un martian prea extim

The Martian – Andy Weir

18007564Are Tournier o cartulie de ganduri numita Jurnal extim. Adica inversul unui jurnal intim – de ganduri – un fel de jurnal de intamplari, de lucruri exterioare care iti trec prin fata ochilor. Si tot Tournier are o repovestire a lui Robinson Crusoe, axata in primul rand pe gandurile, nu faptele naufagiatului, si apoi pe relatia lui cu Vineri. Cu alte cuvinte, de data asta un jurnal intim al lui Robinson.

Dar sa revenim la martianul nostru, sau mai degraba a lui Weir. Si istoria cartii si istoria din carte sunt doua exemple de exceptionalism american. In sensul bun. Istoria cartii intai: Weir a vrut sa scoata o carte cat mai realista despre planeta Marte. A scris-o, a fost refuzat, a pus-o pe Amazon in regim de self-publishing, s-a bucurat de succes, au fost cumparate drepturile de o editura, apoi drepturile pentru film de Twentieth Century Fox.  SI chiar cred ca va iesi un film bun (eu imi inchipui un mix intre Gravity  – long shots – si Apollo 13).

Povestea din carte in doua cuvinte: in a treia expeditie pe Marte un astronaut ramane abandonat pe planeta (accident + furtuna de nisip, nimic macabru – gen mioritza :)) . Are la dispozitie baza expeditiei plus uneltele si consumabilele aferente. Care nu ajung insa pentru cele 900 de zile pana la misiunea urmatoare. Si omul nostru face tot ce ii este cu putinta ca sa ajunga la liman. In cea mai mare parte a timpului singur, fara comunicare cu Pamantul. Totul scris foarte stiintific, foarte detaliat, atat de detaliat incat ti se pare ca urmaresti un documentar nu o fictiune. Din punctul asta de vedere este o carte excelenta. Un juvenile care poate sta alaturi de Robinson Crusoe sau de Insula Misterioasa a lui Jules Verne.

Sa spunem ca retinerile mele sunt la nivelul al doilea al lecturii: contextual, psihologic, de trairi interioare. Omul nostru nu se gandeste deloc la el insusi, nu se plange, nu il apuca crize de furie, nu se gandeste la femei, nu se masturbeaza, nu are fantezii, nu are zile de disperare, nu are dorinte ciudate etc. Totul este din punctul A in punctul B, fara ocolisuri, fara abateri, fara intoarceri. Nu stim nimic despre cum era omul inainte de misiune, ce voia el sa faca cu el. Nu gasim o meditatie despre chestiunile curente ale timpului, privite din perspectiva lui Marte. Daca va aduceti aminte de scena aia din cronicile lui Bradbury, scrise in anii ’50, cand oamenii de culoare se incoloneaza sa plece pe Marte veti intelege ce vreau sa spun.

E asadar un soi de documentar fictional. Un what if in stilul Discovery. Si din punctul asta de vedere e excelenta. Mi-as fi dorit insa sa aiba mai mult univers interior. Si nu in genul cartilor lui Saul Bellow, nu asa – nu imi inchipui ca un astronaut are acelasi gen de vaicareli si auto-compatimiri ca un intelectual frustrat, speriat, timorat. Dar are totusi ganduri dincolo de “ce mancam azi”.

Repet insa, e o carte excelenta pentru toti cei care vor sa invete multe despre modul in care opereaza misiunile spatiale, despre tehnologia din spate, despre fizica, biologie, chimie.

 

2 thoughts on “un martian prea extim

  1. Tapet Wall Art

    Abia astept sa citesc cartea. Sunt pasionat despre toate subiectele legate de planeta Marte. Bineinteles ca numele planetei este mai putin relevant intr-o astfel de poveste (care s-ar putea intampla oriunde in alta parte). Sunt curios sa aflu cat mai multe detalii despre aventura “martianului” lui Weir si sa o compar cu aventurile “martienilor” lui Kim Stanley Robinson. Acesta din urma a reusit sa redea destul de realist dificultatile primelor zile ale oamenilor pe planeta Marte. In legatura cu ecranizarea, am inteles ca regizor/producator ar urma sa fie Ridley Scott ceea ce inseamna ca povestea are potential. Oricum, inainte de toate, trebuie citita cartea.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *