un an

A trecut un an fara tine, Emil. Si mi-e dor de tine, de felul nostru de a fi, de prietenia noastra, de tine-de-Ionut-si-de-mine, si de toti care eram cand eram, de povestile noastre, de Papa-bun, de berile calde, de sprijinirea gardurilor pe care luam toate deciziile mici sau mari, de felul tau de om bun, de echilibrul ala pe care il ofereai, de bunatatea aia complet lipsita de parada sau ifose, de felul nostru de a vedea lucrurile, de momentele cand eram copii si visam, de tachinarile noastre prietenesti, mi-e dor de toate asta cum mi-e dor de copilarie, de gutui si de fluturii care se adunau in spatele casei, la tataia, cand facea tuica. Si  nimic nu va mai aduce inapoi nici macar una din clipele alea.

Cumva atunci a murit si copilul din mine, exuberanta lingvistica, curajul de a crede ca morile de vant sunt uriasi, ca lumea e mai multa decat se vede, mai buna, mai poetica, dracu’ sa o ia de lume. Cumva m-am rupt si eu in doua, atunci – am ramas un pic din cel care eram, care rade cu Daria si uita de toate si nu-i pasa de nimic, dar in majoritatea timpului sunt doar un om intre doua varste, un gras temator, fricos chiar, care isi da seama ca niciodata nu va mai fi la fel.

Uneori, cand vorbesc cu tine, imi spun ca ma inveti multe chiar si acum dupa moarte (si cat ma doare sufletul cand scriu moarte si ma gandesc la tine). Asta iarna, dupa Craciun, cand am vazut mii si mii de coronite de brad, cate una pe fiecare mormant, mi-am spus ca asta m-a invatat ceva despre iubire. Era acolo atata iubire cata nu vei gasi nicaieri – fiecare mormant un locas de iubire dureroasa, concentrata intr-o coronita. Mi-am dat seama ca oamenii cred cel mai mult in Dumnezeu-si-viata-de-apoi, nu din frica egoista pentru ei, ci mai degraba din iubire pentru cei pierduti.

Astazi insa ma simt gol, disperat, neinspirat, pierdut. Mi-e dor de tine, mai. De zambet, de discutii, de glume si intepaturi, de prietenia aia adevarata. In zilele bune imi spun ca macar acei 34 de ani (din care noi ne-am cunoscut aproape 20) inseamna mai mult decat nimic. Si ca i-ai trait frumos si ca ai facut cam ce ti-ai dorit. Astazi nu sunt intr-una din zilele bune. Astazi imi este pur si simplu dor. Si nu am chef de rationalizari. Si doar as vrea sa mai fii aici. Si imi vine sa ma revolt, dar nu stiu cum si impotriva cui, si la ce bun… Si doar mi-e dor de zilele alea, de pana anul trecut, pe vremea asta…

 

One thought on “un an

  1. Pingback: Prima noapte cu ploaie de vara din 2013 | Daniel Buca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *