Memorie

Pe masura ce trece timpul am impresia ca devin din ce in ce mai mult gardianul memoriilor mele. Sau, mai bine spus, curatorul amintirilor. Nu neaparat pentru ca imi amintesc mai mult, pentru ca as sta mai mult cu amintirile mele, intotdeauna am fost poate prea reflexiv, ci in primul rand prentru ca le recombin mai bine. (Si apropo de asta am impresia ca dincolo de cumpana vietii ajungem sa jonglam mai mult cu amintirile, decat cu visele.) Ma trezesc cautand sensul a cea ce este acum din ceea ce s-a intamplat candva. Caut sa extrag intelegere din chestii minore pe care nici macar nu le-am perceput atunci cand s-au intamplat.Cumva incerc sa explic prezentul, cu miile de fapte marunte sau de intamplari majore, si mai ales tragediile, prin prisma a ceea ce a fost si mai ales prin prisma a conexiunilor umane, a cuvintelor dinte oameni, a gesturilor dintre noi.

Si stiu de fapt ca lucrurile sunt mult mai random, there is no fucking karma, ca cea ce este nu e de multe ori decat rodul unor intamplari. De fapt cred ca acest cuvant intamplare e cheia. Poti vedea intamplarea ca un fapt izolat, existenta ca un sir de fapte solitare, licurici cuantici care apar in existenta din nimic, sau poti veda intamplarile pe un fir care duce inevitabil din a in b, totul ca o Intamplare care se desfasoare ca o banda de magnetofon sau o masina Turing, pe o singura dimensiune, fara grade de libertate.

Si apropo de mecanica cuantica, pana acum cateva luni credeam in chestiile alea cu universuri multiple, in lumea ca o sectiune intamplatoare, interpretarea lui Everett, ii zice, cu tot cu argumentul antropic, ciudat cum omul modern gaseste alinare in argumentul antropic in pofida aluia ontologic, combinatorica vs. Necesitate, al unei supraunivers care permite toate tipurile de intamplari in acelasi timp. Acum cred ca aceasta teorie e la fel de metafizica ca si ideea de dumnezeu. Izvorata din necesitatea de a crede ca nu e doar atat cat percepem, ca altundeva ne e mai bine, ca noi ca suma a memorior noastre ne pastram mai bine in alta parte, fie ca e rai sau alt univers.

Si apropo de asta ma gandesc ca blogul asta devine din ce in ce mai mult un loc in care caut ca integrez intamplarea, nu sa insir intamplari.

Si apropo de un post de acum cateva zile, ma intreb daca nu cumva, de la o varsta incolo, dorintele se transforma de fapt in niste rememorari ale unor dorinte din alte vremuri.

2 thoughts on “Memorie

  1. Ruxandra

    Foarte frumos! Cateva ganduri pe marginea a ceea ce ai scris

    REF: Si stiu de fapt ca lucrurile sunt mult mai random, there is no fucking karma, ca ceea ce este nu e de multe ori decat rodul unor intamplari.

    sunt foarte curioasa cum stii lucrurile astea. daca este ca noi – entitati umane nascute poate din intamplare, poate din intentia creatiei divine, pe aceasta planeta, aflata undeva la mijlocul unui sistem solar, aflat marginal in galaxie, aflata foarte departe intre mii si miliarde de galaxii, posibil intr-unul din universurile coexistente – sa stim cu adevarat ceva, singurul lucru pe care il stim cu adevarat este ca stim mai nimic. Nu ai cum sa stii ca nu exista fucking karma, pentru ca pur si simplu nu ai cum sa stii. 🙂

    Kant a demonstrat in 600 de pagini in Critica Ratiunii Pure ca nu se poate demonstra rational daca Dumnezeu exista sau nu. Sau mai precis ca in ratiune se poate demonstra si existenta si non-existenta. Dumnezeu, daca exista sau nu, nu se stie/demostreaza in ratiune pentru ca este mult deasupra capacitatii ei, ci se traieste.

    REF:De fapt cred ca acest cuvant intamplare e cheia.

    Noi vrem sa dam denumiri lucrurilor care ni se intampla, sa le intelegem, sa le dam valoare, cu alte cuvinte, sa le judecam. Dar primim mult mai multa informatie daca nu le analizam, daca nu le judecam. Pentru ca in secunda in care judecam ceva, si-i spunem karma, sau ii spunem intamplare, ii rapim extraordinara ei substanta.

    Reply
  2. Catalin T Post author

    @Ruxandra

    Ref 1 – nu in sensul de episteme, mai degraba nous. Nu o cunoastere obiectiva, pe care vreau sa o impartasesc cuiva, despre chestiile exterioare, ci o sondare a felului cum percep eu lucrurile. Nu e vorba despre lume, ci despre capul meu 🙂

    Ref 2 Ca primul rand din Tao Te Ching, nu? “Tao care se spune nu e adevaratul tao” Dar, cum spuneam mai sus, eu nu vreau sa spun nimic cu valoare de adevar pt altii, poate nici macar nu ma caut pe mine, ci doar ma mai uit si eu inauntru, in joaca.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *