Monthly Archives: June 2013

seminte (cocor 2)

Am mancat o rosie mare si buna. Si mi-am adus aminte de obiceiul tatalui meu de cand eram mic, de fapt doar o vorba Рcaci nu cred sa se fi concretizat nimic vreodata Р  de a tine semintele unei legume (rosii sau pepene). Le strangea zicand ca trebuie replantate. O amintire din copilaria mea, o reminescenta din copilaria lui de la tara.

Si mancand rosia aia, dupa ce citisem The Windup Girl saptamana asta, mi-am zis in joaca ca ar trebui sa colectionez si eu seminte, asa cum colectionez carti. Fireste, nu o sa se concretizeze nimic. Dar pe de alta parte, poate deja traim intr-un inceput de distopie in care semintele plantelor, biodiversitatea, ne vor fi luate mai repede decat cartile. Poate suntem mai aproape de lumea din Windup Girl decat din Fahrenheit 451. Desi nici in privinta cititului lucrurile nu stau prea bine. Si nu-i nevoie sa arzi carti se pare, e suficient sa obisnuiesti oamenii sa nu citeasca de placere, cum zicea cineva.

In fine, cert este ca genul de seminte terminator de la Monsanto sau alte companii similare sunt una dintre cele mai abjecte strategii de lock-in care pot exista. O deternare a naturalului. Ganditi-va ca poate peste cateva decenii copii nu vor mai putea invata adevarul ala simplu ca agricultorul salveaza cele mai bune seminte ca sa le replanteze, si astfel sa obtina ceva mai bun. Si privind mai larg, cred ca discutia pe paradigma secolului 21 in privina monopolurilor va fi nu despre cote de piata dominanta, ci despre strategii de lock-in, despre neportabilitate in folosirea serviciilor de internet, despre aservirea datelor oamenilor si mecanismelor naturale (in farma, biotehnologii etc).

ciocolata (cocor 1)

Daria, astazi am inteles ca vei fi un om mai bun decat mine. (Sau poate e doar  faptul ca toti parintii spera acest lucru, nu?)

Aveai afta aia mare pe cerul gurii, de la febra si antibiotice, care nu te lasa sa mananci si sa bei nimic fara dureri. Si m-am gandit ca poate o farama mica de ciocolata alba (stiu, nu e bine sa te obisnuiesc cu asta, imi zice mama ta – si mama mea – dar e doar o faramita si doar din cand in cand, e prima noasta complicitate nevinovata). Asadar ti-am dat pe ascuns o faramita mica si tu te-ai bucurat, radeai ca uite si ceva bun, si ai luat-o si ai fugit cu ea, si apoi ai vrut sa o bagi in gura, dar ti-ai dat seama ca o sa te doara, ca nu o poti manca. Si poate alti copii ar fi aruncat-o nervosi. Dar tu mi-ai dat-o mie cu ochii tai mari si puri, sa o manac eu. O sa fi un om foarte bun, Daria. Mai generos si mai intelept ca mine.