Monthly Archives: December 2007

Verde de la TreeWorks (sau green is the new red – era si inainte pentru daltonisti, de fapt)

Mai schimbam si noi obiectul de activitate in sezonul de iarna. Asadar, daca aveti evenimente corporative la care vreti sa vina mai mult de un mos, scrieti la contact. Sau daca aveti o fetitza (peste 18 ani, as zice chiar peste 21, mind you) careia vreti sa ii faceti o surpriza ca a luat note bune la facultate, Ionut poate sa ofere un elvish private dance. :))

Despre iarna, cadouri, Vonnegut si pinguini

Ieri noapte ma gandeam la copilutii aceia care vor avea un bradut si jucarii datorita initiativei Ioanei si a celor care au participat, si mi-am dat seama ca cel mai frumos cadou nu este unul pe care l-am primit. Si nici unul pe care l-am oferit. Cel mai frumos cadoul a fost o carte visata. Am mai scris despre chestiunea asta aici (Cartea fara nume – autor necunoscut). Si totusi cred ca merita sa mai scriu un pic despre asta.

Erau anii aceia in care ningea. Eram mici si faceam cazemate si provizii de bulgari pentru a putea sa ducem un atac fulger impotriva adversarilor nostri de la 98 (blocul adica). Am impresia ca blitz-kriegul este re-inventat in fiecare iarna, in mii de locuri diferite. Daca exista zapada, suficienta.  Si aveam cisme de cauciuc. Aveam si d-alea de piele, dar e irelevant. Dupa parerea mea cismele de cauciuc sunt cele mai bune incaltari pentru un copil. Combinatia cizme de cauciuc si ciorapi grosi de lana. Daca se poate, crosetati de o bunica. Cam asa erau iernile. Si doamne, ce ne bucuram cand se prelungea vacanta de iarna cu o saptamana. Mai tineti minte?

Ei bine, intr-o astfel de noapte de iarna – cred ca aveam vreo cinci ani, si in mod cert a fost inainte sa descoper mortalitatea  (scris despre asta aici) – am visat o carte. Erau noptile acelea de iarna in care era frig in casa – imi aduc aminte ca atunci cand ajungeam la bunica, si stateam intr-o camera unde duduia soba, aveam impresia ca traiesc intr-un lux deplin.  Ei bine am visat ca urma sa primesc de Mos Craciun o carte de povesti fabuloasa. Rosie. Cu castele. Cu coperta de carton. Stiam clar unde se gasea acea carte pe care parintii o ascunsesera de mine: intr-un raft din sifonier, cel mai de sus, ascunsa in spatele lenjeriilor de pat. Unii dintre voi, poate va mai aduceti aminte ca acolo se tineau pe vremuri lucrusoarele premium primite: pachete de cafea sau de Kent, deodorante si sapunuri Fa sau Rexona, lucrurile acelea care cei maturi le primeau de undeva si apoi le dadeau si ei ca atentie la altcineva.

Dar sa revenim la cartea mea. Am escaladat sifonierul pe furis, am cautat-o de zor, nu am gasit-o, am emis ipoteza ca a fost mutata in alta parte, am intrebat parinii in cele din urma. Catalin, nu exista nici o carte de felul asta. Mosul o sa vina cu altceva, poate si carti. Dar asta nu exista. Nu am crezut. Mi-am spus ca asta face parte din jocurile sadice ale maturilor. Cert este ca nu am primit acea carte. Cert este ca m-am gandit mult timp la ea. Cu dorinta. Cert este ca mai pot sa imi inchipui si acum coperta.

Si cert este ca acea carte a fost mai reala pentru mine decat toate cartile pe care le-am primit. Ma gandeam  ce miracol e ca un copilut sa viseze o carte cu povesti. Cat de multe lucruri trebuie sa aiba si cat de multe rotitze trebuie sa se invarta.  O lume asezata, parinti iubitori, grija, dragoste de carte, pofta de viata manifestata in dorinta de a invata si de asculta povesti. A visa o carte spune multe despre o copilarie. Toti cei care au visat o carte  de povesti au avut o copilarie fericita, m-as risca sa spun. Si vor fi la randul lor niste parinti buni.

Cand un copil viseaza o carte inseamna ca in jurul lui se afla o lume frumoasa. Candva citeam la Vonnegut, cred ca in Leaganul Pisicii, ca specia umana are mai mult de doua sexe pentru a duce la maturitate un pui: pe langa mascul si femela, mai sunt buniciile iubitoare, unchii tineri si tot asa. Ceea ce e spus ca o gluma, are un sens mai adanc, cred eu. Putem face un decupaj prin lumea asta si sa definim doar lucrurile strict necesare: barbat si femela = inmultire, mancare si acoperis si stabilitate = viata, siguranta si respect reciproc = societate. Dar trebuie sa avem multe alte elemente ca sa sa vorbim the viata frumoasa. Uite e necesar ca pe strada sa ai politisti si marcaje, dar e mult mai bine sa ai si cateva pisici, ca tot vorbeam de pisici in postul anterior . Cam asa si cu visarea cartilor -a fost cadoul cel mai frumos pe care l-au facut copilului Catalin parintii lui. Fara sa stie. Prin tot ce au facut inainte si prin tot ce au facut dupa.

Acum cateva zile ma uitam la episodul cu  tinuturile inghetate din Planet Earth (BTW, daca aveti chef sa va uitait la ceva superb, luati-l, chiar merita sa investiti banutzi/timpul). Printre altele vorbea de ursii polari care din cauza incalzirii globale inoata si 60 de mile pana la insulele cu foci. Sfasietoare imaginile cu un mascul care era prea slabit dupa un astfel de drum ca sa mai vaneze o morsa, si a murit langa colonia de morse, ranit si epuizat. Iar alt aspect care m-a impresionat au fost pingunii imperiali: masculii stau 4 luni pe intuneric total, la minus 60 de grade, clocind pe labe oul. Dupa care vine primavara si femela se intoarce cu stomacul plin de peste, isi hraneste perechea si puiul care tocmai a iesit din ou si il preia pentru al incalzi.

Now that’s good parenthood!  Si despre asta e vorba cand un copil viseaza o carte cu povesti. Inseamna ca lumea e frumoasa in jurul lui, si ca a fost tratat cu grija, in primul rand de parinti, dar si de ceilalti, si ca atunci cand va fi mare probabil ca avea virtuatea si in acelasi timp obligatia morala a griji (Giri, cum zic japonezii). Multumesc 🙂

PS M-am gandit sa inscriu si eu postul asta la concursul UPC, desi nu d-asta l-am scris. Dar imi plac si calculatoarele si cadourile 🙂 Dau si leapsa unor oameni pe care chiar as dori sa ii cunosc mai bine: Miruna, Robi,  Emi,  Mircea,  Bogdan.  Si scuze pentru lungimea postului. 🙂

urbane

Pe langa sediul firmei noastre isi duc viata trei pisici: una alb cu negru, cealalta o pantera de carbune, iar cea de-a treia un tigrisor tarcat. Toate trei grasune si curate. Le vad din cand in cand, cand mai ies afara. Si ma bucur de ele. E minunat cat de bine s-au adaptat ele in oras, cat de urbane au devenit. Si sunt, intr-un fel, un fel de opere de arta, pe cuvant.  Citeam acum cateva zile ca la Tokyo exista un bar cu noua pisici, unde platesti cam 7 dolari pe ora ca sa ai privilegiul sa le mangai. La drept vorbind, nu tin minte sa fi vazut o pisica vagaboanda la Tokyo. Ma gandesc insa ca la noi e un pic mai frumos – le vezi in mediul lor natural, animale un pic salbatice, un pic domestice. Si inca o chestie, am vazut-o pe cea tarcata acum cateva saptamani sarind un gardulet cam de 1.2 metri. Dintr-o miscare, fara sa-l atinga. E ca si cum noi am sari un gard de 8-9 metri.

BTW: Pisicile vagaboande au blogul lor.

poate puteti

1 pereche ghetute
2 camasute
2 costumase
1 body
1 pijama
sosete
ciorapi de iarna
2-3 biberoane
masinute
pistoale
1 masina cu telecomanda
1 pereche blugi
1 canutza
dulciuri
10 baloane
2 biberoane
2 castronele
1 ham mare (copil dolofan)
1 salopeta de fash
1 stelutza mare luminoasa

Mai e un pic si va veni dimineata aceea in care copiii se uita sub brad si simt ca lumea le apartine. Imi aduc aminte ce entuziast eram eu cand venea Mosul. Il pandeam, dar pana la urma tot adormeam pe fotoliul din sufragerie, iar cand ma trezeam Mosul deja venise, inaltase bradul si lasase cadourile. Sau, cand eram mai mare, cotrobaiam prin dulapuri dupa cadouri. Era foarte frumos.

Si cu atat mai dureros e faptul ca unele mamici vor petrece Craciunul cu copiii lor, singura familie pe care o au, alungate de acasa, fugite pentru ca erau batute, sau pur si simplu pentru ca nu au unde sa puna capul. Sunt ani in care sarbatorile sunt triste si pentru noi, cei care avem cate ceva, chiar daca in jurul nostru sunt zambete. Sa ne inchipuim cat de greu e sa sarbatoresti intr-un asezamant pentru cele care nu au nimic altceva  – doar un ghemotoc de carne, de care trebuie sa aiba grija.

La Centrul Maternal  Mihail si Gavril se afla cinci astfel de mame. Si cineva s-a gandit sa le ajute – sa le ofere o steluta de Craciun, un brad, o hainuta si o jucarie. Cititi pe blogul Ioanei despre actiunea ei, precum si despre actiunile din anii anteriori. Iar lista cu dorinte se gaseste aici (parola: buline) Poate aveti cativa banuti care pot fi folositi pentru acesti copiluti. Va schimba aceasta activitate fata lumii? E doar o picatura intr-un ocean. Dar in mod cert va schimba o zi in viata unei mame parasite. Si poate viata unui copilas. Care va intelege poate ca celorlalti le pasa, ca nu e aruncat intr-o lume ingrozitoare.

Azi voi merge la Schubert, dar maine o sa ma opresc si eu la un magazin sa cumpar cateva lucrusoare, si sa contribui cu cativa banuti. Poate mai sunt si altii care pot face asta.  Luati legatura cu Ioana, ea va poate spune mai bine despre ce mai este nevoie. (Si tineti minte, lumea se schimba  incet-incet cand astfel de acte sunt facute de tinerii curati, fara pretentii si fara resurse nelimitate, nu de dragul televiziunilor si al popularitatii). Si poate scrieti si voi pe blogurile voastre. Si, da stiu, sunt milioane de copii chinuiti in tara asta si milioane de mame si tati care se zbat de pe o zi pe alta. Poate fiecare dintre noi va ajuta cate unul dintre acesta. Eu sunt agnostic, dar daca as fi crestin practicant asta as intelege prin pomana, prin milostenie.