Catastif

Aura: E vineri azi!

Faza buna la scrisul de posturi mai mult sau mai putin triste e ca poate vine cineva si iti zice “Bai frate, da’ tu umor nu stii sa bagi? Pune una mai vesela” Si tu ii zici “Bai, sa stii ca ai dreptate. Da’ nu mai stiu pe unde am lasat cutia cu umor. Nu o iau tot timpul la mine. Ca nu prea am ce face cu ea. Imi iau 2 telefoane, imi iau laptopul, un ipod, memory stick, incarcatoare, bani, acte, vreo doua-trei carti de citit ca poate, cine stie, ramai sechestrat la munca, imi iau betisoare japoneze, cablaraie, dar cutia de umor o las acasa. Nu ca ar fi prea grea, dar stiu ca nu am nevoie de ea. Si asa ajunge cutia din ghiozdan pe masa, si apoi de pe masa in fundul unui sertar laolalta cu alte chestii pe care nu te induri sa le arunci.” Si te mai uiti un pic la omul din fata ta, si vhooooo (adica o onomatopee care arata venirea cu viteza a unui corp prin aer) deci vhooooooo iti vine o idee nerusinata. Maybe you can pull the trick on the innocent bystander. So “Auzi tu, stii ceva? Uite pana dau de cutia aia, nu scrii tu ceva pe blogul meu? Blogger invitat se numeste institutia asta si reprezinta un semn fe mare pretuire, cam asa ca o legiune de onoare virtuala. Ca da, mai schimba lumea the daily shit.” Si apoi, ca sa intinzi coarda si mai mult ca nu ai ce pierde, mai adaugi nonsalant “Si dai si tu o bere ca sa fie tot tacamul complet”.

So ladies and gentlemen: Aura :)) (aplauze)

—————————-

May I take your order please?Yes! I take one life please!

Am la servici un tip cu care nu am tangente in afara de faptul ca ne salutam din cind in cind iar vinerea trecem unul pe linga altul si unul din noi spune cu zimbetul pe buze “ E vineri azi!”. De fiecare data ramin cu aceeasi uimire de cit de repede trece timpul. Saptaminile zboara!! Lunile, anii…Am vazut nu demult la tv un documentar despre printesa Diana, s-au implint 10 ani de la moarte ei. Zece ani!! Ce am facut eu in timpul asta? Miine, poimiine se implinesc 6 ani de la 9/11. Parca ieri a fost! Mmmmda! Life is a bitch and then you die! Ma gindeam cum ne-am consuma zilele daca:

1. Cind esti de exemplu de 11-12 ani vine cineva si-ti spune ca o sa traiesti cam pina la 90 de ani si pe urma in loc sa mori viata ta se repeta exact in acelasi mod dar in sens invers. Cum ne-am petrece viata cind am stii ca fiecare traire o sa fie dubbla? Ne-am mai petrece timpul cu nimicuri? Ne-am mai consuma pentru aceleasi lucruri? Am cauta sa zimbim mai mult si sa mergem desculti in iarba? Am inota mai des in valuri? Ne-am ajuta mai mult parintii? Am lupta mai mult pentru iubire? Am plinge mai putin? Ne-am alege partenerii sau prietenii mai greu? Pentru cite nopti de iubire am lupta? Cita energie am pune in ura?

2. Asa batrinel fiind pe patul mortii ar aparea Dumnezeu si ti-ar spune:” Vino cu mine!Avem putina treaba.“ Ajungi intr-o camera luminoasa plina de ingerasi draguti care se pare ca iau persoana dupa persona si fac vizita medicala. Te asezi si tu frumos la coada si astepti sa-ti vina rindul. Cind ajungi in fata esti pus sa tragi aer in piept si sa sufli cit poti de tare intr-o fiola pe care scrie SUFLET. Cu ultimele tala puteri sufli si te scuzi ca nu poti mai tare, ca nu mai ai putere, bla, bla, bla. Dar ingerasii te linistesc si-ti spun ca nu conteaza puterea si ca fiola se coloreaza foarte usor in functie de cit de bun ai fost in viata. Ingerasii fac cerc in jurul fiolei, vorbesc sosotind, se agita si pina la urma se pare ca vin de comun acord. Unul din ei se prezinta cu fiola la Dumenzeu si esti chemat in biroul lui:

Dumnezeu: Am o veste pentru tine!

Tu (putin urlind): Ce zici?! Vorbeste mai tare taica ca nu mai aud asa bine!

Dumnezeu (putin urlind): Am o veste pentru tine! Nu e timpul sa mori! Viata ta o sa se repete in sens invers. Stai, stai!! Nu trebuie sa faci panica!! Am aici citeva cutiute cu somnifere. Cantitetea de somnifere pe care o primesti en in functie de cularea fiolei. A ta a fost ok si deci poti pleca inapoi cu o cantitate buna de cutiute. Somniferele astea sunt pe culori: somnifere galbene pentru zilele care nu merita traite, somnifere albastre pentru zilele in care ti-a fost frica, somnifere maro pentru zilele cind ai suferit din dragoste, somnifere verzi pentru zilele in care ai fost bolnav; somnifere tic-tac care au efect de scurta durata, cam asa 5 minute, pentru mici momente care nu vrei sa se repete si ultimele somnifere Change cu care poti schimba ziua cu alta persona. Pesoana trebuie sa o alegi acum si poate sa fie si de sex opus. Asta daca esti curios si ai ramas fara raspunsuri la intrebari despre cum functioneaza sexul opus. Cred ca o sa-ti ajunga asa cam pina la virsta de 15 ani. Dar te asigur eu ca de la 15 ani in jos nu mai nevoie de ele. De obicei partea aia e destul de roz la multa lume.

Tu (cu o mina speriata/neincrezatore): Si daca ramin fara asa pe la 40 de ani? Pot sa vin sa mai iau?

Dumnezeu: Din pacate nu.

Si te asezi incet pe un norisor cu un ingeras la volan si zbori pina acasa unde-ti incepi viata ta in sens invers. Acum intrebarea este cite zile din viata alegi sa dormi? Peste cite momente preferi sa treci fara sa fi constient? E culmea sa astepti de exemplu o noapte de dragoste din decembrie anul X si sa fi convins ca si cealalta persona asteapta cu aceeasi nerabdare si in cele din urma sa te trezesti ca nu vine. Sa suni acasa la ea si un glas sa-ti spuna: ”Doarme! A luat un somnifer galben!”. Sau sa traiesti ani de zile cu un tata care bea si cu o mama care doarme asa cam de 5 ani. Sa vezi la un moment dat cind tatal bea din ce in ce mai putin ca mama se trezeste si totul e normal cum era odata…Cite somnifere tic-tac am lua? Sunt atitea cuvinte dureroase care se pot spune in 5 minute! Poate cel mai mult folosite ar fi somniferele Change. Poate nu conteaza ca ziua in care schimbam viata cu persona X e o zi buna sau o zi proasta. Cred ca nu mai conteaza! E ceva nou si poate asta e cel mai bine…

Timpul zboara! E pacat ca de cele mai multe ori nu suntem constienti ca viata e doar UNA. Traim de parca miine asa pe la prinz putem sa mergem la Dumnezeu la Drive-In si sa spunem:

Dumnezeu: May I take your order please?

Tu: Yes! I take one life please!

4 comments September 7th, 2007

Pentru nimic in lume

Pentru nimic in lume

O sa asociez cartea asta cu Hurt, pentru toata viata. Stau aici, si e aproape unu noaptea si imi dau seama ca as putea sa sa scriu despre volumasul asta in ambele feluri posibile: volumasul de povestiri al unei cocote filosofale care incearca sa atinga eternitatea, sau volumasul unei persoane care a cunoscut un geniu si care prin cunoastere si-a pierdut inocenta, sau cel putin ingenuitatea.Am citit doua volume dedicate amorului in ultima perioada, poeziile lui Bukowski si scrisorile amoroase de batranete ale lui Cioran. Si, lucru ciudat, ambele volume seamana. Sau poate nu e deloc lucru ciudat. Confucius-like, cum spuneam intr-un post anterior. Seamana insa si la un nivel mai profund. Refuzul credintei. Credinta e o chestie foarte ciudata, tinde sa se autointretina. Autorecursiva. Credinta e baroca, se o resfrange in ea insasi si se autogenereaza. Asa functioneaza credinta.

Sa revenim la volumasul nostru, pentru ca pana la urma e doar un volumas. Teza generala este ea voia nouos, el voia eros. El era masculul refuzat, ea era invatacica dornica de contactul spiritual cu maestrul, noi simpatizam el, el a pierdut, vai-vai.

Nu cred in solutii simple, astea sunt apanajul zeilor, iar zeii nu exista, prin urmare nu exista solutii simple cand vine vorba de spirit. El, Hyperion voia sa se valideze ca animal pe moarte, vorba lui Roth, ea femeia voia sa se descopere atat ca obiect cat si ca subiect spiritual, in the process everybody loss. Mi-au placut intotdeauna strategiile fatale, vorba lui Baurdrillard (dracu’ stie cum se scrie corect), adica fazele alea in care o data jocul pornit totul se duce in jos pentru tot participantii. Si nu minimalizarea pierderii m-a fascinat, asta e treaba contabiliceasca, ci mai degraba consecintele post-apocaliptice. Ce se intampla dupa razboiul atomic. Cum se supravietuieste atunci. Cioran pierde, insa castiga prin faptul ca pozitional se afla mai bine - isi scrisese opera. Friedegard pierde pentru ca intelege ca vezi bai batman nu totul se reduce la coapse. Cioran moare. Consoarta lui se sinucide. Friedegard supravietuieste cancerului si publica. Analiza tranzactionala, parintele castiga intotdeauna, chiar daca cedeaza tura.

O putem citi ca pe povestea unei fufe cu o spoiala (de fapt mai mult decat o spoiala, hai sa nu fim rautacios gratuit) de cultura. Sau ca povestea monstrului care consuma tanara. Da, stiu ar trebui sa favorizam lectura Cioran sufera, Cioran moare implinit, pentru ca roman de-al nostru. Dar hei, lucrurile sunt un un pic mai complexe. Cioran oricum murea, bine ca i s-a ivit ocazia sa scrie scrisori si sa umfle notele de telefon scriindu-i amantei sale spirituale, cel putin. Cioran avea nevoie de contradictorialitatea asta pentru biografie. El nu pierde nimic.

Ea (Friedegard) pierde ceva? Nimic din ce nu ar fi avut. Ea scrie o poveste despre el pana la urma. Nobody gives a fuck about Friedgard. Pana la urma e chiar o fufa, grupie, Jungfrau, spune-ti cum vreti. Povestea era menita sa fie scrisa. Cioran trebuia sa se autonege, trebuia sa il simtim ca uman. Altfel ar fi fost doar un animal fara dorintele. El se autorealizeaza prin povestea asta. Ea? Acum o avea vreo saizeci de ani, mananca pensia staului german, are grija de nepotii fiului Leontin si se gandeste ca la un moment-dat in viata ei, cand avea tzatze, a fost curtata de un spirit care oricum nu murea dupa cunoasterea ei in ceea ce priveste muzica lui Schuman, desi era al naibii de politicos. Mortii castiga intotdeauna, e lectia buna. Si mai e una. Nu exista scurtaturi. Nimeni nu il iubeste pe Cioran pentru scrisorile lui de batran dat in mintea adolescentilor. Il iubim pentru Tratat de descompunere (chiar ar trebui sa-l recitesc, nu cred ca lectura de 16-17 ani este suficienta). Si hei, ca tot am folosit vocabula asta intr-o luna discutie azi,multumesc mai, pana la urma castiga who delivers. Si Cioran a livrat. Chiar si atunci cand a suferit a momentry lapse of reason. Ne pasa de reason? De motiv, de ratiune? Doar ca sa il conturam mai bine. Conteaza pana la urma nu cine joaca jocul, ci cine ramane adevarat cu el insasi. Friedergard isi pierde din naivitatea sa de femeiusca care ii trimite lui Cioran o fotografie cu ea insasi, in a doua scrisoare, fara sa i se ceara. Cioran isi continua marsul Johny Walker-like (mama, ce imi place reclama aia cu Baggio, conteaza sa te intorci si sa executi corect de data asta). Si hei, nu e o recenzie, e o confesiune spovedanie. Singurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul.

2 comments September 7th, 2007