Monthly Archives: December 2007

despre timp

Ieri stateam pe balcon si ma gandeam ca cea mai mare problema a mea este ca nu voi apuca sa cunosc cu adevarat toti oamenii pe care mi-as dori sa ii cunosc. E problema de timp, e problema de energie, e problema de disponibilitate. Cert este ca nu voi apuca sa-i cunosc pe toti pe care as dori sa ii cunosc. Si nu ma refer la cele 6 miliarde care sunt acolo, afara, ci mai degraba ca cei cativa zeci de cunoscuti – care nu voi deveni cu adevarat prieteni niciodata, pentru ca nu ne-am pus sufletele pe masa si am preferat sa vorbim despre lucruri care ne leaga superficial, ne cuprind intr-o categorie, nu intr-o specie.

Si ma mai gandeam ca niciodata nu am simtit nevoia sa calatoresc. Foame teribila de a vedea lucruri si locuri. Si mai mult decat atat, niciodata nu am simtit foamea terbila de a consuma anumite tipuri de arta – filme, de exemplu. Stiu si de ce. Pentru ca un film e un artefact colectiv, nu o opera individuala. Iar pe mine ma intereseaza doar oamenii, dar nu in ansamblu, ci doar unul cate unul. Cineva spunea ca nu mai citeste carti, citeste autori, si apoi chiar si mai mult, a incetat sa citeasca autori, si a inceput sa citeasca literaturi. Eu nu cred in colectiv. Cred in inteligenta colectiva a lucrurilor, dar pana la urma a rose is a rose. Adica tot scriitorul e cel care creaza limba, si nu invers. Dovada e ca exista scriitori mediocri si scriitori geniali in toate limbile, si ca afinitatile stilistice sunt dincolo de un areal lingvistic.

Anyway, tot ce voiam sa zic, e ca imi pare rau ca nu pot sa cunosc cu adevarat multe suflete, pe viu. Si atunci ne multumim cu surogatul (in sensul bun, insa) care este literatura. Literatura e despre cunoscut suflete in primul rand, si abia in al doilea despre citit povesti. Si in nici un caz despre actiune sau stiinta.

Astazi am citit postul asta pe techcrunch :  Nobel Laureate Says The Internet Makes Us Dumb, We Say: Meh.

Dupa care am citit discursul lui Doris Lessing, despre care e vorba in postul de mai sus.

Discursul e o capodopera de modestie si de curaj. Postul este lucrarea unui sofist – care isi decupeaza niste premize favorabile si se joaca cu sensurile.

Wikipedia nu va inlocui niciodata o carte buna (sa spunem Michel Tournier, bunaoara), asa cum un aspirator nu poate inlocui o glastra cu flori. Instrumental versus suflet. Problema e ca instrumentalul devine din ce in ce mai knowledge-based (voiam sa spun epistemic, dar era si pretentios si inexact – ideea e ca oamenii tind sa munceasca din ce in ce mai mult cu capul, deci tool-urile folosite tin mai mult de cap acum decat de brat – excelul si baza de date au inlocuit sapa si ciocanul) , si tinde sa induca in eroare cu privire la ceea ce e cu adevarat sufletul.

E un discurs superb, cel al doamnei Lessing. E despre singura foame care nu se stinge niciodata cu adevarat, sau cel putin nu ar trebui sa se stinga. Toti muntii sunt acelasi munte, dar niciun om nu este la fel.

Si m-am intors la comentariile din postul de pe techcrunch si m-am bucurat. Credeam ca vor da dreptate autorului. M-am inselat. Oamenii inteleg, totusi, si asta spune ceva. Iata unul care mi-a placut:

come on, in a decade, attention shifted from art, politics, science…, to the possible release date of the iPhone v2 and the Facebook’s PR issues. And this is not just for the geeky readers like the ones like us here, but for the masses.

we know more, for sure, but do the relative quality of what we learn…

and this post is, even though supposed to be read lightly, pretty offensive. And nastily defensive.

Pana la urma sunt si cele doua parti ale vietii mele: cartile/sufletele/omenii   si munca/calculatoarele/internetul. Internetul trebuie insa sa inlocuiasca ciocanul, nu cartea. E simplu. Si cartea poate sa fie din hartie, din plastic, din biti sau din raze laser, dar trebuie sa aiba inauntru un suflet cu rabdarea si sfiala de a se povesti de dragul sufletului sau, nu un rezumat instrumental sau o poveste inspirationala sau un discurs laudaros.