Archive for September 3rd, 2007
La fel cum nu este necesara muzica buna, iarba verde, o plimbare la munte, surasul copiilor, inghetata pe bat, apusurile de soare, un vin cu prietenii, mersul printr-o padure.
Si totusi unii oameni citesc. Pentru ca cititul unei carti bune iti deschide ochii. La fel cum istoria te ajuta sa te intelegi. Sa fii mai bun uneori. Sa mergi mai drept. Sa ai repere. Sa inchegi prietenii bazate mai mult pe suflet decat pe elemente de status sau pe aspect.
Cititul nu este viral. Nu este usor de receptat, nu este usor de transmis mai departe si in plus poate sa iti consume o gramada de timp si de bani daca te inhami serios la el. De ce citim, daca nu exista un avantaj material clar, atunci? Citim pentru ca astfel ne validam umanitatea, poate. Sau pentru ca unii dintre noi sunt morti dupa povesti. Sau dupa sufletele altora. Sau dupa jocuri.
Naiba stie. Faza e ca unii citesc. Si ca vor citi in continuare chiar daca cartile ar fi ascunse prin poduri. Ca in Fahrenheit nu-mai-tin-minte cate grade. In vreme ce unii vor sa stea ca bovinele in fata unui perete de sticla si sa vada forme in miscare, altii vor ceva mai mult. Si platesc pentru asta. Si platesc si pentru ca ceilalti sa poata avea sansa cartii. Prin impozite, in primul rand.
Asadar nu pot sa nu ma solidarizez si eu intiativei Luciei - cea mai tare cititoare a blogosferei - si sa va invit la Televiziune maine la ora 7 seara. Sa ne citim cartile impreuna ca forma de protest impotriva necitirii institutionalizate. Apropo, ce ar fi ca Ministerul sa scoate din cartile de clasele 2-4 textele literare si sa puna in schimb modelele de cereri, contracte, chestii de care lumea are nevoie, domn’le, in viata de zi cu zi, nu parascovenii care nu folosesc nimanui.
September 3rd, 2007
Primit de la Emi. Pe unde ma aflu pe situri de social networking and stuff.
Mi-am facut cont la Facebook si la LinkedIn. Si mai ma jucam cu Delicious pe vremuri.
Nu sunt foarte orientat in zona asta. Poate ca nu am suficient timp. Daca as avea mai mult timp, as petrece mai mult cu prietenii existenti si adevarati, nu pe situri de cunoscut alti oamenii. Numerele sunt supraestimate.
Cine vrea sa raspunda, sa se considere lepshizat.
September 3rd, 2007
Azi (adica acum 2 zile, de fapt) am fost la schitul de la Paltinis si am vazut mormantul lui Noica. Si nu an putut sa nu observ cate puncte a marcat Noica pentru valorile traditionale si pentru ortodoxie. In sensul bun al cuvantului. Pana la urma gandirea este un set de obiecte conceptuale intiale care se slefuiesc de-a lungul generatiilor, daca au noroc. Fiintare, Dumnezeu, libertate, forme sunt unele dintre conceptele de success. Care au supravietuit in lupta ideatica si au castigat cote de piata pentru ca au fost interpretate si reintepretate, actualizate si fundamentate de generatii intregi de ganditori. Atentie, nu de comentatori, ci de ganditori autentici.
Noica este unul dintre acestia. Care si-a creat opera proprie, nu doar a comentat textele altora. Un elefant alb.
Ideea de elefant alb a intrat in uz in secolul al XIX-lea cand regina Victoria a primit cadou pentru unul dintre jubileele sale, din partea unui trib din Africa, un elefant alb.
Elefantii albi sunt foarte rari. Pentru ca sunt complet diferiti. Pentru ca sunt anomalii genetice. Si pentru ca sunt vulnerabili cand sunt mici. Usor de reperat, (mai) usor de ucis de catre pradatori. Sunt insa un simbol maiestos la maturate. Regi ai elefantilor.
In sensul acesta Noica a fost un elefant alb. Un spirit rarisim intr-o lume terna de specialisti si comentatori.
E trist ca in lumea noastra elefantii albi sunt atat de rari.
Si ca tot am ajuns la elefanti albi, trebuie spus ca termenul mai desemneaza pe cei mai grei miliardari sau executivi, precum si acele proiecte fabuloase care au esuat sub propria lor greutate. De exemplu este un hotel in Phenian foarte inalt care nu a fost terminat niciodata. Mai multe detalii pe wikipedia, of course.
Si ultima cu elefanti sau oliphanti. Scena aia din Two Towers in care oastea rohirimilor calareti se aliniaza si sarjeaza impotriva super-elefantilor. Si modul in care sunt spulberati multi, cai si calareti. Mi se pare de o frumusete tragica. Uneori nu e ca in Arta Razboiului, uneori nu castigi inainte sa lupti. Uneori pierderea e certa, insa e singura cale onorabila.
September 3rd, 2007