Catastif

silent 2

September 13th, 2007

Stateam astazi, fumam o tigara pe balcon, in timp ce casa mea e santier intr-o parte si depozit in cealalta, si ma gandeam de ce sunt eu agnostic. Ma mai gandisem si acum doua zile la ceva similar insa intr-o alta forma mai extrovertita, mai comunicabila, ca sa citeasca lumea.

Cred ca sunt agnostic pentru a putea crede ce vreau eu sa cred. Cred ca e important sa postulezi lipsa oricarui criteriu de detectare transpersonala (trans e mai tare aici decat inter - nu exista inter, e doar o fictiune, gandurile doar calatoresc de la unul la celalalt, dar nu ne ating decat epiderma fiintei - nu cred ca Buber avea dreptate, dar poate l-am citit cand eram prea crud, de fapt sunt si acum prea crud, imi place cuvantul crud pentru ca spune doua lucruri care de fapt sunt acelasi, bunatatea adevarata vine la momentul coacerii, uite de exemplu d-aia imi place mie de Irene) asadar cred ca e important sa nu postulezi un criteriul de detectare transpersonala a absoluturilor fiecaruia pentru a da posibilitatea fiecaruia sa isi aleaga scopul. Cauzele - da, ele pot fi puse intr-o ordine mai mult sau mai putin haotica si arbitrara, insa scopurile - nu. Traim pentru scopuri. Si da, stiu ca scopurile sunt zadarnice si in acelasi timp stiu ca trebuie sa credem cu dintii stransi in scopurile noastre zadarnice. Sunt agnostic ca sa cred ceea ce aleg sa cred. Sa nu trebuiasca sa imi modelez discursul poetic intern dupa discursurile oficiale. E singurul loc in care putem sa fim noi cu adevarat.

Ma gandeam acum doua zile sa scriu ca sunt agnostic ca sa pot sa cred desi e absurd, tertullian, nu, si ca sunt paranoic uneori ca sa pot lasa garda jos si sa fiu naiv pana la capat. De fapt sunt doua optiuni personale care au acelasi izvor - frica de ceilalti. Nu frica de a spune ceea ce cred, si nici frica de a fi judecat, ci mai degraba frica de a nu fi asimilat, redus. D-aia imi plac mie animalele fabuloase, dragonii, unicornii, chiar si capcaunii si balaurii - simt o afinitate pentru ei, asa cum simt si pentru animalele albe (elefantii albi, lupii albi, samoiezii). Cred ca e greu sa existi si sa ramai alb intr-o lume in care lucrurile sunt variante de gri si de maro. Si mai imi plac animalele albe pentru ca de prea multe ori sunt negru (in sensul ala in care vorbeam cu Cristina in facultate, complicitatea negrilor neintelesi de restul lumii, furia si misericordia aparent intamplatoare, dar care are justificari nu in cauze ci in alegeri dure, crude, facute in interiorul sufletului). E greu sa alegi, sa fii alb, sa fii negru, sa fii tern. Fiecare alegere inseamna o lipsa.

Entry Filed under: Firimituri, Uncategorized