriva unor hiene. Pentru un om lipsit de cuvant impotriva unor oameni lipsiti de cuvant.
Sunt mandru de asta? Nu. M-am intrebat de multe ori daca sa merg sau nu la vot. Vreau sa se termine genul asta de situatie. Vreau sa numar bile albe, nu bile negre. Poate candva va fi asa.
Poate votul nominal ar scoate la iveala mai multe persoane pentru care sa votezi cu toata inima. Pana atunci, am votat cu toata scarba.
May 19th, 2007
Mr. Brightside face parte aceasi specie ca si Billy the Kid. Sub zambetul lui de bebelus se ascunde o cruzime glaciara. Genul de erou de manga care a scapat de sentimentele umane. Icy-cristal. Cand l-am gasit, s-a oferit sa vina cu mine intr-o tara exotica pentru el. Pentru o vreme suntem prieteni. Pana cand o sa isi ia sabile si o sa plece sa lupte alte razboaie.
May 16th, 2007
Cum scriam mai devreme - e lunga rau ziua asta, pentru mine a inceput cam acum 22 de ore - deci cum scriam mai devreme, in avionul de la Tokyo la Munchen mi-am luat un parfum pe neve. Terre d’Hermes. Acum l-am deschis.
Imi place. Miroase a grepfuit amarui si a ierburi de vara. Si un pic a lemn umed si a muschi de padure. Asadar o variatie fougere-citric-ocean, cu acent in zona verde. Viriditas. Vitalitate vegetala. Foarte tare. Provoaca imagini din copilarie. Cand veneam verile acasa cu tricourile inverzite de iarba. Cand nu ne feream de caldura. Can chinuiam bondari. Imi mai aduce aminte si de un drum de prin zona Branului pe care am mers acum vreo doua veri.
Deocamdata astea sunt notele de inceput. Abia m-am dat cu el. Cum am zis, ma duce cu gandul la o vara foarte calda si lenesa, la munte, pe pajistile alea unde miroase a iarba acrisoara si aromata. Poate acrisourul nu e de la grepfruit, e de la coacaze. Si a vant. Are si o nota minerala, intr-adevar. Pamant de munte, vara, dar nu pajiste, ci ierburi salbatice. Sa vedem cum evoluaza.
Intre timp am gasit si o recenzie (navigand cu telefonul mobil) foarte misto. Facuta de un profesionist. Sau aici.
PS Fireste puteti citi pagina cu recenzii si pareri de le Basenotes - sunt acolo 64 de opinii. Chiar ma felicit pentru aceasta alegere in orb. L-am testat si ieri si daca il folosesti chiar dupa dus mirosul de grepfruit este mai puternic parca decat cel de ierburi salbatice. Dar se developeaza frumos inspre verde (un verde nu naiv - trifoi, ci un verde aspru), iar apoi notele de final ma duc cu gandul la un pamant nisipos.
Gata am terminat cu posturile de pe drum.
May 15th, 2007
12. Acum vreo zece ore am plecat de la Tokyo si era 12:30. Acum suntem deasupra Helsinki si este ora 15 ora locala. Deci doar doua ore subiectiv. Mi se pare o senzatie extrem de tampita.
13. Acum am ajuns si la Munchen. E aproape sase jumate. La opt si jumatate noua(de fapt a fost noua si zece ca a avut intarziere, spiritul nemtesc se duce de rapa) pleaca avionul. La unu sper sa fiu acasa. Vreau un dus cat mai repede. Si sa dorm.
14. Bateria la laptopul asta s-a comportat foarte bine. Mai ales dupa ce am taiat wifi-ul si bluetooth-ul.
May 15th, 2007
Ar trebui sa scriu si eu despre concertul lui Waters de la Budapesta, de acum o luna. Asta de unul din defectee mele, promit ca fac lucruri si dupa aia le tot aman ca apar tot felul de chestii. Apropo de asta cand am ascultat prima data Alice in Tara Minunilor (discurile Electrecord pe care le ascultam la pickupul Pacific), ei bine mi-am dat seama ca eu sunt Marele Iepure Alb. Si anii au trecut si intradevar chiar sunt asa. Nici macar nu mi-am dorit 
Deci Roger Waters: au fost doua zile excelente la Budapesta. Multumesc Iar concertul a fost euna dintre chestiile alea care te schimba. Da, stiu o sa ziceti ca totul ne schimba, insa sunt lucruri care muta ceva in noi. Care pur si simplu dor prin frumusetea lor. Uite acum daca imi pun la ipod ultima melodie din concert, Confortably Numb, sunt din nou acolo. Si simt showul si simt pierderea si simt tigarile alea din vizual.
A fost un concert superb atat la nivelul muzicii in sine cat si la nivelul vizualurilor. Si, sa va zic o chestie - in primul rand nu am scris pentru ca nu am avut cuvinte. Am asteptat inspiratia, ea nu a venit. E vorba despre sfasiere. Pur si simplu un concert al sfarierilor - o formatie sfasiata - pentru ca recunosc, ziceam “Solo-ul asta Gilmore l-ar fi cantat mai bine”, o muzica a ruperilor, a pierderilor. Acum stau si scriu asta, pentru ca pur si simplu nu am altceva mai bun de facut, insa nu spun de fapt nimic. Pura vorbatie.
Un cititor al blogului a scris ceva mult mai misto aici - comentariul 34.
Pot spune doar: am fost acolo. Si a meritat. Si e genul de experienta pe care nu o poti pierde. Muzica pentru oameni liberi. Acum ascult “The Fletcher Memorial Home” si simt frumusetea concertului. Poate doar ca o umbra, dar stiu ca am fost acolo. Si a fost ceva inefabil. Satori.
O sa mai zic doar o chestie: toata existenta noastra de zi cu zi tinde sa se abrutizeze. Sa pierdem profunzimea durerii, sa pierdem profunzimea fericirii, sa fim intr-adevar amortiti in confortul nostru, sa ne dorim lucruri, nu stari sufletesti, pentru ca lucrurile raman (sunt materiale si au valoare de revanzare) in vreme ce starile se duc repede. E mai simplu asa - sa marchetezi lucruri nu stari. Sa marketezi produse produse in masa, nu sa ajuti liberatea cuiva - singurii care ne pot ajuta in chestia asta sunt prietenii adevarati. Oamenii cu suflet si minte misto, cartile bune, muzica care spune ceva. Nu exista “Libertatea, acum cu 25% mai multa la acelasi pret”, “Alege libertatea, alege marca X” sau alte sloganuri de tipul asta. Libertatea ce ceea ce nu se gaseste la televizor, in plublicatatea contextuala de la google sau pe panourile de strada.
E ceea ce construiesti alegand un pic cate un pic din cele mai tari lucruri din lumea asta (din mintile umane, nu din table sau plasticuri frumos lustruite).
Concertul acela a fost genul asta de experienta. Concertul si zilele acelea doua.
May 15th, 2007
9. O sa spun ce spunea si Weber acum o suta de ani, dar mult mai prost si incomplet: intotdeauna castiga natiunile/entitatile/companiile/persoanele care fac mult cu putin. Care au rata mare de economisire, care sunt contiente in ceea ce priveste resursele utilizate. Care nu se sparg in figuri, care incurajeaza educatia si modestia. In termeni simpli orasele chinestesti si japoneze erau cele mai mari in Evul Mediu pentru ca exista surplus mare de mancare. Acum China este creditorul Americii pentru ca curata totii dolarii de pe piata. Fireste, chinezii au o prolema in faptul ca inca nu stiu ce sa faca cu acei bani (nu au skillsuri de investori mari si nici nu au proiecte de modernizare majora in intrega tara). Dar in curand or sa aiba. Citeam pe CNN ca vor sa faca un fond de investii de peste un triliard cu care sa incepe sa cumpere companii mari la greu. Si daca ne gandim ca acum au knowhowul bancar din Hong-Kong (si probabil si cel din Taiwan in curand) e foarte posibil.
10. Cica asiaticele au marele avantaj al faptului ca sunt mai jucause pana la varste indelungate.
11. Falsa brownie. Daca ma pui sa aleg intre o friptura si un tort, aleg tortul. Asa am facut si acum 5 minute in avion cand s-au servit niste gustari. Erau doua tipuri de sandwishuri si un triunghi mare de culoare maronie (sau asa mi sa- parut mie). Si deci am mers dupa triunghi, Cand i-am citit denumirea, aceasta era “sea triangle”. Faza este ca nici nu am stiut sa il deschid. Adica l-am deschis in asa maniera incat s-a a iesit un triunghi alb, de orez, cu ceva smacaz verzui. Colega mea din dreapta, care e japoneza (si aparent mai inteleapta pentru a ales sandwish) mi-a aratat cum sa il impachetez si nou si sa ii rup plasticul, incat folia aia maronie sa devina parte integranta a produsului. Si pentru ca mi-a aratat cu asemena dedicatie a trebuie sa manac in triunghi mare de orez invelit in alga marina (cred ca o o forma de spiriulina sau ce mai folosesc ei ca sa impacheteze lucrurile intr-o maniera comestibila). Bine ca nu mi-am luat doua “negrese” d-astea cum mi-a trecut prin cap prima oara.
May 15th, 2007
4. Am scos wireless-ul si bluetoothul si acum mai am 2:44 ore de baterie. Ceea ce e super bine. Daca faceam chestia asta de la inceput cred ca avem cam 6 ore.
5. Nu mor dupa genul asta de blogging gen twitter dar altceva mai bun nu am de facut. Am inceput sa citesc ceva, dar nu a mers. Iar de scris chestii serioase pt munca and stuff nu am chef, deci pot sa scriu ce imi trece prin cap.
6. Era buna o baterie de rezerva acum. Trebuie sa vad cat costa.
7. Apropo de bluetooth si de wireless, astia de la avioane zis sa ai undele radio inchise (telefoane si alte prostii) pe toata durata drumului si de periferice legate wireless, insa fac pariu ca sunt o tona de calculatoare/telefoane si alte tampenii in avion care au functii radio activate.
8. Care e miracolul japonez? Incep cu ceva, fac o gramada de sedinte ca sa indrepte lucrurile, scriu proceduri ca si cum societatea ar fi compusa din prostanaci nu din eroi si genii, apoi muncesc mult, mai fac o gramada de sedinte pentru a evalua rezultatele, nu uita de ce sunt acolo si merg inainte. Simplu, nu?
May 15th, 2007
1. Astia de la Lufthansa nu imi plac deloc. S-au prostit si nemtii astia big time. Deci:
1. Nu au monitorase d-alea in tetierele din fata, ci doar niste televizoare mari la care acum e Eragorn
2. Cele doua optiuni de mancare au devenit doar una din cauza ca toti cei intrebati pana la momentul cand s-a ajuns la mine au optat pentru mancarea europeana (asadar am avut mancare japoneza si astazi)
3. Nu mi-a placut mancarea lor
4. Mi-am luat un parfum (pe nv - asa de curiozitate, uneori imi iese bine, alteori nu, dar asta e viata) dar nu pot sa il miros ca mi l-au bagat intr-o punga d-aia sigilata din ratiuni e securitate a transportului aerian. Mai mult au fost asa de intelegienti incat au lasat o tona de aer in cea si nu puteam sa o bag in rucsac. Normal , pana la urma i-am dat niste gauri.
2. Cel mai naspa cand te intorci acasa din Japonia e faptul ca ai parte de cea mai lunga amiaza din viata. Zborul incepe pe la 12 ora Toyko-ului si merge in contratimp. Daca adaugi la asta ca la un moment dat se circula foarte la nord (dincolo de cercul polar - sau foarte aproape, ajungi la situatia in care tot timpul zbori cu soarele deasupra capului. Vreme de 10 ore zici ca este intre 12 si 2 la pranz. Asta te face sa crezi ca nu mai trece timpul. Vreau acasa - mai ales ca acum, cand scriu asta, avionul trece prin turbulente desul de mari. Dar daca voi fi postat asta, inseamna ca e bine :))
3. Siberia e enorma. Intre Japonia si Europa din 12 ore cred ca 9-10 se fac prin Siberia, restul de o ora e ascensiunea, apoi cand se intra in Europa (pe la Helsinki) aproape ca incepe si coborarea. Stia Hitler ce ce vrea sa cucereasca Rusia. Sau grupul Nord din armata Japoneze din anii ’30 (adica predominant armata terestra, care era opusa marinei - care voia cucerirea marilor din sud si ajungerea la petrolul din Indonezia - ceea ce insemna cucerirea Filipinelor care declansa automat intervenia SUA). Deci grupul Nord voia cucerirea Sivieriei pana la lacul Baikal. Oare ce ar fi fost daca s-ar fi mers pe linia asta. Daca germanii ar fi invadat Rusia fara sa deschida un front cu aliatii, dupa care japonezii ar fi facut acelasi lucru dintre est (deja erau in Manciuria si cred ca si intr-o parte a Mongoliei). Cum ar fi aratat lumea astazi?
Oricum Siberia e enorma si pe termen lung rusii au un mare as in manaca din cauza asta. Superresurse and lebenraum. Apropo de asta, habar nu am cum au ajuns rusii in posesia Siberiei - poate ar trebui sa caut pe wikipedia. De fapt o sa caut, dar nu acum ca nu am internet.
May 15th, 2007
Cum vorbeam si cu Emil ieri, in Japonia nu are sens decat sa mananci fie mancare japoneza, fie de la fast-food. Pur si simplu este ilogic sa manci ceea ce ai putea sa manci si la Bucuresti, mai ales daca stai putin timp.
Intai sa zic vreo doua vorbe despre preturile la mancare in general: sunt o mie si una de restaurante de la cele mai ieftine la cele mai scumpe. Mancarea japoneza din restaurantele fara pretentii este in jur de 700-1000 de yeni (adica cam 150-200 de mii). La fastfood primesti un hamberger mare, o tona de cartofi si un suc mare cam cu 500-8000 de yeni. Deci vine chiar un pic mai ieftin ca la noi. Iar in ceea ce priveste cartofii, va asigur ca sunt multi.
Mancarea europeana e ceva mai scump 1000-2000 de yeni (deci vreo 220-400 de mii).
Sunt si locuri de magafitze unde se trece lejer de 200 de dolari de caciula. Hagata-san mi-a aratat (in localul de fitze) la care am iesit ca la o masa un client comandase nu stiu ce scoica al carui pret era vreo 800 de dolari. Altcineva imi spunea ca o friptura de vita de Kobe, masata, hranita cu Heineken si careia i s-au citit operele lui Hegel de catre un profesor universitar licential la Freiburg, incepe pe la 900 de dolari. Fireste astea sunt fitzele-fitzelor, iar japonezii sunt oameni modesti. Normal, au si ei Becali si Irineii lor.
Sa incepem cu inceputul si tatal lor: adica McDonalds.
Chiar in prima zii in care am ajuns la Tokyo am decis sa nu incercam ceva local pentru a nu ne pica greu. Deci hai sa alegem global brand - ce naiba. Mergem asadar la un McDonalds din Shinjiuku. Comandam frumusel dupa care urcam la etaj. Cam jumate din localurile japoneze sunt pe mai multe etaje pentru ca amprenta la sol a cladirilor este foarte inghesuita. Bun - urcam la etajul1.
Acolo, si nu exagerez cu nimic, gasim cam acelasi timp de elemente anti-sociale adolescente care isi faceau veacul prin carciumile noastre din vremea liceului - Pemico si Nic-nic (cine a facut Spiru pe la inceputul-jumatatea anilor ’90 stie despre ce e vorba). Practic o liota de pusti care chiuleau de la ore si care consumau bauturi spirtoase - acum ca sa nu fiu lupul moralist trebuie spus ca si noi practicam sportul asta, poate chiar nu cel mai des dar oricum. Pustii nostri jucau jocuri pe PSP in retele wireless ad-hoc si rezolvau temele (sau se faceau ca rezolva) intr-o mizerie de mare clasa. Dar de mare clasa. Avea parfumul unei bodegi de cartier .
Urcam asadar la etajul II (de fapt japonezii numeroteaza ca americanii - parterul este 1 Floor si tot asa - ceea ce ar insemna ca urcam de fapt la etajul 3 - 3F). Acolo situatia era si mai dramatica, un fum de tigare sa-l tai cu cutitul, mizeria si mai profunda, aglomeratia si mai mare. Printre repetenti (cred ca cei de la 2F erau premiantii si cei de la 3F) se afla si o femeie de vreo 40 de ani care dormea cu capul de masa - de fapt pe o tava de MacDonals, printre vreo 3 scrumiere si 7 pahare de cafea).
Asadar, daca aveti vreo cunostiinta in Japonia al carui copil isi face temele la McDonalds, spuneti-o omului ca progenitura a luat-o pe cai gresite. Sa zica omului sa ce duca la carciume, nu in doate vagaunile dubioase.
So much for the McDonalds’ global brand. Va asigur ca afirmatia “Copilul meu si-a sarbatorit ziua al Mac cu prietenii lui” ascunde in Romania si in Japonia doua realitati complet diferite.
In privinta mancarii, desi dracu’ mai avea chef de mancare, avem urmatoarele:
- cartofii erau arsi intr-un ulei foarte ciudat
- cartofii erau pudrati cu un praf local de origine neelucidata
- hamburgerii avau o problema (dar nu mai stiu care)
- Emil a cerut Sprite si a primit o forma de lichid de frana fumegos (desi a aratat frumos cu degetul spre Sprite)
Sa trecem la Subway.
Daca nu stiati Subway a fost realizat pe banii dentistilor. Adica de un fond de investitii american care a preluat economiile/profitul la multi dintari din state si a facut reteaua. Personal sunt un mare fan Subway, pentru ca produsele sunt proaspete si nu au chiar asa multa grasime. Adica fac de exemplu un fel de cartofi mai degraba copti decat deep-fried. La fel sanvisurile contin foarte multe zarzavaturi. Preturile eraum cam 300-400 de yeni un sanvis (deci 60-85 mii lei). Il recomand cu mare caldura. Si astept sa vina franciza la noi.
Cum mai scriam - Gregory’s incearca sa ii copieze, iau frumos culorile, conceptul de customizare si alte chestii, dar gresesc de exemplu ca nu promoveaza mancaruri mai sanatoase (au niste cartofi prajiti super-grasosi)
O retea locala buna se numea First Kitchen (logo-ul este scris alb pe portocaliu).
Un hamburger dublu, o portie f mare de cartofi si un suc fac vreo 140 de mii. Deci cam ca la noi. Ce mi s-a parut frumos la oamenii astia, e ca aveau meniuri si in engleza. Cei de la Mac nu aveau.
A doua retea locala testata se numea Loteria. Foarte frumos, aveau si prajituri (nu deosebite prajiturile si mai scumpute decat la noi - in jur de 65-70 mii lei). Civilizat (nu ca la Mac :)))Eu am luat un sandwich cu pui teriakky (care face ca respectivul pui sa aiba cam un gust ca de curcan - destul de interesant, altminteri)
Wendy’s (care e international, dar la noi nu) e foarte ok. Cam grasos, parca. Si am vazut ca aveau si salate si supe locale. Asta e interesant - cam toate retelele se adapteaza mult gustului local.
De la KFC am luat o data o tavita cu ceea ce credeam ca vor fi crispy strips. Nu au fost - erau 5 bucati mari de pui si nu le-am putut manca pe toate.Erau si foarte sleite. Nici astia nu aveau meniu in engleza.
Am mai mancat o data ceea ce poate fi numit fast-food intr-o seara dupa ce am urcat la Tokyo Tower si totul era inchis.
Apropo - asta e o mare problema. Sunt foarte multe locuri in zona centrala (magazine) care se inchid prea devreme (pe la 8-9). Mancatoriile se inchid pe la 10-11. Cred ca stiu si de ce se inchid pe la 8-9. Se lucreaza intr-un singur schimb. De 11-12 ore, ca asa e regula nescrisa la japonezi.
Sa revin la Tokyo Tower - acolo am mancat un fel de bulete de pui teriyaki, un fel de mini-creveti pane si rondele de ceapa prajite. Cam vreo 50-60 mii fiecare optiune. Aceasi problema ca in alte locuri - prea mult ulei. Probabil ca japonezii - care au o mancare traditionala foarte putin grasa, nu stiu cum sa dozeze acest ingredient exotic. Sau poate clientela e de parere ca foarte mult ulei face diferenta.
Bun, uite ca am terminat un post. O sa scriu si altul despre mancaruri traditionale, dar acum iau o pauza (sunt un avion inca si ma gandesc ca nu o sa ma tine bateria asa de mult incat sa pot bloga tot ce imi trece prin cap). Aici imi zice ca mai am 1:45 ore de baterie.
May 15th, 2007
Asadar si prin urmare sunt in aeroport la Narita la Starbuck in fata a doua frappuccinno - unul enorm cu java chocolate chips si unul mediu cu caramel. De ce doua cand plec singur? Asa a vrut fata de la casa. I-am cerut unul, mi-a dat doua, ma taxat pentru doua. Poate e un semn. Si nu trebuie sa te pui cu semnele. So incerc sa dau gata frappuccinno mare pe post de mic dejun - cu o gogoasa - apoi ma duc sa sa trec de vamuire, dupa care ma plimb cu fapucinul doi de nebun prin aeroport. 2 frappuccine si o gogoasa au fost cam 1250 yeni adica vreo 25 ron. Fac pariu ca mai ieftin ca la noi la plaza. Dar e normal, nu?
La ipod ascult “Here comes the sun” iar ca muzica ambienta e Lennon cu Imagine. Back to frappuccino 1. Mama ce as fi dat frappuccino2 unuia dintre voi.
PS Astea e primul din posturile de duminica.
May 15th, 2007
1. La unu noaptea am ajuns acasa dupa 24 de ore de drum (din momentul plecarii catre Narita pana cand am descuiat usa casei mele.
Din pacate, pisica era moarta de inanitie - jokin’, nu am nici o pisica
2. O parte din suflet chiar mi-a ramas acolo. Si o parte anul trecut. Deci trebuie sa ma intorc si sa le caut. Si poate mai las o parte. Cred ca mai degraba asa se va intampla (casa intotdeauna castiga la numere mari, cum zicea un trader)
3. Pe drum am bloguit (si twitter-like si mai pe lung) cam vreo sapte pagini. Offline ca nu aveam wireless decat pe telefon si nu stiu cum sa leg telefonul de my-new-preciuos-blac-macbook.
4. Am descoperit un parfum misto ieri. De fapt deja am blogat despre asta offline - asa ca pun si postul ala in curand.
5. Am scris chiar si despre concertul Roger Waters.
6. Stateam si ma gandeam la copiii japonezi si mi-am dat seama ca peste tot, cu cat parintii sunt mai chinuiti cu munca cu atat isi iubesc mai mult copii si fac mai multe pentru ei. D-aia sunt adolescentii japonezi atat de colorati - pentru ca parintii lor vin noaptea la noua cu metrourile de la munca, si dorm pe ei. Multumesc, mama si tata.
7. La masa de vreo 200 de dolari tacamul (cu vinurile), Hatakata-san imi explica ca locul asta e doar de figuri pentru occidentali si ca rar apuca sa manance o vita atat de buna. El vine la munca cu metroul si i-a cedat locul de parcare traderului wizkid belgian. Vine la opt dimineata, pleaca la opt seara. Asa sunt ei, nu spun povesti cu Dromihete&Lisimah si modestia, harnicia, ospitalitatea si onestitatea romanilor si a stramosilor lor.
8. Daca tara asta chiar va muri, eu nu voi emigra in Congo, ci in Japonia. Dar vreau si am tot interesul sa nu moara. Sa fim mandri de ceea ce este aici.
9. Si ca tot e vorba de exporturile romanesti in Japonia, cele mai multe fete din girlies bars din Roppongi (zona mai sleazy pentru occidentali and fun) sunt romance. Si sunt considerate o marfa de calitate foarte buna.
10. Guys@work, e noua acum si ajung si eu pana in zece. Mai am un pic de despachetat si trebuie sa imi procur o cafea pentru ca sunt cam chiaun. Stiu, un japonez nu ar fi bagat textul asta.
May 14th, 2007
Katashi tote omoi tayumaba nanigotomo Naru koto araji hito no yononaka
sau pe engleza
If we flater in resolve
Just because the task is hard,
No accomplishment can follow:
It is the word’s way.
Perfect ca sens. E poemul care mi-a cazut astazi la Meiji Shrine - un parc extraordinar dedicat imparatului care a modernizat Japonia intr-un interval suprinzator de scurt. Imparatul Meiji a lasat o colectie de 100.000 de poeme scrise de el in forma traditionala waka (31 silabe).
Si ca sa intelegeti ca lucrurile se leaga. Ieri am avut o coversatie extraordinara cu Hakata-san, COO-ul companiei cu care colaboram si care inainte fusese CFO la Softbank Telecom (care chiar sunt enormi). Un gentleman extraordinar cu care am avut norocul sa discut aproape doua ore. Si care catre final mi-a aratat poemele care i-au cazut in fiecare an - el merge pe 1 ianuarie la Meiji Shrine si isi gaseste poemul anului.
Am o tona de povestit si sper ca maine sa ma apuc de chestia asta. Fascinant intr-o mie de sensuri. Si sper ca la anul voi avea ocazia sa vin din nou la Meiji Shrine si sa imi gasesc poemul anului viitor. Suntem ca bambusii, cum imi spunea Hakata-san citand un poem al imparatului - sunt vremuri mai bune si vremuri mai grele, dar fiecare dintre vremuri ne construieste, asa cum bambusul este construit de noduri. Trebuie sa crestem…
May 12th, 2007
Play the game, fight the fight
But what’s the point on a beautiful night
Arm in arm, hand in hand
We all stand together
Mi-am adus aminte de ea acum cateva ore si m-a apucat voia buna :))
Pe cuvant, e geniala. Thank you, guys and girls, we all stand togheter. Toti cei cu care imi place sa beau bere, sa radem si sa pierdem timpul. Si intr-adevar “what’s the point on a beautiful night”. No stiu ca nu sunt prea coerent, dar mi-e somn si am avut o zi plina (specificatii, discutii, intalnirii cu cei de la Siebel si tot asa). E misto la Tokyo, zau, si ai ce vedea pentru 10 ani, si de 5-6 dolari primesti o super-cafea la Starbucksuri (nu stiu cum e la noi) si sunt mii de chestii interesante, si mi-ar place sa stau mai mult sa inteleg spiritul japonez (nu mie foarte clar daca oamenii astia sunt niste supercomunisti sau niste supercapitalisti, nu prea mi-e clar ce ii motiveaza, dar pana la urma o sa aflu eu), dar mi-e dor si de oamenii de acasa. Pe cuvant. Abia astept beri
Apropo de broaste, vad ca m-a linkuit Friendly Frog (care era sponsorul misterios la o serie de categorii la RoBlogFest) si care aparent va fi un site de tricouri, daca ne luam dupa Fluture. Vreau tricouri misto, ca cele de la treadless
Gata, ma duc sa ma culc dar nu inainte sa mai cant o data Booom-Booom, Booom-Booom ca un broscoi gras. Chiar, ar fi misto sa facem un cor care sa cante cantecul asta :))
May 10th, 2007
Dynamically grow cooperative synergy for competitive leadership skills. Synergistically maintain revolutionary e-markets after innovative schemas. Appropriately administrate process-centric intellectual capital before best-of-breed infrastructures.
Seamlessly leverage existing go forward leadership with future-proof processes. Synergistically iterate real-time portals rather than client-centered channels. Completely procrastinate multifunctional portals vis-a-vis parallel human capital.
Conveniently matrix client-centered customer service rather than end-to-end relationships. Enthusiastically deploy sticky core competencies with viral solutions. Intrinsicly evisculate worldwide networks vis-a-vis tactical networks.
Efficiently utilize virtual schemas and vertical total linkage. Uniquely mesh next-generation quality vectors whereas effective outsourcing. Globally network holistic deliverables without innovative solutions.
Compellingly grow open-source internal or “organic” sources after clicks-and-mortar resources. Enthusiastically deliver distinctive e-services through effective communities. Authoritatively reintermediate just in time leadership vis-a-vis worldwide resources.
Seamlessly reconceptualize worldwide best practices without best-of-breed ROI. Intrinsicly fashion compelling technologies and user-centric initiatives. Holisticly exploit B2C e-business for virtual opportunities.
Mai vreti? Mai am.
PS Emil imi zice: “Super tare. Poti sa fii un fel de Cornel Dinu”. Adevarul e ca lumea e plina de genul asta de bullshit. Si multi il iau de bun, si uneori il spunem si noi
May 10th, 2007
Astazi, de fapt doar in momentul asta, urasc furnicile si albinele. Am impresia ca traiesc in Blade Runner. Aglomeratia si nimicurile si cromul si saracia si lipsa de sens si zumzetul si mirosurile. Si luminile si oglinzile. Ma intreb daca nu ne-am transformat cu totii in niste simulacre de fiinte umane. Replicanti. Dar cine stie cum trebuie sa fie o fiinta umana? Mi-e somn.
May 9th, 2007
Un rinichi de pe strada: $3000
Un consultant in operatiile de transplant: $35000
Totalul: $87000
Acum sa nu credeti ca sunt vreun proletar care are impresia ca otelarii sunt in varful piramidei sociale, insa ma apuca toata scarba cand ma gandesc ca cineva isi pierde un organ pentru asa de putini bani, in vreme altii castiga de zece ori mai mult pe spinarea lor. Care e diferenta intre peste, traficant de carne vie si consultant de tipul acesta? Si recunosc valoarea anumitelor tipuri de consultanta, dar let’s face it people, in cazul asta si in multe altele avem de-a face doar cu niste hoti mizerabili.
May 8th, 2007
Ionut Oprea ma intreaba ce imi doresc eu de la ea.
Asadar si prin urmare:
1. Vreau sa ma faca cat mai putin paranoic (sa nu trebuiasca sa ma gandesc ca ea e vaca de muls a altora)
2. Vreau sa nu trebuiasca sa le explicam strainilor ca inca avem multe bube, dar ne schimbam repede. Sa stie ei cum suntem si cate parale facem.
3. Vreau sa investeasca tot ce se poate in educatie. Restul sunt detalii.
Voi? Elena? Oana Ana? Victor?
May 7th, 2007
Insomnie in continuare. Mai ales ca soarele la japonezi rasare cam pe la miezul noptii. Exagerez, dar cred ca pe la 4 jumatate apare. Iar seara se intuneca destul de repede. Naiba stie, o sa citesc pe wikipedia despre asta. Trebuie sa fie o explicatie de ce nu au ales un fus cu o ora-doua mai tarziu.
Asadar si prin urmare, sa vorbim despre uz si abuz. Voiam sa scriu postul asta de sambata.
Doua chestii inveti repede cand vii in Japonia:
1. The real meaning of long-tail. Si nu online, ci in viata de zi cu zi. Te duci in Akibahara si o sa vezi MySpace pe viu. Toti ciudatii, dusii, desteptii, freaksi pamantului. Ceea ce nu este rau. Si apopo de asta sper sa scriu si despre inconsistenta de brand a McDonald’s in Japonia :))
2. Al doilea lucru este adevarata natura a capitalismului. Si nu la modul elegant, subtil, ascuns si estompat din Europa. Ci brutal. Probabil asa si e la americani. Japonezii seamana cu un banc de pirhania.
Adevarata natura a capitalismului este: lasa-i pe fiecare sa faca ce vrea, nu sustine aprioric nici o tabara, nu stipula conditii protectioniste, stimuleaza lacomia. Evolutie, nene. Survival of the fittest.
Sa le luam pe fetele din Akibahara, de mai sus. Erau doar unul din grupurile de acolo.Cel mai de succes. Si nu pentru ca aveau voci deosebite. Sa fim seriosi. Oamenii se uitau la ele pentru ca erau prospaturi.
Sistemul le uzeaza sau abuzeaza? Poate vor ajunge intr-un bordel intr-un an. Sau poate the next Pussycats Dolls. Cine stie?
Uite, acum mi-am pus Eurythmics - Sweet Dreams pe Ipod. Linia aceea obsedanta de bass (?) Sweet dreams are made of this, who am I to disagree? Some of them want to use, you, some of them want to get used by you, some of them want to abuse you, some of them want to be abused.
Asa merg lucrurile. Asa functioneaza capitalismul. Citeam candva (este posibil sa mai fi scris vreo data), explicatia unui investitor pe bursa cu privire la teoria lui de investire: sooner or later, the fear is overcome by greed. Greed is stronger.
D-aia exista si o linie foarte subtire intre uz si abuz. Daca cineva se lupta si castiga, apoi se impauneaza si spune ca a fost un erou, daca pierde, sistemul e de vina. Dar majoritatea vor sa existe in interiorul sistemului. Vor sa se bucure de ceea ce iti ofera sistemul: statut, recunostere, bani…
Everybody is looking for something. Who am I to disagree?
Cam asta e problema umana. Un taoist, cred ca Zhuang Zi dar nu as baga mana in foc, spunea ceva de genul: Cunoasterea umana este atat de vasta, si viata omului atat de scurta. Este rolul intelepciunii sa decida ca trebuie sa cunoasca.
Supraoferta si competitie globala. Daca ne gandim bine acum trei secole erau cam 5% din oameni care putea sa spuna ca sunt cei mai buni gospodari, sau ca sunt foarte bogati, sau ca sunt casatoriti cu cea mai frumoasa femeie din lume. Pentru ca se comparau cu cei din satul lor, singurul lor univers. (Am pus 5% pentru ca e in natura omului sa se supraevalueze.) Acum lucrurile s-au schimbat.
And greed is good! Este filantropica. Stimuleaza circulatia. Sporeste durata de viata.
So we choose! De ce cele mai multe ori in interiorul regulilor impuse, ca la o alba-neagra. So we choose!
Povestea se incheie astfel: intorsi din Akibahara am zis ca mergem la un Subway pe care il stiam eu de data trecuta. Power of the brands. Si apropo de asta, cei de la Gregory’s au clar in cap care va fi investitorul care sa ii cumpere - Subway - si si-au pozitionat brandul exact in acelasi spatiu mental (mobilier, afise etc). Ce frumos spus. Puteam sa zic ca ii copiaza cu nesimtire pe cei de la Subway si ar fi fost acelasi lucru.
Deci povestea se incheie in Subway, intr-o seara de sambata seara, la 9000 de kilometri de Bucuresti (zic si eu o cifra aproximativa). La un moment-dat incepe sa cante o melodie cunoscuta: Cleopatra Stratan - Ghita. Uz sau abuz? Shirey Temple - uz sau abuz? Mozart - uz sau abuz?
May 6th, 2007
Previous Posts
