despre deprimarea-spoiala si avangarde

Asta apropo de emo, ca tot sunt la moda discutiile despre ei. Vorbeam ieri despre faptul ca aproape toate avangardele de la romantici incoace, si nu numai cele culturale, ci si miscarile de mase, modele tinerilor, au fost cam deprimate. In afara de exceptiile notabile care au schimbat lumea. Deprimarea (ca si dragostea nefericita) permit o atitudine “profunda” – ne place de cei deprimati pentru ca ei sunt plini de ganduri, sensibili, umani, doritori de nu-stiu-ce, persecutati de societate, fara-de-cuib, etc.

Faza nasoala e cuvantul “pasiune” nu prea incape in aceasi propozitie cu “deprimare” sau “disperare”. Cuvantul “deprimare” in schimb se povesteste frumos. Si cere foarte putina actiune. Nu iti rupe spatele. Nu necesita rationalizare. Nu creaza prea multe tensiuni – cum am putea sa dam in cineva atat de bolnav si atat de simtitor.

Acum, eu nu predic ranjetul pana la urechi. Nu traim in lumea perfecta, nu avem vieti perfecte, iar daca le-am avea, eu zic ca ar fi cam de plastic. E in natura psihismului uman sa dea gherle, sa isi puna intrebari, sa aiba temeri. Ce spun eu este ca trebuie sa ne traim vietile. Si pasiunea de a trai, de a face, de a fii sunt reteta cea mai buna. Hai sa punem un pic de speranta in jucariile noastre, sa le facem mai frumoase prin privirea noastra.

Si mai ma gandesc la o chestie. Deprimarea vine probabil din asteptarile nerealizate pe care le are cineva. Din egoism. Sfintii nu sunt deprimati. Deprimarea vine din ratacire, dar ratacirea nu e decat abandonarea cautarii.

Later update: am mai adaugat un cuvant la titlu (spoiala) ca sa fie ceva mai clar ce vreau sa zic.

13 thoughts on “despre deprimarea-spoiala si avangarde

  1. Ana

    Faza nasoala e (ca) cuvantul “pasiune” incape in aceeasi propozitie cu “deprimare” sau “disperare”. Se presupun reciproc daca vrei.. daca obiectul pasiunii scapa de sub incidenta subiectului pasiunii atunci sunt mari sanse ca subiectul pasiunii sa cada in disperare. Disperare care sa devina gradual deprimare. Initial esti disperat si asta este cazul fericit, pentru ca de disperare poti sa scapi intr-un fel sau altul; insa atunci cand devii deprimat, risti sa fii irecuperabil.

    Nu stiu de ce am senzatia ca faci misto pe seama deprimarii:”Cuvantul “deprimare” in schimb se povesteste frumos. Si cere foarte putina actiune. Nu iti rupe spatele. Nu necesita rationalizare. Nu creaza prea multe tensiuni – cum am putea sa dam in cineva atat de bolnav si atat de simtitor”. Sa fim seriosi, stim foarte bine (sau ar trebui sa stim) ca deprimarea nu este o stare tranzitorie; nu te molipsesti, ca de o raie, dupa care scapi… este ceva la fel de profund ca frumusetea lumii.. e ceva la fel de serios ca bucuria cu care optimistii intampina viata. Deprimarea nu e un caz, o simptoma, e o stare generala la fel ca cea pragmatica, metafizica, etc

    Deprimarea nu este raspunsul incercarilor nerealizate, vezi situatia in care esti deprimat-fara-motiv .. e ceva tot atat de necesar pe cat este starea de beatitudine. Nu din egosim esti deprimat, sunt convinsa ca cel mai lucid om este deprimatul…
    Si sfintii sunt poate cei mai deprimati, pentru ca sunt cei mai lucizi, pentru ca vad distinct lucrurile, starile, oamenii…

    Permite-mi sa nu fiu de acord cu tine.

    Reply
  2. paula

    Eu, una, nu-s de acord ca ai categorisit postul asta la “aberatii” 🙂
    Adica e… misto, in sensul de… adevarat 🙂

    Reply
  3. Aura

    Daca toata lumea ar avea aceeasi pofta de viata si aceeasi indiferenta la nedreptati nu ar fi o lume de plastic? Suntem diferiti si de aici se nasc sutele de grupuri NOI si EI. Multe lucruri frumoase sint nascute din stari de deprimare. Muzica, poezie…
    Nu cred ca deprimarea vine din ratacire. Cei deprimati stiu exact unde sunt, pe cine au in jur si ce posibilitati au. Pur si simplu au alta imagine despre viata. De obicei se intimpla tinerilor si normal ca cei mai multi adulti spun mmmda e tinar, ratacit, rebel, etc…Incet,, incet viata te fura cu toate nimicurile ei, cu toate bucuriile si cu toate greutatile si starile de deprimare devin rare si de scurta durata. Poate viata de zi cu zi e o ratacire si daca am fi deprimati mai des poate am afla de fapt ce vrem, de ce ne-am ratacit, cu cine ne-am ratacit si daca exista alt drum…Deprimarea poate sa fie un popas.

    Reply
  4. Catalin Post author

    Foarte frumos, Aura, deprimarea poate sa fie un popas. Nu vreau sa neg dreptul fiecaruia la deprimarile adevarate, eu voiam doar sa spun ca deprimarea vinde – ca e foarte usor sa alegi sa pozezi, ca e mai greu incerci sa fii tu, sa te sondezi, sa te cresti, sa lupti asa cum lupta pana la urma toate fiintele, sa pui o picatura de suflet in lucruri si in oameni ca apoi sa te bucuri de ele. Sunt de acord cu aceste deprimari cautari. Nu sunt de acord cu deprimarile poza, cu mastile.

    De fiecare data cand ma uit la documentarele cu razboaie, cu foamete, imi dau seama ca alea sunt motivele de deprimare: si totusi cei de atunci au mers inainte.

    Si pe de alta parte imi aduc si eu aminte de deprimarile mele metafizice, si poate ca uneori nu sunt nici eu scutit de ele, poate tin de structura umana, dar tocmai pentru ca sunt un lucru ce vine din suflet nu trebuie sa le institutionalizam. Cam acelasi raport cu mistica vs. ritual, asa vad eu lucrurile.

    Cred ca imi displace ideea de grup. De alegere pe care o face un grup. De moda. Naiba stie.

    Ana, mi-a placut comentariul tau. Si chiar nu sunt impotriva deprimarii. Deprimarea ca intrebare e foarte importanta. Sunt impotriva deprimarii ca machiaj. Si poate cel mai lucid om este cel mai deprimat si cel mai egoist. Poate e nevoie de un pic de orbire selectiva ca sa putem oferi.

    Paula, ma bucur mult ca ti-a placut. Iti sunt dator o carte 😉 (Dar nu mai stiu titlul)

    Reply
  5. Claus

    Acum ca ai explicitat in comentariul de mai sus insemnarea ta initiala, pricep ce vrei sa zici si sunt de acord.
    Eu insumi am ajuns sa cred ca a lupta impotriva germenilor disperarii este lucrul cel mai curajos pe care il pot face. La sfarsitul filmului Seven personajul lui Morgan Freeman zice: “Hemingway a scris ca viata e frumoasa si ca merita sa lupti pentru ea. Eu sunt de acord cu ultima parte”
    Pe de alta parte, echivalentul clinic ca sa zic asa al “deprimarii” si “disperarii” – care este depresia- e o chestie ingrozitor de biochimica. Un banal dezechilibru al neurotransmitatorilor si depresia e gata. Sau invers. Tin minte ca mai discutat despre asta: oricine este in stare sa aprecieze frumusetea deosebita a culorii cerului in ziua in care isi ingroapa parintii – cu conditia sa consume in prealabil oarece substante.
    (Off topic : mi-e tare dor de o conversatie mind-storming cu tine si cu Remus)

    Cand sunt deprimat, eu ascult cantecul ala cu timpul, si mi se pare ca Waters l-a scris special pentru mine:

    Time
    (Mason, Waters, Wright, Gilmour) 7:06

    Ticking away the moments that make up a dull day
    You fritter and waste the hours in an offhand way.
    Kicking around on a piece of ground in your home town
    Waiting for someone or something to show you the way.

    Tired of lying in the sunshine staying home to watch the rain.
    You are young and life is long and there is time to kill today.
    And then one day you find ten years have got behind you.
    No one told you when to run, you missed the starting gun.

    So you run and you run to catch up with the sun but it’s sinking
    Racing around to come up behind you again.
    The sun is the same in a relative way but you’re older,
    Shorter of breath and one day closer to death.

    Every year is getting shorter never seem to find the time.
    Plans that either come to naught or half a page of scribbled lines
    Hanging on in quiet desperation is the English way
    The time is gone, the song is over,
    Thought I’d something more to say.

    Reply
  6. Catalin Post author

    Claus, si mie mi-e dor de o discutie d-aia misto, cum am avut la Paltinis asta vara, sau la Budapesta. Hai sa bem o bere duminica seara, ce spui?

    Reply
  7. cris

    Beti singuri?
    Cred ca la Budapesta eram si eu de fata :))
    Despre deprimare (n-am citit raspunsurile de mai sus..admit)..nu cred ca deprimarea si ratacirea sunt chiar acceasi chestie. Deprimarea asta egoista de care spui tu..da probabil ca se aplika ca spoiala, pentru ca tine de o relatie de posesie si achievement cu lucruri clare, consistente. despre ratacire..well..despre angst mai mult..it’s not really the same fish. Se poate sa existe foarte bine un moment in care pierzi din vedere labelurile si sa ai o lipsa necunoscuta, nu? Se poate intampla mai ales cand ai paharul care da pe-afara de impliniri, sa fie pur si simplu o ..cautare dezorientata care se autoalimenteaza si cred ca se alimenteaza chiar din pasiune.
    Hello Claus! 🙂

    Reply
  8. Claus

    Well, hello Cris!
    Ce surpriza placuta!!!!
    Pana la urma n-am mai baut nimic:). Da’ ziua aia cand o sa beau o bere cu tine si cu Catalin va fi o zi fericita.
    Ce ziceti?
    Ca tare frumos a fost la Budapesta…

    Reply
  9. georgiana ilie

    Voi toti cei care vorbiti de depresie de unde stiti despre aceasta stare? Ati trait asa ceva? Eu va pot spune multe despre depresia severa pe care am trait-o pana la cele mai grave si profunde simptome si manifestari. Vreau sa comunic cu oameni deprimati. Consider ca ii pot ajuta foarte mult, asa cum si eu am fost ajutata. Problema se poate rezolva. Haideti sa reusim impreuna.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *