Catastif eu sunt catalin tenita

Ucronie

U


Asa ar fi aratat 25 decembrie 1989, daca nu ar fi existat  un 22 decembrie.

De atunci s-a nascut si a crescut o generatie. Care deja a terminat facultatea si isi cauta rostul in viata. Care nu a prins programul TV de 3 ore de proslaveala, insa are pe telecomanda 5 televiziuni de stiri care incearca sa prezinte in fiecare zi o noua apocalipsa, plus alte 5 posturi care incearca sa descopere vedete in fiecare pitzipoanca. Generatie care nu a prins penuria de carti insa citeste poate mai putin (din motive obiective, de multe ori). Ai caror exponenti au avut/au alte intrebari la varsta la care noi inca credeam in Mos Craciun, insa sunt pana la urma la fel de naivi.

Cumva fiecare epoca isi are provocarile ei. Asa e normal. Fricile si temerile de acum douazeci si doi de ani nu pot fi aceleasi cu cele de azi. Distopiile concentrationare de atunci au devenit astazi distopii de catifea consumeriste a la Huxley. Lipsa de mijloace a devenit lipsa de scop, lipsa de sanse si de bani au ramas.

Citeam ieri dintr-un roman de Kabawata (O mie de cocori) si ma gandeam ca nu-l inteleg pentru ca pur si simplu gandirea occidentala vede intr-un fel dragostea (ca un fel de proba, ca o munca a lui Hercule, ca o tensiune intre etic si pulsional, intre ceea ce esti de regula, din trecut, si ceea ce descoperi ca vrei sa fii, in viitor, intre diverse soiuri de valori – credinta, ratiune, tarie morala – si dorinta de a fi, fara declinari externe)  in vreme ce fictiunile orientale sedimentate in secole despre iubire sunt total diferite. (De fapt, diferentele sunt mai degraba la nivelul culturii scrise, probabil, decat in mintea oamenilor comuni.) Nu imi dau seama exact care sunt astea insa incep sa intuiesc – e vorba de mai putina tensiune d-asta tragediana, mai multa lasare in voie.

Anyway, paranteza asta cu Kabawata are si ea un sens: pur si simplu voiam sa spun ca in lumea asta simt ca exista o prapastie intre generatiile penuriei (cele crescute in comunism) si cele ale abundentei (cele care au inceput sa vada lumea cu ochii proprii prin 2000). Ca prima are un anumit tip de patetism de factura traditional-vest-europeana, cumva incrancenata (Nasterea tragediei, vorba unui mustacios, and shit) in vreme ce generatia asta noua e mult mai chilex (ca sa citez dintr-un exponent al ei). It’s more about the present.  Sau poate de doar o prejudecata, naiba stie.

Daca ma uit in mine as spune ca pustii de acum nu vor putea reedita o miscare Flower Power sau un mai 68 niciodata. Pentru ca sunt cam ca motanii: individual pot zgaria rau, dar niciodata nu vei convinge 100 de motani sa faca o haita. Dar poate ca gresesc, poate ca doar au fost anesteziasti de abundenta, doar temporar. Poate ca aceasta criza care ii afecteaza cel mai mult va genera o noua revolutie. Personal, mi-as dori. E nevoie in fiecare generatie de cate o revolutie, zic eu, fara a fi deloc maoist.

6 comentarii

  • Hehe, aia cu motanii e tare. Sa te invit noaptea la mine la bloc? Acu, e adevarat, nu bag mana in foc, poate ca nu sunt motani toti ca nu i-am cautat, dar sunt ceva motani in ceata aia. ;))

    Iti dau dreptate cu generatia de azi. Numai ca eu cred ca generatia chilex de care vorbesti tu este generatia odihnita. Aurora Liiceanu are o teorie interesanta cu privire la prostirea societatii pe masura ce vremurile inainteaza si nu prea am cum sa nu-i dau dreptate. Daca le iei tehnologia, de multi nu ramane nimic.

    Pe de alta parte, dracu stie. Poate vor face mai multe decat au facut toti inaintasii nostri.

  • Eu cred ca exista un fel de clivaj axiologic – suna ca dracu’ dar nu stiu cum sa ii zic. Exista o despartitura transanta in ceea ce priveste valorile intre generatiile pre-revolutie si pre-internet si generatiile de dupa. E cam ce s-a petrecut in secolul al XVII-lea la inceput, in Anglia elisabetana. Cand s-a inventat individualitatea. Cand s-a impus omul in centrul tuturor chestiilor. Si cand s-a inventat un soi nou de arta si un soi nou de stiinta.
    Cumva e altceva. Si pentru ca suntem in mijlocul lucrurilor nu prea le intelegem deloc.
    Anyway, e motiv de discutie la o bere, candva.

  • Și totuși, cum faci să comunice între ele aceste generații? Și cum le explici aceste diferențe? De curînd, mă uitam printr-un cufăr cu reviste de după revoluție și tot acolo am găsit manuale, almanahuri etc. M-a cuprins nostalgia și mă gîndeam cum le-aș putea explica generațiilor acel sentiment…

  • Pai nu trebuie sa comunice prea mult. E doar o situatie tranzitorie de niste zeci de ani. Apoi oamenii de cultura post-information-scarcity vor reinterpreta ceea ce noi numim modernitate. Asa cum Renasterea a reinterpretat anticii sau evul mediu.

    Si vor gasi diferente din perspectiva lor. Cu alte cuvinte nu-i asa o problema ca lucrurile curg. E in natura lor. Si poate orice incercare de comunicare e doar o incercare de punere contra curentului.

  • Pai asta nu mai e o problema livreasca, e o problema individuala. Intotdeauna vor fi oameni care se vor crede neintelesi. Dar cum nu exista o solutie…

By Catalin T
Catastif eu sunt catalin tenita

Categories

Scurte RSS

More »

Archives

Profile social media