Catastif

despre revelatia vietii

August 6th, 2007

Am scris cel putin o data cum am descoperit moartea, la 5 ani, si cum am fost deprimat un an; fiecare dintre noi este un Gilgamesh, nu-i asa?

Niciodata n-am scris despre momentul din copilarie cand mi-am dat seama ca fiecare creatura care se misca are “Life inside”. Sunt convins ca tine de o faza a constiintei de sine - momentul in care intelegem nu numai ca parintii si prietenii nostri sunt ca noi, au viata, ci si cainii si gazele (insectele).

Mi-am adus aminte de momentul asta sambata, cand era cat pe ce sa calc pe un gandac. Mi-am adus aminte cum la 5-6 ani ocoleam gandacii sau buburuzele ca sa nu-i calc. Fireste omoram tantzarii si gandacii aia rai de Colorado cu o placere sadica.

Anyway, ce vreau sa spun e ca fiecare copil intelege la un moment dat ca toate fapturile au o farama de viata. Eu tin minte ca extindeam notiunea si la plante si la pietre. Viata se confunda cu existenta, in ontologia mea infantila.

Faza este ca spre deosebite de teoriile budisto/hinduse care respecta viata ca esenta nu ca si cantitate, toate teoriile si practicile comune (probabil si in India) ne arata ca viata e o valoare de prag - ca exista o piramida a importantei: o mie de gaze, fac fac o broscuta, o mie de broscute fac cat un pui, o mie de pui fac cat un caine si tot asa. Suntem invatati de societate sa evaluam in rapoarte si procente.

Ce vreau sa spun este ca exista un moment in viata fiecaruia, in copilarie, cand intelegem ca viata e sfanta dincolo de cantitate si complexitate a sistemului nervos. Apoi crestem si uitam si calculam in numere.

Entry Filed under: Firimituri, Uncategorized