o poveste, doar

Am inceput povestea asta la Moeciu in primele zile din vara, si am terminat-o (de fapt doar am corectat-o un pic, si am mai adaugat un paragraf, pentru ca era aproape gata de la Moeciu) la Paltinis in ultimele zile ale verii. Poate asta a fost vara mea. Uneori e posibil ca timpul nostru sa se concentreze intr-un lucru, intr-o poveste, intr-o persoana. Bucati de timp mai mici sau mai mari asa cum vrea soarta.

Ce o sa cititi (daca o sa aiba cineva rabdarea sa citeasca) trebuia sa fie doar o jumatate de poveste. Orele impare. Sinistrele. Crudele si singurele. Din pacate, uneori sunt doar jumatati in viata noastra. Jumatati de masura, jumatati de adevar, jumatati care cauta alte jumatati, si nu, din pacate nu exista intotdeauna sfere. Uneori avem doar jumatati de sfere, pe care ni le tragem deasupra capului, cupole care sa ne apere sau sa ne ascunda de altii, sau incercam sa le folosim sau sa le potrivim asa cum putem mai bine.
Sunt multumit de ea. Nu in sensul ca as crede-o geniala, ci in sensul ca e ceea ce am putut face acum, si in sensul ca mi-a facut placere scriind-o. Si poate candva vom afla si ce se petrece in orele pare. Dar chiar si asa, e bine. Pana la urma, golul conteaza in mod fundamental mai mult decat plinul, nu?

Recitind-o acum, mi-am dat seama ca este pana la urma un omagiu si o condamnare a lui Borges. Oare ne pasa de ceilalti? Sau avem doar un creier prea mare care construieste motivatii mai mult sau mai putin sterile, pure jocuri matematice care ne fac sa ne simtim confortabil.

In fine, cititi povestea daca aveti chef. Poate are vreo noima si pentru altcineva.

5 thoughts on “o poveste, doar

  1. Vladimir

    Am citit-o si mi-a placut mult de tot. Nu stiam ce talent este in tine. Dar nu mai explica povestea. Fiecare o intelege in felul lui. Asta e frumusetea literaturii.

    Reply
  2. Aura

    stiu ca e scris constient in felul asta dar mie mi-e greu sa-mi fac o imagine a sufletului lui..e ceva care nu se pupa aici. Se trezeste cu nerabdarea unui copil care pleaca in tabara sau cu nerabdarea de a desface cadourile de Craciun. Comparatia asta..poate un singur om sa fie atit de diferit? Sa iubeasca tabara, sa iubeasca cadourile si in acelasi timp sa astepte cu acelasi sentiment executia? Sa iubeasca piata, vacarmul vietii? Sau poate astea erau traite in orele pare?
    Totusi e ceva care-mi spune ca poate sa fie si asa si anume inceputul “Ma scol singur…

    Reply
  3. Catalin Post author

    Este foarte posibil sa fie asa. Pe de alta parte si Abel Tiffauges, capcaunul din Regele Arinilor, era contradictoriu in acelasi sens. Probabil ma fascineaza genul asta de personalitate.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *