post din post

Ma intreb daca postumanismul de tip Kurzweill (adica apostolic, escatologic, implicat, spune-i cum   vrei) e cumva derivat din postmodernitatea grasa, saturata, lenesa a suburbiilor, asa cum o descrie Ballard, de pilda (sau si Baudrillard, de fapt). Cu alte cuvinte daca leneveala asta in care timpul se staticizeaza, nu implica un fel de eternizare dezirabila (prin mijloace magice, tehnologice etc). Poate e un continuum de gandire intre suburbia protectoare a anilor ’50 in care s-au nascut baby-boomersii, new age-ul si nemurirea sufletului din anii ’60-’70 in care si-au trait tineretea, si cele mai noi de tipul singularity is near. Poate sunt dezideratele aceleiasi generatii (aia nascuti in suburbiile americane in anii 50, care acum ajung spre varsta expirarii fizice).

Fireste, e si o doza mare de mecanicism naiv in toate teoriile de tip singularitate/posthumanism (legatura intre ele si Internet/computere e cam aceas ca intre programele spatiale si extrapolarile cu nave cosmice pe backgroundul unei cresteri explozive a aviatiei in anii ’30-’50, mai ales legata de razboi) , dar cred ca e vorba de ceva mai mult: din anii ’50 oamenii au inceput sa creada in amenajarea inginereasca a confortului vietii, iar aceasta credinta a cam fost confirmata deceniu cu deceniu. Acum incepem sa credem ca putem evita moartea prin mijloace ingineresti, asa cum putem evita polio, tantarii sau depresiile, cu doar o injectie, pastila, plasture.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *