Catastif eu sunt catalin tenita

stanga si dreapta

s

Citesc Atrocity Exhibition de J.G. Ballard. De fapt incerc sa citesc, fiind abia la pagina 12. E un roman experimental mai mult decat ciudatel. Ulysse sau Finnegan’s Wake chiar au structura fata de asta. De fapt acum imi dau seama ca cel mai mult seamana cu Naked Lunch al lui Burroughs. O succesiune de imagini foarte puternice. Si foarte ermetice.

Si ma gandeam ca in secolul al XX-lea avangardele au fost de stanga. Desi aici s-ar putea sa fie un fel de gandire circulara: daca legam stanga de progres, atunci e logic ca o avangarda, prin definitie progresista, e de stanga.  Dar aici ca definitie operationala vad stanga ca socialism, valori comunitare deci implicit un stat umflat care sa se ocupe de redistributie, in vreme ce dreapta este legata mai mult de drepturile de proprietate si de realizarea unui stat cat mai suplu care sa nu afecteze prin impozite chiar dreptul de proprietate.

Anyway, mi se pare ca in secolul trecut, desi avangarda literara si filosofica s-a declarat de stanga, totusi a practicat un stil atat de prolix, de ermetic, de deschis la toate interpretarile posibile, incat e mai mult decat elitard. E greu sa-ti inchipui un proletar citind Foucault de pilda. Si intelegandu-l. Sau Brecht. Sau Sartre.  Sau Picasso. Un paradox, nu?

Undeva firul claritatii s-a rupt. Si poate o data cu el si acea generozitate naiva practicata de enciclopedistii francezi sau de socialistii britanici de inceput de secol al XX-lea (Bertrand Russell, HG Wells, George Bernard Shaw). Speranta ca educatia face lumea mai buna, ca ii elibereaza pe cei asupriti. Cumva avangardistii secolului trecut pun o bariera destul de inalta intre haves and have-nots. Si atunci  si disputa estetica si disputa ideologica devin doar jocuri de societate (indecidabile?) intre grupuri privilegiate.

Sau poate asa e normal sa fie: stanga se adreseaza studentilor de fapt, cei cu timp si inteligenta dar fara bani (prin urmare atrasi de redistribuire :)), si atunci poate si trebuie sa fie mai elitista. Iar dreapta se adreseaza omului cu pravalie sau job, stalp de societate si piatra unghiulara a fameleonului, care prin natura lucrurilor duce lipsa de timp si de rabdare pentru bullshit. Naiba stie.

Dar sa revenim la Atrocity Exhibition, care este pana la urma un deliciu literar in sine pentru cei care au dinti buni sa muste din ea. Pana la urma e chestie de evolutie. Trebuie sa ai dinti ca sa te bucuri de chestii. Si daca nu ai trebuie sa iti creasca repede. 🙂

P.S. Si ceva mai concret: editia asta din Ballard cu cu pantonar si ilustratie alb-negru spalacita sunt foarte misto: cartile din serie au la coada niste interviuri cu Ballard despre romanele in cauza plus alte materiale interesante. Si Atrocity Exhibition in varianta asta e si adnotata (adica scriitorul lamureste contextul si sensul unor imagini la capatul fiecarui capitol, ceea ce e un mare ajutor)

1 comentariu

  • Cred ca pentru toata lumea e dificil sa-l inteleaga pe Brecht sau Sartre, sau oricare despre care ai amintit. Eu una am sanse, cel putin la Sartre, numai cu creionul si foaia in mana, si cu determinarile potrivite.
    Vreau sa inteleg, insist, iar uneori, dupa asemenea lecturi, ochii vor sa-si abandoneze locul din cap.

Catastif eu sunt catalin tenita

Categories

Scurte RSS

More »

Archives

Profile social media