Monthly Archives: January 2014

we were young

Fix acum 12 ani, pe 28 ianuarie 2002, cu Emil si Ionut, am inceput sa vorbim si apoi sa lucram la ceea ce urma sa fie Treeworks. Lucram seara sau in weekend, de la mine de acasa, ca sa strangem niste banuti ca apoi sa ne dedicam full time. Ne intelegeam atat de bine, de fapt tot timpul ne-am inteles atat de bine, incat 99% dintre decizii se luau atat de usor, fara discutii interminabile, aproape telepatic.

Am pus fiecare cate 85 de dolari pe un card (RIB) pentru a plati hostingul si pentru alte cheltuieli ce urmau sa apara. Mai il am si acum in portofel. Desi nu l-am mai folosit de 10 ani il reinnoiesc de fiecare data la 3 ani (tocmai m-au sunat zilele astea sa-l reinnoiesc a treia oara). E un talisman. Sau poate ceva din viata anterioara sau din viata altui Catalin (mai bun) pe care il mostenesc cu numele.

Am plecat de la joburile nostre undeva prin martie, dupa ce am reusit sa strangem 1700 usd din ce am lucrat. De fapt stiu exact ziua, am inceput cu o zi inainte de ziua lui Emil, 31 martie, ne-a facut cinste la Papa-bun cu masa de pranz dupa ce am luat cele trebuincioase pentru a incepe o firma – mai exact niste oale, cutite, fund si alte chestii din Obor, pentru ca fondatorii trebuie sa stea cat mai mult timp la munca si sa manance ieftin, cat mai ieftin – in primele luni veneam cu mancare de acasa, faceau mamele pe rand). In vinerea dinainte am platit cred ca 600 usd pentru chirie (3 luni + garantie), pentru doua camere pe Avrig.

Poate o sa povestesc mai multe candva, poate o sa strang totul intr-o cartulie, despre toti ani astia si mai ales despre Emil.

Mi-e dor de el, mi-e dor de mine de atunci, de Ionut de atunci, de vise, de povesti, de prospetime, de eficienta aia de inceput. Si mi-e dor de Emil care a crescut cu mine, de zambetul lui de copil serios, din fiecare zi.

Henry Navigatorul, Bizarro Robin Hood şi ajutoarele de stat

Problema (pe scurt): Suntem statul roman. Anul acesta avem 60 milioane pe care vrem sa le bagam in IT. Este cel mai bine sa sustinem companii mari pentru angajarea de oameni, sau putem gasi variante cu retur mai mare pentru societate in ansamblul ei, dar si pur financiar/fiscal?

Raspuns pe lung:

Acum cateva luni citeam o carte foarte cuprinzatoare despre apa  in istoria omenirii:  Water de Steven Solomon. Intr-un capitol se vorbeste despre unul dintre primele parteneriate  public-privat.

In esenta, epoca descoperirilor geografice a fost “bootata” de catre Henry Navigatorul, printul mostenitor al Portugaliei si nepotul lui John Gaunt  (ultimul mega-grande-aristocrat medieval), pe la 1420.

Pe scurt: pentru a ajunge in Indii/China si a satisface nevoia aristocratiei de marfuri de lux (condimente, portelan, matase etc) trebuia sa se gasesca o alta cale decat cea traditionala –  traversarea Orientului Apropiat (blocat de expansiunea turca si acelasi timp foarte neeficient din punct de vedere al duratei mari a calatoriei si a raportului mare intre caravanele trimise si cele care intoarse cu succes. Mai mult decat atat, in epoca respectiva echivalentul unei caravane de 2000 de camile era o singura caravela.) Trebuie amintit ca e vorba de epoca in care longitudinea si latidudinea erau concepte din viitor (fiind si ele obiectul unui viitoare “parteneriate public-privat”, de data aceasta britanice).

Continuarea aici

Am inceput sa scriu si pe platforma de bloguri a Adevarul.ro Poate in felul acesta (de rusine) voi scrie si aici mai mult (la vechiul meu prieten)

miliardele si miile (de ani)

51e7WawDJqL._SY344_PJlook-inside-v2,TopRight,1,0_SH20_BO1,204,203,200_

Absolute monarchs

Au si cartile aride meritele lor. Sau poate tine de aparatura umana si mecanismul de speranta-consolare sa gasim merite in orice soi de chestie.

Acum vreo cateva luni citeam mult-apreciata-de-Borges Last and First Man a lui Stapledon si ma gandeam ca o istorie intinsa pe miliarde de ani are neajunsul de a elimina orice idee de individualitate. Cu alte cuvinte, asa cum un val e compus din miliarde de miliarde de miliarde de molecule dar nici una dintre ele nu este determinanta, e vorba de legitati termodinamice, hidraulice etc, cam asa si cu o istorie pe o perioada foarte lunga. Cartea lui Stapledon (un soi de rescriere concreta a Fenomenologiei  lui Hegel) are insa avantajul unor minieseuri despre diferitele feluri de a simti ale diferitelor feluri de umanitati viitoare. Si prin asta e superba. Are in ea tensiunea intre aspiratia fiecaruia de a se depasi, de a semnifica ceva si caderea entropica (dust in the wind, tears in the rain).

Din pacate cartea despre Papalitate nu este de acelasi calibru. Desi m-am declarat intotdeauna adept al listelor, pomelnicelor si catastifelor mi s-a parut insuportabil de stearpa. Practic vorbim de peste 250 de suverani (o lista mai lunga decat orice alta monarhie) care s-au batut in sus (Milano, Imperiul German) si in jos (Sicilia, Neapole), la dreapta (Venetia, Imperiul Otman) si la stanga (Franta, Spania). Facand aliante cu toti cei listati mai sus si desfacandu-le o data la cativa ani (sau chiar si in acelasi an). Incercand sa-si proiecteze putere transfrontalier(prima si probabil inca cea mai mare multinationala dpdv venituri si angajati), incercand sa sprijine anumite forme de umanism (cel neutru dpdv religie) si suprimandu-l pe cel implicat. Papi antisemiti (cei mai multi) si papi care au sustinut evreii. Papi fricosi si papi care adorau bataliile, papi care aruncau cu banii si papi austeri. Abjecti si admirabili.

Cumva cartii respective ii lipseste ideea generala. Chiar daca ar fi fost subiectiva, partiala, fabricata, mi-ar fi placut o structurare in jurul unei idei (de libertate, de credinta in mantuire, de credinta in bunatatea umana etc). Mi-ar fi placut macar o istorie culturala a papalitatii. Sau o istorie diplomatica (a extinderii si decaderii influentei). E insa predominant o istorie militar-administrativa. Din pacate cartea respectiva seamana mai mult cu o carte de telefon, in care niste sute de papi s-au sfadit cu niste sute de regi si imparati si potentati locali, s-au ciondanit cu niste mii de cardinali.

Nu-i o carte dezastroasa, dar sutele de Clementi, Piusi, Ioani, Benedicti raman in mare parte putin memorabili. Din dorinta de a povesti macar cateva pagini despre fiecare s-a pierdut mult din posibilitatea de a zugravi un tablou global.

Pana la urma e mai usor sa tii minte miliardele decat miile, uneori.

trenduri 2014 (si dupa)

Mihai mi-a dat o leapsa pe tema din titlu. Asadar sa raspundem (cu observatia ca orice vanare de trenduri reflecta mai mult obsesiile/interesele/personalitatea emitatorului si mai putin capacitatile lui de predictie).

1. Avem o lume in care vom spune din ce in ce mai mult povesti asiatice. In presa de business, in brandurile pe care le folosim, in povestile pe care le spunem copiilor. Abia in anii urmatori lumea se va aplatiza cu adevarat.

Intermezzo-ul europocentric va cam lua sfarsit. Cumva nu-i nici de mirare. La 1800 China avea PIB-ul per capita cel mai mare, ceea ce privim noi ca o dominatie eterna a Europei e o poveste de vreo doua secole.

Partea mai putin placuta din perspectiva mea e ca civilizatiile asiatice nu au internalizat foarte bine idea de drepturi ale omului, de respectare a individului. Si cum apa curge intotdeauna la vale, cam asa se va intampla si cu nivelul drepturilor omului. Deja NSA-Snowden thing arata asta. Asa cum globalizarea presupune niste reconfigurari ale lantului de productie, tot ea va presupune si niste abdicari (sau macar niste redimensionari) de la nivelul actual al drepturilor omului configurate dupa mijlocul secolului al XX-lea (nici astea n-au fost vesnice). Intrebarea e daca aceste diminuari se vor referi doar la drepturile sociale (garantia locului de munca, ajutoare sociale etc) , o chestie care e din punctul meu de vedere acceptabila, sau vom ajunge si la nivelul drepturilor civile si politice (dreptul la o viata privata, siguranta persoanei, egalitate, securitatea corespondentei etc).

36-x24--World-Map-Poster-With-Pacific-Centered_20090752731

 

2. Cocooningul tehnologic

Partea mai putin buna cu tehnologia asta e ca ne face tematori. Cumva copii nostri nu vor mai avea acelasi grad de libertate pe care l-am avut noi. Obsesiile noastre de a stii in orice moment ce se intampla cu ei, cuplate cu mijloacele tehnologice aflate la indemana, vor produce in ce in ce mai multe gadgeturi legate de siguranta personala, monitorizarea sanatarii, supravegherea domiciliului. Marketing de tipul play on fear. Si tot de acolo (temerea de ceea ce este in eexterior) vom vedea si corelativul: the all-mighty internet of things: gadgeturi care ne vor face cuibul din ce in ce mai automatizat. Si daca va uitati pe site-urile alea de crowdsourcing printre cele mai apreciate proiecte sunt cele legate de automatizarea casei.

3. Trezirea unei generatii in Romania

Cred ca miscarea pro Rosia Montana a fost inceputul unei catalizari a constintei publice (la nivelul celor de 25-40 de ani). Cred ca e prima data de la Piata Universitatii cand o generatie intelege ca are responsabilitate asupra modului in care is traieste viata in tara asta. Si, spre deosebire de miscarea de acum aproape 25 de ani, acum au oamenii si mijloacele: know-how dobandit in corporatii si antreprenoriat, mijloace alternative de comunicare, oameni cu viziune si capacitate de a articula un discurs pragmatic. Feelingul meu este ca vom vedea schimbari majore pe scena publica in maxim 2-3 ani.

Ar fi multe de spus dar acum trebuie sa intru intr-o intalnire asa ca poate continui mai incolo sau poate nu (tertium non datur :))) )

2 despre carti

1. Mi-am atins targetul de carti pe 2013. L-am si depasit un pic (80 in loc de 75). Sau privind din alta perspectiva, am trisat un pic ca au fost si vreo 10 benzi desenate. Anyway ma uitam pe Goodreads la statisticile generale din anii trecuti (2011 si 2012 si 2013)  si procentajul de oameni care isi fac norma e sub 5%. Ma gandeam intr-o seara sa fac un maraton si sa scriu cate 3 cuvinte despre fiecare din cartile astea citite.

2. In vacanta am citit toata seria Criminal. Distractie usurica, nu se ridica la nivelul lui Alan Moore sau Gaiman, nici nu are exuberanta aia a lui Jodorowsky (Metabarons) sau erotismul lui Manara, dar mi s-a parut mai buna estetica din Criminal decat cea din SinCity. Mai putin manierista, fara alb-negru (si la propriu si la figurat), glam rock/punkish. Si foarte cinematografice vizualurile (fac pariu ca mai devreme sau mai tarziu vom vedea filmul/filmele). In plus fiecare episod avea la coada un eseu foarte misto despre cate un film noir din anii ’50-’70. Chiar mi-am notat cateva pe care vreau sa le vad (unul fiind asta, pe care l-am si comandat de pe Amazon)

250px-Criminal_1