Archive for June, 2007
Si ca tot suntem la capitolul poezie si la timp, si la trecerea si pierderea lui, si la trecerea si pierderea viselor sau a fortei, mi-am adus aminte de ceva dintr-un poet chinez mare, Du Fu.
To the Recluse, Wei Pa
Often in this life of ours we resemble, in our failure to meet, the Shen and Shang constellations, one of which rises as the other one sets. What lucky chance is it, then, that brings us together this evening under the light of this same lamp? Youth and vigor last but a little time. — Each of us now has greying temples. Half of the friends we ask each other about are dead, and our shocked cries sear the heart. Who could have guessed that it would be twenty years before I sat once more beneath your roof? Last time we parted you were still unmarried, but now here suddenly is a row of boys and girls who smilingly pay their respects to their father’s old friend. They ask me where I have come from; but before I have finished dealing with their questions, the children are hurried off to fetch us wine. Spring chives are cut in the rainy dark, and there is freshly steamed rice mixed with yellow millet. `Come, we don’t meet often!’ you hospitably urge, pouring out ten cupfuls in rapid succession. That I am still not drunk after ten cups of wine is due to the strength of the emotion which your unchanging friendship inspires. Tomorrow the peak will lie between us, and each will be lost to the other, swallowed up in the world’s affairs.
E trist, nu? Si mai trist e ca atati de putini oameni merita regasire in viata asta. Si inca si mai trist e ca uneori nu vrem, nu putem, nu ne pasa de aceste regasiri.
June 30th, 2007
Rage, rage against the dying of the light.
Ce e ciudat la mintea noastra e ca seamana cu un ghem. Daca prinzi un fir incepe sa se desire in directia respectiva. Dimineata mi-am adus aminte de Dylan Thomas si acum mi-am amintit si de Do not go gentle into that good night. Si mi-am mai adus aminte (ciudat este ca putem uita asta) ca mi-e frica la fel de mult de moarte cat si de cedare. De momentul in care depui armele si ramai o carcasa care se misca. E trist pentru ca avem atatea carcase umblatoare in jur. Ca uneori suntem cu totii goliti de cuvinte si de sentimente. Ca ne miscam pur si simplu pentru ca angrenajul ne impinge de colo in colo. Ca nu putem sa smulgem nimic din noi si sa-l oferim pentru ca noi suntem doar o coaja subtire, care nu tine nimic in interior. Sunt prea profund? Sau prea fals profund? Naiba stie. Imi pare rau insa cat timp pierdem fabuland. De ce este Don Quijote un personaj tragic si Baronul Munchenssen un personaj umoristic. Pentru ca Don Quijote crede.
Rage, rage against the dying of the light.
June 30th, 2007
Doua ganduri mi-au trecut astazi prin cap.
M-am gandit la Rockefeller si la teoria lui ca intre cel mai mic salariu (femeia de serviciu) si cel mai mare salariul (directorul general) nu trebuie sa fie o diferenta mai mare de 100 de ori (si asa e mult, nu?). Probabil pentru ca diferenta dintre oameni trebuie in primul rand la nivelul spiritual. Mergeam ieri pe strada si mi-a trecut prin cap ca pentru fiecare pian vandut la japonezi sunt 100 de oameni care latra la karaoke, ca pentru fiecare om care poate sa citeasca o poezie sunt o suta de oameni pentru care culmea lirismului sunt manelele lui Gutza, si m-a cuprins tristetea - pentru ca noi am facut lumea asta, noi stratificam gusturile si sansele oamenilor. Sa revin la Rockefeller. Am vazut la Schonbrun buda lui Franz Josef. N-avea mai mult de 6-7 metri patrati. Ma intreb cati metri are buda lui Becali. Pentru ca lumea acum nu isi mai masoara statusul in ceea ce cunosc, ci in ceea ce au. Poate sunt eu naiv, dar imi place sa cred ca a existat o vreme sau macar va exista in care oamenii sa se diferentieze prin privirea asupra lumii asteia, prin modul in care se pot bucura de capodoperele semenilor, de natura si prin modul in care sunt capabili sa daruiasca bunatate si frumusete. Poate sunt naiv, stiu, but I can’t help it.
Si a doua idee este Dylan Thomas. Este uimitor cat de usor putem deveni mai putin decat am fost. Cat de abrupta este caderea entropica. Cum putem sa uitam lucrurile cu adevarat misto si sa ne gandim la parascoveniile-mantre ale prezenturilor (Wii-uri, iPhones, masini, asta sau aialalta). Azi dimineata mi-am adus aminte de Dylan Thomas si de o poezie celebra scrisa de el pana in 25 de ani: And death shall have no dominion
E trist ca alegem atat de des sa traim mai putin, sa traim mai superfical, sa amanam fiinta, ne transformam in rotite mai mult sau mai putin obediente, sa lasam pe maine. Si cel mai trist, pe cuvant, este ca suntem atat de multi si atat de grabiti, incat ajungem sa ne transformam din maimute in furnici, in loc sa devenim tigri (sa interactionam unii cu ceilalti la cel mai profund nivel).
And death shall have no dominion.
Under the windings of the sea
They lying long shall not die windily;
Twisting on racks when sinews give way,
Strapped to a wheel, yet they shall not break;
Faith in their hands shall snap in two,
And the unicorn evils run them through;
Split all ends up they shan’t crack;
And death shall have no dominion.
June 30th, 2007
Bunul meu prieten Ionut a decis sa rupa tacerea si sa-l demaste pe falsul Dumnezeul Lorin. NoExcuses este Dumnezeu si Dumnezeu este NoExcuses. De fapt era evident de mult, pentru ca Dumnezeu este neiertator.
Asadar, asteptam acum reactia falsului Dumnezeu No.4
Daca va dori, NoExcuses il va provoca la un duel cu bile de foc, raze antigravitationale, ploi cu pucioasa si alte elemente pirotehnice de efect. In zona nu este indicata prezentata oamenilor. Cladirile afectate vor fi reparate la final, prin inlocuirea betonului cu aur pur de 24K, insa pentru a nu duce in derizoriu si inflatie taina invierii, NoExcuses a decis sa nu efectueze acest tip de miracol post-duel. So stayed tuned, but away.
June 28th, 2007
Video aici
We learn to live and then we forgive
O’r the road we’re bound to go
More frailer than the flowers, these precious hours
That keep us so tightly bound
You come to my eyes like a vision from the skies
And I’ll be with you when the deal goes down
Dylan, of course. Toate versurile aici. Si nu pot sa ma gandesc ca oamenii adevarati, cu suflet bun si rotund, au nevoie de timp. Timp sa devina buni si adevarati. Asa cum pietrele au nevoie de curgerea apei sa se rotunjeasca.
June 28th, 2007
N-am apucat sa vin la lansare, scuze Emi, dar mai important decat lansarea, e produsul in sine,nu?
Asadar: BrainTV.ro
Punctele foarte bune:
- calitate foarte buna video
- site clar, simplu de utilizat
- continut interesant (pentru mine)
Puncte la care trebuie lucrat:
- atragerea publicului mai larg (Mai exact: chiar daca ne selectam publicul, nu trebuie sa il urmarim numai cu chestii serioase. Trebuie ceva mai jucaus - like Academia Catavencu sau Guerilla. Ceva hot. Interviurile sunt ok, dar sincer sa fiu, de cate ori sa te uiti la aceiasi oameni - care chiar au ceva de spus, insa relativ nisat. Tip: abordati strategia Apple - vorbiti despre muzica, despre carti, despre filme, despre ceea ce face omul sa vibreze. I mean, su sunt relativ workaholic, dar tocmai d-aia nu am timp sa ma uit foarte mult la chestii cu alti workahollici).
- embedding (macar pe o versiune scurta)
- transcripturi pentru interviuri (pot sa citesc in 5 minute ce spune cineva in 30 de minute)
So, ca sa le inchei repede: Sunt convins ca Emi & echipa vor face treaba misto, daca incearca in primul rand sa creeze un show sau mai multe - adica un format inchegat, cu ancore (prezentatori, invitati permanenti), si care sa nu poata fi usor inlocuit de varianta scrisa (cum sunt interviurile). Daca Emi mi-ar da doua beri as zice:
- sa mearga pe smart lifestyle, mai degraba decat doar pe zona de profesii si bani
- sa aiba realizatori de emisiuni vizibili (care sa asigure continuitatea)
- sa creeze content care sa merite sa fie dat ai departe (un interviu cu X sau Y nu are mare potential viral)
Disclaimer: am facut un pariu cu Emi pe o lada de Heineken despre evolutia traficului pe braintv pana la sfarsitul anului. Eu sunt ceva mai sceptic, dar nu m-ar deranja sa pierd pariul tinand cont ca am un interes colateral cu NoPrimeTime in evolutia online video in .ro si aiurea (BTW - de azi incepem sa livram primele reclame - incepem cu AcasaTV - “o burtiera” la ziua Dianei.
Si apropo de apropo - M-au amuzat comentariile: 1. “aceasta e ora la care asteptam sa inceapa betty cea urata! cine sa fie mai interesant? betty sau diana? eu una o aleg pe betty. diana e moarta!” si 2. ” puteti sa-mi spuneti de ce in loc sa dati duminica rbd:la familia dati concertu’ asta enervant???!!!” :)) )
June 28th, 2007
Cavalerul inexistent - Italo Calvino
O cartulie pseudoistorica prezentand in cheie alegorica povestile cavaleresti ale unui cavaler perfect-in-inesistenta sa, a scutieruli sau nebun care se pierde continuu in natura, a unui tanar cavaler care cauta idealul feminin, a altui tanar cavaler care cauta idealul transcendent (Sfantul Graal), a unei femei care cauta cand lupta, cand marea iubire in forma ei idealizat-inexistenta.O poveste plina de umor despre rolul fictiunii in lumea noastra. Despre fictiune si semnificarea aposteriorica a actiunilor, despre sensul vietii ca poveste impartasita/aceeptata social. Foarte eficienta ca fabula ce se refera la cautarile noastre ca fiinte umane. Fiecare cauta ceva, nu? Insa cum alegem ce cautam? Nu e mecanismul alegerii construit pe aritrariul fictiunii? Nu alegem sa alegem cuvinte?
Fireste, “fictiune”+”satira”+”roman cavaleresc” —> te duce cu gandul la Don Quijote. Pe mine insa m-a dus cu gandul si la The Sun also Rises/Fiesta a lui Hemmingway.
Cand am inceput sa scriu asta as fi vrut sa scriu despre branduri ca minciuni, sau cel putin ca fictiuni cu care ne autoamagim. Vrem lucruri pentru ca le investim cu puteri - ne dau status, ne fac fericiti, ne ajuta sa evoluam. Vanzatorii buni stiu asta. Sell the sizzle, not the steak. Vrem povesti care sa ne diferentieze. Sau sa ne ofere apartenenta, depinde cum suntem construiti. Fiecare vrea Graalul lui de buzunar.
June 24th, 2007
Ascultam versiunea din ‘82 a lui Gould la Variatiunile Goldberg si am auzit cum pianistul murmura/fredona in timp ce canta. Exact cum scria pe wikipedia:
Glenn Gould usually hummed while he played, and his recording engineers varied in how successfully they were able to exclude his voice from recordings. Gould claimed that his singing was subconscious and increased proportionately with the inability of the piano in question to realize the music as he intended.
Sunetul mi s-a parut chiar umanizator, un fel de reper. Poate asta e marea problema a artei mari (literatura, muzica, pictura/sculptura). Poate lipsa de receptare se datoreaza si faptului ca oamenii vor sa simta omul din spate. Si nu il simt decat daca este mai mult sau mai putin de nivelul lor.
Si asta ma duce cu gandul la ce povestea Serban de la Headvertising la IdeaForum: de multe ori oamenii vor uratul, nasolul, neterminatul, produsul care are scame, reclama pe coli A4 trase la xerox, emisiunile lui Dan Diaconescu, manelele agramate. Nu toti, normal, dar majoritatea. E bine insa ca exista ceilalti. 
June 24th, 2007
Mellow. Stau si ascult Variatiunile lui Bach versiunea lui Gould. Cea din ‘55. Mi-am adus aminte de ele citind pe blogul lui Iulian. Ma gandeam sa spun ca e ciudat cum functioneaza muzica, si arta in genere: acum aproape trei secole ai variatiunile Goldberg, iar acum ii ai pe Bob Sinclair si pe Pussycat Dolls. La prima vedere ar parea un pic antievolutiv. Dar pe de alta parte criteriul de succes la muzica nu este frumusetea sau profunzimea, ci eficienta comerciala, pentru vanzator. Si impactul mediu pe un target cat mai larg. D-aia exista best ringtone la MTV video awards. Lumea cumparara asimilarea. Cu totii o facem de fapt. (19 suna f. tare) Cumparam apartenenta, de cele mai multe ori. Sau macar garantia ca vom fi luati in serios. Ne este frica sa nu fim luati de nebuni sau de neseriosi. E mai usor sa pozam in profesionistul smart care le stie pe toate. Sau in tanarul de succes, sau barbatul tandrul, sau femeia independenta sau naiba mai stie ce. Si pentru asta ne trebuie accesorii de signaling. Lifestyle. Nu nu sunt trist. De fapt n-am nici un motiv. Mai degraba am pofta sa fiu altceva. Ma gadeam ieri, daca noi ne valorizam complet gresit. Daca credem ca suntem buni si misto pentru alfa, beta si delta, dar oamenii misto din jurul nostru ne apreciaza mai degraba pentru potentele lui gamma si epsilon. Daca alegem constient sa ne departam din ce in ce mai mult de adevaratul nostru eu, in loc ca il descoperim. Si exista adevaratul nostru eu? Poate intotdeauna adevaratul nostru eu este in prezent? Sau poate nu e decat ce am fost prima zi cand am vazut lumea, in copilarie, si de care ne indepartam in mod iremediabil. Chiar stiti, ce a fost pentru prima data lumea pentru mine? Pentru mine lumea a fost o perdea de nailon, galbuie, pe o usa grea de metal. Asta a fost lumea - momentul in care am fost prima data dus la gradinita, si mama a plecat si m-a lasat, si perdeaua a devenit sau au obturat lumea. Prima mea amintire. Ma gandesc ca romanul de ieri a ajuns mai profund la mine de cat ma gandeam.
Evolutie emergenta. Eram fascinat de conceptul asta acum vreo opt ani. De fapt inca sunt. Acum insa ma gandesc ca poate si noi, in drumul nostru prin lume, suferim de o evolutie emergenta. Gasim intotdeauna alte lucruri pe care ni le dorim. Si asta e bine. Alte stari, alte limite. Ca atunci cand am descoperit internetul si navigam noaptea de la 11, din site in site, uitand de fiecare data ce cautam cu adevarat, si ajungand pana la urma sa urmarim alte subiecte, de multe ori doar mai placute, dar nu neaparat mai importante, pana cand ne apuca dimineata (chiar va dati seama, cele mai multe rasarituri le-am trait pe internet, ce ciudat).
Nu stiu ce vreau sa zic. Poate vreau sa spun ca acolo sunt multi oameni, multe lucruri de descoperit, atat de multi incat ne tratam unii pe altii ca niste obiecte, ca niste unelte, stiu, nu sariti, nu toti pe toti, dar poate ar fi frumos ca fim cat mai umani, sa cunostem problemele celui care ne vinde ziarelele sau tigarile (nu fumez, de fapt m-am lasat acum 3 ani aproape, inca un pic si se fac 3 ani, doar o tigara am fumat in tot timpul asta, acum cateva luni, la Budapesta, dupa concertul lui Waters, Have a cigar, ce naiba, intr-un bar ciudat, spart, si trendy in acelasi timp, unde sambata noaptea studentii si masteranzii faceau research pe net pentru proiectele lor, am fumat si a baut un Jack, si acum as mai fuma si as m-ai bea un Jack, e ciudat, mai ales ca nu prea beau tarii, o sticla de whisky la mine acasa sta vreo 3 luni, una de votka cam vreo sase de fapt chiar si mai mult, naiba stie, uite am una pe care am luat-o de Craciun si nici 3 pahare nu am baut, dar acum am chef, o sa imi fac un Absolut cu lamaie si gheata, gata mi-am facut, dar sa revenim).
Asta e un post fara noima. Sau poate are o noima de fapt. Pentru ca in ultima instanta blogul asta este ca sa gandesc cu voce tare. Sa ma aud acum gandind si, mai important, sa ma aud mai tarziu gandind. Asta e cel mai important - rememorarea. Daca suntem in mod autentic ceea ce suntem doar cand nu abdicam de la visele noastre atunci e important sa tinem minte. Sa avem capacitatea de a repovesti si resemnifica trecutul. Uite asta imi aduce aminte de una dintre crimele mele impotriva trecutului: ai mei ne inregistrau, pe mine si pe sora mea, cand eram mici. Aveam un casetofon Sanyo amarat, cum erau lucrurile pe vremea aceea. Apropo de asta, nu vi se pare ca lucrurile din copilarie erau mai pretioase, chiar daca nu erau poate de acelasi nivel de calitate. Poate avem un volum finit de afectiune fata de obiecte, pe care o distribuim si redistribuim. Poate d-aia Golum era atat de obsedat de his precious, ca avea un singur obiect. Si atunci cate obiecte trebuie sa avem? Trebuie sa tinem la obiecte? Uite de exemplu mie nu prea imi pasa. Ceea ce poate parea enervant pentru unii oamenii. Poate ar trebui sa imi pese. De fapt cine zice ce trebuie? E bine asa cum este. Cred ca asta e faza cu persoanele care cred in Dumnezeu - e mai usor sa spui cine zice ce trebuie. Uneori ii invidiez. Si da stiu ca uneori ei ma invidiaza pe mine. Traim intr-o lume in care suntem ok cu ceea ce suntem, dar am vrea sa fim altii. Nu e ciudat. Dar sa revin la crima impotriva trecutului meu. Ne inregistrau cu diferite ocazii. Pe casete. De Craciun, de zilele noastre. Sau pur si simplu cand aveau chef. Discutii cu noi, pe la 4-6 ani. Din pacate am distrus acele casete. Am tras jocuri pe ele. Jocuri de HC, din acelea care se tineau pe casete. Eram clasa a sasea, a saptea. Primii ani de dupa revolutie. Poate nu existau casete sau poate nu aveam chef sa cer bani pentru ele. Cert este ca le-am sters. Imi pare rau? Da un pic. Poate as fi aflat un pic despre mine acum, daca le-as fi ascultat.
Apropo de copilarie, discutam cu Maria, care e prietena lui Adi - unul dintre colegii mei -, deci discutam ca ar trebui sa fie un Tom Sawyer sau un La Medeleni pentru noi copii din comunism. Pentru cei care traiau cu cheia de gat, petrecand vacantele la tara la bunici, sau in taberele comuniste, sau mult mai adesea pe patura in fata blocului. Era frumos, nu? Am vorbit multe de fapt cu Maria, in teambuilding. O invidiez (dar cum ziceam si mai sus nu as schimba locul cu ea). Ea canta la fagot, sora face flautul, parintii reputati artisti plastici. O sa zic si eu, parafrazandu-l pe Fitzgerald, artistii astia sunt fundamental diferiti de noi. Dupa care il parafrazez pe Hemingqay, si zic, da au mai mult timp pentru a se gandi la cai verzi pe pereti si la ei. In fine, e ok. Gata, am scris suficient. M-as duce se citesc ceva. Acum recitesc Gravity Rainbow si citesc o cartulie de Calvino numita Cavalerul Inexistent.
June 24th, 2007
Elie Wiesel - Nebuna dorinta de a dansa
Pana sa fi citit romanul acesta, sincer sa fiu nu stiam prea multe despre Elie Wiesel. Decat ca era evreu, a trait Holocaustul, a luat Premiul Nobel pentru pace, e originar din Romania si a facut multe pentru memoria victimelor Holocaustului. Sincer, sa fiu il suprapuneam oarecum pe Simon Wiesenthal
Chiar si cumpararea cartii a fost un joc al soartei, si pot spune cu mana pe inima ca soarta potriveste uneori lucrurile mai bine decat zece intelepti. Pe cuvant, cred ca de multe ori asta e ceea ce ne lipseste in lumea asta - lasatul in voia soartei. Suntem prea tensionati, prea programati, prea orientati catre un scop sau altul. Si asta cred ca ne ingusteaza de multe ori viziunea. Pana la urma asta e una dintre temele romanului, soarta - omul intre istorie, alegere, rationalitate si trairile mistice si emotionale.
Povestea oarecum autobiografica a lui Doriel - un evreu ce traieste cel de-al doilea razboi mondial, copil fiind, ascuns intr-un satuc din Galitia, si care - ajuns la 60 de ani - isi rememoreaza, recreaza, joaca viata in ringul de lupta a unei psihanaliste.
Un discurs tragic despre nebunie si singuratate, despre pierdere si alegerea pierderii, despre oamenii din lumea noastra, insingurati, pierduti de multe ori, despre aceia carora aleg sa nu traiasca cu adevarat. Si despre speranta.
O cartulie foarte recomfortanta o data ce treci de primele 50 de pagini. Despre aceea nebunie nepatologica care ne stapaneste mai mult sau mai putin pe toti. Uite imi dau acum seama ca nebunie bine de la ne-bun. Adica acea stare ca ne face sa fim mai putin buni decat am putea fi. Sa traim vieti care nu ne actualizeaza intregul potential. Iar daca asta e sensul cuvantului, poate cineva sa sustina ca nu e nebun? Ii invidiez sincer pe cei care pot sa spuna asta cu sinceritate.
O carte despre traditiile idish, despre tulburarile dintre modernism si traditionalism in societatea evreasca, impanata cu cateva fabule hasidice, pe fundal. Personal, mi-a placut cea cu rabinul care isi intreaba invatateii care este cel mai tragic personaj din Biblie: Abraham, raspunde unul, pentru ca i se cere sa isi sacrifice propriul fiu. Isaac, raspunde altul pentru ca devine sacrificiu. Moise, spune al treilea. Iov, al patrulea. Rabinul, da din cap si le spune: Dumnezeu este cel mai tragic personaj, pentru ca de acolo de sus vad ce fac oamenii din creatia Sa si se intristeaza.
Cum am spus si despre Kadish pentru copilul nenascut - cu care acest roman are extrem de multe in comun, parca sunt doua carti gemene - desi inradacinat in traditia evreasca si in Holocaust, e genul de roman existential care transcede elementele istorice. Povestea unui suflet pierdut care se cauta si pana la urma isi da seama ca mantuirea e in celalalt si in copii, chiar daca lumea e inspaimantatoare uneori.
June 23rd, 2007
Eu, Bobby si Emi.
June 19th, 2007
Albumul Love de la Beatles. Un fel de best-of mixat/prefixat. Foarte tare - mai ales in versiunea surround. Cred ca mi-l comand zilele astea - pe amazon.com este cam 15 dolari inclusiv DVD-ul cu sunet surround.
June 11th, 2007
Diana m-a taguit cu brandurile asa ca trebuie sa scriu, ce sa fac. N-o sa pun totusi logo-uri pentru ca: 1. mi-e lene; 2. nu am pe calculatorul asta o aplicatie de taiat si insailat imagini si 3. nu cred asa de mult in branduri ca love markuri and so, ca sa le pun aici.
Dimineata folosesc produse Nivea (balsam, sampon, gel), Gillette pentru ras (spuma si aparat) si Blend-a-Med ca pasta de dinti. Am o periuta d-aia electrica dar nu ma intrebati numele ca nu stiu - cred ca e ceva de la P&G, ca tin minte ca primele baterii erau Duracell si astea sigur sunt P&G, dupa care ma dau cu un parfum (preferatul meu all time de dimineata e Eau d’Issey dar acum l-am lasat la munca si uit sa il iau asa ca ma dau fie cu Eau Sauvage - Dior, fie cu Echo - Davidoff - mai am si altele dar nu intram in parfumuri). In drum spre munca ascult ca unul dintre iPodurile mele (am unul nano de 4 si altul video de 80). Cand ajung la munca scot Ziarul Financiar din posta dar il citesc pe internet - in caz ca nu l-am citit deja. Cel mai mult pe internet citesc CNN-ul, dupa care vine Financial Times. Folosesc Bloglines ca sa stochez bloguri (vreo 200), Yahoo pentru email, Google pentru cautari, Google News pentru news. Pe desktop am pus Open Office pentru ca e foarte bun. Daca emailul ar fi un brand as avea un love-and-hate relation cu el; si chiar si daca nu este, tot aceasi situatie avem. Acum am un laptop MacBook - e ok dar mi se pare ecranul cam mic. Totusi il folosesc cu placere si e prima data cand tind sa migrez exclusiv pe laptop. Nu iubesc vreaun procesor sau altul, vreo marca de memorii, harduri sau alte periferice - desi la imprimante Canon mi se pare cea mai buna, iar la periferice Logitec la chestii mainsteam. Ascult muzica catre rock-and-roll, indy rock, soft rock, progressiv, mai rar jazz sau clasica. Pink Floyd, Bob Dylan si Beatles mi se par cele mai branduri din zona asta. Din zona intrumente de scris nu prea am preferinte - am un Waterman dar scriu de obicei cu pixuri de 10 bani pe care le rod. Nu am nici preferinte pentru agende, carnetele si alte chestii. Nu port ceas. Timpul este atat de prezent pe diferite device-uri (calculatoare, telefoane, ipoduri, palmuri) incat un device dedicat mi se pare o aberatie. La haine daca ar exista doar Adidas, Threadless pentru tricouri si Levi’s pentru blugi nu as simti o mare diferenta fata de acum. De fapt cred ca o sa migrez la Osiris - mi-am luat niste pantofi sport de la ei si sunt ok - de skater. Eu nu sunt skater (nici pe departe) dar am avut platfus si imi place sa am gleznele bine prinse. Mai port cu placere pantofii Lumberjack - ca sunt comozi. Nu mor dupa vreun actor anume (desi Anthony Hopkins mi se pare cel mai fermecator), nu am consola preferata (anul trecut mi-am luat un PSP din Japonia ,dar nu cred sa fi jucat mai mult de 6 ore per total), nici marca de televizoare sau alte electronicale, nici local preferat. Sunt fan rucsacuri - am vreo 5 dar favoritul este cel Adidas (cel mai rezistent). De citit, citesc in primul rand dupa autori, nu dupa edituri. Borges e brand? Pynchon? Rushdie? Imi mai place amazon.com ca si si stil de prezentare/comandare. Business Magazine mi se pare mai bun un pic decat Business Weekul romanesc. Nu sunt asa de grozav sa citesc Times, WSJ sau alte chestiuni d-astea pe hartie. Din cand in cand ma mai uit pe New York Times pe net. Nu am baterii preferate, nu am DVD-uri blankuri preferate (nu imi place brandul local al alora de la Altex ca m-am tepuit cu el), nu am supermarketuri preferate, magazine de mobila preferate, nu mor dupa Vodafone sau dupa Orange, nu stiu foarte multe despre posturile de televiziune (cel mai mult anul asta m-am uitat intr-o seara la D-TV - sau cum s-o spune - cand pierdusem telecomanda si era o emisiune criminal si hilar de proasta care se numea Comando, cred), ca bauturi imi plac Carlsberg, Heineken, Absolut, Jack Daniels, dar pot sa beau si un suc sau o Silva Bruna sau o Finlandia sau un Pinot Noir cu egala placere, si la o adica pot sa beau si un Bucegi sau Neumarkt sau ce o mai fi in categoria economy daca compania este buna - pana la urma asta e cel mai important. Nu prefer Coca-Cola la Pepsi, Dorna la Roua - e aceasi Marie cu alta similara palarie. Am un Palm, un telefon Nokia si unul Sony Ericson. Cam atat cu brandurile.
Later edit: Am uitat sa o dau mai departe. Asadar: Boo, Victor si Ionut
June 11th, 2007
M-am sculat cu Octopus’ Garden in cap. Si inca e acolo.
I’d like to be under the sea
In an octopus’s garden in the shade
He’d let us in, knows where we’ve been
In his octopus’s garden in the shade.
Apoi m-am uitat la documentarele de pe DVD-urile cu Two Towers si am aflat si eu ca Peter Jackson merge in picioarele goale in public (adica aproape tot timpul). Si am mai vazut pe acolo, apropo de Beatles, ca a facut si o coperta-parodie dupa Abbey Road (coperta aia cu cei patru pe trecere de pietoni, cu Paul in picioarele goale) intr-o zi cand mergea la inregistrari.
Cam asta a fost ziua mea. Chiar sunt lenes astazi. Acum ascult Dark Side of the Moon in versiunea surround si e chiar misto cum suna. Mult mai tare decat la casti, dar oricum mai slab decat in concert. Mai vreau un concert, chiar asa.
De fapt am citit si vreo 100 de pagini din Crash si vreo 200 din Camuflaj de Haldeman. Daca nu ies diseara as putea sa le termin pe amandoua.
Si acum alea doua din trecut. Doua vise de cand eram mic.
Uneori visam ca plec afara (cel mai des la paine) fara pantaloni pe mine. Sau alteori fara pantofi in picioare. Si ma apuca o rusine teribila. Ce tie si cu conditionarile astea sociale-culturale. Apropo de asta, am promis ca o data ma voi duce la Cora, intr-o duminica, imbracat intr-un kimono albastru cu dragoni pe care i l-am luat lui taica-meu. Sa vedem ce o sa zica lumea :p Si apropo de apropo, citeam pe undeva ca in Shanhai sunt destul de multi care pleaca in pijama la cumparaturi prin centru - e un fel de simbol de status care arata ca sunt foarte smecheri si isi permit sa mearga prin centru. Anyway, eu as merge la Cora in kimono ca sa vad reactia oamenilor.
Al doilea vis de care mi-am adus aminte acum cateva zile: visam ca stateam pe balcon, si vedeam copii care mergeau in sus si in jos pe zidul exterior. Cam ca omul-paianjen. Si ei incepeau sa ma ispiteasca “Hai, Catalin, vino si tu. Hai ca nu eu greu. E fun”. Iar, eu “Nu. O sa cad”. “Hai vino!” “Nu, stiu ca o sa cad.” Dar pana ma lasa ispitit. Si chiar cadeam normal. Si ma trezeam speriat. Si dupa aia mai treceau cateva saptamani si visam din nou. Si iar cadeam.
Si apropo de copilarie si de Beatles. Mi-am adus aminte ca pe langa Obladi-Oblada, imi placea mult si “All Together Now“. De fapt imi place si acum la fel de mult.
Oricum nu e mare diferenta intre cum sunt acum si cum eram acum 22-25 de ani, pe bune. Traim prea putin ca sa devenim ceva radical diferiti de cum eram in copilarie. De fapt si daca am trai mai mult tot asa copilarosi ar trebui sa fim. E un semn de inteligenta, copilaritudinea asta. Chiar, v-am spus ca ma cam enerveaza oamenii care sunt extrem de seriosi si plini de ei? Adica nu ma enerveaza, de fapt, dar pur si simplu nu suntem in aceasi lungime de unda.
Mai era o chestie, pe care am uitat-o. Poate era legata de copilarie sau poate de munca sau naiba stie. Imi aduc eu aminte.
June 10th, 2007
Am trecut in fuga, dupa munca. Destul de putina lume dar probabil pentru ca era joi.
Editurile au reduceri bune - cam vreo 30%, zic eu. Mi-am luat Crash de Ballard, o carte de Italo Calvino, una de Joe Haldeman, una de Ishiguro, una de Andrei Makine si inca vreo doua.
Nu mi-am luat autobiografia lui Dylan de la All, pentru ca arata pur si simplu nasol - hartie galbena de ziar, o coperta de proasta calitate. In fine, continutul e cel mai important, dar in lumea asta unde avem atat de putin timp liber la dispozitie, parca e mai placut sa citesti dintr-o carte misto facuta.
Pe bune, unii inca nu au inteles lumea asta s-a micsorat rau de tot. Oricand poti sa iei de pe amazon si tinand cont cat s-a dus dolarul in jos preturile sunt comparabile chiar si cu transport cu tot.
Editura Curtea Veche care altminteri e o editura foarte serioase oferea “Cartea de Vraji” - un tom cu coperti cartonate si ilustratii, care sa te invete cum sa ai succes in toate cele. Pe bune, oamenii astia sunt dusi cu capul sau doar cinici? Nu mi se pare normal sa vinzi literatura serioasa si carti de vraji la aceasi editura. E ca si cum ai vinde capsuni si balegar la aceasi taraba. Asa ca nu am luat nimic de la ei. Lasa ca isi scot ei parleala cu oamenii care dau in bobi.
June 8th, 2007
Cand eram mic am salvat de la gunoi o carte. Mai exact am gasit-o la ghena, la alt etaj. Nu ma intrebati ce cautam in ghena altui etaj, ca nu stiu. Se numea “Povesti asiatice”. Sau poate asa am numit-o eu, pentru ca era o carte foarte rapanoasa, cu foi foarte galbene si foarte rasucite, si cu coperta refacuta dintr-un coperta de caiet, albastra; parca scria totusi cu pixul pe ea “Povesti asiatice”.
Poate parea ciudat, dar retrospectiv imi pare ca a fost prima mea carte de povesti pe care am citit-o. Fireste, ai mei mi-au cumparat altele inainte, dar asta mi-a ramas in minte.
Avea povesti foarte intelepte cum ar fi cea cu cei sase cersetori indieni care pipaie un elefant si descopera ca elefantul este fie un sarpe, fie un zid, fie un trunchi de copac, fie o funie, fie o frunza de palmier - in functie de ce au pipait. Sau cea cu soricelul care se speria de o pisica, chiar daca vrajitorul il transformase intr-un cotoi enorm, intr-un caine sau intr-un tigru. Si multe altele. Vai, ce n-as da sa mai citesc cartea aia. Chiar asa, o stie cineva? O are cineva? Mi-o imprumuta cineva.
Apropo de carti, maine voi merge din nou la emisiunea lui Bobby de la RadioLynx si vom vorbi de carti toata noaptea (sau cel putin printre altele).
Si tot apropo de asta mi se par fascinante culegerile de povestiri - mult mai mult decat romanele. Mai ales daca au multe povestiri - cum era cea a lui Haskek - “Povestiri vesele” sau cea a lui Wells, “Oul de cristal”, sau povestirile mele asiatice. Asta si pentru ca tind sa am memoria scurta. Si pana citesc toate povestirile, deja le-am uitat pe primele. Sau la Borges, apropo de Cartile de nisip.
Acum citeam de exemplu “Cele mai frumoase povestiri” a lui Buzati. Stiu, Desertul Tatarilor rules.
Deci citesc povestirile astea si apoi le uit, si daca le mai citesc o data le uit din nou. Asa merg lucrurile. Am impresia ca o parte din volumul ala am citit-o si anul trecut.
Am gasit una pe care o citisem cand eram f mic, intr-un almanah. Despre un om se interneaza aproape sanatos, este plasat la etajul sapte al unui sanatoriu, si apoi din subterfugiu in subterfugiu ajunge la etajele inferioare (cazurile grave), pana la etajul 1 (unde moare). Am mai scris de povestea asta si aici.
Si stateam astazi si ma gandeam ca eu pe langa faptul ca sunt negru (corbul naiv din fabula) si alb (marele iepure alb, care nu are niciodata timp) sunt si neincrezator. Ma ating povestile astea ca cea cu sanatoriul si pacalirea bolnavilor - uneori ma intreb daca nu exista secrete pe care toti din jurul meu le au, in afara de mine (de exemplu, poate exista un cult secret, sau Orbis Tertius). Sau multe alte ganduri de genul asta pe care acum l-am uitat.
Nu mai stiu ce voiam sa spun: poate doar ca am gasit o carte misto la gunoi cand eram mic si apoi am pierdut-o.
June 7th, 2007
Daca nu ati vrut sa-l luati pe Lucky (care aparent in weekend a avut mare pofta de joaca) de la Cristina,
atunci puteti sa luati o tableta grafica, un CS3, un tricou pictat manual, o pereche de chiloti pictati cu vopsele non-toxice (tanga sau boxeri) precum si alte chestuni? De la Mall? De la Cora? Nu de la Pidjin. Puteti sa luati de la ei si alte bunataturi si bunaciuni cum ar fi: dinamita, planuri de centrale nucleare, explozibil plastic, telefonul lui Osama, planuri de atacuri teroriste si tot asa. Pidjinilor, aveti grija cu uraniul ala ca nu mai apucati sarbatoarea de 3 ani cu fulgi pe voi.
June 4th, 2007
[noprimetime][channel]dHJlZXwyOCM4[/channel][file]http://www.catastif.com/wp-content/uploads/youtube/the_beatles-_love_me_do.flv[/file][/noprimetime]
ia sa vedem.
PS Testul asta era despre acelasi plugin - rezolvarea aparitiei filmului in RSS. Am vazut ca filmele au si nume frumoase acum pe server. Aparent merge dar mai ne uitam un pic. Imi place genul asta de testari in public - kind of kinky, kind of big-brother-like :))
June 4th, 2007
Cautam pe youtube o melodie pe care o pun in heavy rotation pe ipod zilele astea - The Mamas & The Papas - Dedicated to the One I Love. Mor dupa ea. Michelle Phillips avea o voce atat de misto (si arata si super-bine, in paranteza fie scris). Si ma gandeam sa scriu un post despre asta pana cand am vazut urmatorul comentariu:
“How come rock, soul, pop, in the 60’s produced so many creative, original songs? Maybe the peace movement allowed for so much more honest non-corporate, non-PR orientated, formulaic artists…or am i just a cynic??”
Asa ca o sa scriu despre altceva. Daca va uitati la melodia de pe yutube o sa vedeti un video prost, dar cu oameni vii, care spun ceva, si o spun cu forta, veti auzi un sunet prost, dar o melodie tare. Si vezi simti voci umane. Clare, articulate. Despre asta e vorba in muzica, despre asta e vorba in viata, despre asta e vorba in relatiile dintre oamenii, in proiectele la care fiecare se inhama. Despre voce si despre taria de caracter - puterea de a merge inainte, de a darui ceva, de a-ti pasa de ceea ce trebuie si de a ignora ceea ce este neesential.
Andressa imi spunea la o bere despre cate suturi si-a luat cu BusinessTV ca nu e filmarea profesionala, ca sunetul nu se aude nu stiu cum, ca un invitat sau altul a fost prins nu foarte bine. I-am spus ca numai prostii se iau de aspectele astea. Sigur ca lucrurile se pot imbunatati. Dar nu astea sunt chestiile cele mai importante.
Cele mai mai importante chestii in viata sunt dupa parerea mea: vocea diferita si taria de caracter (persistenta, eleganta, capacitatea de a alege repede si bine - cam ca in If-ul lui Kipling - BTW, ce mi-a placut poezia aia in adolescenta - sunt asa si datorita ei).
Si la astea doua trebuie sa lucram cu totii daca vrem sa facem ceva. Ceva care sa ne schimbe pe noi si pe altii. Nu bani, ci ceva care sa aiba si noima.
Sa va mai zic doua chestii:
1. Sunt tone de proiecte/emisiuni/initiative facute super-corporate, cu super-buget, cu reteta luata din afara, care insa nu au suflet. Nu au voce. Si tot ce le impinge sunt banii. Problema Romaniei este insa ca exista prea putine chestii care sunt facute cu suflet si efort si toata fiinta.
2. Eu citesc in primul rand blogurile cu voce. In care simt pe cineva. Si va invit sa faceti la fel. It’ all about nice-smart-honest-sometimes-wrong voices.
June 4th, 2007
[noprimetime][channel]dHJlZXwyOCM4[/channel][file]http://www.catastif.com/wp-content/uploads/youtube/youtube_file_2.flv[/file][/noprimetime]
1. Nu imi este foarte clar daca chiar trebuie sa credem ca soarele rasare pana la urma sau daca e doar al cliseu care merge impotriva noastra.
2. Saptamana trecuta m-am ales cu 2600 de pagini de Pynchon in engleza: Gravity Rainbow si Against the Day (doar 7 dolari o ditamai cartoaia cartonata de 1000 de pagini) le-am comandat de pe Amazon, iar Mason&Dixon am primit-o ca urmare a unui pariu pe care aparent nici nu l-am castigat, de fapt. Gravity Rainbow am citit-o acum cativa ani, insa e genul de carte pe care trebuie sa o recitesti de cateva ori ca sa intre intr-un cap mai tasat ca al meu. Asadar m-am reapucat de Gravity Rainbow, dar o sa dureze pana o dau din nou gata.
3. Daca l-am porecli cocoselul pe domnul presedinte Basescu, s-ar supara? Sunt convins ca nu ar gasi vreo conotatie sexuala, dansul avand o minte foarte curata (si pufoasa), si mai nou si mai nou uns al lui Dumnezeu.
4. Mi-am cumparat Lord of the Rings Extended DVD Edition (12 DVD-uri). Foarte tare.
5. Ieri seara am fost in Beker Brau Music. In locatia fostului Why Not (in Why Not am fost o singura data, la balul bobocilor). E ok. Mai ales ca au si terasa, au avut ecram mare pentru meci si sonorizarea e foarte buna. Mai e buna si berea. Ce mi se pare un pic aiurea este ca baietii de la Asha au acelasi setlist sau aproape acelasi. Pai frate, ar trebui sa stie si ei macar 50 de melodii si sa dea cu shuffle-ul. Altminteri sunt foarte funny. In afara de o chestie - un cantec-blestem de tipul “Cine iubeste si lasa” parca e un pic cam dur :)) Alta bila mai gri a fost faptul ca la capitolul mancare existau doar mici, creamvursti (de fapt lebervursti) si pulpe de pui. Nici macar cartofi prajiti. Ca sa nu mai vorbim de un desert, o salata si alte chestiuni care plac omului mai mult sau mai putin carnivor.
June 3rd, 2007
Daca aveti timp astazi, dupa pranz, treceti pe la Bookcrossing3, la Carturesti/Artur Verona. Cei de la Bookblog si restul persoanelor implicate fac o chestie supermisto, pe bune. Pacat ca nu am cum sa ajuns si eu astazi.
Ma gandesc sa aleg si eu 4-5 carti pe care doresc sa le dau celor care vor sa le citeasca. Dintre acelea care mi-au placut cel mai mult.
June 3rd, 2007
Multumesc, Cameron Duncan. Am plans. Ai contat.
June 3rd, 2007
O persoana foarte misto imi spune astazi ca sunt ok, cu o singura bila neagra, insa. Imi lipseste credinta. Ce pierd daca accept si eu pariul lui Pascal? As putea sa imi sustin pozitia rationalista si sa spun ca asa este, insa ma tem ca as minti de dragul coerentei. Nu cred in Dumnezeu, in forma agnostica a afirmatiei (nu mi se pare plauzibil un Dumnezeu precum cel zugravit de religii, si chiar daca acesta ar exista nu cred ca raportarea la el ar trebui sa se faca prin credinta).
Totusi cred. Mai exact lipsa credintei in Dumnezeu, nu implica in mod necesar lipsa credintei in genere. Cred in tot felul de chestii: cred in bunatatea umana, cred in ajutorul pe care trebuie sa ni-l dam unii altora, cred in faptul ca in fiecare om (aproape in fiecare, ca exceptii se gasesc peste tot), deci in fiecare om se gaseste ceva extraordinar, cred la lumea este misto, si merita sa lupti ca sa faci lucrurile mai bune. Cred ca fiecare dintre noi traieste cu un scop si este dator sa il gaseasca, cred in gratia umana, cred in iertare, cred ca oamenii misto poate nu reusesc intotdeauna, dar cel putin schimba societatea intr-un fel mult mai subtil, dar in acelasi timp mai eficient, cred ca trebuie sa consumam un pic mai putin decat producem, sa oferim un pic mai putin decat pretindem, sa fim un pic mai deschisi decat obtuzi, cred ca e important sa spui “nu” cand aproape toti zic “da”, daca crezi cu adevarat in tine, cred in actele de bunatate sau in actele cute, cred in incercarile fara sorti de izbanda, cred ca trebuie sa veneram “divinitatea” din fiecare copil, cred in virtutile seninatatii, desi nu intotdeauna putem fi senini, cred ca putem sa facem front comun impotriva raului, sau sa spunem imparatul este gol chiar daca imparatul este inconjurat de bodyguarzi, cred in anonimii care au schimbat clipa de clipa, timp de sute sau mii de ani, ca un mare recif de corali compus suflete, modul in care ne vedem unii pe ceilalti, cred in parintii care vor mai mult pentru copii lor, cred intr-o mie de alte lucruri.
Fireste, unii mai carcotasi vor putea spune ca nu folosesc cuvantul “cred” in acelasi sens. Ca aceste aparente credinte ale mele sunt foarte rationale, de fapt. Asa o fi? Sigur, poate ca am putea sa construim explicatii rationale pentru fiecare in parte, insa ma tem ca nu se pot sustine asa de usor. Cred pentru ca cred. Sau cred tocmai pentru ca este absurd, cum zicea cineva. Poate este absurd sa crezi in bunatatea umana, in zambete, in lumea care va fi mai frumoasa daca noi facem fiecare un mic efort, dar eu tot cred.
Cum spuneam undeva, eu am avut doua animale totemice din copilarie. :)) Marele Iepure Alb care era intotdeauna grabit sa faca altceva si era intotdeauna in intarziere si nu putea sa se bucure de moment. Si Corbul din Vulpea si Corbul - care era credul si naiv si pierdea cascavalul. Asa sunt si eu. Poate sunt naiv in momentul in care cred tot felul de bazaconii. Dar, vreti sa stiti ceva? Imi place asa cum sunt. Cat timp sunt in stare sa fabric un cascaval nou, nu ma intereseaza ca mai pierd din el, din cauza credintelor mele. Asa sunt eu, si nu doresc sa ma schimb. Iar daca as dori ceva, ar fi sa am mai mult timp si energie sa imi spun credintele. Hai Iepure Alb, ajuta-ma, spune Corbul.
Ca sa rezum, o credinta tine de confortul mental. Acceptam un enunt desi poate este absurd (sau macar imposibil de demostrat) pentru ca ne sustine teoria despre lumea (si ne-o formeaza in acelasi timp). Pentru comoditate si pentru confort mental eu am ales (sau mi-a fost dat, sau s-a intamplat sau cum s-o spune) sa cred in chestiile pe care le-am enuntat mai sus.
Nu cred in barbosi pe cerul instelat, dar cred in voi. Tocmai pentru ca cred in voi.
June 3rd, 2007
[noprimetime][channel]dHJlZXw2MSM4[/channel][file]http://www.catastif.com/wp-content/uploads/youtube/youtube_file_1.flv[/file][/noprimetime]
Mai exact testam o integrare NoPrimeTime (deh, copilul meu pe moment) cu Wordpress. Adica un plugin dragut care pe langa integrare poate sa si descarce un filmulet de pe Youtube (apropo, sa le numim mai frumos in selectul din plugin - dupa titlul din pagina, si sa facem un autorefresh dupa incarcare).
Acum sa vedem cum merge.
PS. Testele astea in real-time mai dau si erori. Asta e si ideea. Dar cred ca se rezolva repede. Daca nu, sterg postul si incep sa fluier 
Later edit: Am gasit si acum merge. Faza era ceva cu o incompatibilitate de pluginuri. Acum trebuie sa vedem pe unde e buba (nume functii, variabile, etc) Arata un pic mai nasol pana dau de cap. Oricum: enjoy dylan and whiskas.
Later-later edit: gata, am gasit cine facea buba: pluginul Image2Post. Sa vedem luni de ce?
Hai sa mai pun unul asa de final.
[noprimetime][channel]dHJlZXwxMzQjOA==[/channel][file]http://www.catastif.com/wp-content/uploads/youtube/youtube_file.flv[/file][/noprimetime]
Ok, sunt multumit. Trebuie sa imi fac o un canal cu mai multe campanii maine, ca sa vad cum se schimba reclamele. Acum m-as duce pana la Street Delivery sa fac un filmulet cu free hugs. Si sa bag publicitate in el, astfel incat sa devina ad-suported not-so-free hugs :))
June 1st, 2007
