Daca nu ati vrut sa-l luati pe Lucky (care aparent in weekend a avut mare pofta de joaca) de la Cristina,
atunci puteti sa luati o tableta grafica, un CS3, un tricou pictat manual, o pereche de chiloti pictati cu vopsele non-toxice (tanga sau boxeri) precum si alte chestuni? De la Mall? De la Cora? Nu de la Pidjin. Puteti sa luati de la ei si alte bunataturi si bunaciuni cum ar fi: dinamita, planuri de centrale nucleare, explozibil plastic, telefonul lui Osama, planuri de atacuri teroriste si tot asa. Pidjinilor, aveti grija cu uraniul ala ca nu mai apucati sarbatoarea de 3 ani cu fulgi pe voi.

[noprimetime][channel]dHJlZXwyOCM4[/channel][file]http://www.catastif.com/wp-content/uploads/youtube/the_beatles-_love_me_do.flv[/file][/noprimetime]
ia sa vedem.

PS Testul asta era despre acelasi plugin – rezolvarea aparitiei filmului in RSS. Am vazut ca filmele au si nume frumoase acum pe server. Aparent merge dar mai ne uitam un pic. Imi place genul asta de testari in public – kind of kinky, kind of big-brother-like )

Cautam pe youtube o melodie pe care o pun in heavy rotation pe ipod zilele astea – The Mamas & The Papas – Dedicated to the One I Love. Mor dupa ea. Michelle Phillips avea o voce atat de misto (si arata si super-bine, in paranteza fie scris). Si ma gandeam sa scriu un post despre asta pana cand am vazut urmatorul comentariu:

“How come rock, soul, pop, in the 60′s produced so many creative, original songs? Maybe the peace movement allowed for so much more honest non-corporate, non-PR orientated, formulaic artists…or am i just a cynic??”
Asa ca o sa scriu despre altceva. Daca va uitati la melodia de pe yutube o sa vedeti un video prost, dar cu oameni vii, care spun ceva, si o spun cu forta, veti auzi un sunet prost, dar o melodie tare. Si vezi simti voci umane. Clare, articulate. Despre asta e vorba in muzica, despre asta e vorba in viata, despre asta e vorba in relatiile dintre oamenii, in proiectele la care fiecare se inhama. Despre voce si despre taria de caracter – puterea de a merge inainte, de a darui ceva, de a-ti pasa de ceea ce trebuie si de a ignora ceea ce este neesential.

Andressa imi spunea la o bere despre cate suturi si-a luat cu BusinessTV ca nu e filmarea profesionala, ca sunetul nu se aude nu stiu cum, ca un invitat sau altul a fost prins nu foarte bine. I-am spus ca numai prostii se iau de aspectele astea. Sigur ca lucrurile se pot imbunatati. Dar nu astea sunt chestiile cele mai importante.

Cele mai mai importante chestii in viata sunt dupa parerea mea: vocea diferita si taria de caracter (persistenta, eleganta, capacitatea de a alege repede si bine – cam ca in If-ul lui Kipling – BTW, ce mi-a placut poezia aia in adolescenta – sunt asa si datorita ei).

Si la astea doua trebuie sa lucram cu totii daca vrem sa facem ceva. Ceva care sa ne schimbe pe noi si pe altii. Nu bani, ci ceva care sa aiba si noima.

Sa va mai zic doua chestii:

1. Sunt tone de proiecte/emisiuni/initiative facute super-corporate, cu super-buget, cu reteta luata din afara, care insa nu au suflet. Nu au voce. Si tot ce le impinge sunt banii. Problema Romaniei este insa ca exista prea putine chestii care sunt facute cu suflet si efort si toata fiinta.

2. Eu citesc in primul rand blogurile cu voce. In care simt pe cineva. Si va invit sa faceti la fel. It’ all about nice-smart-honest-sometimes-wrong voices.