Archive for August, 2007
Am inceput povestea asta la Moeciu in primele zile din vara, si am terminat-o (de fapt doar am corectat-o un pic, si am mai adaugat un paragraf, pentru ca era aproape gata de la Moeciu) la Paltinis in ultimele zile ale verii. Poate asta a fost vara mea. Uneori e posibil ca timpul nostru sa se concentreze intr-un lucru, intr-o poveste, intr-o persoana. Bucati de timp mai mici sau mai mari asa cum vrea soarta.
Ce o sa cititi (daca o sa aiba cineva rabdarea sa citeasca) trebuia sa fie doar o jumatate de poveste. Orele impare. Sinistrele. Crudele si singurele. Din pacate, uneori sunt doar jumatati in viata noastra. Jumatati de masura, jumatati de adevar, jumatati care cauta alte jumatati, si nu, din pacate nu exista intotdeauna sfere. Uneori avem doar jumatati de sfere, pe care ni le tragem deasupra capului, cupole care sa ne apere sau sa ne ascunda de altii, sau incercam sa le folosim sau sa le potrivim asa cum putem mai bine.
Sunt multumit de ea. Nu in sensul ca as crede-o geniala, ci in sensul ca e ceea ce am putut face acum, si in sensul ca mi-a facut placere scriind-o. Si poate candva vom afla si ce se petrece in orele pare. Dar chiar si asa, e bine. Pana la urma, golul conteaza in mod fundamental mai mult decat plinul, nu?
Recitind-o acum, mi-am dat seama ca este pana la urma un omagiu si o condamnare a lui Borges. Oare ne pasa de ceilalti? Sau avem doar un creier prea mare care construieste motivatii mai mult sau mai putin sterile, pure jocuri matematice care ne fac sa ne simtim confortabil.
In fine, cititi povestea daca aveti chef. Poate are vreo noima si pentru altcineva.
August 31st, 2007
La multi ani, mama mea - Alexandra!
Fac pariu ca nu stiai, dar Alexander inseamna in greaca “barbat care apara”. Ne-ai protejat intotdeauna ca o leoica. Si ne-ai invatat. Mai tii minte cand jucam marocco cand eram mici (tu erai nu pic mai mare decat noi, dar nu cu mai mult de 3-4 ani), cand cantam impreuna obladi-oblda sau cand adunam cu betisoare? Multumesc.
August 30th, 2007
In general nu prea pun eu chestii de business pe blog (sunt in felul meu un snob, nu?) dar asta despre instrumente financiare pentru securizarea catastrofelor al lui Tim O’Reilly mi s-a parut genial.
August 29th, 2007
Azi am stat intr-un parculet, langa un tobogan rosu si m-am gandit ca cele mai neplacute lucruri in viata sunt banii, grotescul, ipocrizia si presiunea care vine de la noi sau de la altii. As vrea sa traiesc o realitate mai linistita. Care sa nu-mi ceara serenity now.
In fine, maine merg la Jethro Tull si la Paltinis. Vreau sa nu ma gandesc la nimic. Sau vrea sa ma gandesc la ceea ce conteaza. Vad eu.
August 29th, 2007
Cineva a cautat pe google si a ajuns aici. Era din SUA, asadar nu a inteles probabil mare lucru. Dar mie mi-a amintit.
August 29th, 2007
1. Imi place sa prind dimineata momentul acela cand se sting felinarele si se vede bine lumina soarelui. Incepe ziua, good karma daca ai norocul sa il prinzi.
2. O prietena imi spunea acum doua zile ca am schimbat un pic tonul blogului in ultima vreme. Mai melancolic. Cred ca melancolia e un alt cuvant pentru sinceritate, de fapt. Iar pentru sinceritate trebuie sa lupti. E usor sa fii ipocrit. De fapt toata societatea se bazeaza pe ipocrizie, prin urmare cei mai multi sunt fortati sa fie ipocriti, sa minta de dragul comoditatii. Si nu e deloc de condamnat.
3. De multe ori imi zic: hai scoala-te, avem un dragon de hranit. Asa merg zilele noastre, trebuie sa hranim dragonul poftelor si necesitatilor noastre, dragonul convenientelor sociale, dragonul trebuintelor altora, dragonul promisiunilor. Si ne spunem ca suntem eroi, ca jumulim puisorii pe care ii aruncam in gura dragonului for the greater good, ca dragonul o sa moara sau cel putin o sa se tolaneasca la un moment-dat satul si noi o sa mergem mai departe catre muntii albastri unde se afla domnita sau comoara, sau ca o sa ne intindem pe iarba si o sa fluieram, dar de fapt nu ne dam seama ca ne-am transformat noi in dragon.
August 29th, 2007
Vorbeam ieri la un suc despre fotbalistul care a batut un arbitru, imi scapa numele lui, si am sustinut in gluma ca presiunea cu care se confrunta si lipsa unor psihanalisti, duhovnici, mentori spirituali sunt de vina pentru genul asta de actiuni. La misto, fireste.
Pe de alta parte, trebuie spus ca au fost si suflete nobile in randul fotbalistilor. De exemplu, Cruyff a refuzat sa joace la campionatul mondial din Argentina deoarece aceasta tara era condusa de un regim militar vinovat de tortura, asasinate politice si alte incalcari ale drepturilor omului. Fara el, Olanda a pierdut finala cu Argentina.
August 29th, 2007
In noaptea asta am citit Jung si am inteles poate mai bine ca vietile noastre sunt construite mai mult din amintiri, din vise si din ganduri, decat din rasete stridente si din povesti cu eroi si din studii de caz. Si ca, intr-adevar, trebuie sa ne innegrim ca sa ne albim, si mai presus de toate ne trebuie verzimea (viriditas, puterea de generare) ca sa devenim galbeni.
In noaptea asta am stat si m-am chestionat asupra plecarilor si a ceea ce ramane dupa plecare, asupra prezentei prin absenta, a picioarelor amputate care raman in constiinta, si care uneori cresc la loc, daca credem ca miracolul exista. Si nu sunt eu prea mistic, si nu cred eu in sufletul intr-o sticluta pe care scrie 21 de grame, treat it with care, dar m-am gandit la Noica si pentru prima data am inteles de ce spunea ca o prietenie (adevarata si rara philia) este un suflet intre doua persoane; cand eram tanar credeam ca maestrul facuse o greseala si ar fi vrut sa spuna un suflet in doua persoane, dar asta ar fi insemnat eros, si erosul e altceva. Cat de putin intelegeam si poate cat de putin inteleg si acum. Daca este sa existe, sufletul nu isi are loc fizic, ci e o punte.
Si mai mi-am dat seama cat de mult astept prima zapada. E un moment magic, cand e un pic frig, dar doar atat de frig cat sa poti mirosi lumea bine, si e noapte, si incep sa cada fulgii mari din cer, mari de tot, si cand treci pe sub orice felinar simti ca lucrurile merita sa fie facute, ca povestile merita sa fie depanate.
E aproape sase acum, si nu mi-e somn deloc, si poate ca ar trebui sa spun si eu diminetile, uneori vesel si energic ca Beatlesii, alteori mai nostalgic, ca Nina Simone - Here Comes the Sun.
August 28th, 2007
Ieri am vazut The Simpsons. Foarte tare.
1. Tough, tough, soft, tough, soft, tough, tough, soft..
2. 8 dolari biletul la mall, 8 dolari biletul la Tokyo. 6.5 dolari frappucino mare la Starbucks in Tokyo, 7 dolari frappucino mare la Starbucks in Mall. The word is flat.
August 27th, 2007
am vazut de la balcon o masina de interventii auto care purta o caleasca alba cu interiorul de plus rosu. Foarte frumoasa. Ma intreb de ce nu exista si trasuri de interventii, de dragul completitudinii 
August 26th, 2007
Dau un vin plus o carte misto de tot (ramane de determinat care, dar hei sunt atatea carti misto in lumea asta) pentru cel care zice primul care este filmul ala tare care incepe cu Fly me to the Moon (versiunea Diana Krall e aici) E cantecul meu de mers la munca (I love my job song), intr-o versiune Krall mai nostalgica.
August 25th, 2007
Astazi am citit Maiakovski si am ras. Rasul e bun, you know that Doar eu uit din cand in cand construind bolte fara noima.
Si imi pare rau ca nu am ajuns ieri la intalnirea unor prieteni.
Tot azi ma gandesc ca poate ar trebui sa imi iau o pisica, daca nu pot, deocamdata, sa-mi iau visul in materie de pets: un samoied.
August 25th, 2007
suntem ceea ce citim. alegem niste carti, sau ele ne aleg pe noi si apoi devenim mai mult sau mai putin tributari lor. Azi am citit din jurnalul lui Pavese. Deprimat si deprimant. Nu puteam sa citesc si eu ceva care sa ma faca sa vad lucrurile roz? Chick lit, for example :)) Apropo, exista si corespondentul masculin - lad lit.
August 25th, 2007
Despre Ura - Gabriel Liiceanu
Marturisesc ca sunt uracios, dar nu urator. Un fel de rautacios, fara sa fiu fundamental rau. Uneori ma intrebam daca nu este o problema asta. Poate ar trebui sa am si eu sentimente negative puternice. Poate asta e o forma de inlemnire spirtuala, imi ziceam.Cand am citit cartea lui Liiceanu despre ura am inteles de ce nu urasc. Ura e de doua feluri:
1. Ura activa – urasti pe cineva pentru ca are ceva ce tu nu poti avea, este cumva cum tu nu poti fi. Aceasta e ura primara
2. Ura reactiva – urasti pe cineva pentru ca ti-a pricinuit un rau, ti-a rapit ceva scump pentru tine.
Eu as face observatia ca delimitarea nu este atat de simpla. In sensul ca uneori cineva poate avea impresia falsa ca altcineva i-a rapit ceva, ca ura activa, pura, poate fi mascata sub o ura activa. Si sunt convins sa exista si varianta in care ura reactiva este mascata sub haina urii active, ideologice. De exemplu, imi aduc aminte de un caz din Stoljenitzan, in care un anchetator pentru ca dorea sa se culce cu sotia cuiva ii insceneaza acestuia un dosar si il trimite in Gulag. Ei bine aici puntem spune ca la limita ura reactiva este obiectivata in ura activa ideologizata. Si se pot gasi exemple si mai bune, sunt convins.
Dar sa revin la ce voiam sa pun despre mine si sentimental urei. Mi-am dat seama ca nu port pica (ura reactiva) nimanui pentru ca nu am impresia ca mi-a rapit cineva ceva. De fapt, intotdeauna am avut impresia ca in viata asta fiecare alearga pe culoarul sau – ca toata competitia este pana la urma mai degraba o alergare decat un duel. Uneori ma intreb daca nu este aceasta o forma de lasitate si de evitate a confruntarilor fatise. Insa de cele mai multe ori imi zic ca viziunea aceasta este doar o forma de fair-play. Ca pana la urma este posibil ca nimic sa nu merite in viata asta datul le gioale.
In ceea ce priveste cel de-al doilea tip de ura, ura activa, impresia mea este ca am avut noroc. Pur si simplu nu exista suficiente caracteristici pe care sa le doresc in alte persoane. Sau, mai degraba, impresia mea despre mine este ca am un nucleu de constiinta sufficient de puternic incat sa nu ma intereseze sa il schimb cu a altcuiva. Recunosc in multi prieteni calitati dezirabile pe care nu le posed (de exemplu as vrea sa zambesc mai mult, sau sa am mai mult simt al umorului, sau sa fiu mai riguros) insa cred ca ma multumeste ceea ce sunt. Si cum spunea Liiceanu prin prima parte a cartii sale, intalnirea finite mele cu alta fiinta pe care o recunosc ca egala sau superioara ma face sa cad in adminiratie fata de ea, in loc sa ma intereseze anihiliarea acesteia. Sincer, ma bucura existenta umanitatii superioare – a oamenilor nobili. Din pacate, sunt prea rari. Sau poate nu am eu timp sa cunosc mai multi.
Iar in ce priveste bunurile materiale, sincer sa fiu sunt complet indifferent. Normal, as vrea o chestie mai nu stiu cum sau o tampenie de nu stiu care, insa marea mea problema este ca nu am de cele mai multe ori timp si disponibilitate – energie emotionala – sa imi manifest admiratia si prietenia.
Ma gandesc ca poate sunt prea egocentric, ca sa urasc cu adevarat.
Cu acestea fiind spuse, sa trecem la cartea propriuzisa. ☺ Uneori ma tem ca vorbesc prea mult despre mine ☺
Cartea prpriu-zisa are 40 de pagini excelente. Liiceanu e genial cand vorbeste despre suflet. Despre frumusetea si abjectiunea sufletului. Despre iubire si despre ura. Si despre modul in care ne cunoastem, si ne receptam si ne cofirmam umanitatea unul altuia. (Da, imi place Whitman).
Apoi cea mai mare parte a cartii vorbeste despre ura ideologizata. Despre lupta de clasa, despre ura rasiala, despre maladiile care au produs cele mai mari maceluri ale secolului trecut (voiam sa spun secolului nostru, pentru ca seolulul XX mi se pare mai al meu decat cel de acum, desi nu mi-am petrecut decat 23 de ani in el, dar poate e sufficient)
Povestea despre modul in care carturarii au pactizat cu gloata oferindu-I acestea arme ideologice pentru a-si justifica si rationaliza ura.
Sunt pasaje frumoase, insa parerea mea este ca sunt doar partial adevarate. Pana la urma si Platon avea o desaga destul de mare de arme ideologice (Popper vorbeste misto despre asta in Societatea Deschisa, la fel si Andrei Cornea).
Cred ca pana la urma macelurile nu se intampla pe fondul urei calde, ci a dezsufletiirii reci – a indiferentei. Cred ca mai multe victime au cazut din cauza oamenilor mediocrii, indiferenti, robotizati, decat a sceleratilor sangvinici. Pana la urma, dezumanizarea mi se pare mai degraba un proces de intoarcere a fetei, decat o actiune de spoliere a unor calitati.
Ura omoara victimele una cate una, repetat, in vrme ce indiferenta omoara transe nediferentiate, vagoane, careuri. De ce au fost mai multe in secolul trecut? Progresul tehnologic, lipsit de progresul moral, capacitatea de a ne pasa, indiferenta cand aceasta ne este convenabila.
So, cum spunea un tanar furios candva:
Do not go gentle into that good night,
Old age should burn and rave at close of day;
Rage, rage against the dying of the light.
August 23rd, 2007
Am vazut asta la Zoso si mi s-a parut foarte tare:
“Lebada moare de cîte ori cînta.” True?
August 23rd, 2007
Vorbeam un niste prieteni buni la o bere, acum doua zile, despre pinguincele prostituate. Moneda fiind pietrele pentru cuiburi. Detalii aici.
August 23rd, 2007
Contrar a ceea spunea Heraclit, azi am inteles ca raurile curg in ambele directii, altfel ar seca.
August 21st, 2007
Stand eu asa mai bine si gandindu-ma (se spune ca gandirea e un proces individual, dar eu il gasesc uneori highly-collective) deci stand eu ca o vaca dragutza si gandindu-ma mai bine am zis sa nu mai ma apuc de fumat. Considerand ca m-am lasat de aproape 3 ani, dupa care am fumat cam 3 pachete (am mai dat si la alti oameni) intr-un interval de aproximativ 24 de ore, trebuie sa resetez ceasul lasarii de la ziua 1, sau pot sa zic ca m-am lasat de 3 ani aproape, eventual cu o mica nota de subsol?
Bun
August 21st, 2007
In seara asta am aflat o mie de chestii.
De exemplu, ca porumbeii produc dejectii care ar putea sa-ti nimereasca vinul. Dar si fulgi de inger (Forest Gump, hear me).
Am mai aflat ca nu mai sunt, sau n-ar trebui sa mai fiu, copilul de 4 ani care a casunat pe capul alor lui pana ce i-au luat masinuta de 40 de lei, desi mai aveau 50 de lei toti banii si o saptamana pana la leafa. Ca poate nu trebuie sa ma razboiesc cu timpul si cu neclaritatea. Ca timpul distileaza neclaritatea, deci prin urmare ti-e aliat. Ca merita sa curgi, daca merita sa ajungi. Ca imi trebuie o camasa mov sau una mov cu alb. Plus un wook. Dar ca e ok si o tigaie buna, daca nu ai wook. Adica, e bun un wook la casa omului, dar uneori trebuie sa te descurci cu ai. Ca vinul nu e o arma, ci un pod. Si ca in fiecare zi trec pe langa lucruri extraordinare. Pe care merita sa le vezi. Am aflat asa de multe lucruri, incat poate maine voi fi un om mai bun. Rather cheesy, but I like it
PS Primit acasa catalog Ikea nou, decoperit mare colectie wokuri, de luat sambata.
August 20th, 2007
Se spune ca niciodata nu te lasi de fumat. Se spune ca doar amani momentul. Si cand revii, revii acasa. Si da, un pahar de vin dimineata si o tigara, iti aduc claritas, fuck you, Aquino, tu nu stiai de nimic. Se spune ca mergem singuri prin viata, dar, zic eu, un pahar de vin si o tigara, te fac sa mergi mai drept. Cand eram mic, sau cand eram tanar, nici nu mai stiu cuvintele, ei bine atunci am vazut un film - Toti oamenii presedintelui, daca intereseaza pe cineva - in care se vorbea de un avocat care isi infigea o tigara in mana si spunea “The trick is not to care minding”. Sunt si tigarile bune la ceva, nu?
Si da Khayyam, tu avei dreptate, le stiai.
Aproape 3 ani.
Alike for those who for TO-DAY prepare,
And those that after a TO-MORROW stare,
A Muezzin from the Tower of Darkness cries
“Fools! your Reward is neither Here nor There.”
August 20th, 2007
De ce domnisoarele care scriu atat de frumos si stiu sa rezolve problemele universului lasate in suspensie de Dumnezeu si marea teorema lasata in suspensie de Fermat, intre doua chit-chaturi, ajung sa completeze exceluri gresit si sa scrie documente plicticoase cand devin doamne?
Asta ma face din nou sa suspectez ca e ceva fundamental gresit in organizarea lumii asteia. Unde dispare talentul, unde se duce entuziasmul, unde ajunge pofta de viata in sensul de a fi diferit(a), de a spune cum esti tu cu adevarat, nu de a face ce fac toti ceilalti? Se moare la greu pe altarul profesiei, al “traieste viata”, al pasiunilor domestice de a conserva zacusca si de a ne pregati pentru concediul in Turcia.
Later update: asta a fost postul 500. Se leaga, nu? De ce a vrut sa fie blogul asta, de a ajuns sa fie, de ce a vrut Catalin, de ce a ajuns, de presiune, de lipsa, de vis, de singuratatea insomniaca, de retragerea din realitate in somn, de speranta ca se poate ca din cand in cand sa ne scriem dorintele cu creioane colorate, sperand ca totusi Mos Craciun exista, si ca daaaaaaa, am fost copii cuminti, de faptul ca macar din cand in cand sa fim lasati sa uitam ce ne asteapta maine, si maine sa ne pese inapoi de ce am uitat astazi, dar pana atunci sa incercam, asa cum putem, obositi si zdrentuiti de cotidianul care rupe din noi, bucatele mici, sa incercam asadar sa dam cate ceva care sa faca cu ochiul altor sufletele. Ma bucur cand un post ca cel la care am pus link, imi aduce aminte ca prin desert merg multe caravane.
August 19th, 2007
Merge cineva la Deep Purple pe 6 noiembrie la Budapesta? M-am uitat pe un site de la ei si pretul biletelor ar fi intre 35 (jos, fara locuri) si 70 (sus, cu locuri) Euro. Concertul cade intr-o marti, asa ca putem sa mergem din weekend si sa ne plimbam.
August 19th, 2007
Stau si ascult Diana Krall - I got you under my skin si m-am oprit din citit poezii de Bukowski ca sa scriu asta, si apoi o sa continui, dar pana atunci cel mai bine e sa mai sorb o gura de cristal-clear icy votka, don’t you know you fool you never can win, use your mentality, wake up to reality, si am fost la film astazi - un film coreean, Monstrul, foarte dragutel, facut de un regizor destept si cu multe momente funny si glume mai mult sau mai putin subtile, - btw, am fost cu Cris, care face o treaba foarte buna cu posturile ei dedublante despre Alice, pe cuvant, nice stuff, nice stuff si inghetata - uite s-a schimbat melodia - Fly me to the Moon, very nice, mi-am ratat deceniul, cred ca trebuia sa traiesc in anii ‘50 pe la New York, eram mort dupa pisicile aristocrate care faceau jazz cand eram mic, eram un copil entuziast, cred, uneori asta imi lipseste acum, poate chiar prea des, anyway e bine - prety good year cum zice Tori Amos, in ciuda hopurilor e bine, si uneori da, ma mai doare ca unii oameni nu se tin de cuvant, dar hei asa merg lucrurile in viata asta, poate nici nu e vina lor, poate nici eu nu m-am tinut intotdeauna de cuvant, mama ce buna e melodia asta si votca asta e buna, e o seara buna, dar hai sa ma intorc la cartea mea de poezii. In other words please be true, cum zice cantecul
Si ca sa nu fie complet gratuit postul asta uite si prima poezie din Bukowski care m-a facut sa cumpar volumul:
curvei care mi-a furat poemele
unii spun c-ar trebui sa ne tinem departe
resentimentele de poezie,
sa ne tinem abstracti, si au intr-un fel dreptate,
dar, haiisuse! doispre
poezii pierdute si nu pastrez copii si ai si picturile
mele
cele mai bune; e sufocant:
vrei sa ma distrugi cum vor toti?
de ce nu mi-ai luat banii? de obicei asta fac curvele,
imi curata buzunarele
cand sunt prabusit.
data viitoare ia-mi mana stanga sau una de 50$
dar nu poemele mele:
n-oi fi eu Shakespeare
dar uneori pur si simplu
nu-mi mai ies altele, abstracte sau nu;
o sa fie mereu bani si curve si betivi,
pina-n ultima clipa,
pin-o sa ca cada si ultima bomba,
dar, cum zice Dumnezeu,
stand picior peste picior,
Observ ca am facut multi poeti
dar prea putina
poezie.
So fuckin true
PS Aparent cuvantul ultimelor 24 de ore la mine e adevar. Back to Absolut and Bukowski - merg bine impreuna, intelegi mai bine poezia 
Later update: Uite o definitie a Adevarului la Bukowki:
“hotarasc ca singura definitie
a Adevarului (mereu schimbator)
e aceea ca este acel lucru sau actiune
sau credinta pe care multimile o
resping
August 18th, 2007
Astazi am cunoscut un domn al literaturii. ☺
Un om firav, intre doua varste de la care am cumparat cateva carti – un Gog (il am, dar cine stie cine ar putea sa il vrea), Razboi si Pace – pe care spre rusinea mea nu l-am citit pana acum, cinci volume din Legendele Regelui Arthur si inca vreo patru carti – Durell – Cvartetul din Alexandria, o istorie biblica, etc
M-am intalnit la metrou cu domnul respectiv si am vorbit mai mult de jumatate de ora. De fapt mai mult a vorbit el – si asta spune ceva, tinand cont ca sunt individ egocentric caruia sunetul propriei voci ii este mai drag decat orice muzica. ☺
Sa va zic ce am aflat:
1. Arghezi dadea autografe lungi. Chiar daca nu ii erai prieten apropiat, iti scria ceva original, inteligent si unic pe carte. Si era generos, ceea ce inseamna ca cota sa pe piata de autografe nu este asa mare. Era un lucrator, asa zicea distinsul anticar.
2. In schimb cotele zgarcitilor sunt mult mai mari – raritate, domnule.
3. Bacovia si Sadoveanu erau si zgarciti si stereotipi: “Cu drag”, “In amintirea etc”
4. La un moment-dat, domnul nostru a gasit o carte pe ocazii pentru care a fost singurul licitator. Eugen Ionescu – Elegii pentru fiintele mici, scoasa la o editura obscura, in perioada interbelica. Prima carte a lui Ionesco. Care, asa cum era descrisa de cel care o ofera spre vanzare, o persoana din Petrila, continea niste mazgalituri caudate. Incepeau asa “pentru Eddie si Leti, prieteni de suflet…. “ si se continua foarte frumos vorbind despre seri cu discutii si despre amintirile acelor seri de discutii. Autograful lui Ionescu pentru Letitia Papu, marea sa iubire de tinerete, si pentru fratele sau, Edgar. Domnul nostru cumparat-o pe 300.000 lei. Si a descoperit ca mai continea 4 ilustratii in penita facute de Ionesco, avand nume fatasmagorico-suprarealiste: minotarul, etc
5. Domnul nostru cumpara bibiloteci intregi, arunca cartile proaste, le vinde doar pe cele in stare buna (si pot certifica ca cele cumparate de mine sunt intr-adevar impecabile) si mai pastreaza anumite raritati.
6. Dintre aceste comori mi-a enumerat poeziile manuscrise ale lui Nichita, carti postale scrise de Caragiale, opera acestuia in prima editie, Almanahul Romania Juna, editia prima a lui Eminescu, precum si multe altele.
7. Mi-a povestit de bizonii care se inghesuie sa cumpere Pavel Corut, desi el in semn de dispret pune un prêt de pornire derizoriu.
8. Mi-a povestit cum un astfel de bizon l-a contactat la 1 minut de la finalizarea licitatiei insistand sa o ia cat mai repede si temandu-se sa nu piarde pretioasa carte.
9. Mi-a povestit de o doamna care voia sa cumpere Cvartetul din Alexandria (aparut intre timp si la Polirom) si l-a castigat cu 40.000 lei vechi. Cum a venit cu taxiul si a vrut sa-i ofere un million, bani pe care domnul nostru i-a refuzat, spunandu-i ca 40.000 lei este suficient.
10. Mi-a povestit despre antipatia sa pentru Gelu Naum, care a scris si poezii pentru partid.
11. Mi-a povestit despre faptul ca autograful lui Labis este foarte rar pentru ca intre momentul aparitiei primului volum si cel al calcarii sale de tramvai a trecut putin timp.
12. Mi-a vorbit de faptul ca la inceput avea mustrari de constiinta cand oamenii porneau sa supraliciteze pe o carte gandindu-se ca el poate sa faca rost relativ usor de un alt exemplar.
13. Mi-a promis ca ma ajuta sa reperez un Arhipelagul Gulag si O zi din viata lui Ivan Denisovici (pe care am dat-o si nu s-a mai intors inapoi)
14. Ma mai gandesc ce carti am dat si as dori sa le recitesc (sunt cateva, dar nu mai stiu acum)
15. Mi-a vorbit despre o carte veche cu litografii frumoase ale unui anume Grossman (sper sa fi retinut bine) - nu retinusem, era Grandville - care este considerat un fel de antecessor spiritual al suprarealismului
16. Mi-a spus si cu cat a revandut “Elegii pentru fiintele mici”. 50 de milioane de lei
17. Era multumit de okazii.ro si de sistemul acesta cu licitatii – imi povestea fascinat de modul in care uneori oamenii ajung sa se bata in preturi, sau cum daca el intelege sa isi exprime optiunile estetice sau profesionale prin pretul de inceput al licitatiei – cum incepe la Paunescu de la 0.5 ron pentru ca este un porc fals-poet (complet de acord), cum scoate la vanzare o carte la un pret mult mai ieftin daca vede ca cineva a scos aceasi carte la un pret care este in mod artificial umflat etc.
18. Si mai mi-a povestit despre Nichita (in casa caruia fusese de doua ori – domnul fiind absolvent de filologie) si despre felul in care isi scria autografele (mi-a vorbit de un autograf frumos pe care il daduse lui Vianu – sper sa tin minte – o poezie intreaga doar pentru el, autograf pe care el in vanduse in epoca in care nu-i placea Nichita, pe care acum insa il recunostea ca marele poet al epocii).
Asadar, daca aveti chef de carti si de cateva povestiri frumoase, stiti ce trebuie sa faceti.
Va multumesc, domnule ioanid.
August 18th, 2007
Amintiri din viata, 20 de ani in Siberia, Anita Nandris Cudla
Ascultam cantecul asta al lui Tori Amos si m-am gandit sa va scriu despre o femeie puternica. Pur si simplu m-a lovit ca trebuie sa fac o pauza (scriam in exceluri pentru munca) si sa vorbesc despre ceva. As putea sa vorbesc despre mama mea, sau as putea sa vorbesc despre cele cateva fete extraordinar de puternice pe care le stiu, care stiu ca ar merge pana la capatul pamantului pentru ceea ce cred, sau as putea sa scriu despre multele femei de pe strada care se invart in fiecare zi ca niste rotite gestionand banuti dar pastrandu-si in acelasi timp sufletul. Mai puternice decat noi, barbatii, for sure, care pana la urma suntem doar niste baieti carora le place sa se umfle in pene si sa se laude cu cele mai tari jucarii pe care le au ei, indiferent ca astea sunt masini de curse sau niste poezii cu adevarat divine sau comanda a zece mii de soldati sau marketing manageri.
Pur si simplu m-a traznit ca trebuie sa scriu despre femeile puternice, femeile care nu sunt exceptia si care sunt farte aproape de felul de a fi al copacilor (da, stiu feministele ar putea sa spuna ca genul asta de asociere, femeie-regnul vegetal - pamant, e un loc comun si nu denota decat o viziune patriarhala dar nu despre asta e vorba, zau).
Saptamana trecuta am citit cartea Anita Nandris Cudla - “Amintiri din viata: 20 de ani in Siberia”. Hai sa scriu despre aceasta femeie. Un fel de O zi din viata lui Ivan Denisovici la feminin. Dar mai profund in anumite parti. O carte scrisa de o femeie de la tara, bucovineanca, este deportata in Siberia, si care sta acolo, timp de 20 ani. Incercand sa faca un rost pentru ea, si pentru cei fii ai ei - deportati ca adolescenti.
O poveste pe care, daca as scrie pentru manageri si pentru alte fiinte de acest fel, sau si pentru antreprenori, as recomanda-o mai mult ca cine stie ce chestie de la Haas sau Harvard Business School.
Anita noastra este singura fiica a unei familii de tarani gospodari bucovineni, intr-o familie cu sase copii. Doi dintre frati mor tineri, doi sunt trimisi la scoli inalte si ajung profesori doctori universitari, in vreme ce ea si alt fiu raman pe langa casa. In vremea primului razboi, mama Anitei este batuta cu bicele de muscali care o transforma intr-o neputincioasa care statea doar in pat si trebuia ingrijita.
Si aici incepe povestea Anitei: care alege sa nu se casatoreasca cu un baiat de acelasi nivel social (bogatie) ca si ea, dar din alt sat, si sa caute pe cineva mai putin instarit in satul ei, doar ca sa poata avea grija de mama. Se casatoreste, primeste de la tatal ei o zestre nu foarte importanta, caci acesta era nemultumit de partida facuta, si incepe cu greutatile vietii de la saptesprezece ani.
Ma gandeam ca poartea asta a povestirii e chiar mai importanta decat experienta Gulagului: modul in care pornind de la putin cei doi soti incep sa se chiverniseasca, sa stranga lucruri, sa creasca animale, sa ia vitei si sa ii transforme in tauri si apoi sa ii vinda, Anita sa se sacrifice pentru dorintele sotului sau - care voia caruta cu cai, nu cu boi, pentru sa se simtea pus in inferioritate, modul in care strangeau ban pe ban - imi este familiar. Pentru ca asa au fost si ai mei. Si asa sunt probabil o gramada de de familii in tara asta. Si este extraordinar ca sunt asa, si ca maladia comunismului nu a putut elimine aceste virtuti casnice si cotidiene. Genul asta de bootstraping plin de candoare mi s-a parut induiosator. Si povestea meselor cu fratii domni de la oras imi aminteste de mesele de la bunica mea - de cand eram mic, care erau asa bogate, sau cel putin asa imi pareau mie, cand eram micut, in anii comunismului, si care durau pana noaptea tarziu, cand puteam sa vad stelele. Si erau asa de multe stele in vremea copilariei mele, la tara. Nu stiu unde au disparut, dar de fiecare data cand sunt la munte, sau intr-un alt loc senin, imi aduc aminte de noptiile ale de la tara, sau de tatal meu care imi arata carul mare.
Dar sa revenim la Anita noastra. Anita noastra pierde aproape totul intr-o zi din vara lui 1941. La mai putin de 2 saptamani de intrarea trupelor romane in Bucovina. Isi pierde mama, isi pierde sotul, isi pierde casa.
Ii raman insa copiii. Trei copii cel mai mare de 17 ani, cel mai mic de 11. Cu care ajunge in Siberia. Si pe care trebuie sa ii hraneasca. Sa le asigure un minim de umanitate. Si lupta pentru aceasta zi de zi timp de douazeci de ani. In conditii cumplite. In friguri de -40 de grade. Intr-o atmosfera de calvar. Trage zi de zi la un jug teribil, intr-o lumea nenorocita a carui sfarsit nu se intrevede niciodata. Timp de 20 de ani, crescandu-si copii.
Apoi se intoarce. Si isi reia traiul in casa ei. Si apoi moare.
Candva am auzit la cursul lui Liiceanu despre Heidegger, sau poate am citit intr-o carte, ca Heidegger isi incepea cursul despre Aristotel cu urmatoarea fraza: “Aristotel s-a nascut in anul X, si-a scris opera, si a murit in anul Y”. Doar atat, fara cancanuri biografice care sa stimuleze imaginatia invataceilor. Viata=opera.
Anita Nandis a izbutit sa scrie o carte si ea. Alte persoane ca ea nu pot insa. Si cu toate acestea, se nasc, traiesc vremuri mai mult chinuite si in felul lor comun prezerva umanitatea mai mult decat cartile. Prin fapte si prin zambetele lor cotidiene si prin capacitatea de a trage in continuare, inainte.
August 17th, 2007
Previous Posts
