Comments on: acolo sunt oameni

By: Anti

Anti — Thu, 28 Jun 2007 15:50:38 +0000

cum sa vezi omul din spatele interpretarii … se mai poate inca fara extravagante hamaite, si la fel de dramatic si, in acelasi timp, personal, vezi forta si puterea lui Victor Mezhanov la Moscow Great hall (acustica e cam slaba) , ianuarie ac, cu Pictures at an exhibition, chiar cand parititura nu i-o cerea, Vladimir Horowitz are interpretari elegante si senine ale unui Scriabin psihotic, iar Arcadi Volodos se joaca gratios cu un tragic Ruslan si Ludmila, desigur vorbim de un Russian old school, insa inca se mai poate fara excentricitati, ca sa nu creada astia mici, gen Alexandru Tomescu, ca numai daca te agiti nervos poti atinge publicul

By: Comanescu

Comanescu — Wed, 27 Jun 2007 12:27:36 +0000

noiZe: s-a tot discutat de pianişti care mormăie, s-au stabilit diferite analogii între Gould şi Jarrett. Părerea mea e că oamenii care fac ceva serios la pian ar trebui să se abţină, cu toată consideraţia mea pentru ambii. Cred că mormaitul merge la cabotini de factura Johnny Răducanu sau diverşi jazzmani joviali.

Oricum, fiecare dintre cei doi a avut ţicneli. Gould umbla vara-n palton şi nu suporta scaunele speciale de pian, se aşeza pe un soi de taburet de anticameră, dacă nu mă-nşel. Jarrett s-a ales în preajma anului 2000 parcă cu sindromul oboselii cronice, de-a stat câţiva ani pe bară, ceea ce nu e de mirare dacă vezi vreo înregistrare cu el şi halul în care se screme şi contorsionează ca să cânte două note.

Chiar dacă nu ne dăm ochii peste cap pentru aceste mici năravuri, asta nu înseamnă că nu sunt doi adevăraţi.

By: noiZe

noiZe — Wed, 27 Jun 2007 03:33:00 +0000

De Gould asta habar n-aveam. Dar Jarrett e celebru pentru gemetele si icnetele de pe Koln Konzert. Si ar fi fost o crima ca niste sunetisti sa le subtilizeze (sublimeze?) in vederea editarii unui album ‘pur’.

p.s. Oh well, salut Iulian, nice to see you here.

By: Comanescu

Comanescu — Mon, 25 Jun 2007 15:22:05 +0000

E o poantă cu versiunea ‘81. Sunt două. Una de pe un master digital primitiv, care are un singur număr pe CD, cea aprobată de Gould, care ştii că era maniac cu tehnicile de înregistrare. Cea de-a doua apărută pe “A state of wonder”, în 2002, care e un remastering de la backup-ul analog făcut de Gould în ‘81. Are 32 de numere - aria şi variaţiunile - şi sună cu totul altfel. Pentru mine, cea mai bună e aia a lui Gould, deşi s-a spus că e primitivă, metalică etc.

Mă bucur că mai e cineva care reuşeşte să facă diferenţa între 55 şi 81

By: man

man — Sun, 24 Jun 2007 19:38:43 +0000

apropo de personalizari ale muzicii, l-ai vazut pe Celibidache dirijand Rapsodia lui Enescu? da un search pe youtube si a doua, la fel de formidabila, cauta The Koln Concert al pianistului Keith Jarrett.

By: Ecologie Umană

Ecologie Umană — Sun, 24 Jun 2007 15:30:46 +0000

M-ai făcut să caut prin CD-uri Glenn Gould şi nu îmi pare rău. Mi-am făcut un playlist cu Bach, Haydn şi Brahms. Multumesc pentru acest sfârşit de weekend plăcut!