Monthly Archives: February 2008

Think FREE!

Un articol foarte misto al lui Chris Anderson (editorul Wired si creatorul conceptului de long-tail) despre freeconomics despre trendul de oferire a produselor gratis catre consumatorul final, prin subsidizarea din venituri din publciitate, prin oferirea acestora in cadrul unor contracte de servicii pe termen lung etc.

Nota fara sens: Ma intreb totusi daca abodarea aceasta nu creaza un dezechilibru pana la urma – adica puterea brandurilor + economiile de scara pe care le fac acestea + reducerea capacitatii de analiza a utilizatorului – adica acesta nu mai plateste, deci nu mai e tentat sa isi gestioneze resursele cu atentie – plus tendintele inerente catre supraconsum – ei bine daca asta nu pot genera un fel de obedienta/cenzura-constrangere difuza etc. Trebuie sa ma mai gandesc la asta.

epifanie

De dimineata (de fapt acum cateva minute) puneam niste DVD-uri in plicuri in vreme ce iubita mea canta ca un japonez ametit si hipercompetitiv intr-o seara de vineri. Cu patos, nene. Asa ca am inceput si eu sa rag si sa rad. Si mi-am adus aminte cum acum 25 de ani cantam impreuna cu maica-mea. Obladi-oblada. Brunetele suple din viata mea.

despre oameni fara nume

Textul asta al al Cretia via Tolontan mi-a adus aminte de aprecierea pe care i-o poarta Liiceanu lui Cretia – un extraordinar erudit dublat de un poet profund, care a ales insa sa joace un rol secundar. Si daca ati citit postul anterior in care vorbeam despre variatele forme de a spune “a fi” in greaca, aflati ca nu am facut decat sa povestesc un pic din declaratiile de iubire ale lui Liceeanu, care povesteste cum Cretia, seminarist de greaca veche, ii invata sa perceapa nuanta. Cred ca marea problema a lumii asteia e ca nu pricepem nuantele – nu pentru ca nu am putea, ci pentru ca e greu de jonglat cu ele, ne place sa spunem asta e dusmanul si asta e prietenul.

scurte despre scurtime

1. Ieri noapte citeam ceva poezie dintr-o antologie mare – e o poveste si cu antologia asta, dar o sa o spun alta data – si prin cap mi-a trecut ca ar trebui sa imi cer iertare ca scriu prea rar aici. Iar cand apuc sa scriu, scriu prostioare. Maya. Prinsi in cercurile vietii uitam sa ne spunem pe noi insine. Si fie nu mai spunem nimic, fie spunem numai vorbarii fara nici o noima.

2. Legat de asta, mi se pare ca spunem prea des “take care” si prea rar “tu esti bine?”

3. Si tot legat de asta, ieri mi-am facut cont de twitter. Si am ales cativa prieteni/cunoscuti carora a le primesc notificarile. Mi-am dat seama ca e un mediu foarte agasant. Nu ma intereseaza fiecare bucatica din viata nimanui – nu vreau sa stiu maruntisuri cotidiene, franturi de ganduri comune, actiuni lipsite de miza. Impresia mea e ca nici Heidegger nu ar fi putut sa produca ceva misto daca ar fi folosit twitter. E nevoie de solitudine, e nevoie de timp, e nevoie de spatiu de desfasurare. Genul asta de comunicare nu produce capodopere. Si daca o sa imi dati exemplu haikuurile sau rubayatele sau aforismele unor ganditori ca Nietzche sau Cioran, o sa spun ca respectivele condensari erau rezultatul contemplarii, intelegerii, nu al scrisului in goana doar ca sa existam un pic mai mult, sa figuram pe radarul altuia.

4. Ii spuneam Ancai acum vreo cateva zile ca eschimosii au multe cuvinte diferite pentru zapada – zapada uscata, zapada afanata, zapada proaspata, zapada tasata si tot asa. Si in capul lor cuvintele denumesc entitiati diferite. Asa cum grecii vechi aveau vreo patru clase de verbe (fiecare cu 4-5 subforme) pentru a se referi la existenta. Mi se pare ca noi  suntem mult mai putin acurati in definire. Adica preferam sa ne definim adjectival, circumstantial, nu prin esenta. Avem un “a fi” si multe adjective: sunt bine, sunt trist, sunt fericit, sunt bogat, sunt obosit, sunt casatorit, sunt singur. Dar poate ca multe stari nu sunt circumstantiale, poate sunt esente diferite. Dar noi preferam ca pornim cu un “eu sunt” – firul continuu de ata care e viata – si apoi sa atasam stari pe masura ce trece timpul si lucrurile se schimba in jurul nostru. Si totusi poate fiecare clipa tine de un alt fel de “sunt”.

5. Cam asa si cu scrisul. Refuz ca cred ca scrisul de trivialitati din goana calului si scrisul de poezii simtite au in comun acelasi verb.

pagina 123

primit leapsa de la Ruxy si Mirona.

So:

Exista totusi tentative de experiment “real”, un gen de istorie contrafactuala practicat nu de ucronisti stimulati exclusv de fantezie, ci de istorici profesionisti, si inca mai rigurosi decat profesionistii obisniti, intrucat inteleg sa lucreze cu cifre si formule. Este curentul cunoscut in istoriografia americana sub denumirea de “New Economic History”. Datele esentiale ale unei structuri istorice, de preferinta de ordin economic, pot fi cuantificare, ordonate in sensul unei teorii corente, introduse in computer… si astfel ajungem la experiment. Modificare parametrilor este de natura sa dovedeasca, de data aceasta cu precizie matematica, ponderea si functionalitatea fiecaruia in structura globala supusa analizei.

Din Lucian Boia, Jocul cu trecutul.

Se da mai departe la Oana Anca, Poveste despre America si White Noise.