despre oameni fara nume
Textul asta al al Cretia via Tolontan mi-a adus aminte de aprecierea pe care i-o poarta Liiceanu lui Cretia - un extraordinar erudit dublat de un poet profund, care a ales insa sa joace un rol secundar. Si daca ati citit postul anterior in care vorbeam despre variatele forme de a spune “a fi” in greaca, aflati ca nu am facut decat sa povestesc un pic din declaratiile de iubire ale lui Liceeanu, care povesteste cum Cretia, seminarist de greaca veche, ii invata sa perceapa nuanta. Cred ca marea problema a lumii asteia e ca nu pricepem nuantele - nu pentru ca nu am putea, ci pentru ca e greu de jonglat cu ele, ne place sa spunem asta e dusmanul si asta e prietenul.
1 comment February 15th, 2008