Monthly Archives: June 2007

Du Fu

Si ca tot suntem la capitolul poezie si la timp, si la trecerea si pierderea lui, si la trecerea si pierderea viselor sau a fortei, mi-am adus aminte de ceva dintr-un poet chinez mare, Du Fu.

To the Recluse, Wei Pa

Often in this life of ours we resemble, in our failure to meet, the Shen and Shang constellations, one of which rises as the other one sets. What lucky chance is it, then, that brings us together this evening under the light of this same lamp? Youth and vigor last but a little time. — Each of us now has greying temples. Half of the friends we ask each other about are dead, and our shocked cries sear the heart. Who could have guessed that it would be twenty years before I sat once more beneath your roof? Last time we parted you were still unmarried, but now here suddenly is a row of boys and girls who smilingly pay their respects to their father’s old friend. They ask me where I have come from; but before I have finished dealing with their questions, the children are hurried off to fetch us wine. Spring chives are cut in the rainy dark, and there is freshly steamed rice mixed with yellow millet. `Come, we don’t meet often!’ you hospitably urge, pouring out ten cupfuls in rapid succession. That I am still not drunk after ten cups of wine is due to the strength of the emotion which your unchanging friendship inspires. Tomorrow the peak will lie between us, and each will be lost to the other, swallowed up in the world’s affairs.

E trist, nu? Si mai trist e ca atati de putini oameni merita regasire in viata asta. Si inca si mai trist e ca uneori nu vrem, nu putem, nu ne pasa de aceste regasiri.

Do not go gentle into that good night

Rage, rage against the dying of the light.

Ce e ciudat la mintea noastra e ca seamana cu un ghem. Daca prinzi un fir incepe sa se desire in directia respectiva. Dimineata mi-am adus aminte de Dylan Thomas si acum mi-am amintit si de Do not go gentle into that good night. Si mi-am mai adus aminte (ciudat este ca putem uita asta) ca mi-e frica la fel de mult de moarte cat si de cedare. De momentul in care depui armele si ramai o carcasa care se misca. E trist pentru ca avem atatea carcase umblatoare in jur. Ca uneori suntem cu totii goliti de cuvinte si de sentimente. Ca ne miscam pur si simplu pentru ca angrenajul ne impinge de colo in colo. Ca nu putem sa smulgem nimic din noi si sa-l oferim pentru ca noi suntem doar o coaja subtire, care nu tine nimic in interior. Sunt prea profund? Sau prea fals profund? Naiba stie. Imi pare rau insa cat timp pierdem fabuland. De ce este Don Quijote un personaj tragic si Baronul Munchenssen un personaj umoristic. Pentru ca Don Quijote crede.
Rage, rage against the dying of the light.

doua ganduri

Doua ganduri mi-au trecut astazi prin cap.

M-am gandit la Rockefeller si la teoria lui ca intre cel mai mic salariu (femeia de serviciu) si cel mai mare salariul (directorul general) nu trebuie sa fie o diferenta mai mare de 100 de ori (si asa e mult, nu?). Probabil pentru ca diferenta dintre oameni trebuie  in primul rand la nivelul spiritual. Mergeam ieri pe strada si mi-a trecut prin cap ca pentru fiecare pian vandut la japonezi sunt 100 de oameni care latra la karaoke, ca pentru fiecare om care poate sa citeasca o poezie sunt o suta de oameni pentru care culmea lirismului sunt manelele lui Gutza, si m-a cuprins tristetea – pentru ca noi am facut lumea asta, noi stratificam gusturile si sansele oamenilor. Sa revin la Rockefeller. Am vazut la Schonbrun buda lui Franz Josef. N-avea mai mult de 6-7 metri patrati. Ma intreb cati metri are buda lui Becali. Pentru ca lumea acum nu isi mai masoara statusul in ceea ce cunosc, ci in ceea ce au. Poate sunt eu naiv, dar imi place sa cred ca a existat o vreme sau macar va exista in care oamenii sa se diferentieze prin privirea asupra lumii asteia, prin modul in care se pot bucura de capodoperele semenilor, de natura si prin modul in care sunt capabili sa daruiasca bunatate si frumusete. Poate sunt naiv, stiu, but I can’t help it.

Si a doua idee este Dylan Thomas. Este uimitor cat de usor putem deveni mai putin decat am fost. Cat de abrupta este caderea entropica. Cum putem sa uitam lucrurile cu adevarat misto si sa ne gandim la parascoveniile-mantre ale prezenturilor (Wii-uri, iPhones, masini, asta sau aialalta). Azi dimineata mi-am adus aminte de Dylan Thomas si de o poezie celebra scrisa de el pana in 25 de ani: And death shall have no dominion

E trist ca alegem atat de des sa traim mai putin, sa traim mai superfical, sa amanam fiinta, ne transformam in rotite mai mult sau mai putin obediente, sa lasam pe maine. Si cel mai trist, pe cuvant, este ca suntem atat de multi si atat de grabiti, incat ajungem sa ne transformam din maimute in furnici, in loc sa devenim tigri (sa interactionam unii cu ceilalti la cel mai profund nivel).
And death shall have no dominion.
Under the windings of the sea
They lying long shall not die windily;
Twisting on racks when sinews give way,
Strapped to a wheel, yet they shall not break;
Faith in their hands shall snap in two,
And the unicorn evils run them through;
Split all ends up they shan’t crack;
And death shall have no dominion.

Duel cu raze cosmice

Bunul meu prieten Ionut a decis sa rupa tacerea si sa-l demaste pe falsul Dumnezeul Lorin. NoExcuses este Dumnezeu si Dumnezeu este NoExcuses. De fapt era evident de mult, pentru ca Dumnezeu este neiertator.

Asadar, asteptam acum reactia falsului Dumnezeu No.4

Daca va dori, NoExcuses il va provoca la un duel cu bile de foc, raze antigravitationale, ploi cu pucioasa si alte elemente pirotehnice de efect. In zona nu este indicata prezentata oamenilor. Cladirile afectate vor fi reparate la final, prin inlocuirea betonului cu aur pur de 24K, insa pentru a nu duce in derizoriu si inflatie taina invierii, NoExcuses a decis sa nu efectueze acest tip de miracol post-duel. So stayed tuned, but away.

when the deal goes down

Video aici
We learn to live and then we forgive
O’r the road we’re bound to go
More frailer than the flowers, these precious hours
That keep us so tightly bound
You come to my eyes like a vision from the skies
And I’ll be with you when the deal goes down 

Dylan, of course. Toate versurile aici. Si nu pot sa ma gandesc ca oamenii adevarati, cu suflet bun si rotund, au nevoie de timp. Timp sa devina buni si adevarati. Asa cum pietrele au nevoie de curgerea apei sa se rotunjeasca.