Un articol sfasietor despre criza din Islanda, despre viata de zi cu zi a oamenilor, despre prapastia intre cei multi, care s-au trezit cu o povara de cate un sfert de milion pe cap, si cei putini care au generat dezastrul.

Desi eu ma vad liberal inspre libertarian, nu pot sa nu ma intreb uneori daca genul asta de situatie (crizele generate de avaritie: avaritia celor putin de a obtine putere, miliarde, imagine, si avaritia celor multi si saraci de a avea si ei un trai mai bun – o masina mai bunicica, o casa mai mare, chiar daca nu si-o permit) nu poate fi intr-un fel rezolvata, intr-o paradigma liberala, eventual.

Adica este destul de irelevanta o ideologie sau alta, cand unii profita intr-un fel sau altul pe seama altora (celor multi). Pana la urma d-asta condamnam comunismul, nu? Pentru efectele asupra conditiei umane, in primul rand. Cred ca e destul de greu sa sustii piata libera acum, in fata un islandez. Si in fata altora, de asemeni.

O sa fie interesanta criza asta. Adica poate invatam ceva, poate schimbam ceva in felul in care merg lucrurile. Sau poate nu. Doar sa nu ne trezim si cu un razboi major.

PS. Aici mai multe articole bune despre criza.

Excelent toolul creat de Vivi cu privire la activitatea parlamentarilor nostri. Si, daca e sa ma iau dupa ethosul google si mentalitatea de ubergeek a lui Vivi, impresia mea e ca asta e doar inceputul-inceptului-inceputului. Very niiiiiice

Si o impartire a absenteismului pe partide.

Iata ce mi-a spus mare roman al lui Grass printre bataile sale de toba: Risca totul pentru ceea ce iti doresti. Incearca intotdeauna sa faci prea mult. Descurca-te si fara plase de siguranta. Respira adanca inainte de a incepe sa vorbesti. Tinteste catre stele. Continua sa zambesti. Fii hotarat. Cearta-te cu lumea. Si nu uita niciodata ca scrisul este calea cea mai sigura de a pastra cele o mie si unul de lucruri – copilaria, certitudinea, orasele, indoielile, visele, momentele, expresiile, parintii, iubirile – care ne aluneca printre degete ca nicipul Am incercat sa invat lectiile piticului totsar. Si inca una, pe care am extras-o din cealalta opera de amploare, Anii de caine: Dupa ce ai facut ceva o data, incepe din nou si fa-l mai bine.

Ma uitam ieri materialele extra de pe DVD-ul “Mr. Strangelove” si la un moment-dat designerul de decoruri povestea cum Kubrik il privea cum deseneaza si la un moment-dat a exclamat ceva de genul “Stiu care este stilul tau. Duci toate liniile intr-un singur punct”.

Aparent, Kubrik nu stia la momentul acela de modul asta de a creea perspectiva. Si totusi asta nu il impiedica sa faca niste filme extraordinare.

Apoi am citit un eseu despre Gunther Grass de-al lui Salman Rushdie si mi s-a parut emotionata parera lui Rushdie despre ce inseamna sa scrii printre daramaturi. Sa vrei sa faci. Sa faci din toata fiinta. Si dupa ce ai terminat, sa o iei din nou de la capat si sa faci ceva si mai bun. Cred ca asta este ceea ce ii face mari pe oamenii mari: pofta de a face,  nu altceva. Refuzul fricii de a fi socotit idiot de altii (pentru ca pana la urma nimeni nu le stie pe toate) si refuzul de a te defini ca un construct social (nu conteaza prea mult sa lucrezi la personal branding, mai bine faci cu pofta ceea ce doresti sa faci). Sa nu uit sa pun pasajul de Rushdie pentru ca e mult mai misto decat o pot spune eu.