12. Acum vreo zece ore am plecat de la Tokyo si era 12:30. Acum suntem deasupra Helsinki si este ora 15 ora locala. Deci doar doua ore subiectiv. Mi se pare o senzatie extrem de tampita.

13. Acum am ajuns si la Munchen. E aproape sase jumate. La opt si jumatate noua(de fapt a fost noua si zece ca a avut intarziere, spiritul nemtesc se duce de rapa) pleaca avionul. La unu sper sa fiu acasa. Vreau un dus cat mai repede. Si sa dorm.

14.  Bateria la laptopul asta s-a comportat foarte bine.  Mai ales dupa ce am taiat wifi-ul si bluetooth-ul.

Ar trebui sa scriu si eu despre concertul lui Waters de la Budapesta, de acum o luna. Asta de unul din defectee mele, promit ca fac lucruri si dupa aia le tot aman ca apar tot felul de chestii. Apropo de asta cand am ascultat prima data Alice in Tara Minunilor (discurile Electrecord pe care le ascultam la pickupul Pacific), ei bine mi-am dat seama ca eu sunt Marele Iepure Alb. Si anii au trecut si intradevar chiar sunt asa. Nici macar nu mi-am dorit

Deci Roger Waters: au fost doua zile excelente la Budapesta. Multumesc Iar concertul a fost euna dintre chestiile alea care te schimba. Da, stiu o sa ziceti ca totul ne schimba, insa sunt lucruri care muta ceva in noi. Care pur si simplu dor prin frumusetea lor. Uite acum daca imi pun la ipod ultima melodie din concert, Confortably Numb, sunt din nou acolo. Si simt showul si simt pierderea si simt tigarile alea din vizual.

A fost un concert superb atat la nivelul muzicii in sine cat si la nivelul vizualurilor. Si, sa va zic o chestie – in primul rand nu am scris pentru ca nu am avut cuvinte. Am asteptat inspiratia, ea nu a venit. E vorba despre sfasiere. Pur si simplu un concert al sfarierilor – o formatie sfasiata – pentru ca recunosc, ziceam “Solo-ul asta Gilmore l-ar fi cantat mai bine”, o muzica a ruperilor, a pierderilor. Acum stau si scriu asta, pentru ca pur si simplu nu am altceva mai bun de facut, insa nu spun de fapt nimic. Pura vorbatie.

Un cititor al blogului a scris ceva mult mai misto aici – comentariul 34.

Pot spune doar: am fost acolo. Si a meritat. Si e genul de experienta pe care nu o poti pierde. Muzica pentru oameni liberi. Acum ascult “The Fletcher Memorial Home” si simt frumusetea concertului. Poate doar ca o umbra, dar stiu ca am fost acolo. Si a fost ceva inefabil. Satori.

O sa mai zic doar o chestie: toata existenta noastra de zi cu zi tinde sa se abrutizeze. Sa pierdem profunzimea durerii, sa pierdem profunzimea fericirii, sa fim intr-adevar amortiti in confortul nostru, sa ne dorim lucruri, nu stari sufletesti, pentru ca lucrurile raman (sunt materiale si au valoare de revanzare) in vreme ce starile se duc repede. E mai simplu asa – sa marchetezi lucruri nu stari. Sa marketezi produse produse in masa, nu sa ajuti liberatea cuiva – singurii care ne pot ajuta in chestia asta sunt prietenii adevarati. Oamenii cu suflet si minte misto, cartile bune, muzica care spune ceva. Nu exista “Libertatea, acum cu 25% mai multa la acelasi pret”, “Alege libertatea, alege marca X” sau alte sloganuri de tipul asta. Libertatea ce ceea ce nu se gaseste la televizor, in plublicatatea contextuala de la google sau pe panourile de strada.

E ceea ce construiesti alegand un pic cate un pic din cele mai tari lucruri din lumea asta (din mintile umane, nu din table sau plasticuri frumos lustruite).

Concertul acela a fost genul asta de experienta. Concertul si zilele acelea doua.

9. O sa spun ce spunea si Weber acum o suta de ani, dar mult mai prost si incomplet: intotdeauna castiga natiunile/entitatile/companiile/persoanele care fac mult cu putin. Care au rata mare de economisire, care sunt contiente in ceea ce priveste resursele utilizate. Care nu se sparg in figuri, care incurajeaza educatia si modestia. In termeni simpli orasele chinestesti si japoneze erau cele mai mari in Evul Mediu pentru ca exista surplus mare de mancare. Acum China este creditorul Americii pentru ca curata totii dolarii de pe piata. Fireste, chinezii au o prolema in faptul ca inca nu stiu ce sa faca cu acei bani (nu au skillsuri de investori mari si nici nu au proiecte de modernizare majora in intrega tara). Dar in curand or sa aiba. Citeam pe  CNN ca vor sa faca un fond de investii de peste un triliard cu care sa incepe sa cumpere companii mari la greu. Si daca ne gandim ca acum au knowhowul bancar din Hong-Kong (si probabil si cel din Taiwan in curand) e foarte posibil.

10. Cica asiaticele au marele avantaj al faptului ca sunt mai jucause pana la varste indelungate.

 

11. Falsa brownie. Daca ma pui sa aleg intre o friptura si un tort, aleg tortul. Asa am facut si acum 5 minute in avion cand s-au servit niste gustari. Erau doua tipuri de sandwishuri si un triunghi mare de culoare maronie (sau asa mi sa- parut mie). Si deci am mers dupa triunghi, Cand i-am citit denumirea, aceasta era “sea triangle”. Faza este ca nici nu am stiut sa il deschid. Adica l-am deschis in asa maniera incat s-a a iesit un triunghi alb, de orez, cu ceva smacaz verzui. Colega mea din dreapta, care e japoneza (si aparent mai inteleapta pentru a ales sandwish) mi-a aratat cum sa il impachetez si nou si sa ii rup plasticul, incat folia aia maronie sa devina parte integranta a produsului. Si pentru ca mi-a aratat cu asemena dedicatie a trebuie sa manac in triunghi mare de orez invelit in alga marina (cred ca o o forma de spiriulina sau ce mai folosesc ei ca sa impacheteze lucrurile intr-o maniera comestibila). Bine ca nu mi-am luat doua “negrese” d-astea cum mi-a trecut prin cap prima oara.

4. Am scos wireless-ul si bluetoothul si acum mai am 2:44 ore de baterie. Ceea ce e super bine. Daca faceam chestia asta de la inceput cred ca avem cam 6 ore.

5. Nu mor dupa genul asta de blogging gen twitter dar altceva mai bun nu am de facut. Am inceput sa citesc ceva, dar nu a mers. Iar de scris chestii serioase pt munca and stuff nu am chef, deci pot sa scriu ce imi trece prin cap.

6. Era buna o baterie de rezerva acum. Trebuie sa vad cat costa.

7. Apropo de  bluetooth si de wireless, astia de la avioane zis sa ai undele radio inchise (telefoane si alte prostii) pe toata durata drumului si de periferice legate wireless, insa fac pariu ca sunt o tona de calculatoare/telefoane si alte tampenii in avion care au functii radio activate.

8. Care e miracolul japonez? Incep cu ceva, fac o gramada de sedinte ca sa indrepte lucrurile, scriu proceduri ca si cum societatea ar fi compusa din prostanaci nu din eroi si genii, apoi muncesc mult, mai fac o gramada de sedinte pentru a evalua rezultatele, nu uita de ce sunt acolo si merg inainte. Simplu, nu?

1. Astia de la Lufthansa nu imi plac deloc. S-au prostit si nemtii astia big time. Deci:

                   1. Nu au monitorase d-alea in tetierele din fata, ci doar niste televizoare mari  la care acum e Eragorn

                   2. Cele doua optiuni de mancare au devenit doar una din cauza ca toti cei intrebati pana la momentul cand s-a ajuns la mine au optat pentru mancarea europeana (asadar am avut mancare japoneza si astazi)

                   3. Nu mi-a placut mancarea lor

                   4. Mi-am luat un parfum (pe nv – asa de curiozitate, uneori imi iese bine, alteori nu, dar asta e viata) dar nu pot sa il miros ca mi l-au bagat intr-o punga d-aia sigilata din ratiuni e securitate a transportului aerian. Mai mult au fost asa de intelegienti incat au lasat o tona de aer in cea si  nu puteam sa o bag in rucsac.  Normal , pana la urma i-am dat niste gauri.

2. Cel mai naspa cand te intorci acasa din Japonia e faptul ca ai parte de cea mai lunga amiaza din viata. Zborul incepe pe la 12 ora Toyko-ului si merge in contratimp. Daca adaugi la asta ca la un moment dat se circula foarte la nord (dincolo de cercul polar – sau foarte aproape, ajungi la situatia in care tot timpul zbori cu soarele deasupra capului. Vreme de 10 ore zici ca este intre 12 si 2 la pranz. Asta te face sa crezi ca nu mai trece timpul. Vreau acasa – mai ales ca acum, cand scriu asta, avionul trece prin turbulente desul de mari. Dar daca voi fi postat asta, inseamna ca e bine )

3. Siberia e enorma. Intre Japonia si Europa din 12 ore cred ca 9-10 se fac prin Siberia, restul de o ora e ascensiunea, apoi cand se intra in Europa (pe la Helsinki) aproape ca incepe si coborarea. Stia Hitler ce ce vrea sa cucereasca Rusia. Sau grupul Nord din armata Japoneze din anii ’30 (adica predominant armata terestra, care era opusa marinei – care voia cucerirea marilor din sud si ajungerea la petrolul din Indonezia – ceea ce insemna cucerirea Filipinelor care declansa automat intervenia SUA). Deci grupul Nord voia cucerirea Sivieriei pana la lacul Baikal. Oare ce ar fi fost daca s-ar fi mers pe linia asta. Daca germanii ar fi invadat Rusia fara sa deschida un front cu aliatii, dupa care japonezii ar fi facut acelasi lucru dintre est (deja erau in Manciuria si cred ca si intr-o parte a Mongoliei). Cum ar fi aratat lumea astazi?

Oricum Siberia e enorma si pe termen lung rusii au un mare as in manaca din cauza asta. Superresurse and lebenraum. Apropo de asta, habar nu am cum au ajuns rusii in posesia Siberiei – poate ar trebui sa caut pe wikipedia. De fapt o sa caut, dar nu acum ca nu am internet.