Catastif

silent 6

September 14th, 2007

Astazi am vazut o masina pe care scria “produse naturale” si m-am gandit ca suntem foarte departe de natura - in sensul de firea lucrurilor - daca am inceput sa scriem care lucruri sunt naturale. In curand o sa scriem “produse existente”. Cviditatea e moarta. Si apoi mi-a venit in cap, nu stiu din ce motiv, dar trebuie sa fi avut un motiv, frica mea de orbire. Doua frici fizice am cu excrescente spirituale. Mi-e frica sa nu imi pierd picioarele. Peripatetismul, mersul inainte, capacitatea de a-ti intoarce privirea in functie de vrere. Si inca si mai mult, mi-e frica sa nu imi pierd vederea. Intotdeauna m-am crezut un om vizual (dar nu in sensul ala al culorilor, aplecat catre filme) ci in sensul fascinatiei pentru ce se intampla - privirea iti da intotdeauna cea mai buna relatare a ceea ce este (fie ca e vorba de fapte de pe strada, fie ca e vorba de litere, fie ca e vorba de rarele momente in care lumea se intoarce in noi si ne influenteaza decisiv). Orbirea ca teama. Uneori ma gandesc ca frica de orbire ma face sa fiu rational (nu vreau sa ma deziluzionez), sa am groaza de minciuna (vreau sa vad lucrurile asa cum sunt), sa fiu uneori paranoic. Sau poate e invers frica de altii, cum scriam ieri, este de fapt radacina. Iar orbirea este doar frica de neputinta in raport cu altii. Oricum nu pot sa vad orbirea borgesian.

Si ca tot am scris “deziluzionez” ma mai gandeam de dimineata (de cand cand am reinceput sa fumez ma gandesc mult dimineata la cai verzi pe pereti) asadar ma gandeam dimineata ca tot ce facem, facem ca sa ne deziluzionam (sa ne scapam de iluzii) - ne fortam sa obtinem ceea ce vrem ca sa nu traim cu visul/deznadejdea ca ar fi mai mult mai bine daca avea obiectul dorintei noastre - si totusi stim in fiecare moment ca nu e asa.

Entry Filed under: Firimituri