Catastif

silent 7

September 14th, 2007

Lectia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

(Nichita Stanescu)

Coltul acela e important, nu? Si totusi lipsa lui e si mai importanta. Pentru ca abia asa putem sa intelegem ca acolo e o idee platoniciana doar un pic ciuntita (dar ce bine ar fi ca vietile noastre sa fie doar un pic ciuntite), si nu un simplu obiect geometric. Si poate d-aia vrem apoi un alt cub, inca si mai perfect, sa ii zdrobim si lui coltul, si sa vrem alt cub inca si mai perfect sau sa ne apucam in cele din urma sa vrem sfere. Sau si mai bine, sa nu mai vrem nimic, doar spatiu pentru privire, si sa primim sfere. Portocale.

Entry Filed under: Aberatii