Insomnie in continuare. Mai ales ca soarele la japonezi rasare cam pe la miezul noptii. Exagerez, dar cred ca pe la 4 jumatate apare. Iar seara se intuneca destul de repede. Naiba stie, o sa citesc pe wikipedia despre asta. Trebuie sa fie o explicatie de ce nu au ales un fus cu o ora-doua mai tarziu.
Asadar si prin urmare, sa vorbim despre uz si abuz. Voiam sa scriu postul asta de sambata.
Doua chestii inveti repede cand vii in Japonia:
1. The real meaning of long-tail. Si nu online, ci in viata de zi cu zi. Te duci in Akibahara si o sa vezi MySpace pe viu. Toti ciudatii, dusii, desteptii, freaksi pamantului. Ceea ce nu este rau. Si apopo de asta sper sa scriu si despre inconsistenta de brand a McDonald’s in Japonia )
2. Al doilea lucru este adevarata natura a capitalismului. Si nu la modul elegant, subtil, ascuns si estompat din Europa. Ci brutal. Probabil asa si e la americani. Japonezii seamana cu un banc de pirhania.
Adevarata natura a capitalismului este: lasa-i pe fiecare sa faca ce vrea, nu sustine aprioric nici o tabara, nu stipula conditii protectioniste, stimuleaza lacomia. Evolutie, nene. Survival of the fittest.
Sa le luam pe fetele din Akibahara, de mai sus. Erau doar unul din grupurile de acolo.Cel mai de succes. Si nu pentru ca aveau voci deosebite. Sa fim seriosi. Oamenii se uitau la ele pentru ca erau prospaturi.
Sistemul le uzeaza sau abuzeaza? Poate vor ajunge intr-un bordel intr-un an. Sau poate the next Pussycats Dolls. Cine stie?
Uite, acum mi-am pus Eurythmics – Sweet Dreams pe Ipod. Linia aceea obsedanta de bass (?) Sweet dreams are made of this, who am I to disagree? Some of them want to use, you, some of them want to get used by you, some of them want to abuse you, some of them want to be abused.
Asa merg lucrurile. Asa functioneaza capitalismul. Citeam candva (este posibil sa mai fi scris vreo data), explicatia unui investitor pe bursa cu privire la teoria lui de investire: sooner or later, the fear is overcome by greed. Greed is stronger.
D-aia exista si o linie foarte subtire intre uz si abuz. Daca cineva se lupta si castiga, apoi se impauneaza si spune ca a fost un erou, daca pierde, sistemul e de vina. Dar majoritatea vor sa existe in interiorul sistemului. Vor sa se bucure de ceea ce iti ofera sistemul: statut, recunostere, bani…
Everybody is looking for something. Who am I to disagree?
Cam asta e problema umana. Un taoist, cred ca Zhuang Zi dar nu as baga mana in foc, spunea ceva de genul: Cunoasterea umana este atat de vasta, si viata omului atat de scurta. Este rolul intelepciunii sa decida ca trebuie sa cunoasca.

Supraoferta si competitie globala. Daca ne gandim bine acum trei secole erau cam 5% din oameni care putea sa spuna ca sunt cei mai buni gospodari, sau ca sunt foarte bogati, sau ca sunt casatoriti cu cea mai frumoasa femeie din lume. Pentru ca se comparau cu cei din satul lor, singurul lor univers. (Am pus 5% pentru ca e in natura omului sa se supraevalueze.) Acum lucrurile s-au schimbat.
And greed is good! Este filantropica. Stimuleaza circulatia. Sporeste durata de viata.
So we choose! De ce cele mai multe ori in interiorul regulilor impuse, ca la o alba-neagra. So we choose!

Povestea se incheie astfel: intorsi din Akibahara am zis ca mergem la un Subway pe care il stiam eu de data trecuta. Power of the brands. Si apropo de asta, cei de la Gregory’s au clar in cap care va fi investitorul care sa ii cumpere – Subway – si si-au pozitionat brandul exact in acelasi spatiu mental (mobilier, afise etc). Ce frumos spus. Puteam sa zic ca ii copiaza cu nesimtire pe cei de la Subway si ar fi fost acelasi lucru.
Deci povestea se incheie in Subway, intr-o seara de sambata seara, la 9000 de kilometri de Bucuresti (zic si eu o cifra aproximativa). La un moment-dat incepe sa cante o melodie cunoscuta: Cleopatra Stratan – Ghita. Uz sau abuz? Shirey Temple – uz sau abuz? Mozart – uz sau abuz?

E ora trei noaptea aici si frunzaresc netul insomniac. Dau peste articolul asta care incepe “Southern Romania is one of the poorest parts of one of the poorest nations in Europe. Except for a sprinkling of modern conveniences, visiting Bircii, Romania, was like stepping back into history 100 years for the Rev. Dan Krahenbuhl and his wife, Jennifer.”

Privind din civilizatia care ne inconjoara e usor sa respingem genul asta de afirmatii. Hei, nu e chiar asa, s-au facut pasi majori, suntem si noi technologizati, a crescut mult nivelul salariilor, suntem mai eficienti, ba chiar se muncest multi si productiv, si profiturile companiilor multinationale care au investit aici o dovedesc.

Dar pe de alta parte chiar exista alea doua Romanii, de care vorbea Nastase. Si faza este ca ele se departeaza din ce in ce mai mult. Nici un guvern roman de pana acum nu a facut nimic ca sa rezolve aceasta problema. Problema nu este cum alocam resursele generate de Romania sincronizata pentru a sadisface si trebuintele Romaniei inapoiate, ci mai degraba cum transferam mai multi din elementele celei de-a doua sectiuni catre prima. Si trecerea timpului nu este solutia. Romania inapoiata se genereaza cu aceasi viteza ca si Romania sincronizata.

Vin iar alegerile: cei sincronizati vor avea din nou preferatii lor, pe care ii vor disemina si catre cei ramasi in urma, acestia vor vota, sperand ca lucrurile sa se schimbe, lucrurile nu se vor schimba, cei sincronizati or sa gaseasca caile lor (munca, emigrararea – pentru acelasi timp de munca, dar poate mai putina si in mod cert mai bine platita), cei nesincronizati or sa aleaga caile lor (resemnarea, sau unii care vor sa schimbe ceva munca bruta in tari straine). Intre timp cei alesi vor mai face vreo 30 de kilometri la 4 ani, sau vor mai marca un sens giratoriu cu un milion de dolari, dupa care ne vor explica ca infrastructura e viitorul. Faza este ca tot nu mi-e somn.

In Japonia sunt tot felul de chestii. De exemplu, in magazinele de electronicale este o zona mare cu tot felul de cablarii posible si improbabile. Sunt blocuri turn cu 100 de restaurante. Sunt prostii pentru toate gusturile. Asadar nu oferta e problema. Mai degraba cum dracu’ faci sa alegi repede.
De aceea mare mi-a fost mirarea cand am vazut azi o ditamai coada in ploaie cu 100 de oameni inghesuiti unul in altul cu umbrele, cu paznic/politist care ii ghida, cu cordoane d-ale de ghidare a cozii si tot asa. Repet, in ploaie, in Shinjuku – adica cartierul care este centrul comercial al Tokyo – unde gasesti tot ce vrei in materie de orice. M-am gandit ca se da ceva gratis, ca se deschide un magazin, sau ca pur si simplu este o discoteca sau un club foarte in voga. Nope, oamenii stateau la gogosi. Krispy Kreme. Ordonati, cu banii pregatiti, intrand pe o parte si iesind pe cealalta. Am inceput sa rad si sa zic tare de tot (desi nu foarte amuzant pentru tinerii tokyoioti care asteptau): “No doughnot for you! Come back in one year!”
Maine ma duc si eu. Fac si eu ca Elaine – “Pariu ca mie imi dau fara sa respect ritualul?”

Poza e facuta cu telefonul, dupa niste cutii de gunoi, sub ochii vigilenti ai cerberului cozii.

So, sunt de 2 zile la Tokyo si am o gramada de povestit. Acum doar una scurta, ca sa imi continui epopeea pestilor negri.
De data asta pesti erau in Roppongi. Dupa ce ne plimbasem toata ziua, am iesit in respectiva statie de metrou printr-o gura gresita. Adica care ne arunca la distanta buna de locul planuit. Ne-am dus (de data asta sunt aici cu Emil, unul din prietenii aia buni pe care ii numeri pe o mana cu cateva degete taiate) sa consultam harta din fata gurii de metrou.
In trei minute s-a infiintat langa noi un domn de culoare care ne-a abordat cu “Do you want some girls for pleasure?”. Noi i-am zis ca nu, iar el a ramas langa noi, uitandu-ne cum scrutam cu mare concentrare harta. Dupa vreo 30 de secunde ne-a intrebat “Do you get pleasure by looking at the map?”

Al doilea peste negru al serii ne astepta la cativa metri. De data aceasta, fiind in miscare conversatia a fost mai scurta. Amandoi erau doi malaci de peste 1,90 m si 100 de kilograme. Fapt care l-a facut pe Emil sa observe ca nu prezinta credibilitate – infatisarea lor ii poate speria pe potentialii clienti. A fost insa multumit de al treilea peste care ne-a abordat. Mult mai scund si mai slabanog. Un italian ceva. Roppongi este cartierul cu foarte multi albi, btw.