despre diverse forme de vid

Underground – Haruki Murakami

Ieri am bolit un pic (mancat prea cu pofta, prea iute de la KFC – chiar asa cand o sa raspund la leapsa Andressei trebuie neaparat sa mentionez si ca nu stiu/nu am rabdare sa mestec ca lumea – si la propriu si la figurat) si am citit cartea-reportaj a lui Murakami despre atentatul cu sarin din metroul din Tokyo. Mi-a adus aminte alt reportaj celebru – “Cu sange rece” al lui Truman Capote.

O carte mare (vreo 600 de pagini) care surprinde esenta spiritului japonez modern, prin acumulare de existente umane intamplatoare. Practic, e compusa din  interviurile cu peste 60 victime, din vreo 3-4 discutii cu adeptii AUM, vreo doua convorbiri ale autorului cu un psiholog-scriitor, plus o serie de destainuri/eseuri ale lui Murakami.

Desi pare ciudat, cartea imi aduce aminte un pic de Spirited Away al lui Myazaki (tocmai il revazusem cu o zi inainte). Acolo, Chichiro Chihiro trebuie sa munceasca pana la epuizare pentru a-si pastra umanitatea si nu a fi transformata in animal, si a putea sa isi salveze parintii, insa pe de alta parte munca epuizanta aproape ca o face sa isi uite numele si rostul mai mare.

Cam asa si cu japonezii nostri victime. Societatea le rapeste practic orice urma de sens intern si le ofera in schimb doar munca si defularile institutionalizate, consumiste (cumparaturile, karaoke, alcoolul). Este tulburator cum cei mai multi nu au pasiuni puternice. Sau chiar mai mult, cum majoritatea sunt relativ detasati de familie  – oameni care pleaca catre munca la 6 dimineata si se intorc dupa 10-11 seara.  Este infricosator cand te gandesti ca genul acesta de dedicare (apropo, Murakami povesteste despre un experiment in care copiilor li s-au oferit diferite cuvinte/calitati spre alegere – cei mai multi au  ales “perseverenta/tenacitate”, in vreme ce “libertate” s-a clasat doar pe locul al cincilea), deci este infricosator cand te gandesti ca genul acesta de dedicare nu ajuta in cele din urma celor care se lasa astfel consumati – ca pana la urma aceasta ardere genereaza efecte sociale sau economice negative – asset bubble, de exemplu, insa mai ales vid intern).

In tabara cealalta, cele 3-4 interviuri ne arata niste persoane mult mai pasionale, mai entuziaste (chiar in sensul etimologic, de “posedate de zei”). Oameni apartinand elitelor. Savanti care isi parasesc pozitiile bine-vazute din societate si isi abandoneaza libertatea in mainile guru-lui. Tineri geniali care cauta ceva dincolo de mundanul muncii si care ajung sa se piarda pe ei insisi.

Este excelenta, din acest punct de vedere, observatia lui Murakami ca, in vreme ce victimele mai in varsta, ii urasc cu patima pe faptasi, cei tineri – de douazeci-treizeci de ani – inteleg ca diferentele nu sunt atat de mari – ca cei care au pus pungile cu sarin in vagoane ar fi putut fi chiar ei – ca sistemul se bazeaza pe obedienta si pe cedarea libertatii.

Pana la urma, cartea nu este neaparat despre un moment determinat din istoria contemporana a Japoniei, ci mai degraba e o analiza sociologica/antropologica a societatiilor superindustrializate-supercontrolate-superconsumiste. Sau poate, si mai general, al societatiilor despiritualizate (in sensul de lipsire a indivizilor de posibilitatea de a se gasi pe sine). Din punctul acesta de vedere, cred ca dupa 11 septembrie 2001 cartea a devenit si mai actuala – nu exista “Ei” ca antagonism malign, ci mai degraba “Ei” sunt ceea cea am creat impreuna (societatea in totalitatea ei).

Ar fi mult mai multe de scris, insa voi incheia doar cu observatia lui Murakami ca japonezi, ca politeisti, percep altfel raul decat occidentalii  – esentialmente monoteisti, chiar si cand renunta la religiozitate. Ca depinde de cum luminezi un lucru pentru a-l schimba din rau in bun.

3 thoughts on “despre diverse forme de vid

  1. irina ioana

    e Chihiro (sau Sen cand primeste noul nume). Nu Chichiro 🙂
    😛

    Eu am citit cartea aceea despre tsunami a lui Murakami (bine, si multe altele). E tot ca o culegere de intamplari.

    Reply
  2. Razvan Roman

    Mi-a placut mult postul, nu am luat in calcul niciodata perspectiva prin care oamenii(nu membrii societatii) nu au cum sa se gaseasca pe sine din cauza felului in care a evoluat societatea.

    Food for thought 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *